”Sound Of Freedom” și atacul la baionetă al presei de stânga

M-am dus recent să văd filmul Sound Of Freedom (Sunetul Libertății) cu așteptarea unui nivel moderat de comentarii politice sau pontificări religioase, având în vedere atacurile furibunde și generalizate ale presei de stânga. Știam doar că producția independentă era despre traficul de copii și că mass-media mainstream O URA. După ce filmul s-a terminat, primul meu gând a fost că am urmărit o poveste excelentă despre o problemă foarte întunecată și dificilă. Al doilea gând a venit imediat: ”De ce naiba a fost atâta agitație? Nu există niciun moment politic în tot filmul!”.

Războiul mediatic împotriva filmului cu buget redus este atât de bizar, încât am devenit imediat suspicios cu privire la intențiile lor. Nici un mesaj politic, nici o critică a stângii politice, nici un moment în care se menționează MAGA sau Trump sau ”Q-Anon”, nici o ”teorie a conspirației”. Atunci de ce atâta ură?

Înainte de a citi mai departe această recenzie, vă recomand cu tărie să consultați câteva dintre articolele publicate despre Sound Of Freedom pentru a vă face o idee despre ce vorbesc – exemplele sunt aici, aici, aici și aici.

Primul lucru pe care îl veți observa probabil este că majoritatea acestor diatribe vitriolante folosesc exact aceleași puncte de discuție – ele sugerează că The Sound Of Freedom se bazează pe teoria conspirației, pe extremismul de dreapta și că este finanțat de o rețea subversivă de conservatori ”adiacenți Q-Anon”. Unii jurnaliști au atacat chiar și veridicitatea poveștii adevărate a filmului – cariera agentului DHS Tim Ballard, care a operat sub acoperire pentru a doborî traficanții de copii în scopuri sexuale din America Centrală.

The Guardian afirmă:

”Caviezel joacă rolul lui Tim Ballard, un agent de la Homeland Security Investigations care a lucrat cu adevărat pentru stat, prinzând rețele de trafic de copii timp de mai bine de un deceniu. (Sau cel puțin așa susține el – DHS nu poate nici confirma, nici infirma istoricul de angajare al adevăratului Ballard). Chiar dacă nu ar avea literalmente chipul lui Hristos, Ballard tot ar emana o aură angelică în timp ce îi salvează cu blândețe pe copiii cu fețe murdare aflați în pericol: ”Copiii lui Dumnezeu nu sunt de vânzare”.

Rolling Stone fumează franjuri de covor:

”Ballard, Caviezel și alții de felul lor au pregătit publicul să accepte Sunetul libertății ca pe un documentar și nu ca pe o iluzie, alimentând ani de zile panica morală în legătură cu această ”epidemie” exagerată de trafic sexual cu copii, în mare parte prin canalizarea oamenilor în vizuini de iepuri conspiraționiste și în comunitățile QAnon. Pe scurt, am fost la film cu oameni care erau acolo pentru a-și vedea confirmate cele mai mari temeri.”

Poate că Rolling Stone nu a auzit niciodată de Insula lui Epstein? De ce se prefac că această întreprindere criminală globală nu există?

Aceste recenzii sunt picurate cu venin, deși o simplă investigație asupra lui Tim Ballard dezvăluie nenumărate dovezi că, de fapt, agentul a renunțat la slujba sa de la DHS pentru a opera în America Centrală cu scopul de a distruge rețelele de trafic de copii. Iar operațiunea care constituie nucleul filmului, pe o insulă folosită de Ballard drept capcană pentru a captura o întreagă rețea de pedofili, precum și a salva 120 de copii? Da, și asta a fost reală.

De fapt, există un documentar despre operațiunea reușită a lui Tim Ballard, intitulat ”Triple Take”, iar filmul ”Sound Of Freedom” include imagini reale cu momentul arestării pedofililor. Nu există nicio îndoială că aproape fiecare detaliu din Sound Of Freedom este real. Orice instituție media care spune contrariul minte, iar faptul că încearcă să semene îndoieli cu privire la legitimitatea lui Tim Ballard seamănă a ticăloșie.

O parte interesantă a filmului care NU este exactă face referire la miliardarul latin care finanțează eforturile lui Tim Ballard. În realitate, Ballard spune că în primul rând prezentatorul conservator Glenn Beck a fost cel care a strâns bani pentru operațiunile sale care au dus la salvarea a sute de copii. Este greu de spus de ce Glenn Beck nu a fost menționat în varianta finală a filmului, dar legătura dintre Ballard și Beck ar putea explica parțial furia mediatică față de film. Cum îndrăznesc acești bărbați conservatori să salveze copii din sclavia sexuală, nu-i așa? Îi face pe conservatori să pară (GASP!) băieți buni.

Dar aici se întâmplă ceva mai mult decât o simplă invidie din partea jurnaliștilor de stânga. Campania împotriva filmului este mult prea coordonată și mult prea extinsă (globală). Este ca și cum acești oameni sunt interconectați și au căzut de acord să încerce să submineze filmul. Sau li s-a ordonat să submineze filmul.

Acest tip de comportament sugerează o miză personală în crearea condițiilor pentru eșec; face să pară că jurnaliștii vor să saboteze filmul din cauza premisei și a mesajului său. De ce ar vrea cineva să saboteze un film care denunță traficul de copii și pedofilii? Să fie oare necesar să verificăm hard disk-urile unora dintre acești scriitori și producători din mass-media?

Cred că este important de reținut că astfel de persoane au fost urmărite penal în trecut pentru abuz sexual asupra copiilor. De exemplu, John Griffin, producător CNN de multă vreme, a fost recent arestat și condamnat pentru violarea unor copii, folosind aplicații online pentru a intra în legătură cu mame dispuse să-i vândă copiii pe mii de dolari, astfel încât să poată abuza de ei în casa de vacanță din Vermont.

Anul trecut, FBI a efectuat o razie în locuința renumitului producător ABC News James Gordon Meek și l-a arestat sub acuzația de transport de pornografie infantilă. Ulterior, revista Rolling Stone a fost acuzată că a încercat să ascundă motivul arestării prin editare selectivă și omisiune. Rolling Stone este acum unul dintre principalele puncte de vânzare care atacă Sound Of Freedom.

Poate că filmul îi enervează pe acești jurnaliști pentru că expune unul dintre hobby-urile lor preferate?

Sunt un vechi cinefil și pot spune cu o oarecare autoritate că Sound Of Freedom este bine făcut și bine executat. Jocul actoricesc general este eficient, performanțele copiilor sunt uimitoare, montajul excelent, iar cinematografia de top. Filmul este bun în general; îmi amintește de unul dintre filmele mele preferate din toate timpurile, un film de procedură penală regizat de Akira Kurosawa intitulat ”High And Low” (cunoscut și sub numele de ”Heaven And Hell” în Japonia), despre poliția care investighează o răpire de copii.

Singura mea nemulțumire este că mi s-a părut că ar fi trebuit să ni-l arate mai mult pe Tim Ballard alături de familia sa, astfel încât, atunci când ia decizia de a merge în Columbia și de a-și risca viața, alegerea să aibă mai multă greutate.  În afară de asta, Sound Of Freedom e una dintre cele mai bune drame vizionate în ultima vreme și în niciun moment nu m-am simțit ”manipulat”. Nu pot spune același lucru despre majoritatea filmelor de la Hollywood din ultimii ani, care abundă în propagandă de stânga.

Descrierea procesului de trafic de copii este foarte inconfortabilă. Rareori mă răsucesc în scaun de disconfort sau mă enervez pe personajele de pe ecran, dar de fiecare dată când vedeam o scenă cu un pedofil, tot ce puteam să mă gândesc era: ”Tipul ăla trebuie să ajungă într-un tocător de lemne”. Asta înseamnă să faci un film bun.

Așadar, din nou, sunt puține sau chiar deloc critici valide de făcut la adresa producției în sine, iar povestea este în mare parte corectă. Și atunci de ce se dezlănțuie jurnaliștii de stânga împotriva filmului? Poate pentru că face lumină asupra faptului că pedofilia nu se referă doar la cazuri izolate de singuratici care pândesc terenurile de joacă ale școlilor, ci este o industrie internațională de miliarde de dolari. Iar în această industrie sunt implicați oameni foarte bogați și puternici (inclusiv oameni din jurnalismul mainstream).

Ei nu vor ca publicul să ia în considerare natura omniprezentă a acestei lumi interlope criminale. Ei vor ca oamenii să fie pasivi și inconștienți. Dintr-un motiv oarecare, ei vor ca oamenii să presupună că sclavia copiilor este o teorie a conspirației.

Un alt aspect care trebuie luat în considerare este faptul că stânga politică a țintit agresiv copiii prin sexualizare în ultimii ani, în principal prin impunerea ideologiei trans. Ei transformă sexualizarea minorilor într-o mișcare activistă. Încă de la grădiniță, copiii sunt îndoctrinați cu propagandă privind ”identitatea de gen”, iar în școlile publice sunt plantate cărți cu un conținut extrem de pornografic, care se prezintă drept conținut educațional LGBT. Știm cu toții scopul final al acestei mișcări – normalizarea pedofiliei.

Este posibil ca stângiștii să fie, în mod conștient sau inconștient, ostili la Sound Of Freedom, întrucât atunci când văd rețelele organizate de pedofili pe marele ecran se văd pe ei înșiși.

În concluzie: mergeți să vedeți filmul. Atacurile mediatice sunt în mod clar concepute pentru a descuraja oamenii să îl vadă pe baza prejudecăților politice. Priviți-l și vă veți da seama rapid că toate afirmațiile lor sunt false. Mai mult decât atât, veți începe să vă întrebați cu voce tare de ce urăsc ei filmul. Îmi vine în minte zicala ”Mi se pare că protestezi prea mult…”, întrucât astfel de jurnaliști își dezvăluie înclinația spre malefic.