Între vechiul și noul imperiu

Dacă cineva își închipuie că izbăvirea patrioților vine dinspre marile puteri (fie din Vest, fie din Est), atunci înseamnă că a rămas hipnotizat de mass-media mainstream.

În mod paradoxal, strângerea conexiunilor între statele autoritare/dictatoriale sub umbrela BRICS+ pune umărul din plin la procesul de globalizare. Scopul final urmărit de think tank-uri ca Atlantic Council este ca la finele următoarelor decenii cele două mari blocuri antagoniste (G7 și BRICS) să se unească într-o mega-structură dirijată de Guvernul Mondial.

Războiul din Ucraina este liantul perfect pentru coagularea autocraților în jurul BRICS. Bloomberg a anunțat recent că inclusiv Turcia ar dori să se alăture organizației în care Rusia și China au roluri determinante. Iar aici avem o veste proastă pentru patrioți: China este port-stindardul globalismului. Și va rămâne așa indiferent de cum va decurge cooperarea economică și militară cu Moscova.

Cu cât BRICS va deveni mai puternică și mai compactă (după modelul Uniunii Europene), cu atât va începe să se manifeste ca un ”imperiu” în care țările mici ajung irelevante și deloc autonome. Este imposibil ca investițiile de miliarde prin intermediul Băncii de Dezvoltare a BRICS (New Development Bank), respectiv garanțiile de securitate oferite de tandemul Rusia-China să nu vină la pachet cu pierderea suveranității – într-o măsură mai mică sau mai mare.

Să ne uităm la traseul României în cadrul UE. În comparație, apartenența Iranului la BRICS va atrage relativ aceleași costuri în viitorul nu foarte îndepărtat.

Din cele 195 de state recunoscute la nivel internațional, circa 70 au regimuri autocrate sau dictatoriale. Adică ceva mai mult de o treime. Cele 70 de state fie vor adera la BRICS+, fie vor trece printr-o ”revoluție colorată” menită să răstoarne puterea și să aducă în loc ”ordinea internațională bazată pe reguli”.

Așadar, cum am putea noi, simplii cetățeni cunoscuți drept ”extremiști de dreapta, putiniști, trumpiști, teroriști domestici sau indisciplinați” să reacționăm în fața tăvălugului globalist? Probabil că un posibil răspuns ar fi crearea Axei de Rezistență, cu filiale în fiecare din cele 195 de state.

Ce anume ar trebui să facă membrii Axei rămâne întrebarea-cheie. Manualul Rezistenței ne dă unele indicii despre cum am putea lupta cu un ”inamic” mult mai puternic din toate punctele de vedere:

1.) Folosirea tacticilor de gherilă – aici sunt incluse protestele de stradă pentru sabotarea principalelor măsuri globaliste cu impact direct asupra libertăților individuale;

2.) Războiul cibernetic – bombardarea autorităților cu mesaje dure, argumentate, în sprijinul apărării democrației de altădată;

3.) Colectarea și utilizarea informațiilor – Înțelegerea punctelor slabe ale inamicului și exploatarea acestora;

4.) Alianțe strategice – Formarea unor coaliții cu actori locali sau zonali (Biserica, spre exemplu) care au interese similare, pentru a echilibra balanța de putere;

5.) Mobilizarea locală – Angajarea comunităților locale pentru a obține sprijin și a crea rețele subterane de susținere și partajare de informații;

6.) Războiul economic – Identificarea și exploatarea vulnerabilităților economice ale inamicului. Crearea unui fond de suport al Axei;

7.) Diversiunea – Crearea de tactici care induc în eroare adversarul asupra intențiilor reale și distragerea atenției de la obiectivele critice;

8.) Propaganda și războiul psihologic – Utilizarea comunicării pentru a influența moralul și percepțiile globaliștilor;

9.) Rezistența și perseverența – Menținerea unei lupte îndelungate și susținute, cu scopul de a epuiza resursele și voința inamicului.

Chiar dacă nedeclarat de către autorități, războiul dintre globaliști și patrioți este cât se poate de palpabil. Îl simțim cu toții, nu mai poate fi negat.

Ca atare, ar trebui să ne comportăm fix ca în condiții de război.