Schisma se adâncește

Prăpastia dintre simplii cetățeni și politicienii-marionetă aflați la cârma Europei se adâncește cu fiecare zi.

Există două realități, două perspective complet diferite cu privire la viitorul continentului. Din nefericire, nu se poate ajunge la un compromis tocmai din pricina diferențelor atât de profunde între cele două viziuni. Statele Unite și Uniunea Europeană stau pe un butoi de pulbere. Lipsește doar scânteia care să arunce totul în aer, la pachet cu rămășițele democrației de altădată.

Politicienii globaliști și mass-media sunt principalii responsabili. Aceștia au plantat cu minuțiozitate semințele urii pe un teren propice, au răsturnat scara de valori, au pus la colț noțiunea de bun simț și l-au abandonat pe Dumnezeu în căutarea Puterii absolute, conferită (în accepțiunea lor) de noile cuceriri ale științei.

Culmea este că nu pandemia sau războiul au divizat iremediabil societatea. Nu greutățile vieții de zi cu zi, nu inflația, pensiile și salariile de mizerie. Oamenii pot trece și peste astfel de crize inerente, sunt obișnuiți cu sacrificiile și cu liderii lor mediocri – cumpărați la prima strigare, doi la legătură. Marea problemă a Occidentului este de natură morală. Lipsa moralității a devenit politică de stat și a generat schisma pe care o vedem cu toții. A generat conflictul deschis din societățile occidentale, între guvern și tabăra pro-guvernamentală, pe de o parte, și așa-zișii extremiști de dreapta (indisciplinații, putiniștii) de cealaltă parte. Un conflict între patologic și firesc.

O bună parte din societate a fost infestată de mass-media cu un virus foarte pervers, care cauzează sindromul inversării valorilor. Mulți europeni au dezvoltat astfel o reacție autoimună la adevăratele valori, cum ar fi curajul, onestitatea, justiția, bunătatea, empatia, loialitatea, dragostea de țară, de istorie, de cultură și tradiții.

Pandemia s-a încheiat, probabil că și războiul va avea un final în viitorul nu foarte apropiat, însă criza valorilor va persista. Orbiți de confortul pe bani împrumutați, admiratorii Ursulei von der Leyen vor susține până în pânzele albe noua scară a valorilor, noua moralitate fără niciun Dumnezeu.

Ceea ce se întâmplă în societate, starea profundă de nemulțumire vizibilă prin ”ascensiunea dreptei”, este rezultatul logic al pervertirii normalității. Sunt anticorpii noștri. Ei reacționează automat, din instinct de autoapărare, la otrava globalistă care încearcă să se răspândească în tot corpul.

Picătură cu picătura, paharul s-a umplut și acum revarsă. Depravarea a devenit deja normă. Știrea cu noul premier al Franței, de neconceput în urmă cu 20-30 de ani, arată că organismul s-a obișnuit cu virusul creat în laboratoarele de la Davos.

Iar simptomele sunt îngrijorătoare. Nici măcar capul nu ne mai doare.

Tags:

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Foarte realist articolul. Pentru inversarea valorilor și răul acesta prezentat într-o formă instituționalizată, pe care îl tolerăm din lașitate, frică, ignoranță sau negaționism, prezent la vârful conducerii lumii, ne va bate Dumnezeu cu urgiile Lui. Una ar fi războiul care își deschide fronturile in mai multe părți. Noi îl avem chiar în tinda casei.

  2. Un Macrou zevzec si un fatalau imberb nesigur pe sexul lui. Iata chipul adevarat al Vestului satanizat de o cabala plutocratica neinsumand nici macar 1 la suta din omenire. Si atunci cei 99 la suta ce fac? Privesc tamp cum le fuge pamantul de sub picioare?

  3. […] Schisma se adâncește […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs