CIA conduce America?

Un comentariu de Jeffrey Tucker via The Epoch Times

Cu toții am avut cu siguranță gânduri negre potrivit cărora CIA conduce cu adevărat Statele Unite, inclusiv multe instituții media. Poate este adevărat de zeci de ani, doar că noi nu știam. Dacă este așa, să spunem că ar explica enorm de mult din ceea ce a fost, altfel, întunecat în secret.

Cum ar fi posibil acest lucru? Cunoașterea înseamnă putere, în timp ce cunoașterea secretă înseamnă control total. Chiar și cunoașterea falsă înseamnă putere și control, așa cum am aflat în cadrul investigației false Russiagate la începutul mandatului lui Trump. Au hărțuit noua administrație ani de zile sub un scenariu complet fals în care Rusia l-a făcut cumva pe Donald Trump să fie ales.

A fost o operațiune de spionaj de la început, o operațiune concepută direct pentru a răsturna rezultatul votului. O „revoluție de culoare” pe propriul nostru teritoriu.

Cum îndrăznește o agenție ne-aleasă de popor și care se sustrage supravegherii și răspunderii publice să se pună înaintea Constituției și a statului de drept? Fenomenul are loc de mai multe decenii, pe măsură ce agențiile au dobândit tot mai multă putere, chiar până la punctul de a forța o închidere totală a Americii și chiar a lumii sub un pretext fals.

Nimic din toate acestea nu este verificabil tocmai din cauza secretomaniei implicate. Nu-i ca și cum comunitatea serviciilor de informații va trimite un comunicat de presă: „Democrația în America este o iluzie. Știm asta întrucât controlăm aproape totul, plus că aspirăm să controlăm și mai mult”.

Cei mai increduli dintre noi vor bate în retragere: Uitați-vă la ceea ce spuneți! Teoria conspirației nu poate fi infirmată. Cu cât ai mai puține dovezi pentru ea, cu atât mai mult o crezi. Cum naiba putem să ne certăm cu tine? Această poziție nu este cu adevărat plauzibilă, dar nu putem face nimic pentru a te convinge de contrariu.

Totuși, să nu respingem complet teoria. În baza unui articol din New York Times (NYT) apărut săptămâna trecută, această teorie conține mai mult decât un grăunte de adevăr. Articolul se intitulează: „Campania electorală îl pune pe Trump și agențiile de spionaj pe un teren de confruntare”.

Citez: „Chiar și în calitate de președinte, Donald J. Trump și-a etalat animozitatea față de oficialii serviciilor de informații, prezentându-i ca făcând parte dintr-un „stat profund” politizat care vrea să-l elimine. Iar de când a părăsit funcția, această neîncredere a crescut într-o ostilitate totală, cu implicații potențial grave pentru securitatea națională în cazul în care va fi ales din nou.”

Bine, să fim clari. Dacă comunitatea de informații condusă de CIA nu este „statul profund”, atunci ce este?

Mai mult, s-a dovedit de multe ori că statul profund este de fapt împotriva statului. Acest lucru nici măcar nu este controversat. Într-adevăr, nu există niciun motiv pentru ca jurnaliștii să scrie cele de mai sus ca și cum Donald Trump ar fi cumva mistuit de un fel de paranoia nefondată.

Să continuăm: „Trump se află acum pe un posibil curs de ciocnire cu comunitatea serviciilor de informații (…) Rezultatul este o situație complicată și posibil destabilizatoare pe care Statele Unite nu au mai văzut-o până acum: suspiciune și dispreț adânc înrădăcinat din partea unui fost și poate viitor președinte față de aceiași oameni pe care s-ar baza pentru cele mai sensibile informații de care ar avea nevoie ca să-și îndeplinească rolul, dacă ar fi ales din nou.”

Așteptați o clipă. Vreți să ne spuneți că toți președinții anteriori au avut o relație fericită cu CIA? Este destul de interesant de știut. Și, de asemenea, profund îngrijorător, din moment ce CIA gestionează de foarte mult timp schimbările de regim din întreaga lume, iar acum este direct implicată în politica americană la cel mai intim nivel.

Orice președinte onorabil ar trebui să aibă o relație ostilă cu o astfel de agenție, fie și numai pentru a stabili un control civil clar asupra guvernului, fără de care nu se poate spune că trăim într-o republică constituțională.

Iar acum, potrivit NYT, avem un candidat la președinție care nu se supune agenției și care consideră că acest lucru este destabilizator și profund problematic. Ce ne sugerează acest lucru despre cine conduce cu adevărat țara?

Este NYT însuși vinovat de cea mai extremă teorie a conspirației imaginabilă sau doar prezintă faptele așa cum le cunoaștem? Eu voi ghici că este vorba de cea de-a doua variantă. În acest caz, fiecare american ar trebui să fie profund alarmat.

Nebunesc, nu-i așa? În ceea ce privește sintagma „nemaivăzut până acum”, trebuie să o respingem. Ce zici de George Washington, Thomas Jefferson, Andrew Jackson, James Polk și Calvin Coolidge? Toți aceștia au fost președinți, conform cărților de istorie pe care oamenii le citeau cândva.

Pe atunci nu exista CIA. Dacă vă îndoiți, sunt destul de sigur că motorul dumneavoastră preferat de inteligență artificială vă va confirma.

Trebuie să presupunem că atunci când NYT spune „nemaivăzut înainte”, se referă la perioada postbelică. Și s-ar putea foarte bine să fie adevărat. John F. Kennedy i-a sfidat. Știm asta cu siguranță. Misterele din jurul uciderii sale nu vor fi rezolvate pe deplin până când nu vom obține documentele. Dar se conturează tot mai mult consensul că respectiva crimă a fost de fapt o lovitură de stat dată de CIA. Un mesaj trimis ca o lecție pentru fiecare succesor de-al lui Kennedy.

Gândiți-vă la asta: trăim astăzi într-o țară în care majoritatea oamenilor admit cu ușurință că probabil CIA l-a ucis pe președinte. Uimitor.

Este intrigant să știm în 2024 că „scandalul” Watergate nu a fost ceea ce părea a fi, și anume o presă curajoasă care cere socoteală guvernului. Chiar și observatorii isteți de la acea vreme au crezut în povestea mainstream. Acum avem o mulțime de dovezi că și Watergate nu a fost altceva decât un atac al statului profund asupra unui președinte care și-a pierdut răbdarea cu acesta.

Toate meritele îi aparțin strălucitului meu tată, care a speculat la vremea respectivă. Eram foarte tânăr și nu aveam decât cea mai vagă idee despre ceea ce se întâmpla. Dar îmi amintesc foarte bine că el era convins că Richard Nixon a fost atras într-o capcană și că a fost hăituit pe nedrept din funcție nu pentru lucrurile rele pe care le făcea, ci pentru că a ținut piept statului profund.

Dacă propriul meu tată, care nu era o persoană deosebit de implicată în nuanțele politicii, știa acest lucru cu certitudine la acea vreme, trebuie să fi fost o percepție puternică la nivelul populației.

Știm că aceste agenții – CIA este una dintre ele, dar sunt multe altele adiacente – nu au voie prin lege să intervină în politica internă. După atâta experiență, mi se pare ceva de genul unei glume. Știm, din numeroase dovezi și mărturii personale, că CIA manipulează de foarte mult timp figuri, narațiuni și rezultate politice.

Cât de implicată este CIA în jurnalismul de astăzi? Ei bine, fiind un ziar tradițional liberal, ați putea presupune că NYT însuși ar fi foarte sceptic față de CIA. Dar destul de recent au publicat un lung șir de articole agresiv defensive cu titluri precum „Se dovedește că statul profund este minunat” și „Supravegherea guvernamentală ne menține în siguranță”. Putem adăuga acest ultim articol la listă.

Așa că haideți să o spunem: NYT este CIA. La fel și Mother Jones, Rolling Stone, Slate, Salon și multe alte publicații mainstream, inclusiv marile companii de tehnologie, precum Google și Microsoft. Tentaculele sunt peste tot și din ce în ce mai evidente. Operațiunea Mockingbird a fost doar începutul. Rețeaua este peste tot, iar practica manipulării știrilor este complet normalizată.

Odată ce începi să dezvolți abilitatea de a vedea marcajele, pur și simplu nu le mai poți uita, motiv pentru care oamenii care gândesc și scriu despre asta pot părea nebuni de legat după o vreme.

V-ați gândit că poate că nebunii au dreptate? Dacă este așa, nu ar trebui, cel puțin, să căutăm să susținem un candidat la președinție care are o relație ostilă cu comunitatea serviciilor de informații?

Într-adevăr, ar trebui să fie un standard minim de calificare. Pur și simplu, nu există nicio modalitate de a restabili controlul civil asupra guvernului până când această agenție nu va fi complet controlată sau complet desființată.