”Strategia” europeană strălucește prin absență

Oricât de relevantă încearcă să pară la nivel global, Uniunea Europeană rămâne doar un vehicul pentru interesele majore ale Statelor Unite. Culmea este că europenii se mândresc cu statutul lor, de parcă ar fi cetățeni de categoria a doua.

Clamarea suveranității, cu doar câteva luni înainte de alegerile europarlamentare din iunie, reprezintă doar un joc de glezne pentru publicul naiv. Ieșirile din front teatrale ale președintelui francez Emmanuel Macron s-au rărit odată cu problemele interne, așa că Europa a rămas cu trei obiective mari și late: 1) extinderea cu noi membri, pentru a finanța deficitele bugetare; 2) sprijinirea regimului Zelensky, la cererea expresă a Casei Albe și 3) atenuarea impactului pe care energia scumpă îl are asupra economiei.

Apropo de noii membri, cetățenii statului Kosovo, nerecunoscut de o serie de țări UE, inclusiv România, au primit drept de liberă circulație în spațiul Schengen. Cu alte cuvinte, regimul Iohannis recunoaște pașapoartele kosovarilor, dar nu și statul Kosovo! O evidentă fractură de logică îmbrățișată cu ambele mâini de autoritățile de la București, doar pentru a face pe plac Ambasadei SUA.

Altfel, europenii cu capul în nori ar trebui să ia de bună și cea mai recentă inițiativă a ministrul italian de externe, Antonio Tajani: „Dacă vrem să fim pacificatori în lume, avem nevoie de o armată europeană. Iar aceasta este o precondiție fundamentală pentru a putea avea o politică externă europeană eficientă. Într-o lume cu actori puternici precum Statele Unite, China, India, Rusia – cu crize din Orientul Mijlociu până în Indo-Pacific – cetățenii italieni, germani, francezi sau sloveni nu pot fi protejați decât de ceva care există deja, și anume Uniunea Europeană”. Desigur, teoria sună bine, însă practica ne omoară. De ce să cumpărăm tancuri, rachete și avioane din Germania, Italia, Suedia și Franța sau căști de protecție din România și Bulgaria, când Pentagonul are o ofertă atât de atractivă?

De ce să ne apărăm singuri de orice posibil inamic, când Casa Albă nu doar că are la dispoziție cea mai puternică armată, dar ne-a adus pe tavă și cel mai puternic dușman – Rusia?

În condițiile eșecului contraofensivei ucrainene, continuarea tonului triumfalist și belicos al mass-media ar fi fost complet inadecvată. Așa că jurnaliștii dau acum de înțeles că există canale de negociere, că Zelensky pierde teren la Kiev, că SUA și UE au probleme mari să finanțeze în continuare războiul, iar totul se va termina cu capitularea NATO.

Nu, nu vom vedea un astfel de scenariu, cel puțin până la alegerile prezidențiale din SUA, la finele acestui an. Conflictul cu Rusia este unul strategic, pe termen lung, iar folosirea Ucrainei drept berbec are toate avantajele din punctul de vedere al Pentagonului.

În timp ce presa occidentală îngroapă Ucraina, NATO își construiește logistica pentru a furniza noi arme armatei lui Zelensky. Autostrada militară București-Ploiești-Focșani-Siret, cu ieșire pe la Vama Siret spre Ucraina, folosește nu doar fonduri din PNRR, ci și sume importante din bugetul de la Transporturi, în detrimentul Autostrăzii Unirii, care ar lega Ardealul de Moldova, peste munți. NATO are nevoie să transporte rapid armament și muniții, din porturile românești de la Dunăre până pe frontul din Ucraina. După cum știm, porturile ucrainene au fost compromise.

Interpelările recente ale lui Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților din SUA, ar putea fi la fel de bine adresate nu doar Casei Albe, ci și politicienilor de la Bruxelles aflați în sevraj din februarie 2022: ”Care este finalul jocului în Ucraina? Care este strategia noastră? Care este obiectivul? Cum vom exercita o supraveghere adecvată a acestor dolari prețioși ai contribuabililor, care vor fi trimiși în Ucraina?”

Din nefericire, Parlamentul European este complice cu potlogăriile Ursulei von der Leyen.