Un comentariu de MK Bhadrakumar pentru publicația The Cradle

Relația Ankara-Moscova sfidează așteptările occidentale: Aici există un model unic de cooperare între puterile regionale, construit pe interese reciproce, respect și recunoașterea politicilor externe independente și a autonomiei strategice a fiecărei țări.

Ceea ce face ca o relație între două state să fie captivantă pe scena  internațională este faptul că nu rămâne niciodată destul de statică, iar echilibrul său delicat necesită o îngrijire constantă, acte de balansare și reglaje fine. Relațiile turco-ruse se încadrează perfect în această paradigmă.

Întreruperea de 10 luni a unei interacțiuni față în față între președintele rus Vladimir Putin și președintele turc Recep Tayyip Erdogan la întâlnirea lor de la Soci din 4 septembrie a fost nefirească, având în vedere torentul de evenimente geopolitice care au avut loc între timp.

De la ultima întâlnire dintre cei doi șefi de stat, la Astana în octombrie anul trecut, Moscova a câștigat avantajul pe câmpurile de luptă din Ucraina; așa-numitul acord privind cerealele care implică Rusia și Ucraina, negociat de Ankara sub auspiciile ONU, și-a urmat cursul; securitatea regiunii Mării Negre a atins un nou nivel critic pe măsură ce obsesia anglo-americană cu Crimeea a crescut; și, mai presus de toate, Erdogan și-a asigurat un nou mandat de președinte, ceea ce îl pune pe scaunul fierbinte pentru a inversa criza financiară și economică a Turciei.

Fundamentul relațiilor Rusiei cu Turcia

În plin avânt al victoriei sale electorale, Erdogan a făcut anumite eforturi pentru a repara gardurile cu Occidentul, semnalând disponibilitatea de a accepta includerea Suediei în NATO și arătându-și solidaritatea cu Ucraina. În mișcări care ar putea supăra serios Moscova, Ankara a eliberat comandanții Azov capturați de Rusia la Mariupol anul trecut și a anunțat intenția de a produce armament în comun cu Ucraina.

Cu toate acestea, Moscova a reacționat cu prudență. Kremlinul și-ar putea permite să tragă de timp, întrucât are o relație asimetrică în care deține avantajul. Moscova ar putea simți că Erdogan nu a ”pivotat” cu adevărat spre vest, ci mai degrabă arăta un interes pentru îmbunătățirea legăturilor occidentale care s-au deteriorat în ultimii ani – iar rezultatul rămâne departe de a fi sigur.

Practic, relațiile Rusiei cu Turcia sunt fortificate de ecuațiile personale calde dintre Putin și Erdogan, iar ambii lideri sunt realiști desăvârșiți, cu interese comune și cu dorința de a contesta dominația occidentală în politica regională. Moscova știe prea bine că speranțele Turciei de a deveni membră a Uniunii Europene rămân un vis îndepărtat.

”Limbajul corporal” al întâlnirii de la Soci a confirmat că nu există nicio schimbare în verva relației personale dintre cei doi lideri. Imaginile de televiziune i-au arătat pe cei doi bărbați zâmbind și dând mâna la sosirea lui Erdogan la reședința lui Putin, unde președintele rus i-a sugerat oaspetelui său să își ia o vacanță în stațiunea de la Marea Neagră.

Acord de export de cereale care schimbă regulile jocului

În remarcile sale de deschidere, Putin l-a liniștit pe Erdogan asigurându-l din start că oferta rusă de a crea un ”hub energetic” global în Turcia este foarte bine pusă la punct și se va materializa în curând.

Însă cireașa de pe tort este acordul propus care ar facilita exporturile gratuite de cereale din Rusia către șase națiuni africane cu ajutorul Turciei și Qatarului. În prezența lui Erdogan, Putin a anunțat:

”Suntem aproape de finalizarea acordurilor cu șase state africane, unde intenționăm să furnizăm gratuit produse alimentare și chiar să efectuăm gratuit livrarea și logistica. Livrările vor începe în următoarele două săptămâni”.

Rezonanța politică și geopolitică a acestei decizii în Africa este pur și simplu incomensurabilă – Rusia oferă, pe de o parte, Grupul Wagner în calitate de gardieni, iar pe de altă parte, securitate alimentară pentru continent. Dintr-o singură lovitură, propaganda occidentală a fost spulberată, cu puțin ajutor din partea Ankarei.

Erdogan, la rândul său, și-a exprimat încrederea că Rusia va relansa ”în curând” acordul privind cerealele din Marea Neagră, reluând totodată poziția lui Putin, potrivit căreia Occidentul și-a trădat angajamentele asumate în cadrul acordului cu Rusia. În egală măsură, el a distanțat Ankara de planurile occidentale rivale de a trimite cereale prin Marea Neagră – care acum devine un proiect fără șanse de realizare.  Erdogan:

”Propunerile alternative aduse pe ordinea de zi nu au putut oferi un model durabil, sigur și permanent bazat pe cooperarea dintre părți, precum Inițiativa Mării Negre”.

În mod semnificativ, Erdogan și-a exprimat optimismul, afirmând că încă mai crede că se poate găsi în curând o soluție pentru a revigora acordul privind cerealele, inclusiv pentru a umple lacunele rămase.

Președintele turc a fost însoțit la Soci de o delegație numeroasă care a inclus miniștrii turci ai apărării, afacerilor externe, energiei și finanțelor, precum și șeful băncii centrale, care s-a întâlnit separat cu omologul său pentru a continua negocierile privind un sistem de plăți în monede locale. Pe care Erdogan l-a susținut în mod public atunci când a declarat:

”Cred că trecerea la monedele locale este extrem de importantă în relațiile bilaterale”.

Respectul Rusiei pentru suveranitatea Turciei

Într-adevăr, comerțul este locomotiva relației ruso-turce, înregistrând o creștere masivă de aproximativ 80%, atingând 62 de miliarde de dolari. Cinci milioane de turiști ruși au vizitat Turcia în acest an. Putin și-a exprimat satisfacția că el și Erdogan au ridicat relațiile la un ”nivel foarte bun, ridicat”. Interesant, Putin a evidențiat construcția centralei nucleare de la Akkuyu – prima din Turcia, construită de ruși – care va fi pe deplin operațională anul viitor, în timp ce a descris Turcia ca fiind un nou membru al ”clubului nuclear internațional”.

Sunt cuvinte cumpănite, fără îndoială. Mesajul care reiese din discuțiile de la Soci este că relațiile ruso-turce au căpătat maturitate. Summitul a urmat discuțiilor de săptămâna trecută dintre ministrul turc de externe Hakan Fidan și omologul său rus Serghei Lavrov plus ministrul apărării Serghei Șoigu, la Moscova.

Ulterior, în prezența lui Fidan, Lavrov a vorbit pe larg și cu o claritate extraordinară despre politicile Rusiei față de Turcia. Punctul forte constă în aprecierea profundă a Rusiei față de politica externă independentă a Turciei, ”care este orientată spre propriile interese naționale”, rezistând presiunii occidentale.

Lavrov a declarat că ”interacțiunea constructivă și echitabilă” a Turciei cu Rusia nu este doar benefică și reciproc avantajoasă din punct de vedere economic, ci întărește și ”baza suverană” a politicii externe a Turciei. Lavrov și-a exprimat speranța că Turcia ”va continua să răspundă cu reciprocitate, în ciuda presiunilor din partea Statelor Unite și a aliaților săi, care încearcă să pună pe toată lumea împotriva Federației Ruse”. Lavrov a conchis:

”Eficacitatea dialogului nostru politic și a cooperării economice va continua să depindă de dorința reciprocă de a lua în considerare preocupările și interesele celuilalt și de a încerca să le echilibreze. Partenerii noștri turci posedă viziunea strategică necesară. Vom continua să aderăm la abordări bazate pe respect reciproc și pe un echilibru al intereselor.”

Un parteneriat egal și în evoluție

În mod evident, Lavrov a vorbit cu multă luciditate. Reiese că, deși Turcia, membră NATO, nu a solicitat încă aderarea la BRICS extins sau la Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS) – spre deosebire de Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite sau Egipt – Rusia acordă totuși o importanță crucială Turciei, dată fiind autonomia sa strategică, care este atât un schimbător de joc în politica regională, cât și un deschizător de drumuri.

Observațiile sale arată inutilitatea evaluării relațiilor de putere în termeni de ierarhie. Lavrov nu a afirmat nici măcar o dată că ar avea afinități ideologice cu Turcia. Mai degrabă, independența robustă a Turciei față de hegemonia SUA sub conducerea lui Erdogan este ceea ce contează cel mai mult pentru Rusia. Se califică acest lucru drept un parteneriat strategic? Juriul încă nu a decis.

Relațiile ruso-turcești sunt ancorate în interesul și respectul reciproc, în care divergențele apar din când în când, dar ambele părți au grijă să evite ca acestea să se transforme în dispute. Ar fi fost rândul lui Putin să se deplaseze în Turcia, în schimb a venit Erdogan. Nu există un partener junior sau senior în relația lor de egalitate.

Relația cu Turcia a evoluat într-un vector interesant al politicilor externe rusești, care este, desigur, în concordanță cu viziunea sa de multipolaritate. De asemenea, aceasta poate oferi un nou model pentru relațiile Rusiei cu alte puteri regionale orientate spre vest, având în vedere incertitudinile geopolitice predominante. După cum a declarat recent Lavrov, Rusia este dispusă să coopereze cu orice țară care își prețuiește independența.