UrsulaGate: Blackoutul mediatic francez și dezinformarea Politico

Un articol de Xavier Azalbert pentru publicația independentă France-Soir

LN24, un important canal de televiziune belgian, l-a intervievat pe Frédéric Baldan, lobbyistul care a lansat o plângere penală împotriva Ursulei von der Leyen înainte de a i se alătura Polonia și Ungaria, două state membre și aproape 500 de alți reclamanți.

O premieră pentru LN24, care manifestă un interes deosebit pentru știri și pentru a prezenta realitatea ascultătorilor săi. Aruncați o privire pe materialul video aici. 

Pe 21 mai 2024, Berliner Zeitung titrează: „Ursula von der Leyen trebuie să tremure în continuare: tribunalul amână audierea Pfizer” – Un tribunal a amânat o audiere privind Pfizer până în decembrie. Martin Sonneborn este furios – dar este aceasta o veste cu adevărat bună pentru von der Leyen? Imediat preluat de un tweet: „Asta este! Marile media germane sunt acum obligate să vorbească despre plângerile împotriva lui von der Leyen”.

Articolul din Berliner Zeitung face o relatare precisă și concisă a faptelor, tradusă de France-soir.

Pe 23 mai 2024, Die Welt, un important organ de presă german, a reluat subiectul „acuzațiilor grave” într-un articol intitulat „von der Leyen, vaccinul corona și audierea amânată”. „Președintele Comisiei Europene ar fi negociat în secret cu un patron din industria farmaceutică pentru achiziționarea unui vaccin corona în timpul pandemiei”.  „Audierea a fost amânată până după alegeri”, adaugă ei.

În Italia, România, Spania, Croația și Olanda, au fost difuzate informații despre audiere și conferința de presă, deși este regretabil faptul că a existat o lipsă de acoperire pentru o informație atât de importantă. Cu titlu de comparație, mandatul de arestare emis la 20 mai de procurorul-șef al Curții Penale Internaționale împotriva lui Netanyahu, a ministrului israelian al apărării și a trei lideri Hamas a beneficiat de o acoperire mediatică internațională mult mai mare.

Omerta în presa franceză, cu o acoperire aproape inexistentă a plângerii împotriva Ursulei von der Leyen, a lui Albert Bourla, a Pfizer și a BioNtech

Săptămâna aceasta, cu ocazia mai multor întâlniri, m-am grăbit să verific dacă invitații erau la curent cu plângerea penală împotriva Ursulei von der Leyen și cu audierea din 17 mai la Liège. Marea majoritate a oamenilor nu știau. Și pe bună dreptate: în Franța, în mass-media, este tăcere. După surpriza de a afla că Ursula von der Leyen era vizată de o plângere penală pentru corupție și că a avut loc o audiere, toată lumea s-a întrebat care sunt motivele acestei tăceri. I-am trimis pe toți la conferința de presă susținută de Frédéric Baldan și de avocata sa Diane Protat. Acolo a fost explicat în detaliu, iar jurnaliștii prezenți au putut pune numeroase întrebări.

În afară de France-Soir, o presă recunoscută de CPPAP (commission paritaire des agences de presse et publication), și de site-urile Putsch și Tocsin, niciuna dintre marile media franceze nu a relatat informațiile în mod transparent. Unele au articole în pregătire sau în curs de revizuire. Dar subiectul este „foarte sensibil”, explică un jurnalist de la un canal de televiziune, înainte de a adăuga „este un subiect pe care nu suntem încurajați să îl abordăm”, iar atunci când o facem, răspunsul este clar: „evitați-l dacă vreți să vă păstrați locul de muncă”.

AFP nu este cu nimic mai bună atunci când vine vorba de a vorbi despre premiul onorific pe care Universitatea din Toulouse i l-a acordat Ursulei von der Leyen în 2023: este ”la liber”, iar fotografiile se află în baza de date a AFP! În schimb, când vine vorba de plângeri despre președintele CE, răspunsurile variază de la „nu face parte din linia editorială” la tăcere absolută. Mergeți mai departe, nu e nimic de văzut. Într-un e-mail adresat lui Fabrice Fries, președintele AFP, au fost adresate următoarele întrebări, la care nu s-a primit niciun răspuns:

De ce nu a relatat AFP prima știre, care este de interes general? A existat o decizie editorială?

De ce AFP a relatat știrea potrivit căreia doamnei Von der Leyen i s-a acordat o diplomă de onoare, în timp ce plângerea penală nu a fost raportată, nici chiar procedura sumară?

Codul deontologic al AFP prevede în secțiunea de orientări: „1) Jurnaliștii AFP asigură o acoperire corectă, echilibrată și imparțială a știrilor.”

De ce să nu acoperim știri care sunt veridice?

În elementele fundamentale ale acestui cod etic stă scris: „Jurnaliștii AFP trebuie să relateze faptele cu exactitate și în context, cu o preocupare pentru adevăr și fără omisiuni deliberate. Separăm faptele de comentarii și nu raportăm zvonuri ca fiind fapte. Menținem cele mai stricte criterii de verificare. Titlul și primul paragraf trebuie să fie susținute de restul reportajului, care trebuie să conțină informațiile de fond necesare”.

Informația privind cele două plângeri nu este un zvon; un simplu apel la departamentul de comunicare al Curții de Justiție va oferi confirmarea – Raportarea informațiilor este responsabilitatea noastră.

Nu ar fi de datoria dumneavoastră să raportați aceste informații concrete cu privire la aceste două plângeri?

A doua zi după audiere, pe 18 mai 2024, France-Soir a scris că Marianne Gros de la revista Politico a încercat să facă o sinteză a afacerii #UrsulaGate, dar aceasta este plină de informații tendențioase. În ciuda faptului că Frédéric Baldan însuși o nformase pe Marianne despre procedură! În articolul ei, Marianne a comis o adevărată încălcare a eticii jurnalistice, atribuindu-i lui Frédéric Baldan comentarii pe care nu le-a făcut.

„După 1 an de cenzură, Marianne îmi atribuie comentarii care nu au fost făcute niciodată”, se arată într-un tweet al lui Frédéric Baldan.

De ce Marianne nu a verificat aceste fapte cu lobbyistul înainte de publicare? Cât timp îi va lua lui Marianne să modifice acest articol, contestat de Frédéric Baldan?

De ce nu vorbește presa franceză despre acest lucru?

Subvențiile, o explicație logică și calendarul de acordare a acestora.

În Franța, aproape toate mijloacele de informare în masă sunt subvenționate. Prin urmare, este logic să căutăm subvenții și sprijin pentru mass-media. Raportul Senatului din octombrie 2023 precizează că, pentru legea de finanțe 2024, 377,7 milioane de euro vor fi plătite în credite de angajament (AE) și 376,7 milioane de euro în credite de plată (CP). Cu alte cuvinte, un mic jackpot de aproximativ 754 de milioane de euro de împărțit. AFP conduce detașat cu 113,3 milioane de euro.

Le Monde a primit 5,3 milioane de euro în 2023. În 2022, profitul lor net înainte de impozitare a fost de 2,3 milioane de euro, cu subvenții de 3,7 milioane de euro. Fără subvenții, Le Monde ar fi înregistrat o pierdere de 1,4 milioane de euro (2,3 milioane de euro – 3,7 milioane de euro).  Prin urmare, există o dependență clară de subvenții.

În ceea ce privește presa scrisă, FSDP (Fondul strategic pentru dezvoltarea presei) a lansat cererile de proiecte pe 14 februarie 2024, urmând ca acestea să fie soluționate până pe… 30 mai 2024. Un analist care cunoaște bine procesul și redacțiile de presă se grăbește să sublinieze că înainte „cu șapte zile de data limită de soluționare a dosarelor, este clar că nu își vor asuma riscul unei decizii negative pe un subiect atât de sensibil, deoarece presa este atât de dependentă de subvenții pentru a supraviețui”.

Și nu este mai bine nici pentru posturile de televiziune: uitați-vă doar ce s-a întâmplat cu CNews când licența sa a fost realocată. Un fost jurnalist de la France TV și TF1 explică, după ce a discutat îndelung problema omertei și a cenzurii informației cu privire la plângerea împotriva lui von der Leyen: ”În Franța este simplu, poți vorbi despre orice, cu excepția a ceea ce îl supără pe ministru sau pe guvern”. 

Etica politică și jurnalistică în discuție

Lipsa de acoperire din partea marilor media se resimte așadar din plin.

Apropierea alegerilor europene și teama de a nu supăra guvernul în momentul alocării subvențiilor împing presa spre autocenzură. Așadar, nu se vorbește despre această afacere, care ar putea slăbi candidatura Ursulei von der Leyen până la punctul în care șefa Comisiei Europene ar putea fi împiedicată să candideze pentru propriul mandat?

O altă posibilitate ar putea fi legată de faptul că, în peisajul politic francez, nu mai există diferențe între stânga și dreapta în ceea ce privește agenda federalistă europeană. Oare este aceasta promovată de mass-media cu orice preț, cu riscul de a trăda deontologia jurnalistică (a spune adevărul cu orice preț) și dreptul fundamental al francezilor de a fi informați corect?

În timpul scandalului Comisiei Santer, comisarii europeni au demisionat în cele din urmă și a fost creat un cod de conduită pentru a reglementa etica și rolul comisarilor. Prin urmare, codul este obligatoriu pentru comisarii europeni și ar fi timpul ca aceștia să îl aplice. Din cauza actualului caz penal, o petiție prin care se cere demisia Ursulei von der Leyen și a tuturor comisarilor a fost primită de Secretariatul General al Parlamentului European. Demersul ar permite ca procesul să se desfășoare fără probleme, iar France-Soir a descifrat legăturile incestuoase de subordonare dintre Parchetul European și președintele Comisiei.

Rolul presei este mai mult decât dificil pentru a se asigura că informațiile ajung la publicul larg.  Așadar, există o dublă problemă: să se vorbească despre această afacere, dar să se vorbească despre ea într-un mod obiectiv și real.  Să ne amintim că pe 1 aprilie, Politico a titrat în mod ofensiv „EPPO a preluat ancheta”, deși jurnaliștii știau foarte bine că acest lucru era fals. Publicația americană, concepută ca un „prieten critic” al instituțiilor de la Bruxelles, demonstrează în mod clar partizanatul care seamănă mai mult cu o agenție de comunicare decât cu un organ de presă – datoria presei fiind aceea de a reprezenta a patra putere. Există așadar o conivență între Politico și europenii federaliști convinși: Politico ar fi gata să publice informații false care contribuie la dezinformarea publicului. Mai ales atunci când aceste informații false sunt preluate de presa mainstream franceză.

Contactată de France-Soir pentru a afla dacă Elisa Braun și Carlo Martuscelli de la Politico au intenția de a corecta informațiile false din articolul lor din 1 aprilie, așa cum prevede obligația nr. 6 din Carta de la Munchen „de a rectifica orice informație publicată care se dovedește a fi inexactă”, Politico nu a răspuns încă.

După cum spune proverbul, „tăcerea înseamnă consimțământ”. Prin urmare, devine clar că rolul acestui tip de presă nu este acela de a informa, ci de a face propagandă, indiferent de costurile pentru cititori.

În afacerea #UrsulaGate, realitatea este:

Nu, EPPO nu a preluat ancheta

Da, Polonia este implicată în plângere

Judecătorul belgian poate, prin urmare, să-și continue ancheta

În consecință, Politico își dezinformează cititorii, la fel ca și presa care a retransmis acest articol. Omerta, cenzură și dezinformare.