Un comentariu de Mohamad Hasan Sweidan pentru revista The Cradle

Nicio țară nu poate supraviețui fără singura sa legătură terestră cu piețele, comerțul și coridoarele de conectivitate, iar SUA vor să vadă Beirutul prăbușindu-se înainte de a permite Damascului să revină.

Fiind doar unul dintre cele două state levantine care flanchează Marea Mediterană, poziția geografică a Libanului prezintă un interes deosebit pentru diferitele proiecte de conectivitate rutieră, feroviară și fluvială care apar în Asia de Vest – nu doar pentru a conecta regiunea, ci și ca punte între Asia și Europa.

Există o problemă masivă de acces terestru pentru Liban, la care se poate ajunge doar prin teritoriile Siriei și ale Palestinei ocupate. Prin urmare, este clar că, pentru ca Libanul să participe activ la inițiativele de conectivitate din Asia de Vest, trebuie să stabilească legături solide cu oricare dintre cele două țări.

În urma Nakba din 1948, ruta terestră a Palestinei a fost efectiv întreruptă din cauza ocupației israeliene și a legislației regionale. În 1954, Liga Statelor Arabe a redactat o lege unificată pentru boicotarea Israelului, iar un an mai târziu, Libanul a interzis orice tranzacții cu entități israeliene. Articolul 285 din Codul penal libanez stipulează:

”Orice libanez și orice persoană rezidentă în Liban care încearcă să intre direct sau prin intermediul unei persoane împrumutate într-o tranzacție comercială sau orice achiziție este pedepsită cu închisoare de cel puțin un an și pasibilă de amendă”.

Siria: Singurul acces terestru al Libanului

În timp ce Palestina nu este o opțiune practică sau fezabilă pentru moment, Siria rămâne singurul mijloc al Libanului pentru importul și exportul de bunuri. Mai mult de un deceniu de conflict în Siria, persistența ocupației străine și sancțiunile impuse de SUA prin Legea Cezar au reprezentat provocări imense pentru relațiile politice și economice istorice libanezo-siriene.

Principalul acces terestru al Libanului la întreaga regiune arabă se află prin Siria, iar datele istorice relevă importanța economică a rutei de tranzit siriene pentru mărfurile libaneze. Înainte de declanșarea războiului susținut de străini în 2011, peste 25% din exporturi și aproape 24% din importuri treceau prin teritoriul sirian, cu costuri de transport semnificativ mai mici decât rutele maritime echivalente.

În urma conflictului sirian, exporturile libaneze prin Siria au scăzut cu 30-40%, contribuind la o scădere de 12% a exporturilor totale. Declinul a afectat, de asemenea, turismul, provocând o scădere de 14 până la 15 procente în 2012.

Orice evaluare imparțială a actualei crize economice a Libanului indică o nevoie urgentă de redeschidere a rutelor sale terestre cu Siria. Necesitatea devine cu atât mai imperativă dacă Libanul dorește să fie inclus în multitudinea de proiecte de conectivitate regională aflate deja în curs de desfășurare sau inițiate recent. 

În urma revenirii sale triumfale în Liga Arabă, în luna mai a anului trecut, Siria a încercat să se reangajeze din punct de vedere economic cu marile puteri globale, precum China și Rusia, și cu cele regionale din Golful Persic. Pentru Beirut, a rămâne izolat de Damasc, în condițiile în care relațiile acestuia din urmă evoluează independent de Occident, ar însemna izolarea Libanului de întreaga regiune.

”Actul Cezar” al SUA pedepsește direct Libanul

Sancțiunile americane impuse Siriei în cadrul ”Caesar Act”, intrat în vigoare la mijlocul anului 2020, afectează și Libanul. Obiectivul de a izola Siria, singurul coridor terestru de facto al Libanului, înseamnă izolarea Libanului de împrejurimile sale arabe. Washingtonul este pe deplin conștient de ramificațiile sancțiunilor sale împotriva Siriei asupra economiei libaneze: în pofida amplorii crizei din sectorul energetic libanez din ultimii ani, SUA refuză în continuare să acorde derogări de la sancțiuni pentru ca gazul egiptean și electricitatea iordaniană să poată ajunge în Liban prin Siria.

Confruntarea cu astfel de măsuri americane vădit coercitive necesită ca statul libanez să adopte o poziție suverană fermă în apărarea intereselor sale naționale și să deschidă inițiative de cooperare cu Siria. Din păcate, unul dintre factorii care permit Washingtonului să izoleze atât Siria, cât și Libanul, este însăși poziția politică libaneză, care se teme de confruntare, dă cu piciorul la proverbiala găleată cu lapte și preferă să se supună sancțiunilor SUA chiar dacă acestea reprezintă o amenințare existențială pentru stat.

În plus, sancțiunile americane împiedică marile companii și țările bogate să investească în infrastructura siriană ca parte a proiectelor de conectivitate economică pentru regiunea Asiei de Vest. Având în vedere că orice participare libaneză la noile coridoare comerciale presupune traversarea teritoriului sirian, sancțiunile americane Caesar Act reprezintă un obstacol de primă linie în calea participării Libanului la toate aceste proiecte din Asia de Vest.

Proiecte de conectivitate regională pentru Liban

În lumea multipolară de astăzi, care evoluează rapid, marile puteri caută rute de transport eficiente și rentabile pentru a transporta bunuri nu doar între țări, ci și între continente. Simpla prezență în estul Mediteranei este insuficientă; Libanul trebuie să asigure un transport eficient din punct de vedere al costurilor către și dinspre porturile sale, ceea ce necesită o cooperare directă cu Damascul.

În situația actuală, există mai multe coridoare de transport la care Libanul se poate alătura. Unul dintre acestea este Canalul uscat irakian, care leagă portul Faw din Basra de frontierele turcească și siriană, menit să lege Golful Persic de Europa. Libanul ar putea participa prin facilitarea transportului de mărfuri prin porturile sale.

Un alt proiect ambițios este calea ferată extinsă care leagă Iranul, Irakul, Siria și, eventual, Iordania și Arabia Saudită, legând în cele din urmă Golful Persic de estul Mediteranei.

În plus, Libanul are o oportunitate unică de a alinia proiectele locale de conectivitate cu Inițiativa Belt and Road (BRI) a Chinei, la care Beirutul s-a alăturat în 2017. Poziția strategică a țării pe o cale navigabilă majoră care face legătura între Asia și Europa oferă o valoare semnificativă pentru viziunea economică globală a Beijingului, ceea ce face din Liban un partener atractiv pentru proiectele BRI în Levant.

Dorința Chinei de a coopera cu această parte a Levantului a fost evidentă în timpul vizitei președintelui sirian Bashar al-Assad la Beijing din septembrie, în cadrul căreia cele două state au subliniat oportunitățile de dezvoltare comune. Damascul s-a alăturat BRI în ianuarie 2022, sfidând eforturile SUA de a sancționa și izola guvernul sirian. Astăzi, Libanul poate profita de această șansă pentru a-și spori prezența sub radarul regional al Chinei.

Înaintea celui de-al treilea Forum BRI care va avea loc în curând, ambasadorul Chinei în Liban, Qian Minjian, a declarat luna trecută pentru Al-Mayadeen că Beijingul va depune eforturi în ideea consolidării convergenței dintre BRI și planul său de dezvoltare în Liban. 

Provocări la export: Dependența de conducte

În lumina noilor relații dintre Israel și monarhiile arabe, unii lideri din Liban au pledat pentru încheierea unui acord propriu cu statul de ocupație, în timp ce neglijează complet beneficiile economice practice ale conectării cu Siria. Orice concentrare a Libanului asupra Coridorului economic India-Orientul Mijlociu-Europa (IMEC), care include Israelul, servește mai degrabă interesele Washingtonului decât nevoile economice urgente ale Libanului.

Pe 16 august, ministrul interimar al Lucrărilor Publice din Liban, Ali Hamie, a anunțat sosirea unei nave de explorare a petrolului și gazelor în blocul 9 din largul Libanului. La momentul respectiv, s-a raportat că rezultatele forajului erau așteptate în termen de două-trei luni.

Deși, de obicei, este nevoie de mai mulți ani pentru a extrage petrol și gaze și pentru a face tranziția către o țară exportatoare de energie, este esențial ca Beirutul să înceapă să planifice rutele de transport necesare pentru a livra mărfurile. Libanul se confruntă cu o provocare, întrucât proiectele de conducte pentru exportul de gaze din estul Mediteranei către Europa implică Israelul și, prin urmare, nu reprezintă o opțiune viabilă.

Beirutului îi rămân două alternative posibile. Prima implică exportul de gaze naturale lichefiate (GNL) prin intermediul unor nave care pleacă din zăcămintele libaneze sau de pe platformele de lichefiere către instalații din Egipt, Cipru, Turcia și, ulterior, către Europa.

Această propunere va crește în mod semnificativ costul gazului libanez din cauza cheltuielilor implicate de înființarea stațiilor de lichefiere a gazului. În plus, transportul de gaze pe mare este relativ scump în comparație cu rutele terestre, costurile variind în funcție de distanța dintre exportator și importator.

În general, țările tind să favorizeze transportul de gaze prin conducte, datorită costurilor mai mici. Influența Rusiei asupra sectorului energetic european, de exemplu, a fost susținută de rețeaua sa extinsă de gazoducte, care a livrat gaz în diferite țări europene.

Legătura energetică cu Europa

De-a lungul anilor, UE a beneficiat foarte mult de această sursă ieftină de gaz. Tranziția la GNL va avea un impact semnificativ asupra economiei europene și, în mod esențial, asupra securității sale energetice.

Prin urmare, cea mai bună opțiune a Beirutului rămâne o legătură prin conducte care să se extindă din Liban spre Siria, Turcia și, în cele din urmă, spre Europa. Libanul ar putea, de asemenea, să stabilească conexiuni cu conductele irakiene prin Siria, ceea ce va oferi încă o rută terestră către Europa prin Turcia. Această abordare ar permite Libanului să își exporte gazul și petrolul prin conducte, asigurând accesul la sursele de energie la costuri minime.

În timp ce Israelul caută în mod activ noi rute pentru a-și exporta gazul palestinian furat, Libanul nu a făcut încă pași în această direcție. La începutul lunii septembrie, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a anunțat că o decizie cu privire la ruta de export a gazului cipriot și palestinian va fi luată în următoarele trei până la șase luni. Ca atare, Libanul trebuie să lucreze în mod proactiv la rute de export realiste pentru a evita să rateze oportunități critice de generare de venituri.

O diplomație inteligentă este singura cale de urmat. Pe măsură ce Washingtonul află că politicile sale de constrângere nu mai sunt eficiente și conduc la o aliniere tot mai mare a aliaților arabi cu China și Rusia, SUA sunt obligate să ofere stimulente pentru a opri fenomenul. Cel mai recent proiect IMEC oferă, cel puțin pe hârtie, o alternativă la inițiativele chineze de conectivitate prin recrutarea unei alte puteri asiatice, India, ca înlocuitor.

Dependent de Damasc

Deocamdată, însă, Libanul rămâne în afara acestei strategii – acționând ca un sac de box nepotrivit pentru fiecare politică coercitivă din manualul de joc al Washingtonului. În timp ce multe state din Sudul Global încep să profite de competiția în creștere dintre marile puteri pentru a-și asigura ce beneficii pot, unele, precum Libanul, Iordania și chiar Irakul, continuă să își cedeze interesele în fața Washingtonului fără a căuta beneficii reciproce. Această lipsă de rezoluție politică la vârf va garanta excluderea Libanului din majoritatea proiectelor de conectivitate regională extrem de competitive.

Slăbiciunea politică a Beirutului este evidentă chiar de la primul obstacol: Siria servește drept singura poartă terestră de acces a Libanului, iar restabilirea relațiilor cu Damascul ar trebui să fie o prioritate libaneză de top – ceea ce nu este. Îmbunătățirea relațiilor dintre Siria și Liban poate relansa economiile asediate reciproc și poate fi benefică pentru întreaga regiune, de la țărmul Golfului Persic până la coasta mediteraneană.

Orice privire aruncată asupra proiectelor actuale de conectivitate propuse în Asia de Vest relevă faptul că majoritatea acestora includ Siria. Din păcate, Libanul a ales izolarea impusă de SUA în locul cooperării cu Damascul, de teama unor noi pedepse americane și sancțiuni unilaterale.

Ca punte de legătură între Asia și Europa, o Sirie stabilă din punct de vedere politic este în interesul Asiei de Vest, însă prezența militară ilegală a SUA de-a lungul graniței siriano-irakiene constituie un impediment semnificativ pentru proiectele de conectivitate din regiune, inclusiv cele care implică Libanul.

Succesul coridoarelor comerciale regionale necesită eforturi concertate pentru a pune capăt ocupației americane în această zonă și pentru a reconecta Libanul cu Siria.