Un comentariu de Ahmed al-Rubaie pentru The Cradle

Pe fondul afluxului a mii de trupe americane în Asia de Vest, Siria se află din nou în centrul unei bătălii cu multiple fațete, care se va desfășura probabil la granița sa tulbure și controversată cu Irakul.

Într-o evoluție semnificativă, luna trecută, convoaie militare americane au intrat în Irak prin punctul de trecere Arar cu Arabia Saudită. În această manifestare vizibilă a mișcărilor forțelor străine, o parte a convoiului s-a îndreptat spre baza Ain al-Assad din vestul Irakului, în timp ce restul s-a îndreptat spre baza de ocupație americană de la Al-Tanf, din Siria.

În luna iulie, Departamentul american al Apărării a dezvăluit planul său de a desfășura aproximativ 2.500 de soldați din Divizia a 10-a de Munte, staționată la baza militară Fort Drum. Misiunea lor: Operațiunea Inherent Resolve (OIR), numele de cod al campaniei militare conduse de SUA împotriva ISIS în Siria și Irak.

Având în vedere faptul că se presupunea că trupele americane au plecat din Irak încă de anul trecut, mass-media și comentatorii politici pro-americani au intrat în forță încercând să convingă un public irakian sceptic că aceste noi mișcări de trupe sugerează o evoluție sănătoasă în politicile Washingtonului față de Bagdad. Dar va funcționa?

Semnificația strategică a Siriei

În prezent, punctul central al luptei pentru putere ruso-americano-iraniană din Asia de Vest se află în Siria. Această țară situată strategic servește ca o poartă de acces pivotală din Mediterana pentru prezența militară a Rusiei și este piatra de temelie arabă pentru Axa Rezistenței, extinsă din Iran până în Liban și Palestina.

Din punct de vedere geopolitic, importanța Siriei derivă din poziția sa vitală la intersecția a trei continente și are granițe comune cu cinci țări: Turcia (822 km), Irak (605 km), Iordania (375 km), Liban (370 km) și Palestina (76 km). În plus, întinderea de coastă a Siriei de-a lungul Mării Mediterane, pe o lungime de 192 km, deține o influență strategică extraordinară în domeniul securității, politicii și economiei globale.

Din aceste motive, Washingtonul a rămas pe deplin angajat în dosarul sirian ca o arenă importantă de unde să limiteze influența rusă și iraniană în întreaga regiune. Ca atare, scenariile de schimbare de regim au jucat un rol de prim rang în politica SUA în Asia de Vest.

În 2011, stimulate de euforia și optimismul așa-numitei Primăveri Arabe, protestele antiguvernamentale au izbucnit în Siria și au fost foarte repede infiltrate de arme și agende occidentale. 

În această perioadă turbulentă a apărut o multitudine de facțiuni armate, fiecare susținută de diferite state și interese străine, printre care Armata Siriană Liberă, Frontul Al-Nusra, ISIS, Forțele Democratice Siriene (FDS) și diverse alte grupuri extremiste armate.

Până în 2012, a devenit clar că principalele țări implicate în sprijinirea milițiilor teroriste din Siria erau SUA, Turcia, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Israel. Într-o demonstrație directă de sprijin, Washingtonul și-a aruncat greutatea în spatele FDS conduse de kurzi, oferind instruire și armament pentru a-i ajuta pe etnicii kurzi să își creeze o zonă autonomă în estul Siriei, golită de o mare parte din populația arabă.

Aceste mașinațiuni nu au scăpat nici Rusiei și Iranului, care au intrat în luptă la cererea guvernului sirian și au obținut sprijin din partea unor grupări precum Hezbollahul libanez și Unitățile de mobilizare populară (PMU) din Irak.

Pentru o mare parte din acest conflict, puterile occidentale au închis ochii la activitățile în expansiune ale teroriștilor de-a lungul graniței siriano-irakiene – iar până în 2014, ISIS a reușit să preia controlul asupra orașului Mosul și a trei provincii irakiene.

Frontiera siriană cu Irakul, întinsă pe o distanță de 605 km, a căzut sub dominația ISIS, deoarece a tăiat liniile de aprovizionare a facțiunilor irakiene care luptau în Siria. Sstrategia urmărea să forțeze Iranul să își retragă sprijinul acordat președintelui sirian Assad.

Dar, într-o contramăsură neașteptată, forțele irakiene, susținute în mare parte de Iran, au lansat campanii pentru a recupera teritoriile din ghearele ISIS. După 1.200 de zile de lupte dificile, acestea au ieșit victorioase, smulgând controlul frontierelor irakiene din ghearele califatului autoproclamat.

Dispute la graniță

Pe partea siriană a frontierei, Armata Arabă Siriană (SAA), ajutată de Rusia și de alți aliați, a reușit să recupereze cu succes o vastă porțiune de teritoriu de la milițiile armate ale opoziției, lăsând doar câteva grupuri de miliții în estul Siriei, în special în orașul Idlib, unde Hay’at Tahrir al-Sham (fostul Front Al-Nusra) domină.

O preocupare deosebită pentru SUA a fost prezența proeminentă a PMU, sprijinită de Iran, de-a lungul granițelor Siriei cu Irakul. Pentru a controla această frontieră, coaliția internațională condusă de SUA – la care s-au alăturat ocazional forțe israeliene – a lansat nenumărate operațiuni țintite împotriva PMU de-a lungul frontierei irakiene. Washingtonul susține că o face în ”legitimă apărare”, pentru a preveni atacurile împotriva forțelor americane staționate în baze precum al-Tanf din Siria și Ain al-Assad din Irak.

Este o poziție neacoperită de dreptul internațional: Forțele americane care ocupă în mod ilegal un stat suveran nu pot invoca autoapărarea.

Cu toate acestea, dinamica a obligat SUA să acorde prioritate frontierei irakiene în cadrul strategiei sale mai largi privind Siria. După cum spune expertul strategic Hazem al-Sharaa pentru The Cradle:

”Aceste frontiere nu fac parte doar din jocul de război sirian, ci au devenit parte din războiul ucrainean și din conflictul Washingtonului atât cu Moscova, cât și cu Teheranul”.

În prezent, controlul punctului de trecere a frontierei al-Qaim (partea irakiană) este deținut ferm de PMU. Atunci când SUA simt nevoia să submineze acest control, fac afirmații privind atacuri ale PMU împotriva bazelor și trupelor americane, pentru a lansa o ripostă letală a SUA asupra pozițiilor PMU.

În contextul mai larg, Rusia – în calitate de aliat neclintit și partener strategic al Damascului – joacă, de asemenea, un rol în strângerea controlului în jurul ocupației ilegale a SUA în Siria, forțele rusești ajungând acum la un punct de contact cu FDS susținute de SUA.

Un teatru proxy pentru Rusia și SUA

Acest lucru a ”sporit temerile părții americane cu privire la un declin al influenței sale în Siria”, spune Ali al-Shammari, cercetător la Centrul Al-Rafidain pentru Studii Strategice. ”Washingtonul a pierdut pe frontul ucrainean și nu dorește o altă pierdere pe frontul sirian”, spune el pentru The Cradle.

Pentru Vladimir Vasiliev, cercetător principal la Institutul pentru Statele Unite și Canada al Academiei de Științe din Rusia, o pierdere a SUA în Ucraina ar putea accelera rapid confruntarea în Siria: Washingtonul ”atacă Rusia cu mâinile ucrainenilor. Eșecul atacului va determina America să recurgă la un plan de rezervă în Siria”.

Pe 23 iulie 2023, un episod potențial periculos s-a petrecut când un avion de vânătoare al Forțelor Aeriene ruse a evitat la limită o coliziune cu o dronă a coaliției conduse de SUA. În ultimele luni, tensiunile subtile, dar palpabile, au crescut între forțele americane și rusești din Siria.

Surse din serviciile de informații siriene au declarat pentru The Cradle că forțele americane din Siria au crescut de la 500 la 1.500 de soldați, intrați în țară prin punctul de trecere a frontierei Al-Waleed din Irak. Între timp, un ofițer de rang înalt din cadrul gărzilor de frontieră irakiene dezvăluie că există ”indicii privind o viitoare operațiune militară a armatei americane pe partea siriană a graniței cu Irakul”.

Pe de altă parte, o sursă de securitate de rang înalt din cadrul Serviciului irakian de combatere a terorismului (CTS) declară pentru The Cradle că ”americanii cu care ne întâlnim săptămânal la Comandamentul Operațiunilor Comune și care ne informează despre toate mișcările și loviturile lor aeriene în interiorul teritoriului irakian împotriva ISIS, nu ne-au informat despre nicio operațiune militară în interiorul teritoriului irakian”.

Mize și alianțe

Suspiciunile privind manevrele militare americane au crescut și mai mult pe 7 august, când ministrul irakian al apărării, Thabet al-Abbasi, a efectuat o vizită secretă la Washington, însoțit de comandanți importanți ai armatei și de șeful CTS.

Deși detaliile vizitei nu au fost dezvăluite, surse private au declarat pentru The Cradle că oficialilor irakieni le-a fost prezentată o nouă strategie de desfășurare a forțelor americane în estul Siriei. Punerea în aplicare a acestei strategiei este așteptată la finalizarea eforturilor de consolidare a trupelor americane prezente în zonă.

Sursele adaugă că americanii au subliniat necesitatea neutralizării facțiunilor armate șiite irakiene și a prevenirii implicării lor în potențiale confruntări între forțele americane și ASA de-a lungul graniței irakiene. După cum declară, pentru The Cradle, Ghazi Faisal, directorul Centrului irakian de studii strategice, interesul SUA pentru Siria pare să nu se fi diminuat câtuși de puțin:

”Planul Washingtonului în Siria are trei axe: să forțeze Moscova să aducă mai multe forțe în Siria pentru a reduce presiunea asupra Ucrainei, să blocheze prezența iraniană în Siria și să taie aprovizionarea cu rachete avansate ale Iranului către Hezbollah în Liban.”

Qamishli, un oraș situat în nord-estul Siriei, la aproximativ 680 km de Damasc, apare ca un potențial epicentru al confruntării care se pregătește între interesele SUA și cele ale Rusiei, din cauza sferelor de influență coexistente între forțele americane și FDS, pe de o parte, și poziția militară rusă de pe un aeroport local, pe de altă parte.

În acest amestec complicat, mai multe facțiuni militare aliniate atât cu Teheranul, cât și cu Damascul, revendică, de asemenea, respectivele zone. Kirill Semenov, expert al Consiliului rus pentru Afaceri Internaționale, notează că ”în cazul unei provocări din partea oricărei părți, toate posibilitățile vor fi disponibile”.