Un comentariu de Hasan Illaik pentru publicația The Cradle

Forțele armate libaneze, în ciuda faptului că reprezintă un stat suveran pe hârtie, se confruntă de mult timp cu influența guvernelor și armatelor occidentale, care subminează legea libaneză, lanțul de comandă și securitatea națională.

În 2019, guvernul libanez s-a confruntat cu provocarea presantă de a reduce numărul de lucrători din sectorul public, inclusiv al celor din instituțiile de securitate și militare, pentru a limita cheltuielile guvernamentale.

Ministrul apărării, Elias Bou Saab, s-a trezit implicat într-o dispută cu generalul Joseph Aoun, comandantul-șef al armatei, în timp ce încerca să stabilească numărul de personal din cadrul Forțelor Armate Libaneze (LAF).

În ciuda eforturilor sale, ministrul nu a reușit să obțină nicio documentație oficială care să confirme numărul angajați din armată, estimat la aproximativ 84.000 de persoane.

Interesant este faptul că, mai înainte cu doi ani, ambasadorul britanic de atunci în Liban, Chris Rampling, a declarat cu mândrie că Marea Britanie a antrenat aproximativ 10.000 de soldați libanezi în interiorul țării. El a declarat:

”Sunt foarte mândru să înmânez un certificat de pregătire britanic celui de-al 10 000-lea soldat care a absolvit aici. Este un semn al angajamentului nostru de instruire, care a ajuns acum la aproape o treime din forța de luptă a armatei libaneze. Ne-am angajat să ne respectăm parteneriatul cu armata libaneză prin fapte și nu doar prin vorbe.”

Influența guvernelor american și britanic

Este destul de uimitor faptul că ambasadorul britanic posedă cunoștințe despre mărimea forței combatante a armatei, estimând-o la aproximativ 30.000 de soldați și ofițeri, în timp ce ministrul libanez al apărării rămâne ignorant în privința unor astfel de informații cruciale.

Cu toate acestea, în cauză nu sunt doar cifrele, ci și procesul de luare a deciziilor în cadrul LAF și măsura în care guvernele american și britanic, ambasadorii lor și aliații exercită o influență asupra armatei libaneze.

În Liban, există un sentiment de cinism în legătură cu regularitatea știrilor privind vizitele ambasadorului SUA în biroul comandantului armatei. Mulți susțin că accentul, în schimb, ar trebui să se pună pe zilele în care ambasadorul SUA nu face nicio vizită.

Comportamentul manifestat de comandantul armatei în această privință se extinde dincolo de ambasadorii SUA și britanic și cuprinde aproape toți trimișii țărilor NATO. Astfel de vești au devenit obișnuite în Liban, determinându-i pe localnici să le trateze ca fiind ”normale”.

De exemplu, pe 30 noiembrie 2021, ambasada britanică din Beirut a anunțat:

”Ambasadorii Marii Britanii, Ian Collard, al Statelor Unite ale Americii, Dorothy Shea, și al Canadei, Chantal Chastenay, s-au întâlnit cu comandantul armatei, generalul Joseph Aoun, pentru a discuta despre securitatea frontierei libanezo-siriene, în timpul reuniunii Comitetului superior de supraveghere a programului de ajutor pentru protecția frontierelor terestre.”

În timpul întâlnirii, ambasadorul britanic de atunci, Collard, a anunțat că Londra a donat 1,4 milioane de dolari ”pentru a consolida rezistența LAF cu piese de schimb Land Rovers donate anterior de guvernul britanic și echipamente personale de protecție pentru soldații de sex feminin desfășurați în operațiunile de frontieră”.

Nerespectarea legii libaneze

Este un eveniment neobișnuit ca ambasadorii a trei țări să dezvăluie public discuțiile privind planul de protecție a frontierei unei țări vecine cu comandantul armatei de la Beirut. Libanul, poate în mod unic, permite ambasadorului unei țări străine (în acest caz, Marea Britanie) să anunțe ajutorul financiar direct acordat membrilor armatei și forțelor de securitate internă.

Anunțul a fost făcut în prezența comandantului armatei și a directorului general al forțelor de poliție, fără ca vreun reprezentant al guvernului, de care aparțin cele două instituții, să fie prezent.

Relația dintre forțele armate libaneze și țările NATO, condusă de Washington și Londra, nu respectă legislația libaneză, care stipulează că este necesară aprobarea Consiliului de Miniștri pentru a accepta orice donație din partea unei entități străine.

Zina Akar, fostul ministru al Apărării din 2020 până în 2021, împărtășește cu The Cradle o întâmplare în care a primit un telefon de la ambasada Italiei care o invita la o ceremonie de predare a donației către LAF.

Akar l-a întrebat pe comandantul armatei: ”Donația a primit aprobarea Consiliului de Miniștri? De ce aflu despre ea de la ambasada italiană și nu de la comandamentul armatei?”. Acesta ar fi răspuns că guvernul nu știa despre donație și că va trimite ulterior o cerere de aprobare! ”Întotdeauna se întâmplă așa”, a explicat comandantul.

Libanul ar putea fi, de asemenea, singura țară din lume în care directorul CIA propune, în timpul unui dineu cu adjunctul său și cu ofițerii libanezi, să promoveze un ofițer libanez la rangul de general-maior și să îl numească membru al consiliului militar.

Trebuie remarcat faptul că Libanul este cu siguranță singura țară din lume în care un jurnalist poate obține informații despre un dineu de afaceri organizat ”în onoarea” directorului CIA și a adjunctului său. În plus, în Liban, directorul adjunct al CIA apare în mass-media locală.

Un incident similar a avut loc în august 2022, când a fost publicată o înregistrare video în care un oficial Hezbollah, Wafiq Safa, refuza să dea mâna cu o persoană despre care se spunea că este directorul CIA în Liban, în timp ce prezenta condoleanțe pentru moartea tatălui fostului director general al Securității Generale. Directorul adjunct se numește Johnny Johnson și a lucrat în Turcia, Egipt, Franța și Irak înainte de a se muta în Liban.

Menținerea hegemoniei occidentale

Cazurile de mai sus servesc drept exemple ale comportamentului anormal al SUA. Măsurile impuse Libanului de către SUA și aliații săi au rolul de a asigura menținerea influenței acestora asupra armatei libaneze în contextul consolidării hegemoniei occidentale în regiune.

Această influență este obținută prin diverse mijloace:

Asigurarea faptului că țările NATO și aliații lor rămân singurii furnizori de arme și de fonduri pentru armată. În 2008, Libanul a cedat presiunilor SUA, susținute de forțele politice aliate cu Occidentul și cu statele din Golful Persic, și a respins o donație rusă generoasă care includea 10 avioane MiG-29, 77 de tancuri, artilerie și un sortiment de arme și muniții.

De atunci, niciun acord de cooperare între Liban și Rusia nu a fost aprobat de guvernul sau parlamentul libanez pentru a permite LAF să beneficieze de ajutorul rusesc.

Propagarea unor informații false care subliniază caracterul indispensabil al relației cu Washingtonul pentru supraviețuirea LAF sugerează că armata nu ar fi capabilă să supraviețuiască fără arme și muniții americane.

Cu toate acestea, între 2006 și 2018, ajutorul militar american acordat Libanului s-a ridicat la doar 1,28 miliarde de dolari – în medie, 100 de milioane de dolari pe an. Înainte de prăbușirea sectorului bancar în 2019, Libanul a alocat mult mai multe fonduri pentru salarii și pentru serviciul datoriei publice, ceea ce indică faptul că ar fi putut renunța la ajutorul american.

Cu toate acestea, elita conducătoare din Liban este împărțită între aliații Washingtonului, care se conformează cu entuziasm directivelor, și oponenții, care se tem să nu-și tensioneze relația cu armata în cazul respingerii publice a ajutorului american.

Restrângerea pregătirii ofițerilor LAF exclusiv la SUA și la aliații săi din NATO. Chiar și în timpul prezenței militare siriene în Liban înainte de 2005, pregătirea americană a ofițerilor de armată a continuat fără întrerupere.

”Dar, în acel moment, lucrurile erau foarte bine controlate. Impactul acestor exerciții în cadrul armatei, la nivel de comandă, a fost foarte mic”, declară pentru The Cradle o sursă militară anonimă de rang înalt.

Relație paradoxală

Ofițerii armatei explică faptul că antrenamentele occidentale nu sunt fundamental diferite de cele din est. Armata libaneză nu posedă arme avansate și nu are zone vaste în care să lupte și nici planuri ofensive sau defensive.

Instruirea occidentală, potrivit surselor militare libaneze, urmărește să familiarizeze personalul și ofițerii armatei cu o abordare militară occidentală.

”Ceea ce urmăresc țările occidentale este ca soldații și ofițerii armatei să facă parte din sistemul occidental”, spune un ofițer de rang înalt pentru The Cradle, subliniind că ofițerii armatei care au urmat cursuri militare în Siria au fost pensionați, în timp ce majoritatea ofițerilor actuali sunt absolvenți ai cursurilor de pregătire occidentale.

Programele de pregătire occidentale se concentrează în principal pe forțele speciale, formate din aproximativ 17.000 de soldați din regimentele speciale și regimentele de frontieră. Aceste programe au ca scop pregătirea LAF pentru a combate forțele neregulate, mai degrabă decât pentru a se confrunta direct cu armata israeliană.

Declarațiile publice ale diplomaților americani, ale personalului militar și ale membrilor Congresului arată clar că ajutorul militar american acordat LAF este menit să sporească capacitatea acesteia de a face față ”amenințării” Hezbollah.

Un ofițer libanez de rang înalt declară pentru The Cradle:

”Americanii nu sunt proști. Ei își dau seama că armata nu va intra într-o confruntare cu Hezbollah în viitorul apropiat. Dar ei vor să o pregătească pentru a putea pune capăt prezenței militare a Hezbollah a doua zi după orice înfrângere pe care americanii și israelienii o vor aplica Hezbollah în viitor”.

Paradoxul constă în faptul că, în timp ce Occidentul sprijină Israelul, pe care LAF îl consideră inamicul său principal, relația dintre LAF și Occident nu este supusă supravegherii guvernului sau parlamentului libanez.

Complicații confesionale

Din cauza dinamicii politice și sectare complexe din Liban, nicio forță politică din țară nu îndrăznește să tragă la răspundere comandamentul armatei. Chiar și la nivel de securitate, această relație cu Occidentul rămâne necontrolată.

În 2009, șeful Școlii Forțelor Speciale, colonelul Mansour Jayab, a fost arestat de serviciile de informații ale armatei sub acuzația că ar fi făcut afaceri cu serviciile de informații israeliene. Alți trei ofițeri au fost arestați sub aceeași acuzație, în timp ce doi ofițeri au fugit în străinătate. Colonelul Jayab, care a recunoscut că a fost recrutat de israelieni în anii 1990 în timpul unui curs de pregătire în SUA, a fost condamnat de un tribunal militar.

Însă incidentul nu a dus la proteste semnificative sau la cereri din partea oficialilor politici sau de securitate din Liban pentru garanții americane că astfel de evenimente nu se vor mai repeta. Responsabilitatea pentru această breșă a armatei libaneze nu a fost atribuită SUA, chiar dacă recrutarea a avut loc în timp ce ofițerul se afla în custodia armatei americane.

Influența SUA în cadrul LAF poate fi urmărită încă din anii 1950. Ea a fluctuat în funcție de politicienii aflați la cârmă în Beirut. Din 1990, relațiile externe ale Libanului au fost influențate de distincția dintre relațiile libanezo-siriene și de unificarea politicii externe a celor două țări.

După retragerea armatei siriene din Liban în 2005, a apărut un vid politic la Beirut din cauza divizării dintre susținătorii occidentali și adversarii acestora, ceea ce a dus la lipsa unei politici externe clare.

Profitând de acest vid, SUA au stabilit o influență puternică în cadrul LAF. Sub conducerea actualului comandant-șef, influența a atins niveluri fără precedent. În timp ce unii atribuie fenomenul ambiției generalului Joseph Aoun de a deveni președinte, un ofițer libanez de rang înalt informează The Cradle că Aoun l-a depășit pe predecesorul său, generalul Jean Kahwaji, în ceea ce privește alinierea la SUA.

Politica externă divizată a Libanului

Afinitatea lui Aoun pentru Occident este evidentă în acțiunile sale. La preluarea funcției, el a înlocuit armele rusești (precum pușca de asalt AK47) sub pretextul unor motive logistice și al unificării armelor.

În timpul mandatului său, soldații americani staționați în două baze ale armatei libaneze au operat drone sub pretextul instruirii ofițerilor libanezi, permițându-le să efectueze tururi de recunoaștere deasupra teritoriului libanez, spun surse din cadrul forțelor armate pentru The Cradle.

Aliniat inițial cu fostul președinte Michel Aoun (un amic al Hezbollah), Joseph Aoun, actualul comandant al armatei, și-a schimbat rapid poziția și este acum acuzat de apropiații fostului om de stat că ar fi pe deplin aliniat cu SUA în Liban.

Joseph Aoun urmează să se retragă pe 10 ianuarie 2024. Dacă nu va deveni președinte, următorul comandant al armatei se va confrunta cu provocarea semnificativă de a restabili echilibrul în cadrul LAF și de a împiedica utilizarea armatei libaneze ca instrument pentru proiectele imperiale ale SUA în regiune.

Sarcina este deosebit de dificilă, având în vedere restricțiile privind înarmarea și instruirea, care au fost limitate la SUA și aliații lor. În plus, SUA au devenit o sursă mai importantă de sprijin financiar, oferind plăți lunare de 100 de dolari pentru fiecare soldat și ofițer din cadrul LAF pe o perioadă de șase luni, din cauza scăderii salariilor acestora de la colapsul financiar al țării, în 2019.

Din punct de vedere politic, capacitatea Libanului de a formula o politică externă unificată bazată pe propriile interese rămâne limitată. Relațiile internaționale au fost un aspect controversat al conflictelor politice din Liban cel puțin din 2005 și este puțin probabil ca problema să fie rezolvată în viitorul apropiat.