Un articol de Mohamad Hasan Sweidan pentru publicația The Cradle

SUA recunosc influența Chinei și dominația Iranului în Asia de Vest, dar reacțiile sale lente și ineficiente nu numai că împiedică capacitatea Washingtonului de a contrabalansa deplasarea spre est, ci îi afectează și reputația tot mai slabă de partener de încredere.

În discursul său principal din 4 mai, susținut în cadrul unui seminar organizat de Center for Near Eastern Studies din America, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al SUA, a făcut lumină în ceea ce privește strategia Washingtonului față de regiunea Asiei Occidentale.

Sullivan a subliniat că forța motrice din spatele politicii externe a SUA în viitorul apropiat, așa cum a fost articulată de președintele Joe Biden, este competiția intensă pentru influența globală între puterile internaționale – o competiție care va modela traiectoria politicii externe a SUA pentru deceniile următoare.

Pe scena internațională, SUA recunoaște China ca fiind principalul său rival strategic. Cu toate acestea, în contextul Asiei de Vest, SUA susține că Iranul reprezintă cea mai proeminentă amenințare la adresa intereselor sale în regiune.

La urma urmei, Iranul are propria sa strategie ”Privirea spre Est”, care implică legături consolidate în mai multe domenii cu Rusia și China. Pe fondul acestei interconectivități tot mai profunde în Eurasia, regiunea se transformă rapid într-un centru pentru inițiative economice și geopolitice vitale, punând o presiune tot mai mare asupra unui Washington exclus din partid.

Așadar, cum anume vor naviga și cum vor răspunde SUA la această provocare cu multiple fațete în Asia de Vest?

O abordare strategică în cinci puncte

În timpul discursului său, Sullivan a subliniat abordarea strategică a SUA față de Asia de Vest, evidențiind cinci puncte-cheie. În primul rând, este crearea de parteneriate pentru a consolida colaborarea Washingtonului cu statele din regiune și a promova legături mai strânse.

Dar de ce este nevoie de acest lucru când SUA au deja relații puternice în regiune? După cum subliniază raportul final al Conferinței de Securitate de la München, din februarie 2023:

”Statele Unite și Europa vor trebui să își regândească abordările privind cooperarea pentru dezvoltare cu țările din Sudul Global. Ele trebuie să își facă modelele de dezvoltare mai atractive, deoarece China oferă un model alternativ bazat pe o narațiune de solidaritate și beneficii reciproce.”

În al doilea rând, este vorba despre importanța asigurării descurajării, subliniind necesitatea de a descuraja amenințările și de a proteja interesele SUA; în al treilea rând, este vorba despre prioritizarea opțiunilor diplomatice și a de-escaladării, cu obiectivul principal de a contracara Beijingul. Al patrulea punct al lui Sullivan se referă la integrarea regională și este cel mai relevant pentru acest articol:

”Un Orient Mijlociu [Asia de Vest] mai integrat și mai interconectat le dă putere aliaților și partenerilor noștri, promovează pacea și prosperitatea regională și reduce pe termen lung solicitările de resurse ale Statelor Unite în Asia de Vest, fără a sacrifica interesele noastre fundamentale sau implicarea în regiune.”

Al cincilea și ultimul punct se învârte în jurul angajamentului obligatoriu, dar selectiv, față de valorile democratice și drepturile omului.

Aceste cinci puncte ilustrează interesul Washingtonului de a-și recalibra strategiile din Asia de Vest pentru a se alinia la provocările sale globale – nu doar creșterea concurenților majori, ci, în egală măsură, prăbușirea ordinii conduse de SUA. Un prim exemplu, după conflictul din Ucraina, a fost rezistența generalizată din partea Sudului Global de a participa la sancțiunile occidentale împotriva Moscovei.

Clopotele de alarmă au sunat peste Atlantic. Aceste țări nu numai că au respins cererea de sancțiuni, dar au trecut la consolidarea relațiilor respective cu China și Rusia, urmărind obiective diverse, în timp ce au valorificat competiția tot mai mare dintre Washington, Beijing și Moscova.

Perturbarea BRI a Chinei cu un I2U2 american

Urgența de a-și contracara concurenții din Asia de Vest a dus la o inițiativă de infrastructură condusă de SUA, care vizează crearea unei rețele de căi ferate cu scopul de a conecta statele arabe (fără a traversa Iranul) și de a lega statele din Golful Persic de porturile Indiei.

Conceptul pentru acest proiect aventuros a fost introdus inițial în timpul discuțiilor de la forumul I2U2 de anul trecut, format din SUA, Israel, Emiratele Arabe Unite și India, al cărui obiectiv principal erau proiectele de infrastructură strategică din Asia de Vest. O propunere notabilă înaintată de Israel în cadrul reuniunii a fost înființarea de căi ferate care să conecteze regiunea.

De la înființarea sa în 2021, obiectivul forumului a fost acela de a consolida poziția Indiei în Asia de Vest ca o contrapondere la China, precum și de a promova normalizarea economică între statele arabe și Israel.

Dacă includerea de către Washington a Indiei în planurile sale mărețe este menită să zdruncine planurile Chinei în Asia de Vest, s-ar putea să fi eșuat deja la primul obstacol. India este un partener principal în Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud (INSTC), alături de Iran și Rusia, un proiect deja operațional. El continuă să se extindă și are o sinergie confortabilă cu Inițiativa chineză „Belt and Road” (BRI), de mai multe trilioane de dolari, care urmărește să conecteze continente întregi.

La începutul lunii mai, Sullivan a vizitat Riadul, unde a avut întâlniri cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman (MbS), cu consilierul pentru securitate națională al Emiratelor Arabe Unite, Tahnoun bin Zayed Al-Nahyan, și cu consilierul pentru securitate națională al Indiei, Ajit Duval.

Discuțiile au avut ca scop promovarea obiectivului comun de a crea o regiune mai sigură, mai prosperă și mai interconectată, cu un accent deosebit pe proiectul de conectivitate feroviară din Asia de Vest și pe implicarea Indiei în acesta.

Washingtonul își dă seama că, pentru a contracara eficient China, va trebui să ofere statelor din regiune stimulente economice competitive și o cooperare bazată pe beneficii reciproce, nu pe diktaturile SUA. Deși reprezintă o prioritate urgentă de politică externă, SUA pare a fi conștientă că timpul nu este de partea sa, având în vedere avansul semnificativ al Beijingului cu Inițiativa Belt and Road, în care Asia de Vest joacă un rol crucial.

Prin urmare, pentru a contracara influența Chinei, Washingtonul propune un proiect paralel în regiune. Unul care implică, de asemenea, conectarea cu cealaltă putere economică asiatică capabilă să îl pună în aplicare – India.

Dar este acest lucru întru totul adevărat? Se poate spune că China are cea mai bună infrastructură din afara lumii dezvoltate, în timp ce India încă se luptă cu rețele de transport intern adesea foarte nesigure. Este important de menționat că New Delhi rămâne exclus din unele dintre cele mai importante acorduri comerciale din Asia, cum ar fi Acordul cuprinzător și progresiv pentru Parteneriatul transpacific (TPP), condus de Occident, și Parteneriatul economic regional cuprinzător (RCEP), condus de China.

Prin urmare, după ce nu au reușit să împiedice statele regionale să se alăture Beijingului, SUA au început cu întârziere să agațe proiecte concurente pe jumătate pregătite pentru a le atrage interesul.

”Calea ferată a rezistenței” Iranului

Dar labirintul infrastructurii continentale a Chinei nu este singurul obstacol regional al Washingtonului. Pe tărâmul competiției din Asia de Vest, proiectul propus de SUA se confruntă, de asemenea, cu eforturile de infrastructură de lungă durată ale Iranului.

Iranienii au lucrat cu sârguință pentru a conecta portul Imam Khomeini din Golful Persic, situat în provincia iraniană Khuzestan, la Irak, la punctul de trecere Albu Kamal de la granița siriană și, în cele din urmă, la portul Latakia din Marea Mediterană.

Proiectul ambițios al Teheranului, dacă va fi realizat, va atrage interesul mai multor țări din regiune, cu Arabia Saudită în prim-plan datorită beneficiilor economice semnificative și a recentei apropieri mediate de China.

Pentru a contracara proiectul de conectare a Iranului la Marea Mediterană, care traversează patru state strategice din Asia de Vest, Washingtonul trebuia să introducă o inițiativă paralelă, cu potențialul de a conecta statele regionale aliate printr-o rută alternativă.

Deși Israelul nu a luat parte la reuniunea de la Riad pentru a discuta proiectul, acesta a fost inițial o propunere israeliană, iar normalizarea cu regatul rămâne un obiectiv implicit. Conectivitatea economică între națiuni crește costurile tensiunilor și încurajează dezvoltarea relațiilor pentru a proteja interesele economice comune. Surse americane au afirmat, de asemenea, că absența Israelului din proiect nu înseamnă excluderea acestuia în viitor.

În ultimă instanță, proiectul urmărește să împiedice Iranul să își transpună reușitele din domeniul militar în întreprinderi economice care să susțină creșterea țărilor și entităților din Axa de rezistență.

Proiectul de legătură feroviară Iran-Irak și Siria constituie un pas spre conectarea națiunilor aliate și se aliniază aspirațiilor economice ale acestora. Ca atare, pentru Washington, devine imperativ să prezinte proiecte care să atenueze dependența economică a regiunii dincolo de sfera sa de influență, evitând astfel consolidarea dependenței economice.

Statele nesigure ale Americii

Experiențele din trecut demonstrează că miza pe cooperarea cu proiectele propuse sau sponsorizate de Washington se dovedește de obicei zadarnică. Exemplele sunt numeroase: în ciuda semnării Parteneriatului Trans-Pacific (TPP) în 2016 – un acord comercial propus între SUA și alte 11 țări din zona Pacificului – SUA s-au retras din acord în ianuarie 2017 și nu l-au ratificat.

În mod similar, negocierile privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții (TTIP) între SUA și UE, inițiate în 2013, rămân nerezolvate.

Mai recent, deși SUA au propus un plan de transfer de gaz egiptean și electricitate iordaniană, prin Siria, către Liban, țară cu deficit de energie, Washingtonul a devenit cel mai mare obstacol al proiectului, refuzând în continuare să aprobe derogările de sancțiuni necesare pentru începerea fluxurilor.

SUA nu numai că se retrage din proiectele economice, dar renunță și la inițiativele care nu mai servesc intereselor sale geopolitice. De exemplu, în ciuda plății de 1,4 miliarde de dolari de către Turcia pentru avioane de luptă F-35, Washingtonul a oprit livrarea atunci când Ankara a cumpărat rachete S-400 din Rusia – fără a oferi nicio compensație pentru plăți.

Inconsecvențele SUA în domeniul economic și comercial nu au trecut neobservate și evidențiază o distincție fundamentală între Beijing și Washington: în timp ce primul operează pe principiul cooperării pentru beneficii reciproce, cel de-al doilea transmite ”lecții” despre lipsa de încredere în respectarea promisiunilor.

Această scădere a încrederii în SUA a afectat, de asemenea, reputația diplomatică. După decenii de politică unilaterală a SUA în problema israeliano-palestiniană, un sondaj realizat de YouGov în luna mai a arătat că majoritatea palestinienilor sunt în favoarea medierii de către Rusia și China în eventualele negocieri cu Israelul, în timp ce 60% dintre respondenți au declarat, de asemenea, că nu au încredere în SUA pentru a media în conflictul cu statul de ocupație.

Cooperarea primează în fața capitulării

Fără îndoială, China a depășit cu abilitate SUA prin avansarea inițiativelor sale economice globale pe baza interesului și beneficiilor reciproce. Procedând astfel, China a apărut ca un obstacol formidabil în calea influenței occidentale la nivel mondial, sfidând paradigma occidentală de ”donator-receptor” cu propriul său principiu de ”beneficiu reciproc”.

Națiunile din Asia de Vest văd din ce în ce mai mult China ca pe un partener economic solid. În paralel, Beijingul și-a îmbunătățit în mod dramatic profilul diplomatic în regiune, obținând un succes notabil în intermedierea recentă a acordului de reconciliere saudito-iranian.

În condițiile în care era unipolară se află în declin rapid – și ”nu mai are timp” – este puțin probabil ca SUA să își poată modifica suficient de mult modul de operare și obiceiurile înrădăcinate în materie de politică externă pentru a se adapta la cererile tot mai mari ale statelor dornice să își promoveze propriile interese. Cu siguranță, nu fără a oferi stimulente convingătoare, investiții financiare masive și o consecvență solidă ca piatra. Cel mai probabil, Asia de Vest va continua să se asocieze cu națiunile care pot livra rezultate și nu își tulbură propriile interese naționale.