La începutul anului 2020, în mijlocul blocajelor din pandemie, statele albastre conduse de guvernatori de stânga au urmărit impunearea unor măsuri cu prejudicii extreme. În statele roșii precum Montana, după prima lună sau două, majoritatea dintre noi pur și simplu au ignorat restricțiile și și-au continuat viața ca de obicei. A fost clar că virusul nu era amenințarea pe care autoritățile federale o prezentau ca fiind. Cu toate acestea, în state precum Michigan, menghina a fost strânsă din ce în ce mai tare sub conducerea unor lideri dubioși precum Gretchen Whitmer.
Whitmer a folosit virusul ca pe o oportunitate de a institui unele limitări bizare asupra publicului, inclusiv un mandat care interzicea marilor magazine să vândă semințe și articole de grădinărit clienților. ”Dacă nu cumpărați alimente, medicamente sau alte articole esențiale, nu ar trebui să mergeți la magazin”, a declarat Whitmer când și-a anunțat ordinul. Guvernatoarea de stânga era de acord cu achizițiile de bilete de loterie și băuturi alcoolice, dar nu cu uneltele de grădinărit și semințele.
Ea nu a oferit niciodată un motiv logic pentru care a vizat produsele de grădinărit, dar majoritatea oamenilor au înțeles foarte bine despre ce este vorba: a fost un test beta pentru restricții mai largi privind independența alimentară. A existat o retorică larg răspândită în mass-media pe tot parcursul anului 2020 care ataca pe oricine își făcea rezerve de produse de primă necesitate, iar apoi s-au îndreptat împotriva oamenilor care încercau să își cultive propria hrană. Establishmentul NU dorea ca oamenii să stocheze sau să producă o rezervă personală de alimente.
O altă perspectivă discutată în mod deschis printre globaliști era ideea că interdicțiile erau ”utile” în alte moduri decât oprirea răspândirii virusului (închiderile erau de fapt inutile în oprirea răspândirii Covid). Ei au sugerat că aceste măsuri ar putea fi eficiente în prevenirea emisiilor globale de carbon și în salvarea lumii de ”schimbările climatice”. Ideea lockdown-urilor climatice a început să se răspândească.
De atunci, presa corporatistă a mințit cu privire la existența agendei de lockdown climatic, dar articolele și cărțile albe care elogiază virtuțile închiderii planetei în numele schimbărilor climatice sunt ușor de găsit și de citit. Globaliștii și apărătorii lor din mediul academic doreau blocaje PERMANENTE sau blocaje la fiecare două luni, oprind majoritatea activităților umane și a călătoriilor în afara producției de bază.
Am susținut în trecut că ceea ce făcea Whitmer în Michigan era parte din această agendă – Că interzicerea aprovizionării grădinilor era parte dintr-un obiectiv mai larg care nu avea nimic de-a face cu siguranța sănătății publice – totul avea legătură cu încercarea de a-i opri pe oameni să se pregătească în vederea interdicțiilor guvermenmtale. Măsurile din pandemie au fost menite să fie doar un precursor al măsurilor legate de așa-zisul exces de dioxid de carbon.
Săptămâna trecută am văzut mai multe confirmări. Un studiu al Universității din Michigan susține că alimentele cultivate în casă produc de cinci ori mai multe emisii de carbon decât metodele de agricultură industrială. Cu alte cuvinte, grădinile private ar putea fi considerate o amenințare pentru mediu. The Telegraph și alte platforme corporatiste au sărit pe această poveste, iar eu cred că avem în față încă un motiv de îngrijorare.
Studiul include o analiză a diferitelor grădini, de la parcele familiale individuale la parcele urbane și comunitare, și susține că ”infrastructura grădinilor” pentru parcelele individuale contribuie la o poluare cu carbon mult mai mare decât agricultura la scară largă. Studiul pare să ignore faptul că răsadurile supraînălțate sunt mai eficiente și cresc mai multă hrană într-un spațiu mai mic, dar mă îndoiesc că le pasă cu adevărat să ia în considerare aspectul.
Persoana obișnuită ar putea fi derutată. Ar putea să presupună că opusul este adevărat – Nu ar fi MAI BUNĂ pentru mediu cultivarea alimentelor la domiciliu? Nu și dacă finanțarea dumneavoastră se bazează pe prezentarea aprovizionării independente cu alimente ca fiind rea pentru planetă. Studiul este finanțat de o serie de grupuri internaționale, inclusiv de Programul Orizont al Uniunii Europene, care enumeră ”100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030” ca fiind unul dintre obiectivele proiectului său. Aceste 100 de orașe ar trebui să servească drept modele emblematice pentru eventuala preluare a agendei privind emisiile de carbon de către toate orașele până în 2050.
Astfel de grupuri au la dispoziție miliarde de dolari și își concentrează cea mai mare parte a puterii de foc monetare pe cercetarea (propaganda) privind schimbările climatice. Oare studiul din Michigan este trucat în favoarea unui rezultat prestabilit? Probabil că da. Atunci când aceste studii sunt finanțate de interese globaliste, rezultatele lor par să fie întotdeauna în favoarea obiectivelor globaliste. Studiul în sine nu susține neapărat că oamenii ar trebui să înceteze să mai grădinărească, dar împinge narațiunea că sunt necesare controale ale emisiilor de carbon, chiar și la nivel individual.
Raportul din Michigan ar putea părea o notă de subsol fără importanță. Însă, așa cum am văzut anul trecut cu un studiu al Comisiei pentru siguranța produselor de consum privind aragazele care folosesc gaz natural, aceste studii mici și obscure sunt adesea folosite pentru a justifica intervențiile guvernamentale la scară largă, în viața de zi cu zi a oamenilor. Studiul CPSC a inspirat luni întregi de dezbateri din partea democraților din SUA, care au cerut ca aparatele pe gaz, inclusiv sobele, să fie interzise, întrucât ar putea provoca efecte secundare asupra sănătății, în special la copii (s-a dovedit că studiul nu avea nicio bază concretă pentru această afirmație).
Stângiștilor și globaliștilor nu le pasă de protejarea sănătății dumneavoastră; le pasă de modul în care studiile pot fi folosite pentru a instaura un climat de teamă, sporindu-și astfel puterea. Cu alte cuvinte, dacă poți manipula știința, atunci poți manipula legile.
Am văzut ceva asemănător într-un studiu al ONU din 2006, care susținea că producția de carne contribuie la aproape 20% din toate emisiile de carbon și că este mai dăunătoare pentru mediu decât transportul. Studiul a fost demascat în 2010 ca fiind ”defectuos” (fraudulos), dar ani de zile mass-media și organizațiile globaliste au folosit concluziile sale false ca o trambulină pentru a cere limitări și interdicții privind producția de carne în numele salvării climei.
Dacă credeți că războiul împotriva agriculturii, care face ravagii în acest moment în Europa, este menit să afecteze doar fermele industriale, mai gândiți-vă o dată. Sistemul va încerca să folosească minciuna privind schimbările climatice provocate de om pentru a dicta TOATĂ producția de alimente, până în grădina ta modestă din curte. Și nu-și vor limita eforturile la UE; vor veni după fermele americane cu aceleași restricții.
Acesta este, de fapt, scopul programelor globaliste „net zero” și al orașelor de 15 minute – ele se bazează pe ideea că toate activitățile umane trebuie monitorizate și gestionate. Ei spun că este pentru binele planetei, dar sistemele pe care vor să le pună în aplicare din 2030 până în 2050 sună ca un nou feudalism digital – o societate în care birocrațiile urmăresc și microgestionează fiecare aspect al vieții tale. Elitele beneficiază foarte mult, în timp ce nu dovedesc niciodată că emisiile de carbon reprezintă un pericol pentru cineva.
De ce se pune atât de mult accent pe alimente? Pentru că, dacă oamenii au propria hrană, atunci ar putea fi mai dispuși să se revolte împotriva altor limitări ale libertăților fundamentale. Este chiar atât de simplu. Jocul final devine evident – Controlați alimentele și veți controla lumea. Faceți-o în numele salvării planetei și o mulțime de oameni chiar vă vor mulțumi în timp ce îi înfometați.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60