Un articol de opinie de Rüdiger Rauls (Germania)

De când SUA au încetat să mai transfere bani către Ucraina, UE a devenit principalul donator și furnizor de arme. Dar nu doar armele, muniția și personalul devin rare. Finanțarea războiului cauzează, de asemenea, probleme tot mai mari.

Cine va plăti pentru el?

De când a început războiul, în urmă cu doi ani buni, Ucraina a primit fonduri în valoare totală de „88 de miliarde de euro de la UE și de la statele sale membre.”(1) În plus, țara a mai primit miliarde de la SUA și de la alte state din Occidentul politic, ceea ce înseamnă că suma totală a plăților și a livrărilor de arme se ridică acum la sute de miliarde. Cu toate acestea, banii nu sunt suficienți pentru a ține piept Rusiei, cu atât mai puțin pentru a câștiga războiul. De când SUA au încetat să mai trimită ajutoare, obiectivul s-a îndepărtat și mai mult.

Acum, Uniunea Europeană (UE) încearcă să compenseze deficitul prin furnizarea de noi fonduri pentru Ucraina, în valoare totală de 50 de miliarde de euro, astfel: „Un sprijin bugetar direct suplimentar de 38 de miliarde de euro urmează să curgă până în 2027 inclusiv, alte șapte miliarde de euro pentru investiții și cinci miliarde de euro pentru reforme în administrația publică. Două treimi din suma totală vor fi împrumuturi cu dobândă redusă, iar restul granturi”(2).

Așadar, războiul devine din ce în ce mai european. Acest sprijin devoalează sume uriașe de bani. În plus, cheltuielile pentru apărare în cadrul NATO și al statelor europene urmează să fie majorate, deoarece se consideră că NATO trebuie să fie pregătită pentru un război total cu Rusia. Ei se văd pe ei înșiși într-un „conflict existențial”. Președintele francez Macron pare să exprime opinia predominantă în cadrul alianței atunci când afirmă, necontestat, că „Putin nu se va opri în cazul unei victorii în Ucraina” (3).

Dar de unde vor veni miliardele necesare pentru toate aceste sarcini? SUA își pot asuma datorii aproape nelimitate, atâta timp cât legiuitorii și investitorii de pe piețele financiare le fac jocul. Acest lucru este mai dificil pentru europenii din UE. Acordul de la Maastricht stabilește limite legate de datoria lor și un cadru pentru deficitele statelor individuale. Deși se acordă întotdeauna excepții, în general statele individuale nu își asumă prea multe datorii în detrimentul celorlalți, pentru a nu pune astfel în pericol stabilitatea internă a asociației de state.

Prin urmare, la 21 martie 2024, șefii de stat și de guvern s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre reînarmare. „Ar trebui explorate surse inovatoare pentru a crește cheltuielile de apărare”(4). Deoarece timpul este esențial, instituțiile responsabile ale UE au primit sarcina de a „explora toate opțiunile pentru a obține fonduri”(5) până în iunie. Întrucât publicul german, în special, a reacționat întotdeauna negativ la acest aspect, s-a spus în mod expres că era vorba despre despre „datoria comună”(6) pentru rearmare.

De unde să luăm…?

Situația financiară a majorității țărilor europene nu este tocmai roz, deoarece Occidentul politic s-a împușcat singur în picior cu sancțiunile împotriva Rusiei. Costurile energiei explodează, la fel ca și prețurile multor materiale de bază pentru industria europeană, pe care companiile chimice, de exemplu, le puteau obține la prețuri mici din Rusia, cu doar câțiva ani în urmă. O consecință a penuriei este o creștere uriașă a prețurilor, în special pentru sursele de energie și alimente.

În această situație, BCE nu a avut altceva mai bun de făcut decât să majoreze și ratele dobânzilor, exacerbând astfel și mai mult situația economică. La urma urmei, teoria pură a inflației spune că prețurile în creștere reprezintă inflație, iar aceasta este combătută prin creșterea ratelor dobânzii. Este teoria modernizată a sângerării, aplicată economiei. Scoți sânge de la un pacient care este deja slăbit de boală și apoi te întrebi de ce starea lui se înrăutățește.

BCE, în turnul său de fildeș, departe de realitate, nu recunoaște că prețurile crescute nu sunt rezultatul unei cereri excesive, explicația de manual pentru inflație, ci rezultatul unei penurii cauzate de sancțiuni. În loc să îndemne politicienii să ridice sancțiunile ruinătoare, ei măresc ratele dobânzilor conform teoriilor despre inflație. Rezultatul este un declin al activității economice, scăderea vânzărilor și creșterea numărului de insolvențe. Oamenii își reduc consumul pentru că nu-și mai pot permite multe lucruri.

Fenomenul pune în mișcare un cerc vicios: multe companii își reduc producția sau o transferă parțial sau chiar total în străinătate, deoarece acolo costurile energiei, în special, sunt mai mici. Și asta cu impact asupra finanțelor publice, deoarece veniturile fiscale scad. Germania a trebuit deja să reacționeze la situația financiară de la sfârșitul anului trecut prin reducerea programelor de finanțare și prin realizarea de economii în buget, în special după decizia Curții Constituționale Federale.

Însă Germania nu este singura din UE cu probleme bugetare. Finanțele publice franceze sunt, de asemenea, „aparent într-o stare mai proastă decât se aștepta”(7). „Mediul economic mai slab din Germania și din China, de exemplu”(8) cântărește puternic asupra veniturilor fiscale, ceea ce înseamnă că „deficitul în 2023 a fost semnificativ mai mare decât cel planificat de 4,9%”(9). Noua datorie pentru 2023 a fost de aproximativ 5,5%, „ceea ce face inevitabile reduceri bugetare dureroase”(10). Multe țări din UE se află în aceeași situație ca și francezii, Parisul având „cea mai mare datorie, de peste trei trilioane de euro”(11).

Și nu furați?

De ce nu, de fapt? Există fondurile somptuoase ale băncii centrale rusești, în jur de 200 de miliarde de euro, care sunt înghețate la centrul SWIFT din Bruxelles. Acestea produc chiar și o dobândă de aproximativ 3 miliarde de euro în fiecare an. Nu îndrăznesc încă să exproprieze activele rusești, dar cred că pot colecta dobânzile pentru ei și pentru Ucraina, conform propriei lor înțelegeri juridice. Nouăzeci la sută din aceste 3 miliarde din dobânzi sunt destinate achizițiilor de arme pentru Ucraina.

Cele 3 miliarde sunt doar o picătură în ocean, având în vedere planurile ample de înarmare din statele UE. Este vorba de 100 de miliarde de euro. Suma a fost avansată pentru prima dată de premierul estonian Kaja Kallas. În luna decembrie a anului trecut, ea a propus ca UE să emită obligațiuni comune de apărare. Comisarul european Thierry Breton a cerut apoi, la începutul anului, aceeași sumă pentru crearea unui „uriaș fond de apărare”(12).

Statele europene și-au majorat deja cheltuielile pentru apărare din 2014, dar odată cu începerea războiului din Ucraina, acestea au crescut cu încă 20%, de la „220 de miliarde de euro în 2022, la 290 de miliarde de euro anul trecut”(13). Suma corespunde doar la 1,5 la sută din producția economică a tuturor statelor UE. Dacă se dorește atingerea obiectivului de 2 la sută, va trebui să se strângă încă 100 de miliarde de euro în fiecare an. Prin urmare, nu este de mirare că trebuie căutate „surse inovatoare”, având în vedere proiectele de anvergură și situația bugetară dificilă din statele europene.

Prietenia se încheie cu bani

Există mari dezacorduri între statele europene în privința modului de finanțare a reînarmării. Multă lume se întreabă dacă finanțarea respectivă este în conformitate cu tratatele europene și cu principiile acestora. Pentru a realiza proiectul, industria de armament „trebuie să aibă un acces mai bun la finanțare publică și privată”(14), adică mai multe surse de bani.

Două abordări sunt în discuție. Una este emiterea de obligațiuni UE, care ar trebui apoi să fie garantate de fiecare stat în parte. Soluția este cerută în special de Franța, dar respinsă cu strictețe de Germania, cu argumentul că „UE nu este un stat federal”(15) în care datoriile unei țări sunt compensate de o altă țară. Mai ales având în vedere datoria enormă a Franței, emiterea de obligațiuni UE ar reprezenta un risc ridicat.

O altă abordare este implicarea Băncii Europene de Investiții (BEI). De subliniat aici că mandatul de finanțare al băncii a acoperit până în prezent doar proiecte civile sau cu dublă utilizare. Adică proiecte care sunt atât de natură civilă, cât și militară. Creșterea cheltuielilor pentru apărare este în mod clar un proiect militar fără o componentă civilă. Aceasta nu este doar o chestiune de voință, ci are și motive practice.

În calitate de bancă principală a UE, creditorii BEI sunt statele individuale. Ele stabilesc liniile directoare pentru practicile de creditare ale băncii, care până acum au fost orientate către dezvoltarea echilibrată a pieței interne a UE. Ceea ce nu se aplică în cazul reînarmării UE. În plus, Austria, Malta, Irlanda și Cipru nu sunt membre NATO, ceea ce înseamnă că cerința NATO de 2% nu este relevantă pentru ele, deși ar trebui să o cofinanțeze.

Dar chiar și pentru unele țări NATO din UE, prioritățile sunt diferite. Țările din sudul Europei se tem de o schimbare a finanțării de la promovarea proiectelor climatice la consolidarea cheltuielilor de apărare, în detrimentul lor. Iar asta se datorează faptului că unele țări sunt „mai îngrijorate de schimbările climatice decât de războiul din Ucraina”(16), după cum a spus fără menajamente un reprezentant spaniol.

Chiar dacă statele UE ar putea conveni asupra unui regulament privind armonizarea investițiilor în Apărare cu regulamentele BEI, acest lucru ar însemna a face calculele în absența ”gazdei”. Gazda este reprezentată de investitorii de pe piețele financiare. Până în prezent, BEI s-a bucurat de un rating de top acolo, ceea ce i-a oferit condiții favorabile pentru banii investitorilor. Ratingul băncii ar putea fi pus în pericol dacă BEI finanțează acum producția de armament. Deoarece „cine finanțează războiul crește riscul”(17).

În multe produse de investiții ale investitorilor instituționali, cheltuielile pentru producția de armament sunt excluse. În acest caz, fondurile nu ar mai avea voie să investească cu BEI, ceea ce ar duce la pierderea unei baze considerabile de clienți. Alternativ, statele proprietari ai BEI ar trebui să își mărească depozitele la bancă. Lucru probabil dificil de realizat, având în vedere bugetele deja restrânse.

Mulți visează acum să recurgă la activele rusești înghețate. Însă BCE, în special, avertizează că inițiativa ar deschide o cutie a Pandorei și ar crea precedente care s-ar putea întoarce împotriva UE însăși. La urma urmei, tocmai siguranța investițiilor în UE este cea care o face atât de populară în rândul investitorilor străini. În plus, statele UE au investit, de asemenea, bani în străinătate, care ar putea fi înghețați. În plus, există și alte active europene, cum ar fi investițiile făcute în instalații de producție din întreaga lume, care nu pot fi pur și simplu aduse acasă.

Surse și comentarii

(1) Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) din 21 martie 2024: Uniunea Europeană plătește Ucrainei 4,5 miliarde de euro

(3) FAZ din 16.3.2024: Puncte de vedere proprii

(4) FAZ din 22.03.2024: În căutarea a 100 de miliarde de euro

(5) ibid.

(6) ibid.

(7) FAZ din 22 martie 2024: Deficitul bugetar al Franței, semnificativ mai mare decât era prevăzut

(8) ibid.

(9) ibid.

(10) ibid.

(11) ibid.

(12) FAZ din 22 martie 2024: În căutarea a 100 de miliarde de euro

(13) ibid.

(14) FAZ din 23.3.2024: De ce BEI nu poate finanța pur și simplu armament

(15) ibid.

(16) ibid.

(17) ibid.