Drumul anevoios către negocieri de pace

Aliații lui Zelensky au ajuns într-un impas. Vorba lui Murphy, dacă știi că ceva nu poate merge prost, pentru că ți-ai luat toate măsurile de precauție, atunci altceva va merge prost.

Este situația în care se află Ucraina. Mai întâi nu aveau armament și muniție. Apoi nu aveau suficienți bani. În ultima vreme nu mai au oameni de sacrificiu. S-a rezolvat și cu asta. Au înăsprit legea mobilizării și au securizat granița de vest.

Și tot merge prost. Inevitabil.

Zelensky a venit cu o nouă găselniță: dați-ne voie să lovim teritoriul Rusiei cu armele voastre și vom câștiga. Inițial, doar Marea Britanie a răspuns cu promptitudine. Ca de fiecare dată când se pune problema trecerii unei linii roșii, lumea constată că Londra o încălcase demult, fără mare tam-tam. Franța, pe de altă parte, încearcă să joace simultan atât rolul polițistului rău, cât și pe cel al polițistului bun.

Emmanuel Macron trimite mult mai puțin armament în Ucraina decât Olaf Scholz. Și infinit mai puțini bani. În schimb, își încordează puternic mușchii la televizor, vrea să pară animalul turbat care rupe din dușmanul comun al lumii civilizate. Cine ar putea să-i reproșeze lipsa de implicare, când îl vede pregătit să dea buzna cu trupele franceze taman în prima linie a frontului ucrainean?

Apoi iese la rampă, iarăși, polițistul bun. Macron i-a invitat pe oficialii ruși la a 80-a comemorare a debarcării din Normandia (așa-numita Ziua Z). Aliații s-au revoltat. Cum ar fi ca Joe Biden și Regele Charles să stea în aceeași încăpere cu ”banditul” Serghei Lavrov? Ca de fiecare dată în astfel de situații, Macron spune că trebuie menținut un canal de comunicare, o punte de legătură cu rușii – în ciuda stării actuale de conflict fără menajamente.

Secretarul de stat Antony Bilken a dat de înțeles, săptămâna trecută, că americanii vor merge pe urma britanicilor și vor încălca o nouă linie roșie: ”Nu am permis sau încurajat atacurile în afara Ucrainei, dar în cele din urmă Ucraina trebuie să ia singură decizii cu privire la modul în care va conduce acest război”. În final și Germania va păși pe cărarea bătătorită de SUA și Marea Britanie. Dovadă presiunile pe care le face bătăioasa Annalena Baerbock, ministrul de Externe german cu jumătate de normă la Casa Albă (după modelul regretatului Bogdan Aurescu).

Negocierile de pace vor veni la un moment dat, la fel de implacabil ca moartea fiecăruia dintre noi. Dovadă că ministrul de Externe britanic David Cameron a discutat cu Donald Trump continuarea sprijinului american către Ucraina, până când Zelensky se va afla în cea mai bună ipostază pentru negocieri de încetare a focului. Desigur, ar putea fi doar o cacealma a Londrei. O modalitate de a-l păcăli, din nou, pe fostul președinte Trump.

Marea problemă intervine atunci când toate părțile constată ceea ce vedem cu toții pe teren – o înfrângere a trupelor ucrainene. Rusia ar putea pretinde, pe bună dreptate, că sacrificiile au meritat. Va rămâne, probabil, cu un teritoriu de mărimea Bulgariei și cu perspective bune de a-și dezvolta economia, de a vinde armament, energie și alte resurse către statele BRICS. Se pune întrebarea ce va primi Zelensky. Nimic care să acopere pierderile imense, din câte se întrevede. Aderarea la UE este strâns legată de apartenența la NATO, iar rușii exclud din start așa ceva.

Singura variantă în care se va ajunge la discuții de pace va fi cu un nou guvern și un nou președinte la Kiev. Cu condiția ca Occidentul să-și vadă sacii în căruță. Adică să evite colapsul.