Fericirea iluzorie

Doi interlopi mă amenință cu moartea. Mai întâi la telefon, apoi față-n față. Cei doi îmi spun, zâmbind batjocoritor, că vom avea un accident. Eu și familia. Într-una din zile găsesc un cap de câine atârnat de poarta casei. Și un mesaj scris cu sânge: ”Ai 24 de ore”. Noaptea tresar în somn, speriat. Mă ridic brusc în capul oaselor, în zgomot de sticlă spartă. Geamul de la bucătărie fusese făcut țăndări.

Noroc că-i doar un coșmar. Interlopii din vis există doar în fantasmele mele. Sunt cămătarii de la care am împrumutat cu dobânzi uriașe. Am vrut și eu să trăiesc pe picior mare. Să-mi pot permite casă, mașină, vacanțe în locuri exotice. Să fiu fericit, cu alte cuvinte.

Coborâm acum de pe tărâmul imaginarului în lumea reală. Eu și familia mea suntem ”statul român”. Cămătarii ar fi bancherii protejați de guvernatorul Isărescu. Relația stat-bancheri este una aproape intimă, foarte strânsă și aparent reciproc avantajoasă. Bancherii câștigă din dobânzi, fac profit uriaș, în timp ce statul supraviețuiește. Adică este ținut la perfuzii. Încă nu moare, copleșit de cheltuielile din ce în ce mai mari.

Expresia ”Întinde-te atât cât îți este plapuma” ar trebui să fie scrisă pe frontispiciul fiecărei case din România. Dar și la intrarea în sediul guvernului. Dacă noi, ca indivizi, dăm faliment ca urmare a cheltuielilor nesăbuite, vom suferi ”pe persoană fizică”, vorba lui Vanghelie. Ceilalți, oamenii cu scaun la cap, vor duce o viață normală, indiferent de greșelile noastre. În schimb, dacă România dovedește nechibzuință prin împrumuturi nebunești, vor trage ponoasele atât politicienii iresponsabili, cât și statul în ansambul său – cu simplii cetățeni în postură de victime.

Să presupunem că eu câștig 1.000 de euro lunar și am cheltuieli de 1.070 de euro. Cu siguranță nu voi putea trăi într-un palat, cu Maybach în curte și servitori la pat. Este imposibil! Doar dacă sunt atât de smintit încât să fac împrumuturi la bănci (ori la cămătari – nicio mare diferență, în afară de rata dobânzii). Și să garantez, eventual, cu propria viață.

România, prin guvernul Ciolacu, se află în această situație aberantă. Adună la buget 1.000 de euro lună de lună, însă cheltuie 1.070 de euro. Și are pretenția să trăiască pe picior mare, în condiții de lux. În viața reală nu există miracole. Cât produci, atâta consumi. În eventualitatea în care îți trece prin capul ăla zevzec să consumi mult mai mult, atunci ai o singură variantă: pactul cu Diavolul. În cazul nostru, cămătarii, respectiv bancherii.

Ca să întrețină sistemul bugetar umflat la maxim, cu pensii speciale și angajați plătiți cu 15-20 de mii de euro, deocamdată România se împrumută anual cu 22 miliarde de euro. La care se adaugă dobânzile din urmă. În perioada 1 ianuarie – 31 august 2023, statul român s-a împrumutat cu 51.000 de euro în fiecare minut. Sumele luate de la bănci, cu dobânzi cămătărești – ca pentru tovarășul Isărescu, vor crește exponențial în anii următori. Va fi nevoie de bani mai mulți pentru finanțarea împrumuturilor restante, întreținerea aparatului bugetar (vin alegerile!) și acoperirea ”nevoilor speciale” datorate pandemiei, războaielor și înarmării nebunești – fără altă utilitate practică în afară de plata taxei de protecție către partenerul strategic.

Coșmarul din debutul textului ar putea deveni realitate. Și se referă la statul român incapabil să taie răul de la rădăcină. Incapabil să cheltuie atât cât îl ține plapuma. Iar asta ne va afecta pe fiecare dintre noi, indiferent de cât de chibzuiți sau muncitori suntem.

Chiar dacă bancherii cu accent de Wall Street se îmbracă la patru ace și au un discurs impecabil, în situații limită cu siguranță se vor comporta fix ca cei doi intelopi. Vor fi nemiloși.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. […] Fericirea iluzorie […]

  2. […] Fericirea iluzorie […]

  3. Dacă ar fi doar atât încă ar mai fi cum ar mai fi… Dar acești cămătari îmi condiționează împrumutul dincolo de orice limită a halucinației: după ce că le dăm dobânzi nesimțite, ne mai și condiționează FIECARE aspect al existenței: ce să gândești (globalism), ce să vorbești (corectitudinea politică), cum să te comporți (creditul social), de cine să te îndrăgostești (lgbtqmțcprț), ce să mănânci (gândaci), cum să te sinucizi (vaccinul covid) și chiar ce să respiri (botnița covid). Cât de idiot să fii să faci un astfel de împrumut? Iar cei care au vrut să scape de acești cămătari au plătit cu viața: Ceaușescu, Gaddafi, etc. Pentru că au făcut greșeala să NU explice poporului CINE este adevăratul dușman al acestei planete.

  4. … sa cada pe capul nostru, ca sa iesim din situatia descrisa; ca nu vrea nimeni sa iesim din acest dezastru care se prefigureaza.Stam pe o pluta subreda, plutim pe un rau mare si tumultos, indreptandu-ne spre cascada!Pacat de copiii nostri si generatiile viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs