Occidentul optează pentru strategia Borodino în Ucraina și China

Știu. Istoria nu se repetă, dar uneori rimează. După ce am urmărit acțiunile recente ale Occidentului în Ucraina și am ascultat amenințările americane din ce în ce mai belicoase îndreptate spre China, văd paralele stranii cu bătălia de la Borodino. Cum? Ce relevanță are victoria francezilor în bătălia epică cu forțele rusești de la 7 septembrie 1812, în apropierea satului situat la vest de Moscova, pentru situația actuală din Ucraina și China? Permiteți-mi să vă explic.

Bătălia de la Borodino a fost apogeul încercării nesăbuite a lui Napoleon de a cuceri Rusia și a pregătit terenul pentru înfrângerea care a urmat – pierderile francezilor în asigurarea „victoriei” de la Borodino i-au lăsat decimați și incapabili să termine războiul pe care l-au început. Napoleon și comandanții săi s-au adăpostit la Moscova pentru o perioadă scurtă de timp, dar apoi, odată cu venirea unei ierni timpurii, și-au dat seama că riscă să fie anihilați dacă rămân și au ales să încerce să se întoarcă în Franța. Nu aveau logistica necesară pentru a se menține într-o zonă de conflict. Retragerea lungă și mortală de la Moscova, a marcat punctul culminant al armatei franceze în acea campanie, după ce au intrat în Rusia cu o armată de 600.000 de oameni și au scăpat cu doar 16% din forțe încă intacte. Pierderea a 500.000 de soldați nu este o rețetă pentru victorie.

Iată că au trecut mai bine de 200 de ani de la acel dezastru și francezii sunt din nou pe teritoriul rusesc (da, teritoriul pe care îl numim astăzi Ucraina era teritoriu rusesc în 1812). Bănuiesc că francezii nu mai sunt adepți ai predării istoriei. S-au legat de o armată ucraineană condamnată și se confruntă din nou cu o armată rusă mai mare, care luptă pe teritoriul său. Și ce anume îi vor „învăța” francezii pe ucraineni? Ce experiență au francezii în lupta cu arme combinate împotriva unui adversar de același nivel tehnologic? Răspunsul este: „NICIUNA!” Ultima dată când francezii au putut revendica un fel de victorie a fost în noiembrie 1918, când Germania a capitulat în fața aliaților pentru a pune capăt Primului Război Mondial.

Dar nu doar francezii sunt cei care aleg în mod nesăbuit să escaladeze războiul cu Rusia. Statele Unite și multe dintre țările NATO încurajează, de asemenea, în mod deschis Ucraina să folosească rachetele furnizate de Occident pentru a lovi în interiorul Rusiei, fără a ține cont de avertismentul Rusiei că aceasta este o linie roșie. Occidentul are un handicap în procesul de învățare. Acesta a ignorat avertismentele lui Vladimir Putin din ultimii 17 ani (precum și cablograma directorului CIA, Bill Burn, din 2008) potrivit cărora apartenența Ucrainei la NATO este o linie roșie pentru Rusia. Nerespectarea avertismentului a culminat cu Operațiunea militară specială din 20 februarie 2022.

Acum, Putin avertizează Occidentul că loviturile ucrainene în interiorul Rusiei reprezintă o altă linie roșie care va fi întâmpinată cu un răspuns militar rusesc. Este un deja vu din nou, cea mai mare parte a Occidentului ignoră avertismentul lui Putin. În timp ce rachetele pe care le furnizează Occidentul – adică Himars, ATACMS, Storm Shadows și Taurus – au o rază de acțiune limitată (Taurus poate ajunge cel mai departe la o distanță estimată de 300 de mile), este totuși o încălcare grosolană a suveranității Rusiei. Voi reitera punctul de vedere pe care l-am exprimat într-un articol anterior: dacă Rusia ar furniza rachete Mexicului care ar fi apoi folosite pentru a lovi ținte din interiorul Statelor Unite, poporul american ar cere represalii. De ce naiba se complac americanii în fantezia că rușilor nu le va păsa? Nebunie totală.

Când oameni precum Ted Postol, Stephen Bryen și Doug MacGregor își exprimă deschis îngrijorarea față de escaladarea retorică și fizică a Occidentului față de Rusia, știi că ai intrat într-o zonă de pericol enorm. Îi cunosc pe toți cei trei bărbați, iar ei nu sunt predispuși la emoții sau la predicții nebunești. Însă în situație actuală, ei sunt cu adevărat speriați de ceea ce văd. Le împărtășesc teama.

Strategia Borodino nu se limitează la Ucraina. Statele Unite intenționează să intre în război cu China. O nebunie. La fel cum incursiunea profundă a lui Napoleon în Rusia a întins liniile sale de comunicații (adică logistica) până la punctul de colaps, Statele Unite vorbesc despre o confruntare militară cu China pe care nu o pot susține.

Eșecul operațiunii Prosperity Guardian din Marea Roșie, care aparent nu are nimic de-a face cu China, este de fapt un precursor a ceea ce ar întâlni Statele Unite dacă ar intra în război cu China. Proiectarea puterii cu nave de suprafață într-o epocă a dronelor și rachetelor hipersonice, este analogia secolului XXI cu atacarea unei poziții de mitralieră cu cavaleria călare. Nu ignor posibilitatea ca Statele Unite, printr-o combinație de nave de suprafață, submarine și mijloace de aviație, să poată provoca pierderi serioase în rândul chinezilor. Dar chinezii vor riposta și, după un impuls inițial viguros, Statele Unite nu vor putea să-și susțină forțele în Pacific, departe de partea continentală a SUA.

Lecția de la Borodino este că un război de uzură favorizează puterea care se află cel mai aproape de liniile sale de aprovizionare. Este o lecție pe care Occidentul, în special America, refuză să o învețe. Clasa politică conducătoare din SUA – atât republicană, cât și democrată – s-a amăgit crezând că își poate impune voința asupra lumii prin folosirea forței. Diplomația, în lumea lor fantastică, este pentru fătălăi. Nu există niciun candidat la președinție care să pledeze pentru diplomație în locul forței militare. Statele Unite și Europa se poticnesc spre un război care ar putea fi evitat în totalitate, dar refuză să caute rampele de ieșire care ar detensiona conflictele.

O altă lecție de la Borodino – chiar dacă armata lui Napoleon a suferit pierderi teribile, Napoleon și-a menținut setea insațiabilă de cucerire și a refuzat să găsească o cale spre pace. Dorința lui nestăvilită a fost cea care l-a condus în cele din urmă la Waterloo. Căutarea occidentală de a domina Rusia și China va duce probabil la un Waterloo al secolului XXI pentru America și Europa. Da, istoria rimează.