Un comentariu de Hasan Illaik pentru publicația The Cradle

În timp ce Tel Aviv își poate intensifica bombardamentele asupra Gaza după armistițiu, acest lucru ascunde faptul că incursiunea sa terestră se confruntă cu pericole fără precedent.

Pe 26 noiembrie, înainte de lăsarea întunericului, luptătorii din aripa militară a Hamas, Brigăzile Al-Qassam, au început procesul de predare către Crucea Roșie Internațională a unui număr de prizonieri israelieni capturați în timpul operațiunii Al-Aqsa Flood din 7 octombrie. Transferul acestor femei și copii a avut loc în Fâșia Gaza în mijlocul a ceea ce părea a fi o adevărată paradă de securitate. Luptătorii Al-Qassam au sosit în vehicule cu tracțiune integrală și s-au desfășurat în jurul locului, purtând uniforme complete și arme. Înconjurat de civili care aclamau rezistența, transferul prizonierilor israelieni s-a desfășurat fără probleme și în liniște.

Evenimentul a avut loc în Piața Palestinei din orașul Gaza, în a treia zi a armistițiului care a urmat unui război de 49 de zile. De-a lungul războiului, orașul Gaza a fost supus unui asediu sufocant și unui asalt aerian și de artilerie israelian fără precedent, nemaiîntâlnit cel puțin din 1982.

De asemenea, procesul de predare în Piața Palestinei a avut loc la mai bine de o lună după ce armata israeliană și-a început operațiunea terestră, prin care urmărește să ocupe orașul Gaza și toate zonele din nordul Fâșiei, să le distrugă și să deplaseze permanent populația acestora. Dar imaginea luptătorilor Al-Qassam care stăteau încrezători de pază în Piața Palestinei, pe 26 noiembrie, a sugerat tuturor celor prezenți că au rămas nevătămați în urma conflictului cu Israelul.

Luptătorii au transportat prizonierii israelieni din diversele lor ascunzători și locuri de preluare convenite în piață, asigurându-se în același timp că aceste case sigure nu vor fi descoperite. Cineva a dat ordinul, iar alții l-au executat fără cusur, într-o zonă geografică foarte vizibilă de mai puțin de 150 de kilometri pătrați. Rețineți că Israelul și SUA au alocat resurse uriașe de informații în ultimele șase săptămâni pentru a dezgropa vasta rețea de tuneluri Hamas și pentru a descoperi unde se află prizonierii.

Harta operațiunilor israeliene în Gaza

Imaginea relevă, în mare măsură, rezultatele operațiunii terestre a Israelului: masacre de civili și distrugeri de infrastructură din belșug, dar cu pagube mici pentru structura militară a rezistenței palestiniene. O serie de lideri ai acesteia au fost într-adevăr uciși – cel mai recent comandantul nordic al Al-Qassam și membru al consiliului militar Ahmed al-Ghandour – dar sistemul său de comandă și control continuă să funcționeze eficient.

Limitele teritoriale ale Israelului

O altă dovadă în acest sens este reprezentată de incapacitatea armatei de ocupație de a pătrunde, fără obstacole, în toată partea de nord a Gaza. Israelul își precedă mișcările terestre cu atacuri aeriene intense, apoi cu bombardamente de artilerie. După ce a distrus tot ce i-a ieșit în cale, tancurile sale încep să avanseze. Este aproape imposibil să te confrunți cu tancurile pe măsură ce intră, deoarece focul aerian eliberează spații de 500 de metri în față, în timp ce obuzele de artilerie deschid calea la 150 de metri în fața unităților terestre.

Cu toate acestea, ori de câte ori este posibil, luptătorii din rezistență lansează rachete antiblindate – Cornet, Conkurs sau alte tipuri similare – cu raze de acțiune de peste o mie de metri. După ce tancurile ajung la ținta desemnată, luptătorii din rezistență ies ca niște fantome de sub pământ sau de sub dărâmături și lansează asupra lor obuze antiblindate, de obicei obuze de casă Al-Yassin, cu o rază de acțiune mai mică de 150 de metri. Sau, alternativ, un luptător se apropie fizic de tancurile israeliene și plasează o bombă care explodează cam în același mod ca o grenadă de mână.

Munca de rezistență nu se încheie aici. Dacă tancurile nu se retrag, iar soldații de ocupație se instalează, vor fi atacați cu focuri de mitralieră sau cu dispozitive explozive. Luptătorii palestinieni filmează multe dintre aceste operațiuni, iar imaginile sunt livrate la camera de operațiuni, care decide ce să publice.

Este clar că sistemul de comandă și control al rezistenței încă funcționează eficient.

Mai mare decât războiul din 1973?

Operațiunea terestră israeliană din nordul Fâșiei Gaza a început după trei săptămâni de atacuri aeriene preliminare și de pregătire din partea forțelor de invazie.

Mai mult de 100.000 de soldați au fost mobilizați în jurul Fâșiei Gaza, care are o suprafață totală de aproximativ 360 de kilometri pătrați.

Majoritatea acestor trupe aparțin forțelor regulate, iar Israelul a chemat încă 300.000 de soldați și ofițeri de rezervă – mai mult decât numărul rezerviștilor chemați de Rusia pentru a lupta pe un front de 1.500 km. În partea de nord a Fâșiei Gaza, Israelul și-a desfășurat până acum brigăzile și batalioanele de luptă regulate (fără rezerve): Brigada Golani, Brigada Nahal, Brigada Givati, parașutiști, Forța de Operațiuni Speciale ”Shayetet 13”, Unitatea de Operațiuni Speciale a Statului Major (Sayeret Matkal), și așa mai departe. Toate forțele regulate pe care armata de ocupație le-a putut aduna au fost complet desfășurate în Fâșia Gaza de la începutul celei de-a patra săptămâni de război.

În plus, Israelul a mobilizat jumătate din stocul său de artilerie, jumătate din forța sa aeriană și o mie de vehicule blindate, inclusiv tancuri și transportoare de trupe.

Estimările rezistenței palestiniene sugerează că numărul total al forțelor regulate și de rezervă desfășurate la granițele Fâșiei Gaza, precum și în interiorul acesteia, depășește numărul trupelor israeliene care au participat la contraatacurile din războiul din 1973 pe fronturile sirian și egiptean.

În acest război, israelienii nu au încercat să pătrundă în Gaza de pe ”axele tradiționale”, adică dinspre est spre cartierul Shuja’iya din orașul Gaza. În schimb, incursiunea lor a început în centrul Fâșiei, în zona numită ”Wadi Gaza”, cu o populație și o densitate urbană scăzute, ceea ce înseamnă că și capacitatea rezistenței de a face față este redusă.

Armata de ocupație a reușit să pătrundă în această zonă, de la est la vest, separând efectiv nordul Fâșiei de sudul acesteia. Însă până la intrarea în vigoare a armistițiului luptătorii rezistenței au continuat să desfășoare operațiuni împotriva trupelor israeliene, în special în zona Juhr al-Dik.

Cealaltă axă a incursiunii a fost în zonele Beit Lahia și Beit Hanoun din nordul Gaza. Începând cu 24 noiembrie, când a fost anunțat un armistițiu temporar, armata de ocupație nu a reușit să controleze regiunea și a continuat să se confrunte cu operațiuni ucigașe desfășurate de diferite trupe de rezistență.

A treia și principala axă de avansare se află în vestul Fâșiei Gaza, de-a lungul țărmului. Tancurile israeliene au avansat dinspre nord și dinspre centru, de-a lungul coastei mediteraneene, pentru a pătrunde până la Spitalul Al-Shifa și alte centre guvernamentale, cum ar fi clădirea Consiliului Legislativ.

Plaja din Gaza – punctul slab al rezistenței

De-a lungul coastei, nu există tuneluri defensive ale rezistenței, din cauza naturii terenului, a lipsei populației și a infrastructurii și a posibilității ca apa de mare să se infiltreze în tuneluri. Tot ce ar fi putut realiza rezistența, în defensivă, în această axă, a fost să respingă debarcările navale – nu să oprească înaintarea tancurilor sau atacurile aeriene devastatoare care le preced.

Principalul nod al acestei axe este tabăra Beach, în care armata de ocupație nu a putut intra din cauza ferocității rezistenței de acolo.

Până în prezent, Tel Aviv a recunoscut moartea a peste 70 de soldați și ofițeri, iar alte sute de persoane au fost rănite. Surse ale rezistenței palestiniene confirmă că lupta efectivă cu trupele israeliene a început abia după ce acestea au intrat în Complexul medical Shifa.

Frecvența și intensitatea bombardamentelor aeriene și de artilerie ale Israelului nu le permit luptătorilor din rezistență să respingă ofensiva, întrucât puterea de foc copleșitoare detonează majoritatea dispozitivelor explozive improvizate destinate tancurilor sau infanteriei și blochează sau distruge intrările în tuneluri.

Din acest motiv, rezistența așteaptă o acalmie a bombardamentelor, intrarea tancurilor și redeschiderea tunelurilor pentru a-și începe operațiunile. În această etapă, luptătorii așteaptă ca infanteria israeliană să iasă din vehiculele blindate pentru a le ținti. Acest lucru s-a întâmplat deja în mai multe operațiuni în axele de nord și de vest ale mișcărilor trupelor de ocupație.

Până în prezent, rezistența confirmă că a avariat și distrus peste 300 de vehicule blindate israeliene. Unele dintre ele au fost scoase din uz, în timp ce altele sunt menținute pe teren pentru a fi refolosite. Sursele mai confirmă pentru The Cradle că numărul victimelor trupelor israeliene, atât morți cât și răniți, este de multe ori mai mare decât cel anunțat de Tel Aviv.

Acum, încotro?

Înainte de armistițiul din 24 noiembrie armata de ocupație își epuizase capacitatea de manevră pe teren, după ce își desfășurase deja majoritatea forțelor regulate de luptă în axele de nord și de vest.

Ea va trebui să caute soluții inovatoare dacă dorește să avanseze spre zonele dens populate din nordul Gaza, cum ar fi tabăra de refugiați Jabalia, cartierele Al-Zaytoun și Al-Shuja’iya, tabăra de pe plaja Al-Shati și alte locuri vitale în care israelienii nu au reușit să pătrundă. Aceste zone sunt punctul zero al rezistenței palestiniene, în care combatanții s-au pregătit – și infrastructura lor de tuneluri – pentru confruntări aprige și prelungite.

Principalul motiv pentru care guvernul de ocupație a acceptat un scurt armistițiu este faptul că incursiunea sa terestră s-a lovit de acest zid – pe lângă alți factori, cum ar fi presiunea SUA de a elibera prizonierii americani. Pur și simplu, armata israeliană trebuie să își reexamineze planurile și să dezvolte noi strategii pentru a avansa pe teren.

Este important de remarcat că normele aplicabile în conflictele armate obișnuite, precum cele din Ucraina, Siria, Irak sau Sudan, nu se aplică neapărat în Fâșia Gaza. Atunci când o hartă de control arată că armata ucraineană controlează o regiune, înseamnă că armata rusă s-a retras din aceasta și invers.

În Gaza, o hartă care arată armata israeliană într-o zonă nu înseamnă neapărat o retragere a forțelor de rezistență palestiniene, deoarece acestea din urmă nu dispun de vehicule blindate sau formațiuni tradiționale pentru a se retrage din zonele invadate de inamic. Luptătorii săi dispar pur și simplu în subteran pentru a aștepta apariția soldaților de ocupație din tancurile lor.

Concluzia este că hărțile difuzate în prezent de guverne, mass-media și grupuri de reflecție care prezintă avansarea Israelului pe teren în Gaza – exacte sau nu – nu ilustrează controlul la sol al Israelului, ci mai degrabă adâncimea incursiunilor sale.

La sfârșitul armistițiului, chiar dacă va fi prelungit în continuare, Tel Aviv își va relansa operațiunea terestră. Mai întâi, va pregăti terenul cu bombardamente aeriene și mai feroce decât înainte, menite să deplaseze cei peste 700.000 de civili rămași în nordul Fâșiei Gaza și să aibă un impact asupra moralului luptătorilor din rezistență.

De asemenea, este de așteptat ca palestinienii să fi studiat bine realitatea din teren, să-și modifice planurile defensive, să-și fi stabilit cu atenție obiectivele și să-și reorganizeze liniile de apărare pentru a lupta cu inamicul cu mai multă eficacitate, în ideea de a-i provoca cele mai mari pierderi posibile.

Scopul Israelului este de a zdrobi rezistența din nordul Gaza și de a pregăti următoarea fază a războiului său din sud – care poate fi purtat diferit, atât din punct de vedere strategic, cât și tactic. Ceea ce dorește rezistența este să forțeze inamicul să oprească războiul.

Încă de la început, Tel Aviv a stabilit două obiective pentru războiul său în general și pentru operațiunea sa terestră în special: distrugerea rezistenței și eliberarea prizonierilor. Scena din 26 noiembrie din Piața Palestinei, în inima orașului Gaza, ne-a arătat o rezistență încă intactă și capabilă să ceară un preț de la Israel.

Câteva zile mai târziu, guvernul de ocupație este încă înfierbântat de faptul că prizonierii israelieni au fost eliberați în conformitate cu termenii dictați în principal de rezistență: operațiunile militare au trebuit să fie înghețate (și puternic monitorizate), prizonierii palestinieni au fost eliberați din detenția israeliană, iar ajutorul a început să curgă din nou în Fâșia Gaza asediată.

După cincizeci de zile de la începerea războiului uimitor de disproporționat purtat de Israel împotriva Fâșiei Gaza, rezistența palestiniană este încă capabilă să își impună voința – în ciuda masacrului fără precedent de către armata de ocupație a peste 20.000 de civili, a strămutării altor sute de mii și a distrugerii în masă a locuințelor, spitalelor și școlilor.

Atunci când conflictul se va relua în zilele următoare, iar războiul dintre trupe va începe în mod serios, rezistența ar putea cere un preț și mai mare din partea Israelului. Un preț pe care israelienii nu îl pot tolera.