Spirala terorii fără sfârșit

Haideți să ne înțelegem: Israelul nu înseamnă doar guvernul Netanyahu, aflat momentan la putere. Așa cum nici România nu înseamnă doar Iohannis, Statele Unite nu-i același lucru cu Joe Biden, iar Uniunea Europeană este mult mai mult decât Ursula von der Leyen.

Atunci când atribuim vinovăția ar fi ideal să o facem punctual, individual, cu nume și prenume. Foarte mulți israelieni se declară împotriva bombardării Fâșiei Gaza după modelul ”un terorist – un bloc”. A spune că ceea ce se întâmplă acum în Gaza reprezintă o culpă comună a tuturor evreilor este calea cea mai sigură către un nou Holocaust. De altfel, semnele se văd deja pe pereții unor clădiri din Franța, Germania și nu numai.

Premierul Netanyahu și ceilalați miniștri din guvernul de la Tel Aviv nu au o soluție fezabilă la problema palestiniană. Argumentul forței brute este fals și aduce doar drame în plus. Morți în plus. Și nicio perspectivă de pace.

Miliardarul Elon Musk, mai degrabă apropiat de valorile promovate de Netanyahu sau Trump, spune ceea ce era evident încă de la primele semne ale invaziei israeliene: ”Dacă ucizi copilul cuiva în Gaza, ai făcut cel puțin câțiva membri Hamas”. Câțiva teroriști, ar fi vrut să completeze. Acei teroriști nu sunt doar din Fâșia Gaza. Milioane de simpatizanți ai cauzei palestiniene au găsit un cămin în Europa. O parte dintre ei se vor radicaliza, pe măsură ce curg imaginile cu copii plini de sânge, bombardați fără cea mai mică remușcare. Iar consecințele dramatice asupra cetățenilor europeni nu vor întârzia să apară. Mai ales că reprezentantul UE, Ursula von der Leyen, a subliniat până acum doar ”dreptul Israelului de a se apăra”.

Asistăm la o spirală a terorii fără sfârșit. Iar Israelul, Statele Unite și Europa vor avea o mare responsabilitate în legătură cu urmările acestui măcel.

Speriat de semnalele din Franța, de valul de antievreism fără precedent, președintele Macron și-a luat inima-n dinți și a cerut Israelului ”să înceteze să bombardeze bebeluşi, femei şi bătrâni în Fâşia Gaza”, într-un interviu acordat BBC News. Curajul i-a venit, însă, abia la 24 de ore după ce Statele Unite au îndrăznit, la rându-le, să conteste strategia lui Netanyahu. Secretarul de stat Antony Blinken a declarat (formal sau nu, mai degrabă pentru publicul din SUA indignat de excesele Tel Aviv-ului) că ”mult prea mulţi palestinieni au fost ucişi, mult prea mulţi au suferit în ultimele săptămâni”.

”În medie, un copil este ucis la fiecare 10 minute în Gaza”, e explicat și directorul OMS, avertizând că sistemul de sănătate din Fâșia Gaza ”este în genunchi”, cu jumătate din cele 36 de spitale bombardate și închise. Spitalul Al-Shifa, cel mai mare din oraşul Gaza, a fost la rându-i bombardat, însă armata israeliană spune că de vină ar fi ”un proiectil rătăcit”. Aproape jumătate dintre locuinţele palestinienilor au fost distruse sau avariate, potrivit ONU. Partea de nord nu mai are electricitate şi nici combustibil încă de pe 11 octombrie.

Practic, nu asistăm la un război în adevăratul sens al cuvântului, întrucât palestinienii nu au armată. Nu au tancuri, avioane, radare sau alte mijloace moderne de luptă. Asistăm doar la tentativa de distrugere a Hamas (aripa militară și cea politică), o organizație sprijinită puternic, ani în șir, tocmai de Netanyahu. Un plan profund greșit, fără sorți de izbândă, cât timp milioane de palestinieni nu au carnet de partid sau vreo legitimație de apartenență la grupări teroriste.

Zilele lui Netanyahu ca șef al guvernului sunt numărate. Poate că asta s-a și dorit, cu prețul uriaș pe care îl vedem cu toții.