Ucraina, locul de joacă al neoconservatorilor americani

Interviu realizat de Valérie Beranger cu Arnaud Develay (foto),  fost avocat internațional franco-american în barourile din Paris și Washington, care trăiește în prezent la Moscova. Este autorul cărții ”Foreign Entanglements: Ukraine, Biden & the Fractured American Political Consensus”. O investigație captivantă despre corupția familiei Biden în Ucraina și despre modul în care guvernul Partidului Democrat din SUA a acaparat suveranitatea Ucrainei.

Ați fost avocat, dar nu sunteți membru al Baroului din Moscova. Ce faceți astăzi în Rusia?

În prezent îmi promovez cartea, care a apărut în aprilie anul trecut. De asemenea, colaborez cu comisia electorală rusă în cadrul unor misiuni de observare a alegerilor. Scriu și public. Nu vă dați seama, dar este vorba de multă muncă. Trăim într-o perioadă de schimbări seismice în geopolitica internațională.

În calitate de jurist internațional, care este analiza dvs. cu privire la conflictul actual din Ucraina?

Când mă uit la conflictul ucrainean, am un sentiment de déjà vu. Există un decalaj între retorica oficială și realitate, iar când privești conflictul ai impresia că este un fel de copy and paste al războiului din Irak. Înainte de agresiunea împotriva Irakului de către Statele Unite și complicii lor, nu am văzut niciodată o astfel de operațiune de marketing coordonată. Campania de inducere în eroare coordonată pe scară largă de către managerii imperiului a fost reprodusă în Ucraina după lansarea operațiunii militare speciale.

Deși au exercitat o anumită influență asupra politicii externe americane încă din anii 1970, neoconservatorii au fost stăpâniți la vremea respectivă de realiștii care aveau acces la urechea președintelui Reagan și a lui Bush senior. Cu toate acestea, ei sunt un grup extrem de disciplinat. Ei știu exact unde se îndreaptă și cum să ajungă acolo. Sunt foarte tenace și aplică metodele troțkiste la literă. După ce au țesut o pânză de rețele interpenetrante alcătuită din grupuri de reflecție și instituții media, au preluat cu adevărat puterea în Statele Unite după 11 septembrie 2001. În ultimii 25 de ani, puterea lor a crescut în mod constant, pe măsură ce s-au infiltrat în Departamentul de Stat și în agențiile de informații. Până în prezent, nu există nicio opoziție instituțională împotriva acestei cabale care să le zădărnicească planurile. Mai mult, neoconservatorii sunt oameni care nu au îmbrățișat niciodată noțiunea de a merge înapoi. Cu cât eșuează mai mult, ca în Irak, cu atât mai mult perseverează în greșelile lor. Așadar, acești oameni sunt orice, dar nu raționali, ceea ce îi face extrem de periculoși.

Cum l-ați defini pe Vladimir Putin?

Este o persoană complexă, extrem de nuanțată, cu o bogată experiență acumulată de când a ajuns la putere, la sfârșitul secolului trecut. Vladimir Putin de astăzi nu seamănă deloc cu Vladimir Putin din 2000. Exercitarea puterii l-a forjat treptat în omul de stat venerat astăzi în întreaga lume. Putin este un copil al războiului. Prin urmare, el a experimentat la prima mână sărăcia și privațiunile. Așa se explică de ce președintele rus preferă în mod sistematic soluțiile pașnice în locul escaladării în timp de criză. Acesta nu este ceea ce aș numi comportamentul unui dictator! Nu numai că Putin are o înțelegere profundă a motivațiilor care stau la baza actorilor politici internaționali, dar știe și să fie foarte răbdător. De fapt, el a fost întotdeauna dornic să le dea asigurări partenerilor săi și a fost întotdeauna foarte legalist în abordarea sa.

Vladimir Putin este un fel de samurai. La fel ca toți foștii ofițeri KGB, el face parte dintr-o elită care împărtășește o anumită idee despre stat și care are la bază anumite principii. Am avut astfel de oameni în Franța, în timpul parantezei gaulliste. Cei mai mulți dintre ei, precum Chaban-Delmas, au fost epurați după apariția unor centriști precum Giscard și Lecanuet. Ultimul vestigiu al acestui curent, Philippe Seguin, a capitulat în 1992, în timpul referendumului Maastrich. Astăzi, Franța se află în mâinile finanțiștilor. Politicienii în sensul inițial al termenului nu mai există de când Jacques Chirac a părăsit Palatul Elysée.

Cum vedeți viitorul relațiilor cu Occidentul?

Dacă lucrurile vor continua să fie marcate de antagonism, de micime, de răutate gratuită și de necinste intelectuală, pe scurt, de tot ceea ce reflectă o abordare caracterizată de rasism cultural care percepe Rusia ca pe o țară înapoiată, Occidentul va avea o surpriză. Tocmai aceste prejudecăți sunt cele care fac ca Occidentul să se afle într-o situație catastrofală ca urmare a sancțiunilor puse în aplicare.

Din 2014, când Rusia a fost supusă primului set de sancțiuni ca urmare a atașării Crimeei, rușii au demonstrat din plin că sunt capabili să înlocuiască și să producă tot ceea ce au nevoie.

Sancțiunile au adus beneficii Rusiei, forțând țara să se industrializeze, pe lângă faptul că au acordat prioritate cercetării și dezvoltării și autosuficienței în sectorul agroalimentar. Totul a fost gestionat cu măiestrie. Occidentalii sunt acum cu spatele la zid, cu rezultatul net al unei lipse de legitimitate care este pur și simplu rezultatul unui model economic ce nu produce decât sărăcie și un model social (unii ar spune societal) care denigrează fundamentele necesare pentru o societate sănătoasă.

Credeți că Occidentul poate da timpul înapoi prin conștientizarea greșelilor sale acumulate?

Istoria continuă să se repete. De acum și până la sfârșitul deceniului, vor mai fi momente dificile, dar putem spera la o trezire. În orice caz, suntem îndreptățiți să credem că Occidentul trebuie să treacă printr-un colaps total înainte de a renaște. Dacă sistemul nu se prăbușește complet, el va încerca întotdeauna să convingă oamenii că se poate reforma, chiar dacă și-a trădat propriile principii.

Este clar că Franța este folosită de SUA pentru a duce un război prin procură. Ce le permite SUA să obțină o astfel de supunere din partea UE și, în special, din partea Franței?

Pentru a înțelege supunerea completă a Europei față de Statele Unite, trebuie să ne întoarcem la momentul ”mai 1968”, prima revoluție colorată a epocii moderne. Ceea ce a urmat odată cu plecarea generalului de Gaulle a fost o lungă coborâre în infern. Atunci când încredințezi datoria țării tale unor interese financiare supranaționale, încurajând în același timp infiltrarea clasei tale politice de către grupuri de interese străine, ajungi ca aceeași clasă politică să fie selectată (în acest caz) de Washington. Chiar recent, SUA au recrutat și format în mod deschis agenți de influență, invitând persoane precum Assa Traoré și Rokhaya Diallo la simpozioane și alte conferințe, pentru ca acestea să poată reproduce în Franța revendicările victimale împărtășite de minoritățile de peste Atlantic. În acest fel, ei joacă un rol nociv și dăunează coeziunii franceze.

Tocmai ați publicat ”Foreign Entanglements: Ukraine, Biden & the Fractured American Political Consensus”, care face legătura între familia Biden și războiul din Ucraina. Ce v-a determinat să scrieți această carte?

Este rezultatul călătoriilor mele în noile regiuni rusești și al întâlnirilor cu oameni din Ucraina care m-au făcut să vreau să aflu mai multe.

Dacă te uiți la perioada care a precedat începutul SVO, punctată de vizite neîncetate la Moscova ale oficialilor occidentali, poți vedea că, în ciuda a tot ceea ce s-a întâmplat, narațiunea era deja în vigoare: „rușii se pregătesc să facă ceva reprobabil”. Dar implicarea familiei Biden în corupție a fost mai presus de toate o serie de infracțiuni de oportunitate. Administrația Obama îi încredințase vicepreședintelui său portofoliul ucrainean. Nu se poate sublinia îndeajuns de mult faptul că cariera lui Joe Biden a fost caracterizată de legăturile sale cu statul profund. Biden este golemul agențiilor de securitate și de informații și al complexului militar-industrial din spatele acestora. Biden este o persoană care nu are convingeri profunde. Tot ceea ce îl interesează este îmbogățirea personală.

Lovitura de stat din Ucraina a fost martora unei realinieri a forțelor la lucru, cu instituirea unui guvern provenit din sertarele neoconservatorilor. Înainte de 2014, președintele Burisma, Mykola Zlotchvsky, fost ministru al ecologiei în timpul președintelui Victor Ianukovici, făcea deja afaceri într-un mod destul de opac. Trebuie să înțelegeți că Ucraina a suferit întotdeauna de o corupție endemică, aproape instituțională. În acest context, șeful Burisma știa că noul regim va bate în curând la ușa sa. El și-a dat seama că era de o importanță vitală să se apropie de noii stăpâni ai Ucrainei. În 2014, Hunter Biden, fiul vicepreședintelui SUA, a devenit membru al consiliului de administrație al Burisma. Din consiliul de administrație mai făceau parte fostul președinte polonez Alexander Kwasniewski, care are legături puternice cu americanii și pe care Zlochestky se va baza, și bancherul de investiții Alan Apter. Acestora li se vor alătura Devon Archer, partenerul lui Hunter Biden, și Cofer Black, un fost ofițer CIA specializat în operațiuni de combatere a terorismului.

Este acoperirea perfectă pentru a finanța operațiuni secrete de destabilizare și terorism prin spălare de bani și corupție. Atacul asupra Primăriei Crocus din 22 martie a fost finanțat parțial din fondurile confiscate (6 milioane de dolari în numerar) de la Andriy Kicha, avocatul lui Burisma. Banii urmau să fie folosiți pentru a închide investigațiile privind traficul de influență al lui Burisma.

Familia Biden nu avea niciun interes ca Ucraina să intre în război. Nu credeți că omorau găina care făcea ouă de aur?

Mike Benz a acordat un interviu lui Tucker Carlson în care a explicat că scopul preluării controlului asupra Ucrainei a fost acela de a tăia accesul Rusiei la piețele occidentale pentru aprovizionarea cu gaze. SUA vor să acapareze întreaga piață a UE. Burma a fost aleasă, printre altele, cu scopul de a oferi acoperire pentru acest obiectiv.

Întregul proces de corupție din Ucraina este rezultatul politicilor americane urmărite la cel mai înalt nivel până în 2016, când Donald Trump a fost ales la Casa Albă împotriva tuturor șanselor și când Hillary Clinton a fost candidatul sistemului. Această alegere a reașezat cărțile în măsura în care Trump era o persoană asupra căreia nu aveau nicio influență. Pentru a scurtcircuita acțiunile lui Trump, s-a decis, prin urmare, să se pună în scenă o manipulare în ideea de a-i face pe oameni să creadă că Donald Trump este un „agent rus”.

Privind retrospectiv, cineva ar putea fi tentat să creadă că izbucnirea războiului în Ucraina le-ar fi dat peste cap toate planurile. Dar acest lucru ignoră măsura în care elitele occidentale au fost autointoxicate, atunci când s-au convins că, după opt ani de pregătire a unei armate ucrainene de aproximativ 800.000 de oameni, aceasta ar fi capabilă să învingă armata rusă.

Totul se întoarce la prejudecățile occidentale despre Rusia ca fiind un stat înapoiat. Washingtonul și Bruxelles-ul nu au luat în calcul, în mod evident, isprăvile Rusiei în Siria și au crezut că Moscova nu ar avea mijloacele necesare pentru a face față unei armate bine echipate care operează într-un război de mare intensitate. Cu atât mai mult cu cât ideea de bază nu a fost atât de mult de a învinge Rusia, cât de a o slăbi. Americanii plănuiau de mult timp să deschidă mai multe fronturi la periferia Rusiei pentru a-i epuiza resursele și oamenii. Scopul final era de a crea condițiile necesare pentru ca populația să conteste guvernul și astfel să schimbe regimul. Dar au greșit complet.

Există și un aspect ideologic care le neagă rușilor orice fel de capacitate de a zădărnici planurile Occidentului colectiv. Neoconservatorii funcționează ca o cameră de ecou care nu suportă nicio disidență, atât în modul în care își proiectează mesajul către public, cât și în schimburile lor interne. Nu trebuie să uităm niciodată declarațiile regretatului senator John McCain, pentru care Rusia nu a fost niciodată altceva decât „o benzinărie cu arme nucleare”.

Obiectivul neoconservatorilor a fost acela de a menține un război de uzură cu un rezultat incert. Acest război de uzură ar face posibilă sângerarea Rusiei și îmbogățirea complexului militaro-industrial, în timp ce, în același timp, se agită în fața publicului spectrul unei amenințări omniprezente pentru a continua să mobilizeze mințile. Totul este perfect coerent, iar dacă, din întâmplare, reușesc să-l elimine pe Putin, ar putea apoi să se apuce de dezmembrarea Rusiei. Există organizații finanțate de NED (National Endowment for Democracy) care sunt ocupate cu promovarea conceptului de „colonialism rusesc”, susținând că războiul din Ucraina dezvăluie măsura în care există imperialism și colonialism rusesc. Ideea este de a elibera popoarele care trăiesc sub jugul Rusiei! Dar rușii de zi cu zi au înțeles acum pe deplin obiectivele Occidentului. Acest lucru explică, fără îndoială, într-o oarecare măsură, sprijinul public masiv pentru candidatura lui Vladimir Putin la recentele alegeri.

Ce credeți că se va întâmpla cu Occidentul după ce Rusia va câștiga războiul?

Din punctul de vedere al rușilor, cei 25 de ani de angajamente neîndeplinite i-au făcut să înțeleagă că nu mai au nimic de așteptat de la Occident. Prin urmare, Moscova va aștepta să apară o nouă generație de lideri, știind că nu are nimic de câștigat de la actuala clasă. Pe această bază, Moscova va încerca probabil să ridice un fel de cordon sanitar și să lase lucrurile să se liniștească. Este clar că Occidentul se îndreaptă spre vremuri foarte dificile. Vom avea o imagine a acestui lucru odată cu alegerile europene din 9 iunie. Toate partidele aflate la guvernare sunt pe cale să sufere o înfrângere zdrobitoare. Va fi acest lucru suficient pentru a influența Parlamentul European spre realism? Probabil că nu, dar putem spera că recompoziția va pune frână actualului beligerant.

În mod clar, realitatea începe să primeze în fața propagandei. Prin urmare, ne putem aștepta la o reprimare sporită din partea clasei conducătoare occidentale. Toate problemele vor fi în mod natural puse pe seama influenței rusești. Este foarte probabil, de exemplu, ca AFD-ul german să fie declarat ilegal, deoarece este „periculos pentru democrație”. În Franța, am asistat la apariția unor comisii fictive în Adunarea Națională și în Senat pentru a „identifica” influența rusă în politica franceză. Așadar, vom fi la vânătoare de „agenți ruși” peste tot! În ceea ce privește dacă această nouă vânătoare de vrăjitoare va duce la închisoare, nimic nu este mai puțin sigur. Cu cât colapsul economic se agravează mai mult, cu atât mai mult sistemul își va pierde echilibrul. Represiunea va deveni din ce în ce mai violentă. Vedem deja acest fenomen în acțiune în Ucraina: oricine semnalează contradicțiile interne ale regimului este automat acuzat de înaltă trădare. Întregul sistem este putred. Se curăță fundul butoiului și se consolidează colaboratorii. Toate elementele recalcitrante sunt neutralizate, în timp ce se instaurează o cenzură de război. Tiparnița de bancnote este pusă la treabă pentru a finanța o ultimă mare petrecere și pentru a-i trimite pe toți „inutilii” în Est.

Vorbeam despre „până la ultimul ucrainean”. Credeți că pot merge mai departe?

Expresia „până la ultimul ucrainean” este folosită pentru a pregăti mințile oamenilor înainte de intrarea inevitabilă a NATO în conflict. Înainte de a intra în război, Macron și complicii săi trebuie să prelucreze atent și treptat populația. Discursurile ținute în ultimele luni seamănă foarte mult cu un preambul la escaladare. Ei trebuie să-i militarizeze pe tineri, dintre care mulți sunt sau vor fi șomeri în UE. Marea Britanie a anunțat revenirea serviciului militar obligatoriu. Pentru a îndepărta spectrul șomajului în masă, sistemul falimentar le flutură în față perspectiva aventurii, uitând să le spună că războiul este orice altceva decât un joc video.

Oficial, Franța are în prezent 3.500 de militari desfășurați în România, care participă la construirea a ceea ce va fi cea mai mare bază NATO din Europa. Alegerea acestei locații geografice (în apropiere de Odessa) nu este deloc întâmplătoare. Interesele din spatele NATO nu pot tolera ca Kievul să fie privat de orice acces la Marea Neagră.

Credeți că o negociere de pace este posibilă în prezent?

Marile fonduri de investiții americane au cumpărat aproximativ două treimi din terenul arabil al Ucrainei. O parte din aceste terenuri au trecut sub control rusesc. Acești mastodonți financiari au plătit în avans și nu există nicio șansă ca Rusia să îi priveze de desertul lor. Așa că eu cred că vor merge atât de departe încât vor contamina regiunea prin bombardarea centralei nucleare de la Zaparojié. Dacă ei nu pot pune mâna pe acel teren, nimeni altcineva nu poate. Mai degrabă ar prefera să facă zone întregi nelocuibile decât să cedeze ceea ce ei consideră a fi rezervația lor. Avem de-a face cu niște nebuni.

Când îl auzim pe Emmanuel Macron spunând astăzi că Franța nu are istorie, nu are cultură, este aceeași retorică neoconservatoare?

Mai presus de toate, avem de-a face cu personaje de lut, precum Golemii. Toți repetă narațiunea care le-a fost predată și nu ies din cutie. Cu toate acestea, mândria vine înaintea căderii, iar acești oameni sunt devorați de orgoliu. Este ceea ce caracterizează toată această nebunie a războiului. Orgoliul din inima sistemului prădător neoliberal, care nu a reușit să investească în noi piețe în cadrul politicilor economice urmărite timp de 30 de ani, sfârșește prin a canibaliza sângele vital din propriile zone de influență. În mod logic, corpul uman a devenit noua frontieră râvnită de marile companii farmaceutice și obiectul unor experimente de supraveghere și urmărire din ce în ce mai invazive. Mai presus de toate, aceasta este Marea Resetare. Oamenii au devenit produse. Scopul nu este altul decât acapararea lucrurilor vii. În provincia franceză, un reprezentant al Black Rock este întotdeauna prezent la Consiliul de Miniștri. Din acest punct de vedere, Macron nu este altceva decât o mâncărime de care mulți francezi ar vrea să scape, precum Zelensky, a cărui singură legitimitate este cea pe care i-o acordă stăpânii săi. Sfârșitul conflictului va suna condamnarea la moarte a lui Zelensky, fie și numai pentru că el știe prea multe, iar stăpânii săi nu vor risca să-l vadă vărsându-și măruntaiele în fața rușilor.