Un comentariu de Hasan Illaik pentru revista The Cradle

Dacă va deveni sau nu un război regional depinde în întregime de disponibilitatea Israelului de a face concesii fără precedent.

Asia de Vest s-ar putea îndrepta spre un război de amploare care se va extinde mult dincolo de Fâșia Gaza și sudul Israelului, acum împotmolite într-un conflict violent.

”Operațiunea Al-Aqsa Flood”, desfășurată de Hamas în zorii zilei de 7 octombrie, a dus deja la uciderea a sute de soldați și coloniști israelieni, la capturarea a aproximativ 200 dintre ei și la distrugerea lăudatei forțe de descurajare a Israelului.

Dacă războiul va sângera acum în mai multe granițe și arene depinde în întregime de ceea ce face sau nu face Israelul în zilele și săptămânile următoare. În mod previzibil, Tel Aviv – cu sprijinul ferm al SUA și UE – a început prin lansarea unei operațiuni militare în Fâșia Gaza pentru a elimina mișcările de rezistență Hamas și Jihadul Islamic Palestinian (PIJ).

După o rundă de consultări purtate cu o serie de șefi de stat occidentali – în frunte cu președintele american Joe Biden și omologul său francez Emmanuel Macron – premierul israelian Benjamin Netanyahu a confirmat în declarații că aliații săi occidentali au acordat Israelului libertate deplină pentru a elimina rezistența palestiniană din Gaza.

Într-o avalanșă de trucuri demne de Instagram, capitalele occidentale au început deja să bată tobele războiului – de la iluminarea Turnului Eiffel din Paris cu culorile steagului israelian până la ridicarea acestuia la sediul Comisiei Europene din Bruxelles.

Aceste gesturi galvanizatoare pentru a excita sentimentele publice amintesc de evenimentele din martie 1996, când Occidentul și aliații săi s-au adunat la Sharm El-Sheikh pentru a ”combate” aparent terorismul. Scopul lor nu era de a opri teroarea, ci de a distruge rezistența din Palestina și Liban. Conferința de la Sharm El-Sheikh a fost lumina verde pentru ca Israelul să lanseze ”Operațiunea Strugurii Mâniei” asupra Libanului, o lună mai târziu. Acel fiasco militar s-a încheiat cu Hezbollah câștigând puncte, sporindu-și rolul intern și stabilind grupul de rezistență ca protector libanez împotriva atacurilor israeliene.

La sfârșitul săptămânii trecute, Israelul a captat din nou atenția nemijlocită a Occidentului. Tel Avivul, împreună cu Washingtonul și alte capitale occidentale, sunt hotărâte să restabilească efectul de descurajare distrus de Operațiunea Al-Aqsa Flood.

O operațiune ”aproape perfectă”

Hamas nu și-a coordonat operațiunea militară cu niciunul dintre aliații săi din Axa Rezistenței. De asemenea, nu a planificat să obțină rezultatele uluitoare care aveau să urmeze în curând. Obiectivul imediat al Brigăzilor Qassam a fost doar acela de a distruge pozițiile armatei israeliene din jurul Fâșiei Gaza și de a captura cât mai mulți soldați, pe care să-i poată schimba ulterior cu miile de palestinieni captivi din închisorile israeliene.

Dar forțele de rezistență palestiniene au fost luate prin surprindere de relaxarea armatei de ocupație. Contrar așteptărilor, ele au dat peste goluri de securitate și locații militare slab păzite, în care un număr mare de soldați și ofițeri inamici dormeau adânc. Oportunitate neașteptată a fost cea care i-a impulsionat pe luptătorii palestinieni să obțină câștiguri mai mari.

Conducerea militară a Hamas a plănuit să desfășoare această operațiune în cel mai mare secret. Cu doar câteva săptămâni înainte, luptătorii lor au efectuat manevre/exerciții militare care au fost observate de israelieni. Dar evaluarea mai degrabă mulțumitoare a serviciilor de informații de la Tel Aviv a fost că ”Hamas se antrenează pentru ceea ce nu îndrăznește să facă”. Pe scurt, israelienii au crezut că Hamas nu făcea decât să se mobilizeze pentru a obține concesii financiare pentru Gaza. Șefii militari israelieni nu s-au așteptat niciodată la o operațiune reală.

Vălul de secret asupra operațiunii s-a extins și asupra luptătorilor Hamas care au executat atacul. Surse apropiate de Hamas spun că, până în dimineața operațiunii, oamenii lor au crezut că se adună pentru un exercițiu de antrenament, nu pentru o operațiune reală.

Foarte puțini cunoșteau detaliile planului de atac. Chiar și aliații Hamas din Liban și Iran au aflat de operațiune la ora zero și nu cu o clipă înainte, potrivit unor surse bine informate din Axa Rezistenței.

Chiar și pentru această axă, operațiunea Hamas a depășit toate așteptările posibile. Deși este adevărat că multe dintre tacticile folosite de Hamas sunt împărtășite de luptătorii Axei din Palestina, Liban, Iran și Yemen, inovația în operațiunea Al-Aqsa Flood a fost semnătura Brigăzilor Al-Qassam și, în special, a strălucitului său lider Muhammad Deif.

Operațiunea a fost coordonată cu un profesionalism remarcabil: s-au adunat informații precise și detaliate, s-au organizat exerciții de antrenament la nivel înalt, secretul a fost primordial și a fost stabilită o coordonare superioară între miriadele de drone, parașutiști și marea majoritate a luptătorilor Hamas care au trecut în Israel, prin tuneluri și la suprafață.

Al Qassam a planificat, de asemenea, să vizeze turnurile de comunicații israeliene și toate siturile militare din jurul Gaza. Din punct de vedere militar, a fost o operațiune aproape perfectă care a dus la distrugerea tuturor instalațiilor ”Diviziei Gaza” a armatei israeliene și la anihilarea unor întregi brigăzi israeliene. Pentru Israel, aceasta a fost o umilință totală – ceva ce nu mai experimentase niciodată, nici măcar în devastatorul război arabo-israelian din 1973.

Un joc cu sumă zero

Cu sprijinul colectiv al Occidentului, Israelul pune acum la cale un plan pentru a-și restabili capacitatea de descurajare. Operațiunea ”Furtuna Al-Aqsa” nu i-a afectat doar pe israelieni – a pus în pericol și descurajarea occidentală în toată Asia de Vest și în lumea arabă. Scăderea capacității de descurajare a Israelului este direct corelată cu slăbirea hegemoniei occidentale în regiune.

În timp ce Israelul s-a grăbit să-și mobilizeze trupele și echipamentele pentru un contraatac, americanii au trimis mesaje către Axa Rezistenței – în special Iran și Hezbollah – spunând, în esență ”Nu vrem ca această situație să escaladeze. Vrem și avem nevoie de stabilitate la granița libaneză cu Israelul. Vă îndemnăm să nu interveniți în acest război”.

Mesajele au fost trimise pe 7 octombrie, pe măsură ce evenimentele se desfășurau, și prin mai multe mijloace. Răspunsul Hezbollah s-a văzut pe teren chiar în dimineața următoare, când a bombardat poziții ale armatei israeliene în fermele libaneze ocupate din Shebaa. Acesta a fost un mesaj de avertizare, clarificat mai departe de către șeful Consiliului Executiv al Hezbollah, Hashem Safi Al-Din, când a spus: ”Nu vom rămâne neutri în această bătălie”.

Nici Washingtonul, care a anunțat imediat un ajutor de 8 miliarde de dolari pentru Israel și a trimis un portavion în estul Mării Mediterane. SUA nu-și pot permite ca Israelul să suporte mai multe pierderi, dar cât de departe vor merge pentru a-i descuraja pe adversarii Tel Aviv-ului?

În cadrul axei de rezistență, de la Iran la Gaza, există o decizie comună de a împiedica înfrângerea oricăruia dintre principalii aliați. Așa cum această axă a arătat clar în timpul războiului din Siria, un atac major asupra unuia dintre ei va fi privit ca un atac asupra tuturor. Astăzi, linia lor roșie este prevenirea prăbușirii rezistenței din Gaza.

Nevoia urgentă a Israelului de a-și restabili capacitatea de descurajare nu este însă posibilă fără a distruge facțiunile de rezistență din Gaza. Atât Netanyahu, cât și ministrul israelian al apărării, Yoav Galant, au avertizat în mod amenințător că răspunsul Tel Avivului la atacul din Gaza va ”schimba Orientul Mijlociu”.  Sunt într-adevăr cuvinte de luptă: SUA au cerut nașterea unui ”nou Orient Mijlociu” în timpul bombardamentului Israelului asupra Libanului, care a durat o lună, în iulie 2006.

Tel Avivul și Washingtonul vor să doboare rezistența palestiniană, asigurându-se în același timp că nu vor apărea alte fronturi de luptă care să distragă atenția de la această misiune. Desigur, principalii vectori din Axa Rezistenței vor căuta să facă exact opusul, adică tot ce este necesar pentru a distrage atenția Israelului de la obiectivul său strategic. 

Situația este foarte complicată. Dacă Israelul reușește să elimine rezistența palestiniană – ceea ce nu a reușit niciodată până acum – întreaga regiune va suferi schimbări seismice, iar Tel Aviv va putea să-și impună voința în toată Palestina ocupată.

Aceste câștiguri ar fi extrem de dureroase: paralizarea spiritului de luptă palestinian; niciun impediment în calea iudaizării moscheii al-Aqsa; posibila anexare a Cisiordaniei; apariția unor noi colonii; detenția în masă a palestinienilor; normalizarea cu toate țările arabe și musulmane rămase; și pierderea aliatului palestinian al Axei Rezistenței.

O astfel de nouă realitate ar modifica în mod fundamental echilibrul de putere în Asia de Vest. Axa Rezistenței nu va sta cu mâinile în sân și nu va permite o operațiune terestră israeliană împotriva rezistenței din Gaza – ea va introduce noi variabile pentru a deruta și a slăbi inamicul.

Dacă Tel Avivul – cu acoperire occidentală – decide să ducă această luptă cu rezistența palestiniană până la zid în loc să ajungă la un compromis mult așteptat și să își reducă ocupația, alte fronturi de luptă vor fi deschise împotriva forțelor militare israeliene. În ceea ce privește metoda, forma și locația noilor fronturi, există nenumărate posibilități care vor fi ținute sub tăcere pe măsură ce imaginea se va clarifica.