Presiuni pentru demararea negocierilor de pace

Ucrainenilor li se transmite, pe toate căile posibile, că jocul s-a terminat și ar fi momentul să meargă la masa negocierilor.

Semnalele sunt lansate de câteva luni bune. Mass-media de la Washington și-a schimbat tonul, au început să apară (din senin, ej prost?!) voci care pun la îndoială capacitatea Kievului de a învinge. În paralel, un general și un fost consilier prezidențial presează în plan intern – încearcă să-i explice lui Zelensky (și opiniei publice) că războiul trebuie să se încheie, întrucât sunt șanse minime de recuperare a teritoriilor ocupate de ruși.

În plus, armata ucraineană a suferit pierderi enorme, iar mercenarii euroatlantiști se gândesc de două ori înainte de a-și lua bilete de tren pentru Kiev. S-a ajuns într-o fundătură. Lucru care ar fi putut fi evitat, dacă războinicii de la Londra și Washington nu l-ar fi forțat pe Zelensky să încerce imposibilul cu prețul a sute de mii de morți.

Cu toate că steagurile Ucrainei au cam dispărut de la pozele de profil, mulți inconștienți încă bat tobele în așteptarea contraatacului de primăvară. Unul la fel de decisiv, evident. O fac fie dintr-un puternic sentiment rusofob, fie jenați că atitudinea din ultimul timp ar putea să-i facă să arate ca niște caraghioși rupți de realitate.

Vor fi sărbători de Crăciun foarte triste și încordate pentru poporul ucrainean care și-a pus speranțele în marioneta Zelensky. Până anul viitor pachetele de ajutor financiar SUA-UE estimate la peste 110 miliarde euro au fost blocate de republicanii din Congresul american (aka Deep State-ul de la Washington), respectiv de Viktor Orban. Simplul anunț legat de începerea negocierilor de aderare la UE nu le va ține nici de foame, nici nu-i va încălzi atunci când rachetele rusești vor lovi infrastructura energetică a Ucrainei.

Treaba e simplă: o posibilă aderare peste un număr de ani va fi pe masa de discuții doar în condițiile unui tratat de pace ruso-ucrainean. Din păcate pentru gașca lui Zelensky și susținătorii lor, negocierile vor fi mult mai dure acum decât ar fi fost în urmă cu un an. Și vor deveni imposibil de explicat poporului ucrainean peste încă un an de război cu alte zeci de mii de morți din ambele tabere.

Sigur că americanii ar trebui să se retragă din ”afacerea Ucraina” cu oarecare demnitate. Puțin câte puțin, cu ajutoare din ce în ce mai greu de livrat, fără decuplări bruște, fără să pară ceea ce sunt: niște profitori cinici, cu zero respect pentru viețile unor oameni păcăliți amarnic de propaganda criminală.

Întrebarea este cum ar trebui să arate partea plină a paharului în cazul Ucrainei. La ce bun atâtea sacrificii? Cu ce ne alegem de pe urma războiului în care ne-au împins globaliștii lui Biden? Doar cu începerea unor negocieri și perspectiva foarte îndepărtată a aderării la UE? Cu investiții masive în economie și un nivel de trai net superior în partea de țară rămasă intactă?

Și, foarte important, cine va deconta facturile?

Cel mai probabil Europa va trebui să se ocupe în continuare de acordarea unor compensații, după ce Statele Unite au luat caimacul. Au închis parțial conductele rusești de energie și au vândut armament cât pentru o sută de ani.

Cât despre atitudinea lui Viktor Orban, probabil că cei care l-au votat (și nu doar ei!) au motive să-l aplaude. Ungaria a obținut ceea ce și-a propus – 10 miliarde din PNRR, simultan cu respingerea ideologiei woke – și a arătat întregii Europe că pot exista și poziții demne la Bruxelles. Nu doar slugărnicii dezgustătoare pe model Iohannis.