Un comentariu al corespondentului din Palestina al publicației The Cradle

Conștient de faptul că o înfrângere a Hamas este puțin probabilă, prim-ministrul israelian este hotărât să prelungească războiul din Gaza, în primul rând pentru a câștiga timp, pentru a-și proteja moștenirea politică și pentru a evita închisoarea.

Indiferent de modul în care se va încheia războiul brutal al Israelului în Fâșia Gaza, un rezultat incontestabil pare să se contureze – potențiala dispariție a carierei politice a premierului Benjamin Netanyahu.

Dincolo de repercusiunile imediate ale operațiunii Al-Aqsa Flood, condusă de Hamas, problemele lui Netanyahu au rădăcini adânci, împletite cu eforturile sale neobosite de a evita acuzațiile de corupție și posibila încarcerare. Acest lucru l-a determinat să formeze cel mai extremist guvern de extremă-dreapta din istoria Israelului, pregătind indirect terenul pentru operațiunea istorică lansată de rezistența palestiniană, pe 7 octombrie.

Viața politică a lui Bibi este în joc

Instituția militară și de securitate a statului de ocupație, deși se crede că a fost luată prinsă cu garda jos de amploarea evenimentelor din 7 octombrie, a simțit instabilitatea iminentă în Gaza asediată, în Cisiordania ocupată și chiar în teritoriile ocupate în 1948.

Acțiunile unor miniștri extremiști precum ministrul de finanțe Bezalel Somotrich și ministrul securității naționale Itamar Ben-Gvir, protejați de Netanyahu pentru a menține unitatea fragilei sale coaliții guvernamentale, au contribuit în mod incontestabil la criza care se pregătește.

În mijlocul măcelului și al devastării provocate de asaltul israelian în curs de desfășurare asupra Gaza, criza politică internă a Tel Avivului se infiltrează în mini cabinetul de război. Divergențele dintre Netanyahu și oficialii militari, împreună cu refuzul inițial al acestuia de a urmări un armistițiu umanitar și inițiativele de eliberare a prizonierilor, indică o criză care își are rădăcinile în premierul însuși.

Disperarea prim-ministrului de a se agăța de imunitatea sa politică și de a evita închisoarea îl face să dorească să prelungească războiul din Gaza. El crede că strategia îi va da timp pentru a ajunge la un acord de ieșire – probabil sub patronajul SUA – în ideea de a evita o soartă similară cu cea a fostului prim-ministru Ehud Olmert după agresiunea din Liban, din 2006. Aceasta, în ciuda miilor de morți și răniți din rândul trupelor israeliene pe care conflictul le-a provocat.

Netanyahu, pe deplin conștient de faptul că eliminarea Hamas este un obiectiv imposibil de atins, îl folosește totuși în mod public ca acoperire pentru a atinge alte rezultate benefice din punct de vedere strategic: controlul asupra gazului din Gaza, proiectele de strămutare a palestinienilor în Sinai și Iordania, impulsionarea confruntărilor directe SUA-Iran și eliminarea aliaților extremiști ai Iranului.

Lupta internă a Likudului

Mizând pe sprijinul Washingtonului, în contextul în care președintele Joe Biden este preocupat de alegerile prezidențiale din 2024, simpatia europeană împletită cu nevoile israeliene de gaz și expresiile arabe de îngrijorare fără acțiuni de fond, Netanyahu este angajat într-un joc de noroc cu miză mare.

Posibila reocupare a coastei Gaza, cu bogăția sa de gaze și locația sa strategică – percepută din ce în ce mai mult de unii observatori ca fiind jocul final al Israelului în război – reprezintă un premiu suplimentar pentru Netanyahu, a cărui poziție politică este din ce în ce mai fragilă.

Dincolo de câștigurile imediate, o resuscitare a unui vechi proiect israelian – canalul Ben Gurion din nordul Fâșiei Gaza până la Eilat – ar putea remodela dinamica geopolitică și geoeconomică regională prin ocolirea canalului Suez al Egiptului.

Preocuparea primordială a lui Netanyahu nu este însă doar rezultatul războiului sau o scădere a sprijinului internațional. Este ruptura iminentă din cadrul partidului său. Partidul Likud îl recunoaște pe Netanyahu ca fiind sursa unor crize politice care durează de ani de zile, marcate de cinci alegeri neproductive din 2019 și de adâncirea diviziunilor politice în Israel.

Moștenirea prim-ministrului atârnă acum în mod precar în balanță, în timp ce statul de ocupație se confruntă cu repercusiunile politice, economice și de securitate cu multiple fațete ale războiului său din Gaza.

Răspunsul militar disproporționat al Israelului împotriva populației civile – peste 20.000 de palestinieni uciși în șase săptămâni – a înrăutățit condițiile de securitate ale statului de ocupație, atrăgând implicarea Axei de rezistență din regiune, în mod proeminent a Hezbollahului din Liban, dar și mai vizibil din partea forțelor conduse de Ansarallah din Yemen.

Sentimentul din ce în ce mai pronunțat în cadrul partidului Likud este că viabilitatea sa la putere depinde din ce în ce mai mult de înlăturarea liderului său. Această convingere a câștigat tracțiune odată cu recenta propunere a liderului opoziției și șefului partidului Yesh Atid, Yair Lapid. În esență, Lapid s-a oferit să participe la un guvern Likud fără Netanyahu.

În schimb, aliații de extremă-dreapta ai lui Netanyahu recunosc faptul că actualul guvern este singura lor oportunitate de a se menține la putere și de a-și pune în aplicare agendele extremiste. Ei folosesc această pârghie pentru a-l constrânge pe Netanyahu să păstreze contribuțiile financiare către partidele și instituțiile religioase, să legalizeze așezările evreiești din teritoriile palestiniene ocupate și să ascundă crimele împotriva palestinienilor – un factor care a contribuit la Furtuna Al-Aqsa.

Netanyahu recunoaște că implicarea vizibilă a SUA în războiul său ar putea complica și mai mult lucrurile. Cu toate acestea, Biden este la fel de precaut cu privire la un angajament direct, având în vedere amenințările grave și acțiunile împotriva bazelor militare americane din Irak și Siria, care sunt direct corelate cu escaladările Israelului atât în Gaza, cât și la granița sa libaneză.

Furtuna Al-Aqsa a reușit, de asemenea, să amâne proiectul de normalizare israeliano-saudit al Casei Albe și să le atenueze pe cele existente – cel puțin până când se va ajunge la un acord palestinian acceptabil. Orice implicare a SUA în războiul din Israel ar stimula semnificativ interesele adversarilor săi ruși și chinezi din întreaga Asie de Vest și nu numai.

Joc de așteptare la Washington

Odată cu viitoarele alegeri prezidențiale, democrații în funcție ar putea avea dificultăți în a face față acestor amenințări la adresa intereselor regionale ale SUA. Pe măsură ce sentimentul public se întoarce brusc împotriva brutalităților Israelului în Gaza, există o nemulțumire internă tot mai mare față de solicitările continue ale lui Biden de ajutor militar și financiar pentru Ucraina și Israel.

Provocările lui Biden sunt doar exacerbate de relațiile sale deja tensionate cu guvernul lui Netanyahu. Înainte de 7 octombrie, aceste tensiuni existau pentru că premierul israelian și aliații săi extremiști refuzau să ia în considerare măcar o soluție cu două state. Washingtonul îl vede pe Netanyahu ca pe un obstacol major în calea oricărei rezoluții politice în Palestina ocupată.

Dacă administrația Biden poate pune bazele unei soluții cu două state – oricât de evazivă și improbabilă ar fi aceasta – ar putea exploata reușita din punct de vedere politic și ar putea contabiliza o ”victorie” măcar pe hârtie. Netanyahu, la rândul său, urmărește să prelungească agresiunea din Gaza până când Washingtonul cedează în fața agendei sale sau până când va avea loc o schimbare la Casa Albă.

În ciuda faptului că unii actori regionali și occidentali mizează că rezultatul războiului va deschide o cale pentru reluarea discuțiilor privind un acord de pace permanent, armata israeliană nu a obținut încă nicio victorie substanțială împotriva Hamas. În pofida creșterii extremismului după Furtuna Al-Aqsa, voci din Israel își exprimă încă adeziunea la ecuația ”pământ contra pace”, exprimată în special de liderul opoziției Yair Lapid.

Găsind un echilibru între blocaj și oportunitate, eforturile în curs de desfășurare au ca scop să ghideze toate părțile spre o înțelegere. Cu toate acestea, timpul devine un factor critic pentru Casa Albă.

Multitudinea de provocări ale statului de ocupație, de la confruntarea cu amenințările din partea Axei de rezistență din Asia de Vest și contracararea influenței chineze și rusești, până la depășirea pasivelor politice ale guvernului Netanyahu – toate cântăresc greu. În mod semnificativ, potențialele repercusiuni ale unui eșec al lui Netanyahu se profilează în mare măsură și niciun proiect geopolitic nu va putea să-i ascundă consecințele.