Decolonizarea: Să-i scoatem pe radicalii de stânga din SUA

În ce moment activismul radical trece linia și devine o declarație de război? Este o întrebare la care mă gândesc de mult timp, precum și la implicațiile pe care le are pentru conceptul de ”democrație”. Cât de mult ar trebui civilizația și trecutul să se plieze pe dorințele unor grupuri contrare în numele libertății? Dacă o mișcare s-a dovedit în mod constant a fi o forță distructivă care caută să submineze fundamentele Occidentului, ar trebui să i se permită să rămână în Occident? Este autoritarist să le dai afară? Dacă da, mai contează?

Dacă acești activiști urăsc atât de mult cultura occidentală, de ce ar vrea să rămână în locuri precum SUA? De ce să nu plece din proprie inițiativă într-o națiune sau societate care să corespundă cerințelor lor filosofice? Singura concluzie logică este că ei rămân pentru că vor să saboteze SUA și să îi forțeze pe toți ceilalți să se supună viziunii lor politice. Adevărul este că stângiștii sunt colonizatori ideologici care pretind că sunt ”victime” ale colonizării.

Anul trecut am publicat un articol intitulat ”Un studiu despre diversele secte ne arată de ce ținerea porții împotriva leftiștilor este un lucru bun”. Nucleul argumentului meu își avea rădăcinile într-un exemplu istoric de extremism de extremă-stânga și relativism moral căruia i s-a permis să se dezlănțuie într-o comunitate rurală din Oregon, și cum guvernele de stat și federal au trebuit în cele din urmă să facă față amenințării.

În 1981, micul oraș Antelope, Oregon, a fost ales de cultul Rajneesh condus de un bărbat care mai târziu avea să se numească ”Osho”, ca viitoare capitală a mișcării sale. După ce a fost alungat din India de numeroase anchete, cultul a căutat un loc în care să se infiltreze și să se stabilească fără prea multă opoziție. Rajneesh ar fi vizitat orașul, ar fi cumpărat terenuri, iar apoi mii de persoane au sosit brusc, în valuri.

Zonele din jur erau în principal conservatoare, iar acesta a fost adevăratul geniu din spatele relocării lui Rajneesh. Vedeți, în regiunile conservatoare din America există un respect continuu pentru libertatea individuală și acesta este un lucru pe care ar trebui să îl prețuim întotdeauna. Obiceiul nostru de a accepta intențiile oamenilor la valoarea nominală și de a presupune că discriminarea este același lucru cu autoritarismul ne bagă uneori în bucluc. ”Democrația” fără scepticism și discernământ reprezintă o rețetă pentru dezastru și, sincer, nu toată libertatea este bună. Există și responsabilitatea, un concept care rămâne străin pentru majoritatea progresiștilor.

La început, locuitorii din Antelope i-au primit pe Rajneesh cu brațele deschise, în ideea că aceștia vor rămâne în incinta lor și îi vor lăsa în pace pe orășeni. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă întotdeauna în cazul colectiviștilor, orice rezistență minoră la planurile lor declanșează o răzbunare furibundă. Cultul, neobținând tot ceea ce își dorea de la oraș, și-a folosit numărul mare de persoane pentru a prelua conducerea administrației locale și pentru a-i alunga pe locuitorii inițiali.

Grupul a fost implicat în numeroase activități criminale, inclusiv fraudă, bioterorism și exploatare sexuală a membrilor și a minorilor. Atunci când au fost investigați de către oficialii statului, au planificat o serie de acțiuni, inclusiv încercări de a fura alegerile, asasinate politice, otrăvirea restaurantelor locale pentru a reduce numărul de alegători etc. Cum au reacționat locuitorii din Oregoni? I-au blocat pe membrii Rashneesh de la vot pe baza unei portițe legislative, iar în cele din urmă autoritățile i-au alungat pe Osho și pe adepții săi din țară.

Orașul Antelope și zonele din jur au sărbătorit cu bucurie. Cancerul care le infectase comunitatea dispăruse; o greutate mare și opresivă fusese înlăturată.

Mulți conservatori și libertarieni de astăzi ar putea considera măsurile folosite de autoritățile din Oregon și din SUA împotriva lui Rajneesh ca fiind neconstituționale. La urma urmei, multe dintre activitățile lor criminale erau doar suspectate la momentul respectiv, nu dovedite. Cu toate acestea, dacă îi întrebați pe oamenii care au trăit în Antelope și în împrejurimi în timpul acelui eveniment bizar, cei mai mulți dintre ei v-ar spune că sunt recunoscători.

Îi folosesc pe Rajneesh ca o comparație cu stânga politică dintr-un motiv întemeiat; comportamentele și metodele lor sunt aproape identice. Ambele sunt culte ale relativismului moral, care pun subiectivitatea mai presus de fapte și hedonismul mai presus de autocontrol.  De asemenea, ambele au folosit idealurile occidentale ale ”democrației” și libertății ca armă împotriva oamenilor care îndrăgesc aceste idealuri. Unul dintre argumentele principale ale lui Osho a fost că, dacă oficialii americani ar fi venit după el, ar fi încălcat propriile valori și, astfel, și-ar fi subminat propriul sistem.

Dar poate că sistemul de libertate nu este făcut pentru oamenii care vor să îl dărâme. Poate că ei nu merită beneficiile sale.

Cei de stânga cred că au un avantaj pentru că tu ai reguli, în timp ce ei nu au. Ei consideră că viziunea lor utopică este absolută, iar oricine îi împiedică să obțină ceea ce își doresc este un tiran care trebuie eliminat prin orice mijloace necesare. De obicei, acest lucru implică copleșirea țintelor mai puțin organizate cu o gloată, demolând comunitatea (sau țara) bucată cu bucată până când nu mai rămâne nimic. Odată ce deconstrucția este completă, ei construiesc apoi orice societate doresc din cenușă.

Singura soluție realistă pentru a face față cultului Rajneesh a fost să îi scoatem din țară. Dacă ar fi refuzat, singura soluție ar fi fost să-i închidem pentru totdeauna sau să mergem la război. Așa funcționează lumea cu adevărat – uneori nu există o soluție diplomatică sau constituțională. Uneori, două părți nu se pot împăca și trebuie să se despartă. Sau trebuie să lupte până când una sau cealaltă dispare.

Imaginea Americii ca un tărâm al libertății și al oportunităților, preferabil dictaturilor din lumea a treia, este una reconfortantă. Totuși, această idee a fost, de asemenea, pervertită sub masca umanismului progresist. Cei ”woke” par să creadă că libertatea înseamnă că ar trebui să li se permită să facă ce vor, oricând vor, inclusiv să încalce drepturile altora în numele indignării justificate. Ei nu au nicio noțiune despre ”principiul neagresiunii”, despre care vorbesc cu drag libertarienii.

Am văzut acest lucru clar ca lumina zilei în timpul farsei Covid. Am văzut în timpul multor acțiuni ale mulțimii numai în ultimii cinci ani. Stângiștii și globaliștii cred în standarde duble. Ei cred că scopul justifică mijloacele. Și ei cred că civilizația occidentală este un edificiu ”învechit” cu reguli învechite. Ei cred că aceasta îi îngrădește și îi împiedică să atingă extazul pur al marii lor utopii.

Odată ce oamenii înțeleg că pe indivizii ”woke” îi interesează să câștige în detrimentul a ceea ce este adevărat și corect, devine mult mai ușor să îmbrățișeze ceea ce trebuie făcut în privința lor și a aliaților lor.

Suntem în război

Acoliții woke și stăpânii lor elitiști nu urmăresc activismul, ci războiul. Este un război de generația a 4-a, care folosește tactici de trădare, subterfugiu și manipulare psihologică, dar tot război se numește. Și, din moment ce ei sunt în război cu noi, se pune întrebarea – Nu este acceptabil să ripostăm la deschiderea focului?

Este bine înțeles și recunoscut în mod deschis de mulți activiști woke că scopul lor final este deconstrucția culturii occidentale. Ceea ce înseamnă acest lucru variază de la un grup la altul, dar mantra generală pare a fi o abordare de tipul ”dă-i foc la tot și dansează”. Cea mai recentă frază pe care o folosesc este ”decolonizarea”, iar aceasta este o tactică relativ inteligentă. Decolonizarea sugerează că nu leftiștii sunt agresorii, ci ”apărătorii” care se revoltă împotriva unei culturi care a furat pământ și resurse de la victime nevinovate.

Desigur, întreaga istorie a lumii se încadrează în această paradigmă – Fiecare cultură, fiecare rasă, fiecare religie și aproape fiecare mișcare s-a angajat la un moment dat sau altul în cucerire. Din punct de vedere istoric, stânga politică este notorie pentru aceasta. Strămoșii lor comuniști/socialiști/fasciști au ucis multe milioane de oameni în secolul XX în procesul de obținere a stăpânirii asupra unei națiuni sau alta.

Fiecare grup a comis atrocități, cel puțin după standardele progresiste moderne. În multe cazuri, a fost doar război, iar stângiștii spun că vor să pedepsească urmașii învingătorilor. Argumentul colonizării este un nonsens; noi știm că este un nonsens și ei știu că este un nonsens. De ce le pasă doar de colonizarea legată de vest? De ce nu și Asia? De ce nu hoardele islamice din Evul Mediu? De ce nu aztecii și diversele triburi violente de nativi americani? Pentru că au nevoie doar de o scuză pentru a dărâma cultura occidentală. Asta e tot ce este de spus.

Conservatorii și moderații încearcă să rezolve această dispută cu stângiștii în limitele regulilor civilizate și ale urnelor de vot, în timp ce stângiștii folosesc mulțimile, revoltele, interferența corporatistă, forța guvernamentală, dezinformarea, îndoctrinarea școlară și sabotajul.

Decolonizarea stângiștilor din societatea occidentală

Nu totul este numai răutate; mișcarea woke a suferit multiple înfrângeri în războiul cultural în ultimii doi ani. Publicul s-a săturat de saturația de propagandă folosită de mass-media instituțională, iar oamenii s-au săturat de băgătorii de seamă woke care se inserează în fiecare aspect al vieții de zi cu zi. Acestea fiind spuse, astfel de monștri nu se duc liniștiți la culcare, ei vor încerca să facă ravagii pe măsură ce sunt împinși înapoi.

Nu putem uita că, prin toată această agitație, globaliștii rămân în continuare în pozițiile lor de putere și influență. Dacă ei nu sunt eliminați din ecuație, atunci chiar nu contează de câte ori sunt învinși stângiștii în arena socială, oamenii cu bani vor avea întotdeauna resursele necesare pentru a finanța și antrena mai mulți radicali și toată mizeria o ia de la capăt.

Concluzia logică este să recunoaștem că acești oameni vor trebui să fie eliminați din cultura occidentală. Cu forța dacă este necesar. Aceasta nu este o perspectivă aberantă. Multe națiuni, inclusiv cele occidentale, au prevederi pentru a îndepărta de la granițele lor persoanele și organizațiile distructive, chiar și atunci când sunt cetățeni nativi.

În SUA, acest lucru ar fi considerat o încălcare a celui de-al 14-lea Amendament și a regulilor de cetățenie, dar, desigur, cel de-al 14-lea Amendament se aplică doar la modul în care se comportă guvernul federal, nu și populației în general. Iar atunci când cineva se angajează într-un război cu un mare procent din populația americană în efortul de a le anihila modul de viață, nu merită să fie tratat cu mănuși.

Știm cu toții încotro se îndreaptă acest conflict. Balcanizarea Statelor Unite este asigurată în viitorul apropiat, iar acest lucru ar putea atenua tensiunile. Dar pot statele roșii și statele albastre să trăiască în pace unul lângă altul pentru foarte mult timp? Stânga politică și globaliștii nu vor renunța NICIODATĂ la fantezia lor de a avea o Americă complet centralizată și socialistă, în care orice amintire a adevăratei libertăți este ștearsă.

În unele cazuri, discriminarea este bună. Nu poate exista coexistență cu astfel de oameni, cel puțin nu într-o formă organizată. Există încă sute de milioane de americani care prețuiesc credințele fundamentale ale Occidentului: Meritocrația, piețele libere, proprietatea privată, autosuficiența, independența, rațiunea, gândirea critică, inocența copilăriei și, pentru mulți, devotamentul și disciplina religioasă. Stânga nu prețuiește niciunul dintre aceste lucruri. Dacă nu ne apărăm terenul cu fermitate și în curând, vom pierde totul în decurs de o singură generație.

Tags:

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Felicitări pentru publocarea articolelor acestui autor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs