Un material de William Van Wagenen pentru publicația The Cradle

Zarqawi, cândva un infractor mărunt devenit lider al Al-Qaeda în Irak și capul de afiș al SUA pentru terorismul takfiri, a fost un agent al serviciilor secrete americane însărcinat să înăbușe rezistența Irakului la ocupație și să alimenteze ura sectară în beneficiul atât al Tel Avivului, cât și al Washingtonului.

Situat pe locul al doilea după Osama bin Laden, cel mai notoriu inamic declarat al SUA în timpul așa-numitului Război împotriva terorismului a fost jihadistul iordanian Abu Musab al-Zarqawi, fondatorul Al-Qaeda în Irak (AQI).

Însă o examinare mai atentă a vieții lui Zarqawi și a impactului său asupra evenimentelor din Irak arată că acesta a fost probabil un produs și un instrument al serviciilor secrete americane.

Strategii neoconservatori din cadrul administrației lui George W. Bush l-au folosit pe Zarqawi ca pion pentru a justifica în fața publicului american invazia ilegală a SUA în Irak în 2003.

Mai mult, acesta a contribuit la stimularea discordiei interne în cadrul grupurilor de rezistență irakiene care se opuneau ocupației americane, instigând în cele din urmă un război civil sectar între comunitățile sunnită și șiită din Irak.

Planul Israelului se desfășoară în Irak

Această strategie deliberată de tensionare a Irakului a avansat obiectivul Tel Avivului de a perpetua vulnerabilitățile țării, de a diviza populațiile pe criterii sectare și de a slăbi capacitatea armatei sale de a provoca Israelul în regiune.

Se știe de mult timp că CIA a creat Al-Qaeda ca parte a războiului său secret împotriva Armatei Roșii sovietice în Afganistan în anii 1980 și a sprijinit elemente Al-Qaeda în diferite războaie, inclusiv în Bosnia, Kosovo și Cecenia în anii 1990.

În plus, există dovezi care indică sprijinul CIA pentru grupurile afiliate Al-Qaeda în timpul războiului clandestin din Siria, lansat în 2011, în contextul așa-numitei Primăveri Arabe.

Cu toate acestea, jurnaliștii, analiștii și istoricii occidentali continuă să ia ca atare faptul că Zarqawi și AQI erau dușmani declarați ai SUA.

Fără a înțelege rolul lui Zarqawi ca agent de informații al SUA, este imposibil să înțelegem rolul distructiv pe care SUA (și Israelul) l-au jucat în vărsarea de sânge în Irak, nu numai în timpul invaziei inițiale din 2003, ci și în lansarea conflictelor sectare ulterioare.

De asemenea, este esențial să înțelegem importanța eforturilor actuale ale irakienilor de a expulza forțele americane și de a scăpa țara de influența SUA.

Cine a fost Zarqawi?

Abu Musab al-Zarqawi s-a născut Ahmed Fadhil Nazar al-Khalaylah, dar ulterior și-a schimbat numele pentru a reflecta locul său de naștere, Zarqa, o zonă industrială de lângă Amman, Iordania. Intrat și ieșit din închisoare în tinerețe, el avea să se radicalizeze în timpul petrecut în spatele gratiilor.

Zarqawi a călătorit în Afganistan pentru a lupta alături de mujahedinii susținuți de CIA împotriva sovieticilor în Afganistan la sfârșitul anilor 1980. La întoarcerea sa în Iordania, a ajutat la înființarea unui grup militant islamic local numit Jund al-Sham și a fost încarcerat în 1992.

Eliberat din închisoare în urma unei amnistii generale, Zarqawi s-a întors în Afganistan în 1999. The Atlantic notează că în această perioadă l-a întâlnit pentru prima dată pe Osama bin Laden, care bănuia că grupul lui Zarqawi fusese infiltrat de serviciile de informații iordaniene în timp ce se afla în închisoare, ceea ce a explicat eliberarea sa timpurie.

Zarqawi a fugit apoi din Afganistan în regiunea Kurdistan pro-americană din nordul Irakului și a înființat o tabără de antrenament pentru luptătorii săi în anul fatidic 2001.

Veriga lipsă

Dornici să implice Irakul în atacurile de la 11 septembrie 2001, nu a trecut mult timp până când oficialii administrației Bush au folosit prezența lui Zarqawi pentru a ascunde agendele geopolitice ale Washingtonului în această țară.

În februarie 2003, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, secretarul de stat american Colin Powell a afirmat că prezența lui Zarqawi în Irak dovedea că Saddam adăpostea o rețea teroristă, ceea ce făcea necesară o invazie americană.

Potrivit Council on Foreign Relations, „Această afirmație a fost infirmată ulterior, dar a aruncat ireversibil numele lui Zarqawi în lumina reflectoarelor internaționale”.

Powell a făcut respectiva afirmație chiar dacă regiunea kurdă din Irak, unde Zarqawi și-a stabilit baza, se afla efectiv sub controlul SUA. Forțele aeriene americane au impus o zonă de interdicție aeriană asupra regiunii după Războiul din Golf din 1991. Agenția de informații externe a Israelului, Mossad, era, de asemenea, cunoscută ca având o prezență acolo – o realitate pe care Iranul o recunoaște în mod activ și acționează în consecință.

În mod curios, în ciuda faptului că baza lui Zarqawi se afla în limitele Kurdistanului irakian, administrația Bush a optat pentru inacțiune atunci când i s-a prezentat o oportunitate de aur de a-l neutraliza.

Wall Street Journal a raportat că Pentagonul a elaborat planuri detaliate în iunie 2002 pentru a lovi tabăra de antrenament a lui Zarqawi, dar că „raidul asupra domnului Zarqawi nu a avut loc. Au trecut luni de zile fără ca planul să fie aprobat de Casa Albă”.

Lawrence Di Rita, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a justificat inacțiunea susținând că „tabăra era de interes doar pentru că se credea că producea arme chimice”, deși amenințarea ca armele chimice și biologice să cadă în mâinile teroriștilor ar fi fost cel mai important motiv pentru răsturnarea guvernului lui Saddam Hussein.

În schimb, generalul John M. Keane, adjunctul șefului Statului Major al armatei americane la acea vreme, a explicat că informațiile privind prezența lui Zarqawi în tabără erau „solide”, că riscul de daune colaterale era scăzut și că tabăra era „una dintre cele mai bune ținte pe care le-am avut vreodată”.

Administrația Bush a refuzat cu fermitate să aprobe loviturile, în ciuda faptului că generalul american Tommy Franks a indicat tabăra lui Zarqawi ca fiind unul dintre „exemplele de adăposturi teroriste pe care președintele Bush a jurat să le zdrobească”.

De îndată ce prezența lui Zarqawi în Irak și-a atins scopul inițial de a vinde publicului american războiul împotriva Irakului și după ce invazia din martie 2003 era deja în curs, Casa Albă a aprobat în cele din urmă distrugerea taberei acestuia cu lovituri aeriene. Dar până atunci, adaugă Wall Street Journal, Zarqawi fugise deja din zonă.

Distincția împotriva șiiților

Apoi, în ianuarie 2004, pilonul cheie al justificării administrației Bush pentru război s-a destrămat. David Kay, inspectorul însărcinat cu găsirea armelor de distrugere în masă din Irak, a declarat public: „Nu cred că există”, după nouă luni de căutări.

The Guardian a relatat că eșecul de a localiza orice arme de distrugere în masă a fost o lovitură atât de devastatoare pentru justificarea invadării Irakului, încât acum „chiar și Bush rescria motivele pentru care a pornit la război”.

Pe 9 februarie, pe măsură ce jena legată de ADM creștea, secretarul de stat Powell a susținut din nou că înainte de invazie, Zarqawi „era activ în Irak și făcea lucruri care ar fi trebuit să fie cunoscute de irakieni. Și încă mai căutăm să dovedim aceste legături”.

Cu două săptămâni înainte, serviciile secrete americane au făcut publică, în mod convenabil, o scrisoare de 17 pagini despre care susțineau că ar fi fost scrisă de Zarqawi. Autorul revendica responsabilitatea pentru mai multe atacuri teroriste, susținea că lupta împotriva șiiților din Irak este mai importantă decât lupta împotriva armatei americane de ocupație și promitea să declanșeze un război civil între comunitățile sunnite și șiiți din țară.

În lunile următoare, oficialii americani i-au atribuit lui Zarqawi o serie de atentate brutale cu bombă care au vizat șiiții din Irak, fără a furniza dovezi ale implicării acestuia.

În martie 2004, atacurile sinucigașe asupra sanctuarelor șiite din Karbala și din districtul Kadhimiya din Bagdad au ucis 200 de credincioși care comemorau Ashura. În aprilie, atentate cu mașină-capcană în orașul Basra, majoritar șiit din sudul Irakului, au ucis cel puțin 50 de persoane.

În ceea ce privește atacurile de la Karbala și Kadhimiya, Al-Qaeda a emis o declarație prin intermediul Al-Jazeera în care a negat cu tărie orice implicare, însă șeful Autorității Provizorii a Coaliției (CPA), Paul Bremer, a insistat asupra implicării lui Zarqawi.

Presupusele atacuri ale lui Zarqawi împotriva șiiților irakieni au contribuit la crearea unei breșe între rezistența sunnită și cea șiită la ocupația americană și au semănat semințele unui viitor război sectar.

Acest lucru s-a dovedit util pentru armata americană, care încerca să împiedice facțiunile sunnite și șiite să își unească forțele în rezistența la ocupație.

”Divizarea dușmanilor noștri”

În aprilie 2004, președintele Bush a ordonat o invazie la scară largă pentru a prelua controlul asupra Fallujah, un oraș din provincia Anbar care devenise epicentrul rezistenței sunnite.

Promițând să „pacifice” orașul, generalul de brigadă Mark Kimmitt a lansat atacul folosind elicoptere de luptă, drone de supraveghere fără pilot și avioane de război F-15.

Atacul a devenit controversat, deoarece pușcașii marini au ucis mulți civili, au distrus un număr mare de case și clădiri și au strămutat majoritatea locuitorilor orașului.

În cele din urmă, din cauza presiunii publice pe scară largă, președintele Bush a fost forțat să anuleze atacul, iar Fallujah a devenit o zonă „interzisă” pentru forțele americane.

Eșecul menținerii trupelor pe teren în Fallujah i-a determinat pe planificatorii americani să se întoarcă la cartea Zarqawi pentru a slăbi rezistența sunnită din interior. În iunie, un oficial de rang înalt al Pentagonului a afirmat că au ieșit la iveală „informații noi” care arătau că Zarqawi „s-ar putea ascunde în orașul Fallujah, bastionul sunnit”.

Oficialul Pentagonului „a avertizat, totuși, că informațiile nu sunt suficient de specifice pentru a permite lansarea unei operațiuni militare cu scopul de a încerca să-l găsească pe al-Zarqawi”.

Apariția bruscă a lui Zarqawi și a altor jihadiști în Fallujah în acest moment nu a fost un accident.

Într-un raport scris pentru Comandamentul pentru Operațiuni Speciale al SUA (USSOCOM), intitulat „Divizarea dușmanilor noștri”, Thomas Henriksen a explicat că armata americană l-a folosit pe Zarqawi pentru a exploata diferențele dintre dușmanii săi din Fallujah și din alte părți.

El scrie că armata americană a menținut obiectivul de a „promova întâlniri mortale inamic contra inamic”, astfel încât „inamicii Americii să se elimine reciproc”, adăugând că „atunci când diviziunile erau absente, operatorii americani le-au instigat”.

Studiul de caz Fallujah

Henriksen citează apoi evenimentele din Fallujah din toamna anului 2004 ca fiind „un studiu de caz” care „a arătat mașinăriile inteligente necesare pentru a pune insurgenții să se lupte cu insurgenții”.

El a explicat că viziunile takfiri-salafi ale lui Zarqawi și ale colegilor săi jihadiști au provocat tensiuni cu insurgenții locali, care erau naționaliști și îmbrățișau o perspectivă religioasă sufi. De asemenea, insurgenții locali se opuneau tacticilor lui Zarqawi, ce includeau răpirea jurnaliștilor străini, uciderea civililor prin bombardamente nediscriminatorii și sabotarea infrastructurii petroliere și electrice a țării.

Henriksen a mai explicat că operațiunile psihologice americane, care au profitat „și au adâncit forțele intrainsurgente” din Fallujah, au dus la „schimburi de focuri de armă nocturne care nu implicau forțele coaliției”.

Aceste diviziuni s-au extins în curând la alte bastioane ale rezistenței sunnite, Ramadi, în provincia Anbar, și la districtul Adhamiya din Bagdad.

Diviziunile instigate de serviciile secrete americane prin intermediul lui Zarqawi în Fallujah au pregătit terenul pentru o altă invazie americană a orașului rebel în noiembrie 2004, la câteva zile după ce Bush a obținut realegerea.

Jurnalistul BBC Mark Urban a relatat că 2.000 de cadavre au fost recuperate după bătălie, inclusiv sute de civili.

În mod convenabil, „Abu Musab al-Zarqawi nu se afla printre morți”, după ce s-a strecurat prin cordonul american din jurul orașului înainte de începerea asaltului, a adăugat Urban.

Consumul intern

Serviciile secrete militare americane au recunoscut ulterior că au folosit operațiuni psihologice pentru a promova rolul lui Zarqawi în insurgența sunnită care lupta împotriva ocupației americane.

Washington Post a relatat în aprilie 2006 că „Armata americană desfășoară o campanie de propagandă pentru a amplifica rolul liderului Al-Qaeda în Irak”, ceea ce a ajutat „administrația Bush să lege războiul de organizația responsabilă pentru atacurile de la 11 septembrie 2001”.

The Post îl citează pe colonelul american Derek Harvey, care a explicat: „Propria noastră concentrare asupra lui Zarqawi i-a mărit imaginea, dacă vreți – l-a făcut mai important decât este în realitate”.

După cum relatează Post mai departe, documentele interne care detaliază campania de operațiuni psihologice „enumeră în mod explicit „Publicul de acasă din SUA” ca fiind una dintre țintele unei campanii de propagandă mai ample”.

Promovarea lui Zarqawi s-a dovedit utilă și președintelui Bush în timpul campaniei sale de realegere din octombrie 2004. Când contracandidatul democrat John Kerry a numit războiul din Irak o diversiune de la așa-numitul Război împotriva terorismului din Afganistan, președintele Bush a răspuns afirmând:

„Cazul unui singur terorist arată cât de greșită este gândirea [lui Kerry]. Liderul terorist cu care ne confruntăm astăzi în Irak, cel responsabil pentru amplasarea de mașini capcană și decapitarea americanilor, este un bărbat pe nume Zarqawi”.

Cine l-a ucis pe Nick Berg?

Nick Berg, un contractor american în Irak, ar fi fost decapitat de Zarqawi. În mai 2004, agențiile de presă occidentale au publicat o înregistrare video în care Berg, îmbrăcat într-o salopetă portocalie în stil Guantanamo, era decapitat de un grup de bărbați mascați.

Un bărbat mascat care pretinde a fi Zarqawi a declarat în înregistrarea video că uciderea lui Berg a fost un răspuns la torturile aplicate de SUA deținuților în faimoasa închisoare Abu Ghraib.

Berg se afla în Irak încercând să obțină contracte de reconstrucție și a dispărut la doar câteva zile după ce a petrecut o lună în detenția americană din Mosul, unde a fost interogat de mai multe ori de FBI.

Pe 8 mai, la o lună de la dispariția sa, armata americană a afirmat că i-a găsit corpul decapitat pe marginea unui drum în apropiere de Bagdad.

Însă afirmațiile SUA potrivit cărora Zarqawi l-a ucis pe Berg nu sunt credibile. După cum a relatat la vremea respectivă Sydney Morning Herald, există dovezi că filmul cu decapitarea a fost pus în scenă și a inclus imagini de la interogatoriul lui Berg de către FBI. Videoclipul a fost încărcat pe internet nu din Irak, ci din Londra și a rămas online suficient de mult timp pentru ca CNN și Fox News să îl descarce.

Generalul de brigadă Mark Kimmitt a mințit, de asemenea, cu privire la faptul că Berg a fost în custodia armatei americane, susținând în schimb că a fost reținut doar de poliția irakiană din Mosul.

Dar videoclipul a cimentat în mintea publicului american faptul că Zarqawi și Al-Qaeda erau amenințări teroriste majore.

Impactul a fost atât de mare în SUA, încât, după lansarea videoclipului, termenii „Nick Berg” și „război în Irak” au înlocuit temporar pornografia și celebritățile Paris Hilton și Britney Spears ca principale căutări pe internet.

Sectarismul, un obiectiv cheie al SUA și Israelului

Războiul sectar pe scară largă a izbucnit în urma bombardării, în februarie 2006, a sanctuarului șiit Al-Askari din orașul sunnit Samarra din centrul Irakului, deși amploarea acestuia a fost atenuată datorită îndrumărilor religioase emise de cea mai înaltă și influentă autoritate șiită din țară, Marele Ayatollah Ali al-Sistani.

Al-Qaeda nu și-a asumat meritul pentru atac, dar președintele Bush a afirmat ulterior că „bombardarea sanctuarului a fost un complot al-Qaeda, totul cu intenția de a crea violență sectară”.

Zarqawi a fost în cele din urmă ucis într-un atac aerian american câteva luni mai târziu, pe 7 iunie 2006. Un legiuitor irakian, Wael Abdul-Latif, a declarat că Zarqawi avea stocate în telefonul său mobil numerele unor înalți oficiali irakieni, ceea ce demonstrează și mai mult că Zarqawi a fost folosit de elemente din cadrul guvernului irakian susținut de SUA.

La momentul morții lui Zarqawi, agenda neoconservatoare de a diviza și slăbi Irakul prin instigarea haosului și a conflictului sectar ajunsese la apogeu. Acest obiectiv a fost exacerbat și mai mult de apariția unei grupări succesoare a AQI – ISIS – care a jucat un rol important câțiva ani mai târziu în destabilizarea Siriei vecine, declanșând tensiuni sectare și furnizând justificarea pentru reînnoirea mandatului militar al SUA în Irak.