Locul nostru

În Săptămâna Mare ar fi bine să spargem rutina zilnică și să alocăm un timp introspecției. De ce nu, poate chiar să încercăm să răspundem la o întrebare aparent simplă: ”Care este scopul vieții?”.

Minutele, orele, zilele se scurg cu o viteză amețitoare și la un moment dat realizăm că suntem prinși într-un automatism cumva ridicol. Aproape inutil. Fără sens.

Cei mai mulți dintre noi ne lăsăm purtați de val. Ne integrăm în societate ca albinele într-un stup, adesea fără a conștientiza scopul. Căutăm fericirea cu mijloacele aflate la îndemână, prin prisma carierei, a familiei, a prietenilor, a plăcerilor senzoriale sau a atingerii unor stări spirituale.

Înțelegerea scopului vieții poate influența puternic modul în care trăim.

Aristotel, spre exemplu, considera că scopul vieții este atingerea ”eudaimoniei”, o stare tradusă prin ”fericire” sau ”bunăstare”. În concepția filosofului grec, fericirea nu face trimitere doar la plăcerile senzoriale, ci reprezintă rezultatul atingerii potențialului uman prin virtute și rațiune.

În budism, scopul vieții este văzut ca o eliberare de suferință prin atingerea nirvanei. Cum anume? Prin înfrânarea dorințelor, desprinderea de atașamente și suprimarea ego-ului – un proces realizat prin practica meditației și urmarea Căii de Mijloc. Scopul vieții, în budism, este profund ancorat în înțelepciune, compasiune și purificare spirituală.

Creștinismul oferă o altă perspectivă. Noi, creștinii, vedem viața ca un dar de la Dumnezeu și o oportunitate de a cultiva relația cu Divinitatea. Încercăm să trăim potrivit voinței lui Dumnezeu de a propovădui binele în lume și de a aspira la o existență veșnică alături de creator.

Noua Ordine Mondială fără niciun Dumnezeu, influențată de secularism și de transumanism, traduce scopul vieții în termeni de realizări personale și contribuții la progresul umanității: ”În sfârșit, sunt CEO la o multinațională!”, ”Mi-am luat ultimul model de Mercedes pe baterii”, ”Am ajuns în Top100 milionari”, ”Mă gândesc să cumpăr două apartamente în Dubai”, ”Am câștigat premiul Nobel pentru fizică”, ”Pot pleca oricând într-o vacanță în Insulele Maldive”, ”Fără aportul meu, acest vaccin revoluționar nu ar fi salvat milioane de vieți” ș.a.m.d.

Viziunea secularistă asupra scopului vieții este deseori asociată cu noțiunile de autodepășire, inovație și colaborare la nivel global, pentru dezvoltarea unei societăți ”mai juste și mai egale”. Gen societatea socialistă multilateral dezvoltată.

Multe persoane își descoperă propriul scop prin experiențe de viață. Unii găsesc o împlinire personală în a-și urma pasiunile (desigur, nu ne referim aici la păcănele). Alții se bucură atunci când își sprijină familia ori prietenii, au grijă de oamenii bolnavi sau nevoiași și contribuie la binele comunității.

Așadar, scopul vieții diferă de la om la om, de la o cultură la alta, de la un popor la altul. Obiectivele personale se pot întâlni și stimula reciproc cu cele profesionale și spirituale.

În așteptarea luminii Învierii, ar fi bine ca fiecare dintre noi să ne (re)definim propriul scop și să încercăm să-l urmăm. El poate oferi, fără îndoială, o direcție clară și un sens profund existenței noastre.