Un punct de vedere de Jochen Mitschka (Germania)

Doar cei care privesc în istorie înțeleg prezentul. Au existat câteva atacuri împotriva ambasadelor în timpul vieții mele, dar puține au intrat în istorie. Unul iese în evidență, bineînțeles, și acesta a fost asaltul ambasadei SUA din Teheran în 1979 și luarea ulterioară de ostatici(1). Acum se crede că acest lucru a fost permis în mod deliberat pentru a obține fotografii cu care să demonizeze Iranul. Denunțătorii au relatat cum spioni și diplomați cheie au fost avertizați cu privire la ocupație și au fost scoși din țară, iar dosarele diplomatice au ajuns în mașina de tocat(2). Iar acum începe un asediu al ambasadei Franței în Niger, deoarece ambasadorul refuză să se conformeze cererii noului guvern de a părăsi țara. Se pregătește un caz similar aici? Se intenționează oare să se provoace un asalt al ambasadei pentru a obține imagini pentru mass-media occidentale care să justifice o acțiune militară împotriva țării? Dar mai întâi, câteva rapoarte și evaluări ale analiștilor neoccidentali cu privire la criza din Sahel.

Prin ochii indienilor

Au existat indicii că SUA își desfășoară politica față de Niger fără a se consulta cu Franța și fără a ține cont de revendicările sale istorice. Acum, scrie fostul diplomat indian M.K. Bhadrakumar, ”revoluția din Niger ia o turnură bonapartistă”(3).

El a opinat pe 23 august că tulburările în curs de desfășurare din statul african de vest Niger ia o turnură ciudată care nu mai permite o viziune binară ”neocolonialism și imperialism” versus ”eliberare națională”. Complotiștii loviturii de stat din Niger ar fi fost deschiși către Statele Unite, ținând la distanță firma militară rusă Wagner PMC – cel puțin în acea etapă a tranziției puterii.

Rapiditatea cu care Washingtonul a numit-o pe Kathleen FitzGibbon, o specialistă în Africa cu experiență în domeniul serviciilor de informații, în calitate de nou ambasador la Niamey, ar fi semnalat că diplomația era calea preferată, păstrând toate opțiunile pe masă.

În mod semnificativ, Washington Post a notat într-un editorial că ”cele două armate [a SUA și a Nigeriei] au colaborat îndeaproape în ultimul deceniu: Ofițerii sunt familiarizați unii cu ceilalți, iar generalii nigerieni nu sunt considerați antiamericani”.

În mod similar, nota Departamentului de Stat al SUA privind ambasadoarea FitzGibbon a subliniat că misiunea sa urgentă avea ca scop, ”să sprijine eforturile de rezolvare a crizei politice în acest moment critic” și că ”obiectivul ei va fi acela de a pleda pentru o soluție diplomatică”.

Este interesant faptul că raportul se limitează la solicitarea de eliberare a președintelui destituit și a membrilor familiei sale, ignorând apelul specific anterior pentru repunerea sa în funcție. Raportul indică faptul că diplomația americană își extinde rețeaua și nu se limitează la Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS).

În ajunul sosirii ambasadorului FitzGibbon la Niamey, New York Times a publicat un interviu cu Ali Lamine Zeine, prim-ministrul desemnat al Nigerului. Fostul diplomat indian a spus că Zeine, cel mai înalt oficial civil al juntei militare, a vorbit în numele generalilor și s-a adresat publicului occidental. Comentariile lui Zeine au indicat faptul că junta de la Niamey era o gașcă vicleană care căuta o cooperare directă cu SUA pe termen lung. Într-adevăr, a spus el, ECOWAS însăși era divizată după prima sa întâlnire față în față cu liderul loviturii de stat, generalul Abdouramane Tchiani, în weekend.

Misiunea de mediere a ECOWAS fusese condusă de generalul Abdulsalami Abubakar, omul de stat și creatorul de regi extrem de influent, ultimul șef de stat militar al Nigeriei și o sursă de autoritate morală, care și-a respectat cuvântul dat de a preda puterea unui guvern ales în mod democratic, realizând astfel visul mult așteptat al nigerienilor.

La întoarcerea sa de la Niamey, Abubakar i-ar fi spus președintelui Bola Tinubu că criza din Niger nu se va agrava dincolo de diplomație. Întrebat dacă există vreo modalitate prin care ECOWAS ar putea evita o acțiune militară în Niger, Abubakar a spus: ”Să sperăm că diplomația va scoate ce e mai bun din situație. Nimeni nu vrea să meargă la război, nu merită pentru nimeni, dar, pe de altă parte, liderii noștri au spus că, dacă totul eșuează – și nu cred că totul eșuează – vom realiza ceva, vom ieși din această încurcătură”.

Indianul Bhadrakumar susține apoi că Nigerul se află într-o situație ”haotică”, nu revoluționară. Elitele africane și eșecurile lor, spune el, sunt un factor major. Acest lucru nu se datorează doar faptului că opinia publică le asociază cu Franța, ci și din cauza ”dublei maladii, a unei sărăcii a ideologiilor politice și a populismului”. În plus, spune el, există o creștere a numărului de tineri frustrați de un status quo care, în ochii lor, a fost creat de Franța.

Pericolul, continuă el, ca Rusia să umple vidul, este exagerat și nu ar trebui să fie o justificare pentru o intervenție occidentală. Ar trebui să se înțeleagă că o parte din atracția Rusiei este că mulți africani văd Moscova ca pe un fel de ”anti-Franța”. În schimb, cu cât Franța trăiește mai puțin în imaginația populară ca o fostă putere colonială exploatatoare, cu atât mai puțin va fi atracția simbolică a Rusiei.

Se poate observa că rușii înșiși înțeleg acest lucru chiar și în ciuda retoricii anticoloniale și anti-imperialiste a Moscovei. Într-un comentariu din cotidianul rus Nezavisimaya Gazeta, se putea citi: ”Este demn de remarcat pentru Federația Rusă faptul că, pentru prima dată, complotiștii loviturii de stat s-au distanțat de Rusia și de PMC-urile lui Wagner și au asigurat Occidentul că sunt gata să coopereze politic și economic cu el.”

Cu toate acestea, generalul Tchiani, care conduce complotiștii loviturii de stat, nu a vrut să renunțe la putere. Pe de altă parte, el nu a mai repetat că fostul președinte Bazum va fi adus în fața justiției. Delegația ECOWAS, care s-a întâlnit cu președintele destituit Mohamed Bazoum, a estimat că acesta nu se afla în pericol imediat. Autorii loviturii de stat au ținut cont de avertismentul sever al Washingtonului, afirmă autorul.

De asemenea, generalul Tchiani se distanțase de sprijinul public vocal al autorilor loviturii de stat, care părea să-l stânjenească. Potrivit cotidianului rusesc, accentul este pus pe faptul că, ”judecând după acțiunile și declarațiile lor recente, militarii nigerieni nu doresc cu adevărat să rupă orice posibilitate de dialog cu Franța, Statele Unite și organizațiile pe care le susțin”.

În interviul menționat mai sus, acordat New York Times, Zeine explicase prioritățile noului guvern în materie de politică externă. El respinsese categoric suspiciunile și acuzațiile conform cărora Moscova s-ar afla în spatele loviturii de stat.

”Nu văd nicio intenție din partea guvernului militar al Nigerului de a coopera cu Rusia sau cu Grupul Wagner”, a declarat Zeine.

El ceruse chiar Occidentului să dea dovadă de discreție pentru a nu împinge Nigerul în brațele lui Wagner. Cel mai important, Zeine precizase pentru New York Times că vectorul politicii externe pro-franceze pentru Niger va rămâne neschimbat sub noile autorități. ”Am studiat în universități franceze, ofițerii noștri au studiat în Franța”, explicase el.

În general, Nezavisimaya Gazeta notase ironic: ”Judecând după interviu, singurul lucru pe care Tchiani și asociații săi îl caută este o revizuire a termenilor de cooperare cu fosta metropolă”. După cum a spus Zeine, ”vrem doar să fim respectați”.

Ceea ce se poate înțelege prin aceasta, a spus el, este revizuirea condițiilor de exploatare a rezervelor de uraniu și aur din Niger. Ambele sunt în prezent suspendate.

Însă Bhadrakumar nuanțează apoi, explicând că există o mare incertitudine cu privire la intențiile reale ale protagoniștilor. Încearcă junta, urmărind interese de clasă sau corporatiste, să salveze aparențele cu unele concesii sau doar câștigă timp? Oare Occidentul își reduce cererile anterioare de restabilire imediată a ordinii democratice la o așteptare modestă și realistă de a-l lăsa pe Bazoum să plece în exil și de a-i angaja pe autorii loviturii de stat la un calendar de predare a puterii unui guvern ales? Nu există încă răspunsuri ușoare, a spus el.

Ceea ce este important, afirmă Bhadrakumar, rămâne faptul că Uniunea Africană, în cadrul unei reuniuni la sediul său din Addis Abeba, a decis să suspende statutul de membru al Nigerului și a declarat că are nevoie de timp pentru a studia posibilele implicații ale unei intervenții armate.

De asemenea, publicul nigerian s-a opus vehement unei intervenții militare din partea ECOWAS. La urma urmei, intervențiile similare din trecut în Liberia și Sierra Leone nu s-au încheiat în mod fericit pentru Nigeria, care fusese indusă în eroare de puterile occidentale. În plus, Nigeria are mâinile ocupate cu o situație gravă de securitate internă, asupra căreia guvernul și armata trebuie să se concentreze cu adevărat. Provinciile din nordul Nigeriei sunt legate tribal și etnic de Niger și s-au pronunțat împotriva războiului. Atât despre punctul de vedere indian.

Prin ochii rușilor

Andrew Korybko a scris pe 17 august, din perspectiva sa, cea a unui analist favorabil Rusiei, că lovitura de stat din Niger a declanșat o discuție mult așteptată despre suveranitate în Africa de Vest.

UA și ECOWAS se vor opune voinței suverane a poporului nigerian, în timp ce autoritățile de tranziție conduse de militari, Alianța Sahelului nou formată și Rusia vor întruchipa această suveranitate la nivel național, regional și internațional, scrie Korybko.

Disputa dintre Uniunea Africană (UA) și ECOWAS cu privire la Niger era previzibilă din cauza abordărilor diferite ale recentei schimbări de regim de pe continent. UA consideră că șeful de stat destituit ar trebui să revină la putere prin mijloace pașnice, în timp ce activiștii ECOWAS sunt în favoarea reinstaurării domniei sale prin forță. Cu toate acestea, niciuna dintre cele două organizații nu a susținut planul de tranziție de trei ani al autorităților interimare. ECOWAS l-a respins categoric, iar UA a suspendat Nigerul imediat după anunț.

De asemenea, UA a solicitat ”tuturor statelor membre ale UA și comunității internaționale, inclusiv partenerilor bilaterali și multilaterali, să respingă această schimbare neconstituțională de guvern și să se abțină de la orice acțiune care ar putea conferi legitimitate regimului ilegal din Niger”.

Totul a venit la scurt timp după ce au apărut rapoarte conform cărora țările vecine Burkina Faso și Mali, conduse de asemenea de junte militare, au desfășurat avioane de luptă în Niger pentru a preveni o invazie ECOWAS condusă de Nigeria și susținută de Franța.

La sfârșitul săptămânii trecute, continuă raportul, miniștrii de externe din cele trei țări s-au întâlnit la Niamey, unde au emis o declarație comună în care au afirmat în principal următoarele: ”Cele trei țări au convenit să își ofere asistență reciprocă în materie de apărare și securitate în caz de agresiune sau atac terorist. Ele au decis să stabilească un cadru de consultare care să le permită să își coordoneze acțiunile pentru a face față situațiilor și provocărilor multiple cu care se confruntă. Acest cadru de consultare este deschis tuturor țărilor care doresc să participe la această dinamică pentru a răspunde preocupărilor și nevoilor populațiilor lor în materie de pace, securitate și dezvoltare economică și monetară. Țările au convenit să înființeze un secretariat comun”.

Pe scurt, ele au stabilit o alianță regională de apărare reciprocă (”Alianța saheliană”), spune Korybko, care ar trebui, de asemenea, să accelereze integrarea politică și economico-financiară.

Autorul se întreabă apoi care dintre cele trei organizații implicate în criza vest-africană – UA, ECOWAS și Alianța Saheliană – reprezintă cu adevărat voința suverană a poporului nigerian. Iar în acest context, spune el, merită remarcat răspunsul detaliat al ministrului rus de externe Lavrov la schimbarea de regim din această țară. El oferă un link către întreaga declarație și rezumă: ”…în esență, guvernele de tranziție conduse de militari din regiune au dorit să reechilibreze relațiile foștilor lor lideri cu Occidentul în beneficiul poporului lor.”

Observația se potrivesc cu opiniile exprimate de liderul burkinabez Ibrahim Traore la cel de-al doilea summit Rusia-Africa de la Sankt Petersburg, de la sfârșitul lunii iulie. În timp ce vorbea printre omologii săi africani care au fost suficient de curajoși pentru a rezista presiunilor occidentale, el i-a acuzat pe mulți dintre ei că sunt marionete ale imperialismului, pentru că s-au opus guvernului său de tranziție condus de militari, după ce acesta a fost suspendat de UA și ECOWAS.

Populația din țara sa, precum și cea din Guineea, Mali și acum Niger, conduse de asemenea de militari, și-au susținut forțele armate după ce au răsturnat guvernele marionete franceze, și totuși au fost pedepsite în diferite grade de cele două organizații. Iar Nigerul se află acum chiar sub amenințarea unei invazii. Este evident că toate aceste guverne de tranziție conduse de militari sunt într-adevăr susținute de populație, pentru că altfel ar exista tentative de revoluție colorată și chiar rebeliuni/insurecții/campanii teroriste antistatale, a explicat Traore.

În timp ce Burkina Faso, Mali și Niger, a continuat Korybko, – care acum și-au unit forțele pentru a forma Alianța Sahelului – se confruntă într-adevăr cu amenințări teroriste, ele se datorează nu schimbărilor de regim, ci unui virus ideologic radical care a precedat loviturile de stat militare. Cu toate acestea, UA reprezintă establishmentul african, ai cărui membri se tem să nu fie răsturnați de propriile forțe armate. De aceea, ei au respins întotdeauna loviturile de stat, chiar dacă sunt populare în rândul populației afectate.

Judecata este valabilă și pentru atitudinea ECOWAS. Alianța este, în esență, doar o versiune orientată spre regiune a UA, reprezentând mai degrabă establishmentul vest-african decât populația vest-africană. Deoarece lovitura de stat din Niger este a patra în sfera de influență a ECOWAS, membrii nesuspendați ai ECOWAS ar trebui să fie mai îngrijorați de posibilitatea unui așa-numit ”efect domino” decât UA, care se află la mare distanță. Cu alte cuvinte, teama de a suferi aceeași soartă determină respectivele regimuri să dorească să oprească valul de lovituri militare patriotice.

Deși Rusia este oficial împotriva loviturii de stat și, de asemenea, împotriva oricărei schimbări neconstituționale de regim, atitudinea Moscovei pare a fi mult mai pragmatică decât cea a celorlalte țări. După lovitura de stat, Mali a devenit unul dintre cei mai apropiați parteneri militari ai Rusiei de pe continent, după Republica Centrafricană, în timp ce Burkina Faso ia în considerare posibilitatea de a călca pe urmele vecinului său, după ce președintele interimar Traore a declarat, în primăvară, că el consideră Rusia un aliat strategic al țării sale. Celedouă legături de securitate saheliene au continuat să înflorească în ciuda opoziției Moscovei față de schimbările de regim anticonstituționale din aceste țări. Rusia crede în cooperarea cu Mali și Burkina Faso, în timpul tranziției.

În schimb, UA și ECOWAS se opun legitimării de către terți a șefilor de stat pe care i-au suspendat, chiar dacă legitimarea ar putea fi în beneficiul intereselor obiective ale tuturor părților. După cum arată exemplul pozitiv al Rusiei de a sprijini Mali și Burkina Faso în lupta împotriva teroriștilor transnaționali. Este important de reamintit, spune autorul, că nu au existat tentative de revoluție colorată sau violențe antistatale grave în aceste două țări, nici în Guineea sau Niger, ceea ce confirmă sprijinul popular pentru conducătorii respectivi.

Korybko, contrar scepticismului declarat al lui Bhadrakumar, crede că loviturile de stat au fost date din motive patriotice, pentru a realiza dorința popoarelor de a obține o suveranitate reală, după decenii de viață ca sclavi de facto sub ocupația neocolonială a Franței.

În ceea ce privește interesele Rusiei, aceasta a decis, în mod pragmatic, să ajute conducerile țărilor africane în lupta împotriva terorismului transnațional după loviturile de stat, întrucât era în interesul propriilor popoare, al regiunii și al Africii în ansamblu. Cele trei părți implicate – noile autorități din Niger, Alianța Sahel și Rusia – sunt adevărații avangardiști ai suveranității în Africa de Vest, a spus autorul rus.

Situația actuală

La începutul acestei săptămâni, au apărut informații conform cărora ambasadorul francez a depășit termenul limită pentru a părăsi țara, fără a da semne de plecare. Ceea ce s-ar putea acum să se prefigurează este o situație similară cu cea din Iran din 1979. Însă noul guvern din Niger încearcă să ”păstreze un profil scăzut”, protestatarii vorbind despre asediul ambasadei și întreruperea curentului electric, a apei și a altor utilități până când ambasadorul va părăsi în cele din urmă țara. Noul ambasador al SUA a refuzat, de asemenea, să recunoască noul guvern, dar până marți nu a existat nicio cerere ca acesta să părăsească țara.

În culise, se spune că Biden i-ar fi adresat acum o ”invitație exclusivă” nigerianului Bola Ahmed Tinubu pentru a se întâlni cu el în marja viitoarei Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite (UNGA) de la New York, în ciuda trecutului acestuia din urmă ca traficant de droguri și spălător de bani în SUA(5). Se pare că discuțiile privind criza din Niger ar urma să fie avansate, potrivit secretarului de stat adjunct pentru afaceri africane, ambasadorul Molly Phee. În plus, Phee a declarat: ”Știm că putem face mai mult pentru a stimula investițiile americane majore în Nigeria (…) pentru a consolida economia țării și economia regională (…) Președintele Joe Biden a cerut să se întâlnească cu dumneavoastră în marja Adunării Generale a ONU, iar dumneavoastră sunteți singurul lider african pe care l-a cerut. Acesta este un semn al aprecierii sale pentru calitățile dvs. de lider”.

Biden îl apreciază pe Tinubu mai mult decât pe orice alt lider african, motiv pentru care este singurul cu care a cerut să se întâlnească în marja Adunării Generale a ONU? Cu o frumoasă carieră de traficant de droguri, iată-l acum favorit al președinției SUA.

În Africa, se aud comentarii la radio care explică faptul că Biden este probabil curios cum a reușit Tinubu să evite un atac militar în ciuda presiunilor Franței și ale Occidentului în ansamblu. De asemenea, așteptați-vă la amenințări subtile pe de o parte și zahăr, promisiuni de investiții pe de altă parte.

Concluzie

De mai bine de 10 ani, trupe străine, în special din Franța, Germania și SUA, se află în statele zonei Sahel sub pretextul ”luptei împotriva terorismului”, dar fără a obține vreun succes vizibil. În realitate, însă, conform impresiei locuitorilor din țările afectate, armatele străine au exercitat o influență asupra politicii țărilor prin antrenarea militarilor, pe de o parte, și prin creșterea presiunii politice, pe de altă parte. În mod surprinzător, se pare că ”instruirea militarilor” a fost acum la fel de nereușită ca și lupta împotriva terorismului.

Rusia și China adoptă o abordare diferită. China se concentrează pe stabilizarea guvernelor prin dezvoltarea infrastructurii și dezvoltarea economică, indiferent de școala politică aflată la conducere. Rusia, la rândul său, furnizează arme prin intermediul organizației de mercenari pretins private Wagner. Și nu numai că își antrenează forțele de securitate, dar se implică intens în lupta împotriva teroriștilor. Mai mult, Wagner are un succes deosebit în protejarea stabilității organizațiilor de stat. Indiferent dacă acestea sunt ”autoritare” sau ”democratice”. Wagner folosește, de asemenea, experiența din Siria pentru a convinge grupurile teroriste locale să se predea și să se reintegreze. Această abordare a Chinei și a Rusiei s-a dovedit extrem de eficientă, iar populațiile din ce în ce mai multor țări africane ar dori să beneficieze de ea.

Va exista sau nu un mare război în Africa? Cred că există o șansă bună ca acesta să poată fi evitat, pentru că vedem prea clar ce se întâmplă în Ucraina.

Surse și referințe:

Autorul transmite pe Twitter subiecte zilnice la https://twitter.com/jochen_mitschka

(1) https://www.telepolis.de/news/Der-Schwarze-Raum-des-Zbigniew-Brzezinski-4577289.html

(2) Căutarea surselor arată cât de perfect reușesc acum algoritmii Google să suprime informațiile care nu se potrivesc narațiunii. Un articol din Washington Post oferă o mică perspectivă asupra marasmului operațiunilor secrete din Iran https://www.washingtonpost.com/archive/politics/1982/01/31/iran-documents-give-rare-glimpse-of-a-cia-enterprise/d929c0c8-5743-4bc2-8697-3390fe115e81/

(3) https://www.indianpunchline.com/niger-revolution-takes-bonapartist-turn/

(4) https://www.premiumtimesng.com/news/top-news/618003-biden-wants-to-meet-with-tinubu-american-envoy.html

(5) https://www.welt-sichten.org/artikel/41115/der-pate-von-lagos