Un comentariu de MK Bhadrakumar pentru The Cradle

În calitate de proiect colonial atlanticist, statul Israel se luptă acum cu modul în care se poate angaja în estul multipolar fără a-și pierde sprijinul occidental necondiționat.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a lansat săptămâna trecută două bombe în circuitul diplomatic care au atras atenția asupra unor potențiale schimbări în relațiile țării sale cu cele trei superputeri – Statele Unite, China și Rusia – și, posibil, o nouă dimensiune majoră a transformării în curs de desfășurare în politica regională din Asia de Vest, ca urmare a apropierii dintre Arabia Saudită și Iran, mediată de Beijing.

Lunea trecută, presa israeliană a relatat că Netanyahu a primit o invitație din partea președintelui chinez Xi Jinping de a efectua o vizită de stat în China. A doua zi, biroul prim-ministrului a confirmat știrea și a dezvăluit că Netanyahu a informat, de asemenea, o delegație a Congresului SUA aflată în vizită că se va deplasa la Beijing.

Ulterior, Times of Israel a citat surse din biroul lui Netanyahu care au declarat că, în opinia lor, călătoria, planificată inițial pentru luna iulie, va avea loc probabil în octombrie, după marile sărbători evreiești.

La prima vedere, Netanyahu se răzbună dulce pe administrația președintelui american Joe Biden, care a refuzat în repetate rânduri să dea curs solicitărilor sale către Casa Albă pentru o invitație de a vizita Biroul Oval. Fiecare prim-ministru israelian nou venit o consideră prerogativa sa în momentul în care se angajează în noua funcție. Proximitatea cu Casa Albă conferă fanfaronadă unui prim-ministru israelian, lucru pe care Biden îl știa foarte bine când a decis să-l țină pe Netanyahu în cușca câinelui.

Probabil, Biden nu a învățat din greșeala cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman în circumstanțe oarecum comparabile – pentru care a plătit în cele din urmă un preț greu. Au trecut șase luni de când Netanyahu a revenit ca prim-ministru al Israelului, în decembrie anul trecut, dar Biden încă nu s-a clintit.

În schimb, Casa Albă l-a invitat pe președintele israelian Isaac Herzog să viziteze SUA în iulie, iar acestuia din urmă i se acordă înalta onoare de a se adresa unei sesiuni comune a Congresului. Presa israeliană a speculat pe seama ”nerăbdării crescânde” a lui Netanyahu față de Washington.

Dilema Israelului: SUA vs. China

Conflictul de orgolii dintre Biden și Netanyahu datează din timpul președinției Obama, când ultimul a ocolit cu cavalerism Casa Albă și s-a inserat în politica americană. Este posibil ca Biden să fie supărat în special din cauza comportamentului autoritar al lui Netanyahu în timpul negocierilor privind acordul nuclear al SUA cu Iranul, în perioada 2014-2015. În schimb, administrația Biden a criticat fără menajamente politicile israeliene, cenzurând recentele măsuri controversate ale lui Netanyahu privind reforma judiciară și obligându-l pe acesta să se retragă.

Netanyahu a luat o decizie îndrăzneață de a se îmbarca în ceea ce va fi a cincea sa vizită oficială în China într-un moment în care Washingtonul intensifică tensiunile cu Beijingul. În SUA există un consens bipartizan în ceea ce privește politica față de China și, prin urmare, deși Netanyahu ar putea avea ca scop să atragă atenția lui Biden, vizita sa în China l-ar putea pune, de asemenea, în contradicție cu republicanii care adoptă o poziție mai dură față de Beijing.

În cele din urmă, Israelul primește anual miliarde de dolari în asistență militară din partea SUA; depinde în mod critic de dreptul de veto al SUA în Consiliul de Securitate al ONU; se bazează în mare măsură pe garanțiile financiare ale SUA; și primește cele mai avansate sisteme de armament american în condiții avantajoase.

În ciuda celor de mai sus, Israelul și China au urmărit relații mai calde și un interes sporit pentru inovațiile israeliene, în special în domeniul tehnologiei medicale, al roboticii, al tehnologiei alimentare și al inteligenței artificiale. Principalele preocupări ale Washingtonului se referă la acele tehnologii cu aplicații atât civile, cât și militare, pe care insistă că trebuie să le refuze Chinei. Dar aveți încredere că Netanyahu va avea agilitatea diplomatică de a nu deveni un pion în războiul rece dintre SUA și China.

Pozițiile Tel Avivului cu privire la Ucraina, Iran, Rusia

A doua bombă lansată de Netanyahu este respingerea categorică a oricărui sprijin militar israelian pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei. În termeni simpli, el a respins rugămințile SUA – iar acest lucru vine într-un moment în care războiul prin procură condus de SUA se află la un punct de inflexiune. Într-un interviu acordat joi cotidianului Wall Street Journal, Netanyahu a afirmat că Israelul este îngrijorat că orice sistem de apărare antiaeriană Iron Dome furnizat Kievului ar putea ajunge în mâinile iranienilor.

Netanyahu a declarat că Israelul s-a abținut până acum să se alăture eforturilor occidentale de înarmare a Kievului deoarece situația sa este drastic diferită de cea a celorlalți susținători ai Ucrainei. În primul rând, a spus el, Israelul are nevoie de ”libertate de acțiune” în Siria, o regiune cu o puternică prezență militară rusă. În al doilea rând, dacă armele israeliene ar fi capturate pe câmpul de luptă din Ucraina, Rusia ar putea oricând să le transfere în Iran.

”Suntem îngrijorați… de posibilitatea ca sistemele pe care le vom da Ucrainei să cadă în mâinile iranienilor și să poată fi supuse unui proces de inginerie inversă” și folosite împotriva Israelului, a susținut Netanyahu. ”Dacă acel sistem (Iron Dome) ar cădea în mâinile Iranului, atunci milioane de israelieni ar rămâne fără apărare și ar fi în pericol”.

Altfel spus, în timp ce Israelul condamnă operațiunea militară a Rusiei în Ucraina, s-a distanțat și de sancțiunile occidentale impuse Moscovei – și acum decide o poziție cu adevărat neutră, refuzând să înarmeze Ucraina împotriva Rusiei. Acest lucru ar trebui să bucure Kremlinul la culme. În mod imaginabil, Netanyahu ar trebui să planifice acum și o vizită la Moscova, pentru a-și relansa relația personală cu Vladimir Putin.

Realinierea strategică a Israelului

Israelul se abate de la modelul său comportamental, care dictează că, din moment ce Teheranul și Moscova s-au aliniat strategic, Netanyahu ar trebui să riposteze. Dar el pare să evite mentalitatea de sumă zero și speră, în schimb, să angajeze constructiv Rusia. Desigur, Moscova i-a semnalat în ultima vreme lui Netanyahu și interesul său de a revigora verva relațiilor ruso-israeliene robuste de altădată. Fără îndoială, Moscova urmărește îndeaproape deteriorarea constantă a relațiilor americano-israeliene sub administrația Biden.

Moscova și-a păstrat o minte deschisă față de inițiativa chineză de a intermedia pacea între Israel și palestinieni. În mod imaginabil, rușii vor promova inițiativa chineză, care este în mare măsură în concordanță cu ideile îmbrățișate de mult timp în ceea ce privește securitatea colectivă în regiunea Asiei de Vest. Într-adevăr, Moscova a avut legături strânse cu diversele centre de putere palestiniene, inclusiv cu liderul grupului de rezistență Hamas.

Repoziționarea Israelului de către Netanyahu are loc în contextul în care există informații potrivit cărora negocierile dintre Iran și Occident au fost reluate. Un raport publicat miercuri de CNN a afirmat că Teheranul poartă acum discuții simultane cu SUA și Uniunea Europeană (UE). Concluzia Iranului este că infrastructura sa nucleară trebuie să rămână ”neatinsă”, dar, sub acest prag, nu poate fi exclusă o relaxare a sancțiunilor occidentale împotriva Teheranului.

O observație interesantă făcută de CNN în acest context este că, spre deosebire de trecut, statele arabe din Golful Persic s-au împăcat cu Iranul, sunt dornice să reducă tensiunile din regiune și ”facilitează în mod activ” discuțiile dintre Teheran și Occident. ”Acest lucru lasă Israelul ca singurul stat care se opune în mod vocal reluării discuțiilor (nucleare cu Iranul)”, a comentat CNN.

Adaptarea la diminuarea influenței SUA

Israelul resimte presiunea izolării și din cauza criticilor tot mai deschise ale administrației Biden la adresa politicilor sale de colonizare. La începutul acestei luni, secretarul de stat american Antony Blinken a numit coloniile ”un obstacol în calea orizontului de speranță pe care îl căutăm”, într-un discurs ținut în fața grupului de lobby pro-Israel AIPAC. Într-o declarație comună formulată cu fermitate vineri târziu, miniștrii de externe ai Marii Britanii, Australiei și Canadei au condamnat ”extinderea continuă a coloniilor” din Israel, pe care au descris-o drept ”un obstacol în calea păcii” și o acțiune cu ”impact negativ asupra eforturilor de a obține o soluție negociată cu două state”.

Mai presus de toate, Netanyahu vede foarte bine că administrația Biden nu mai are influența necesară pentru a ajuta la integrarea Israelului în vecinătatea sa arabă. Acordurile Abraham au ajuns într-un punct mort. Este suficient să spunem că și Israelul ar fi ajuns până acum la concluzia că SUA și NATO se confruntă cu o înfrângere în Ucraina, ceea ce va avea un impact serios asupra politicii din Asia de Vest, unde statele din regiune ies deja din orbita Washingtonului și își consolidează legăturile cu Rusia și China.

De fapt, printre țările din Golf care și-au exprimat sprijinul pentru președintele rus Vladimir Putin în urma recentei revolte interne eșuate a Grupului Wagner, se numără EAU, Arabia Saudită, Qatar, Iran și Bahrain. (Premierul Indiei, Narendra Modi, i-a telefonat ieri lui Putin.) Netanyahu, în comparație, este blocat în incertitudine.

Nu va fi o surpriză dacă Netanyahu, politicianul oportunist desăvârșit, va dori, de asemenea, să fie de partea câștigătoare a istoriei. Modelele istoriografice ale Israelului – sinteza detaliilor selective în narațiunile sale – au devenit iremediabil depășite și trebuie să se schimbe odată cu istoria.