Care sunt variantele atunci când democrația moare

Cum procedăm atunci când democrația scârțâie? Cum facem atunci când realizăm că votul nostru devine inutil? Și că, orice am alege din listele electorale, direcția rămâne neschimbată?

Tactica de a controla atât Puterea, cât și Opoziția, este veche de când lumea. În practică, o serie de oameni din structurile de forță ale statului (armată, servicii) rămân influenți asupra deciziilor politice indiferent de cine vine la guvernare. ”Accidente” ca cel cu Donald Trump sunt rarisime.

Nu știm cine formează Deep State-ul în România sau aiurea, iar de aici rezultă și puterea incredibilă a acestor oameni. Nu pot fi trași de mânecă, nu pot fi eliminați din sistem sau încarcerați, orice s-a întâmpla. Oricât de mare ar fi prăpastia spre care ne îndreptăm.

După cum am văzut, parteneriatul ”guverne-corporații” este suficient de solid încât să ducă la îndeplinire programe de tip globalist ca Agenda 2030 (implementată atât în spațiul G7, cât și în statele BRICS). Dacă ne ghidăm după principiul ”Urmărește banii ca să descoperi adevărul”, atunci putem presupune că în spatele Agendei 2030 se află o mână de miliardari ”filantropi” implicați în fonduri de investiții ca Vanguard și Blackrock.

Așadar, implicați în acționariatul corporațiilor care controlează conducta de bani din blocul G7. Și, mai departe, putem presupune că filantropii respectivi au găsit, prin metode specifice, modalități de a ajunge la o colaborare reciproc avantajoasă cu Deep State-ul oricărui ”pion” din sfera de influență.

În mare parte, deciziile într-o democrație de tip occidental sunt luate de oamenii care controlează banii. De corporații. O fac prin intermediul unor actori calificați la locul de muncă: politicienii-marionetă, fie ei de stânga, de dreapta sau centriști.

Milioane de oameni s-au trezit după pandemie. Au aflat că democrația scârțâie puternic, iar principalii vinovați ar fi tocmai indivizii ăia aflați la butoanele marilor corporații monopoliste. Cei care dețin controlul asupra politicienilor.

De principiu, dușmanii declarați ai ”elitelor” supra-îmbogățite (cei 1% care dețin de două ori mai mulți bani decât 90% din populația lumii) sunt stângiștii. Sau neomarxiștii. Oamenii lui Soros ținuți în stand-by până la următorul semnal pentru un mega-prostest de stradă. I-ați văzut în marile orașe, la manifestațiile pro-Palestina (chiar dacă, întâmplător, și patrioții empatizează cu suferințele palestinienilor).

Neormarxiștii vor echitate și egalitate. Vor ca bogătașii să-și împartă averile cu simplii cetățeni. Vor venit minim universal. Urăsc meritocrația și promovează woke-ismul până în pânzele albe. De cealaltă parte, în mod normal patrioții ar trebui să fie indiferenți în legătură cu filantropii miliardari, cât timp ultimii își plătesc corect taxele și impozitele. Doar că pandemia a dat totul peste cap. I-a determinat și pe patrioți să privească marile corporații ca pe niște dușmani. Inamicul public numărul 1.

Iar acum vine întrebarea cheie: există o alternativă la ”democrația” dirijată de corporații spre globalismul fără niciun Dumnezeu? Poate China? (sper că nu!) Poate un alt sistem care să excludă influența malefică a oamenilor cu foarte mulți bani? Poate un soi de democrație participativă, directă, consensuală, în care orice decizie importantă să fie luată prin referendum, ca în Elveția? Oare au capacitatea simplii cetățeni de a găsi cea mai bună și rapidă soluție, în momentele critice?

Cert este că în 2024 vor fi foarte mulți români (poate prea mulți) dezamăgiți de orice variantă din lista de vot. Și pe bună dreptate.