Jocul ruso-american cu sumă zero și victime colaterale

Până și cei mai înfocați propagandiști ai NATO admit că principalii adversari în războiul din Ucraina sunt SUA și Rusia – cele mai mari puteri nucleare, fiecare cu aliații cunoscuți.

Pornind de la acest adevăr axiomatic se pune întrebarea dacă în final vom putea vorbi despre un învins și un învingător. Haideți să definim ce ar însemna victoria pentru părțile implicate.

Statele Unite pretind din capul locului că Ucraina va decide condițiile păcii. Cu alte cuvinte, indiferent de rezultat, Casa Albă va fi OK cu opțiunea regimului Zelensky. Kievul a dat de înțeles că doar eliberarea întregului teritoriu al Ucrainei ar fi în măsură să genereze oprirea focului. Cum ar veni, se merge pe varianta ”totul sau nimic”. Inclusiv Crimeea, punct strategic la Marea Neagră.

Lucru de înțeles date fiind sacrificiile pe câmpul de luptă, Moscova spune că pacea va fi obținută cu noile teritorii alipite la Rusia. Plus alte condiții legate de prezența NATO în zonă.

Momentan există aceste două poziții ireconciliabile. Ambele părți consideră că războiul convențional din Ucraina va reduce din pretențiile inamicului. Cu alte cuvinte, la un moment dat unul dintre protagoniști va obține așa-numita ”victorie strategică”. Adică îl va pune pe adversar în situația de a admite că se află cu spatele la zid, iar continuarea războiului i-ar aduce înfrângerea sau pagube insurmontabile.

Ei bine, înfrângerea strategică urmărită în special de Casa Albă se lovește de o mare problemă. Rusia este putere nucleară semnificativă, iar datorită numărului mare de focoase are capacitatea de a descuraja orice încercare de a-i provoca daune ireparabile.

După cum știm, SUA și Rusia se află într-o stare de echilibru precar, cunoscută sub numele de Distrugere Mutuală Asigurată (Mutually Assured Destruction – MAD). Această doctrină de descurajare sugerează că un război total între cele două părți ar duce inevitabil la anihilarea reciprocă. Chiar și după ce unul dintre state ar fi fost lovit primul.

Consecințele s-ar dovedi catastrofale pentru ambii adversari și pentru întreaga planetă. Ecosistemele ar fi devastate, civilii ar suferi pierderi inimaginabile, iar infrastructura vitală ar fi distrusă. În stadiul ulterior al unui război nuclear ar surveni colapsul economic, foametea și o eră glacială nucleară.

În concluzie, Statele Unite vor întinde coarda în războiul din Ucraina doar până în punctul în care Rusia să nu sufere acea ”înfrângere strategică” intens vehiculată în mediile euroatlantiste de propagandă criminală.

Utilizarea armelor convenționale le permite marilor puteri să-și proiecteze puterea într-o manieră controlată și să-și mențină influența globală fără a escalada la nivelul unui conflict nuclear (vezi recentele consultări la nivel înalt). Războiul între SUA și Rusia este, prin natura sa, un joc cu sumă zero, unde orice încercare de dominare totală ar duce la distrugerea ambelor tabere. Prin urmare, folosirea armelor convenționale devine nu doar o opțiune strategică, ci și o metodă indispensabilă de evitare a unui scenariu apocaliptic.

Partea proastă în toată afacerea ruso-americană este că statele aliate se văd forțate să cheltuie sume colosale pentru o înarmare inutilă, în detrimentul nivelului de trai și cu efecte clare asupra sănătății mintale a populației. De pildă România nu doar că scoate miliarde de dolari de la buget pentru tot soiul de rachete, tancuri și avioane, dar mai și împrumută o groază de bani fix de la partenerii care ne obligă să ne ”imunizăm”, preventiv, față de virusul rusesc.

Războiul este în primul rând economic. Iar statele mici, pe deplin aservite, vor fi primele (și singurele) victime, din nefericire.

Tags:

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Vlad Tepes spune:

    Dar despre China si India mai tine cineva seama ?
    NATO e vax in fata restului Lumii.
    Articolul e infirm !!!

  2. Gheorghe Radu spune:

    Cât adevăr. .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs