”Planul A” este utilizat în mod obișnuit pentru a desemna o strategie curentă; ”Planul B” este utilizat în mod obișnuit pentru a desemna o strategie de rezervă sau alternativă în cazul în care Planul A nu funcționează.

Planul A

Pentru Statele Unite, Planul A a fost o formă de imperialism încă de la Războiul hispano-american.  La acea vreme a existat o Ligă Antiimperialistă în SUA (1898), dar nu a avut succes.  Imperialismul a fost corect din punct de vedere politic timp de mulți ani, dar după cel de-al Doilea Război Mondial, atât imperialismul, cât și coloniile au devenit mai puțin la modă.  În cele din urmă, politologii și autorii din revistele de relații internaționale au început să folosească cuvântul ”hegemonie” ca înlocuitor.  Referiri mai generale la Planul A al SUA au folosit termenii ”democrație liberală” și ”ordine internațională bazată pe reguli”.  Criticii au folosit adesea termenul ”Imperiul american” pentru a deranja establishmentul. Un obiectiv al Planului A din ultimii ani a fost schimbarea regimului din Rusia pentru a aduce un guvern similar celui din timpul lui Elțîn.

Războiul din Ucraina a avut o lungă perioadă de gestație ca parte a Planului A al SUA, cu o ”revoluție portocalie” în 2014 și alternanța schimbărilor de regim între cei care înclină spre SUA și cei care înclină spre Rusia.  Guvernul ucrainean de dinainte de 2014 a ales un pachet economic mai avantajos din partea Estului (China și Rusia) în detrimentul ofertei din partea Vestului (SUA și UE).  China dorea să aibă acces la vastele regiuni de producție de cereale din Ucraina, iar Rusia dorea să continue relațiile de afaceri și comerciale istorice.  După schimbarea de regim din 2014, Ucraina a renunțat la acordul cu Estul și s-a întors spre Vest.  Câmpurile de cereale au fost trecute de la China la interesele financiare ale SUA.  Multe fabrici din Ucraina care făcuseră parte din lanțul de aprovizionare rusesc și-au pierdut afacerile și nu mai erau viabile.

Acordul privind cerealele din 2022 încheiat de Ucraina, Rusia, Turcia și ONU ilustrează situația complexă.  El a fost vândut ONU pe baza faptului că grânele ucrainene erau necesare pentru a preveni foametea în ținuturile sărace ale lumii.  Cu toate acestea, cea mai mare parte a cerealelor a ajuns în China și în țările NATO.  Țările sărace au primit mai puțin de trei procente.  Iar cea mai mare parte a încasărilor din vânzarea grâului ar fi ajuns la un mare investitor financiar american în terenurile agricole ucrainene. În plus, Occidentul nu și-a respectat partea sa de înțelegere – refuzând să pună în aplicare partea din acord care ar fi ridicat unele sancțiuni pentru ca Rusia să poată exporta îngrășăminte. Încă o dată, Occidentul s-a dovedit a fi ”incapabil de a respecta acorduri” din punctul de vedere al Rusiei. 

Anularea de către Rusia a acordului privind cerealele a reușit să enerveze atât China, cât și țările NATO. Cu toate acestea, Rusia a declarat că va furniza gratuit cereale pentru țările sărace. În urma atacului ucrainean din iulie 2023 asupra podului Kerch, Rusia a blocat practic porturile ucrainene, le-a spus tuturor navelor să stea deoparte și a bombardat instalațiile portuare. Se pare că pagubele sunt grave și vor obstrucționa exporturile de cereale pentru o perioadă de timp.

În ciuda eforturilor SUA, războiul din Ucraina nu urmează scenariul inițial al Planului A. Armata ucraineană nu face progrese împotriva apărării rusești și pierde un număr mare de soldați și de arme. SUA nu au ținut cont de necesitatea de a avea o fabrică de rezervă extinsă pentru a produce cantități foarte mari de arme și muniții. Iar Occidentul este incapabil să le producă în cantități suficiente. Planul A nu a reușit să ia în considerare în mod adecvat cerințele războiului industrial. Reuniunea NATO de la Vilnius a fost un dezastru din punctul de vedere al Ucrainei. Practic, NATO i-a spus Ucrainei că nu poate adera la NATO decât după ce Ucraina va câștiga războiul. Iar Ucraina trebuie să câștige repede, deoarece finanțarea și sprijinul NATO se vor termina probabil la sfârșitul anului 2023. 

Acest lucru înseamnă, în esență, că Ucraina va pierde războiul și nu va adera la NATO. O explicație a ezitării SUA de a trimite Ucrainei un sprijin mai avansat în materie de armament poate fi găsită în anunțurile lui Biden & Co. potrivit cărora SUA nu doresc un război cu Rusia. Cu toate acestea, un alt motiv este că SUA nu doresc ca armele sale mai avansate să fie aruncate în aer sau capturate de Rusia.

Planul A al SUA conținea o a doua componentă în plus față de cea a războiului industrial, care ar putea fi numită, în general, război financiar.  Vorbim despre binecunoscutele eforturi de sancționare a Rusiei, cu încercările de a împiedica Rusia să folosească sistemele de carduri de credit americane, sistemul de transfer de bani SWIFT și alte sisteme financiare de acest tip. SUA și UE au împiedicat, de asemenea, zborurile comerciale rusești către Europa și America, au împiedicat exportul de materiale și tehnologii critice către Rusia, au hărțuit întreprinderile rusești și au încercat să confiște aproximativ 300 de miliarde de dolari din activele rusești.

Din păcate pentru SUA, nici războiul industrial, nici cel financiar nu au avut impactul dorit sau așteptat. SUA pierde războiul prin procură în Ucraina, armele americane par a fi inferioare în comparație cu cele rusești, iar fabricile americane nu pot face față războiului industrial. Videoclipurile arată arderea armelor occidentale – ceea ce nu ajută vânzările de arme ale SUA și UE către Sudul global. În ceea ce privește războiul financiar, Rusia a dezvoltat sisteme alternative pentru a le înlocui pe cele occidentale și a desfășurat un program masiv de înlocuire a importurilor. Contrar așteptărilor, sancțiunile au avut un impact pervers și au adus de fapt beneficii Rusiei. Sudul Global devine precaut în ceea ce privește deținerea de active în Occident sau dependența prea mare de importurile sau sistemele occidentale. Există o mișcare la nivel mondial către de-dolarizare. Se pare că Planul A al SUA eșuează acum atât pe frontul războiului industrial, cât și pe cel al războiului financiar.

Planul B

Există puține dovezi că SUA au avut un Plan B. Ar fi trebuit să existe o analiză sofisticată a potențialelor efecte secundare, efecte de bumerang și posibile eșecuri totale ale Planului A. Ar fi trebuit să se pregătească ceva similar cu o Declarație de impact asupra mediului.  O ”declarație de impact asupra conflictului” ar fi analizat alternativele la acțiunea propusă, precum și potențialele efecte secundare ale fiecărei alternative. Nu este clar dacă a fost elaborat ceva de acest gen. Foarte puțin probabil ca mulți politicieni americani, pătrunși de excepționalism și orgoliu, să fi considerat necesar sau de dorit un plan de rezervă.

Cu toate acestea, pe măsură ce eșecul iminent al Planului A în Ucraina devine tot mai vizibil, apar unele aranjamente alternative provizorii. Una dintre propuneri este aceea de a oferi Ucrainei un fel de garanție de securitate similară cu cea implicită oferită de SUA Israelului. Ideea este lipsită de detalii și devine dificil de văzut cum ar fi pusă în aplicare. Nicio țară NATO nu are graniță cu Israelul, nici Rusia nu are graniță cu Israelul, iar Israelul se pare că are un stoc bun de arme nucleare. 

O altă propunere este de a avea o încetare a focului la actuala linie de contact și de a stabili o divizare a Ucrainei, așa cum s-a făcut în Coreea.  Din nou, este dificil de văzut că acest lucru ar funcționa în practică, deoarece Rusia ar avea în continuare un reprezentant NATO la granița sa și ar avea în continuare neonaziști și o armată ucraineană alături. Ar fi îndoielnic dacă Rusia ar fi de acord cu ceva atât de îndepărtat de arhitectura europeană de securitate propusă de ea. 

O a treia posibilitate menționată este ca trupele poloneze și ale statelor baltice să intre efectiv în lupta din Ucraina pentru a compensa pierderea trupelor ucrainene. Polonia ar ocupa, în esență, partea de vest a Ucrainei, iar războiul s-ar încheia într-un impas. Rusia le-a spus deja polonezilor să nici nu se gândească la asta. O a patra propunere este pur și simplu de a continua ”narațiunea” că Ucraina câștigă războiul și, în același timp, de a negocia în secret cu Rusia pentru a pune capăt luptelor. Aceasta este o versiune tip ”declară victoria și pleacă acasă”.  Evident, ar fi foarte dificil de realizat.

În orice caz, sunt propuneri limitate și nu se referă la competiția globală SUA vs. Rusia. Planul A ar fi trebuit să includă prevederi pentru relocalizarea fabricilor capabile să ducă războiul industrial și pentru cercetarea și dezvoltarea de arme hipersonice. Un efort întârziat în ideea de a aborda problemele este probabil prea puțin și prea târziu. În ceea ce privește războiul financiar, cercetătorii au subliniat anterior că sancțiunile rareori au dus la schimbări de regim și că, de cele mai multe ori, au afectat oamenii de rând. 

Sancțiunile grăbesc dezvoltarea înlocuirii interne a articolelor sancționate.  Lipsa fabricilor din SUA și lipsa armelor hipersonice în SUA ar fi trebuit să fie ușor de observat în 2018, când Rusia și-a anunțat noul stoc de ”arme minune”.  În schimb, a existat inițial un curent de neîncredere în SUA că Rusia este capabilă de o astfel de mișcare care schimbă jocul. Cu toate acestea, până în decembrie 2021, când Rusia a emis ultimatumul său privind Ucraina, SUA a recunoscut că era mult în urmă în cursa înarmărilor și că instituia un program de urgență pentru a obține arme hipersonice. 

Așadar, între 2018 și 2021, dovezile se adunau că Planul A se sprijinea pe un teren foarte șubred.  Consiliul Național de Securitate (NSC), Agenția de Informații a Apărării (DIA) și Agenția Centrală de Informații (CIA) ar fi trebuit să avertizeze înalții oficiali americani cu privire la noua situație. Dacă acest lucru a fost făcut sau nu rămâne o întrebare deschisă. Poate că analiștii au încercat, dar conducerea de mijloc nu a vrut să fie purtătorul veștilor proaste. Alternativ, oficialii de la vârf au fost informați, dar au decis să ignore avertismentele. Oricare ar fi cazul, SUA a mers mai departe cu Planul A și acum se află într-un fiasco generalizat.

Un general britanic, Bernard Montgomery, a spus: ”Regula 1, de la pagina 1 a cărții războiului, este: Nu mărșăluiți spre Moscova”.  Napoleon a încercat-o, Hitler a încercat-o, iar acum Biden & Co. a încercat-o. Rușii au ajuns la Paris, rușii au ajuns la Berlin, dar americanii mai au timp pentru a găsi o rampă de ieșire. Americanii ar trebui să regrete ziua în care nu au profitat de ultimatumul rusesc din decembrie 2021. Motivul este că, în acel moment, SUA încă mai aveau timp să salveze cel puțin o parte din hegemonia financiară în lume și să se debaraseze de unele bagaje inutile.

Planul B – Ce ar fi putut fi făcut

Revenind la perioada 2018-2021, un efort al SUA de a concura în războiul industrial ar fi avut nevoie de mult timp pentru a da roade, iar o încercare de a recupera decalajul în cursa înarmărilor era la fel de îndoielnică. Cu toate acestea, SUA era încă în măsură să se angajeze într-o competiție ”invizibilă” în războiul financiar, însă ar fi necesitat urmărirea unui set de politici aproape opuse sau inverse. Cheia a fost sprijinirea utilizării dolarului american la nivel mondial prin oferirea de stimulente, mai degrabă decât prin măsurile de descurajare care au fost impuse de fapt.  Dolarul american era prima monedă de tranzacționare la nivel mondial, prima monedă de rezervă a băncii centrale, iar sistemele financiare americane erau pe primul loc în lume. Trilioanele de dolari americani deținute în afara SUA reprezentau bani ”gratis” pentru SUA și ar fi trebuit să se facă toate eforturile pentru a încuraja alte țări să dețină și să utilizeze dolari americani.  Din nefericire, SUA au recurs la intimidarea și sancționarea altor țări, ceea ce a dus exact la contrariul. Acțiunile SUA au promovat de-dolarizarea.  SUA au ratat o oportunitate de a se ocupa de concurenții săi ”ucigându-i cu bunătate”.

Un factor crucial în hegemonia financiară este rolul dolarului american în comerțul mondial și în rezervele băncilor centrale. Moneda este folosită pentru a unge roțile comerțului din întreaga lume, iar dolarul american este standardul pentru listarea prețurilor și publicarea statisticilor economice.  Atunci când SUA au renunțat la aur în timpul administrației Nixon, oficialii au fost suficient de prevăzători pentru a aranja susținerea dolarului prin intermediul petrolului din Arabia Saudită. Petrolul saudit urma să fie vândut numai în dolari americani, de unde și denumirea de ”petrodolar”.  Din păcate, administrațiile americane ulterioare au întreprins activități care au subminat rolul primordial al dolarului. 

Planul B ar fi trebuit să implice eforturi ample și sofisticate pentru a sprijini utilizarea dolarului, înțelegând că dependența excesivă de petrolul saudit nu era o propunere viabilă pe termen lung. Sprijinul ar fi putut lua forma încurajării tuturor țărilor și întreprinderilor să utilizeze sistemul de transfer de bani SWIFT. SWIFT ar fi trebuit să fie transformat într-o operațiune cu adevărat internațională, cu un consiliu de administrație având o reprezentare echitabilă din întreaga lume. SUA ar fi trebuit să renunțe la control și să permită preluarea unui management cu adevărat neutru. Aceeași procedură ar fi trebuit să fie aplicată sistemelor de carduri de credit și altor mecanisme financiare pentru a încuraja fluxul continuu de dolari în toate țările. În schimb, SUA au folosit sancțiunile pentru a transforma în armă atât SWIFT, cât și procesarea cardurilor de credit, rezultatul fiind dezvoltarea și utilizarea unor sisteme concurente, care nu au nevoie de dolarul american pentru a funcționa.

În plus, Occidentul nu ar fi trebuit să încerce niciodată să confiște activele rusești din străinătate, inclusiv presupusele 300 de miliarde de dolari din rezervele monetare rusești. Confiscarea iahturilor proprietarilor ruși a fost un efort publicitar juvenil, similar cu prostia ”Freedom Fries” din timpul războiului din Irak. Aceste și alte astfel de acțiuni nu au făcut decât să submineze reputația SUA în ceea ce privește respectarea drepturilor de proprietate ale străinilor.

Un alt domeniu pe care Planul B ar fi trebuit să îl acopere este depozitarea aurului. De-a lungul anilor, multe guverne și bănci și-au trimis aurul în SUA pe timp de război pentru a-l păstra în siguranță. O parte din acest aur a fost depozitat în legendarul Fort Knox, împreună cu rezervele de aur ale SUA.  Fenomenul a necesitat cea mai mare onestitate și transparență. SUA ar fi trebuit să-și facă reclamă ca fiind ”Cutia de valori a lumii” și apoi să se ridice la înălțimea sloganului de marketing. Orice aur depozitat ar fi trebuit să fie returnat imediat, la cerere, proprietarului străin, cu numărul de serie corect pe lingouri și cu o verificare atentă a faptului că niciun aur nu a fost transformat în mod miraculos în tungsten în timpul depozitului. 

În plus, cutia de valori ar fi trebuit să fie deschisă la audituri realiste efectuate de experți internaționali, pentru a stinge orice zvonuri nefericite.  Se presupune că dolarul american este susținut de credința și creditul deplin al guvernului SUA, dar dacă se ridică îndoieli serioase cu privire la probitatea păstrării aurului american, atunci și această credință și acest credit vor fi puse sub semnul întrebării. Planul B ar fi trebuit să acopere, de asemenea, problema gestionării aurului unei națiuni străine în cazul unui război sau al unei revoluții care ar implica SUA. Zvonurile privind aurul dispărut în Irak și Libia sunt exemple de lipsă aparentă de proceduri adecvate.

Aceste idei nu fac decât să zgârie suprafața posibilelor măsuri de susținere a dolarului. Alte idei evidente se referă la datoria națională, bugetul federal, inflația și o examinare a istoriei imperiilor. Un Raport de impact al conflictului ar fi analizat în detaliu toate alternativele, astfel încât să se poată lua o decizie în cunoștință de cauză.

Concluzie

Încă din 2018, observatorii informați puteau spune că este puțin probabil ca strategia Establishment-ului american pentru a trata cu Rusia (Planul A) să reușească.  Motivele au fost următoarele: 1) SUA nu dispuneau de fabricile necesare pentru un război industrial; 2) SUA nu aveau arme avansate pentru a contracara hipersonica Rusiei și 3) efectele sancțiunilor se vor dovedi contraproductive. În acel moment, SUA ar fi trebuit să treacă la o strategie de rezervă sau alternativă (Planul B), dar un astfel de plan nu părea să fie disponibil.

A existat o strategie alternativă potențială, dar nescrisă: Susținerea dolarului american prin adăugarea de măsuri suplimentare care să completeze schema Petrodolar anterioară și eliminarea măsurilor care slăbeau utilizarea dolarului. Din nefericire pentru establishmentul american, SUA a mers mai departe cu Planul A. Drept rezultat, nu numai că nu a reușit să scufunde Rusia, dar a distrus în mare parte orice șansă pentru un Plan B realist. În prezent, SUA se confruntă cu o altă debandadă militară în Ucraina, cu o Rusie care revine, cu un mediu intern american în colaps și cu un Est și un Sud global care lasă Occidentul în urmă. Pentru a înrăutăți situația, s-ar putea spune că nu există nicio alternativă luată în considerare în mod public care ar putea funcționa.