Un comentariu de Giorgio Cafiero pentru The Cradle
Reconcilierea arabă cu Siria este o stradă cu două sensuri, ambele părți căutând concesii importante de la cealaltă parte. Deși soluțiile pot fi găsite în cadrul unui mare compromis regional, nu toate statele arabe vor fi dispuse să sfideze liniile roșii ale Washingtonului.
La douăsprezece zile după ce Siria și-a recăpătat calitatea de membru al Ligii Arabe, președintele sirian Bashar al-Assad s-a adresat organismului pan-arab la summitul din 19 mai de la Jeddah. A fost prima reuniune a lui Assad cu Liga Arabă în ultimii 12 ani. A fost, de asemenea, prima sa vizită în Arabia Saudită din octombrie 2010, regatul devenind astfel al treilea membru al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) – după Oman și Emiratele Arabe Unite – care l-a primit în vizită oficială în 2023.
Participarea sa la reuniune a reprezentat un moment de răscruce în revenirea Damascului pe arena diplomatică a regiunii și un semn al dorinței colective a majorității guvernelor arabe, cu excepția notabilă a Qatarului, de a reintegra Siria în rândul țărilor arabe și de a pune capăt izolării acesteia.
În timpul primului discurs al lui Assad la un summit al Ligii Arabe de la suspendarea țării sale în noiembrie 2011, acesta a atacat Occidentul și a declarat că ”pentru Siria, trecutul, prezentul și viitorul său este lumea arabă”. Președintele sirian a cerut să se pună capăt interferențelor externe în afacerile interne ale țărilor arabe. Discursul său s-a axat pe recunoașterea unei noi ordini geopolitice multipolare și a evidențiat reconcilierea Siriei cu diverse guverne regionale.
”Astăzi avem o oportunitate într-o lume cu mai mulți poli, ca urmare a dominației occidentale, căreia îi lipsesc principiile, manierele, prietenii și partenerii.”
”Acest summit al Ligii Arabe este o oportunitate istorică de a aborda problemele regionale fără interferențe străine, ceea ce ne obligă să ne repoziționăm în lumea care se formează astăzi pentru a putea juca un rol activ în ea, deoarece profităm de atmosfera pozitivă în urma reconcilierilor care au precedat summitul de astăzi.”
De asemenea, președintele sirian le-a spus participanților la summit că speră ca evenimentul să marcheze ”începutul unei noi faze a acțiunii arabe pentru solidaritate între noi, pentru pace în regiunea noastră, dezvoltare și prosperitate în loc de război și distrugere”.
Comentând discursul lui Assad, Dr. Joseph A Kechichian, cercetător senior la Centrul Regele Faisal din Riad, declară pentru The Cradle:
”A fost ironic faptul că președintele sirian Bashar Assad a mulțumit Arabiei Saudite pentru promovarea reconcilierii în regiune… Totuși, mare parte din ceea ce s-a discutat în public la Jeddah a fost superficial, deși se presupune că în spatele ușilor închise au avut loc conversații mult mai substanțiale”.
În timp ce și-a îmbrățișat colegii arabi, Assad a atacat în timpul discursului său Turcia și Israelul. În ciuda mișcării treptate a Damascului și a Ankarei către reconciliere sub auspiciile Rusiei, președintele sirian a condamnat desfășurarea militară a Turciei în nordul Siriei și sponsorizarea de către Ankara a diferitelor miliții antiguvernamentale.
Citând ”pericolul gândirii otomane expansioniste” și al Frăției Musulmane, Assad a rezonat probabil cu unii dintre participanții ale căror guverne împărtășesc opinia Siriei despre Frăție ca fiind o organizație teroristă. De asemenea, el a declarat că ”există multe probleme pentru care nu dispunem de suficiente cuvinte sau summituri, inclusiv crimele entității sioniste [Israel]… împotriva palestinienilor care opun rezistență”.
În timp ce discursul lui Assad a avut o retorică și un simbolism semnificativ, rămâne întrebarea dacă statutul de membru al Ligii Arabe redobândit de Siria și primirea sa călduroasă în Arabia Saudită vor aduce schimbările tangibile de care țara are nevoie cu disperare.
Iată cinci dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă Siria în prezent, fiecare dintre acestea putând fi rezolvată la nivel interregional, dacă presiunile occidentale sunt ținute la distanță:
În primul rând, în condițiile în care Washingtonul își întărește Caesar Act (legat de sancțiuni), Damascul va căuta să găsească state arabe partenere care să ajute la eludarea sau subminarea acestor sancțiuni. Până în prezent, sancțiunile paralizante impuse de SUA asupra Siriei au descurajat statele mai bogate din CCG să investească în reconstrucția și reamenajarea țării.
Camille Otrakji, un specialist în Siria născut la Damasc și stabilit la Montreal, declară pentru The Cradle că, în prezent, ”statele arabe se află în situația de a beneficia de răgazul temporar [al sancțiunilor] oferit de licența generală de 180 de zile emisă de Oficiul pentru controlul activelor străine (Office of Foreign Assets Control – OFAC)”, ca răspuns la cutremurul devastator din 6 februarie.
”În plus, aceste state au forjat o înțelegere cu administrația Biden, recunoscând că angajamentul cu Siria poate avea rezultate reciproc avantajoase… Cu toate acestea, există căi indirecte prin care statele arabe pot extinde sprijinul acordat guvernului sirian fără a încălca limitele sancțiunilor existente”.
Conducerea siriană încearcă să slăbească lațul sancțiunilor americane cu ajutorul colegilor membri ai Ligii Arabe, în special a celor precum Emiratele Arabe Unite, care au o influență considerabilă la Washington. Statele arabe au, de asemenea, opțiuni pentru a face afaceri cu Siria în moduri care ar putea scăpa de radarul Departamentului de Trezorerie al SUA – în monede locale, de exemplu.
Printre acestea se numără recurgerea la ajutorul rușilor și a iranienilor sau ”construirea unor relații de tip barter și cumpărarea de acțiuni pe termen lung ale unor bunuri, sub forma unor transferuri directe de monede regionale”, după cum a declarat recent pentru CNN Dr. Hussein Ibish, cercetător rezident senior la Institutul Statelor Arabe din Golf din Washington, DC.
Indiferent de modul în care președintele american Joe Biden sau eventualul său succesor abordează Siria și Caesar Act, oficialii de la Damasc ar putea ajunge la concluzia că timpul este de partea lor. Guvernul sirian mizează pe faptul că în următorii ani va apărea o nouă ordine mondială, mai puțin centrată pe Occident și mai multipolară.
După cum spune Otrakji pentru The Cradle, ”președintele Assad, în timpul discursului său de la summitul arab, a articulat strategia Siriei ca fiind una de așteptare răbdătoare, valorificând oportunitățile în timp ce Statele Unite se luptă cu o influență tot mai redusă asupra afacerilor globale”.
Într-adevăr, pe măsură ce lumea se îndreaptă spre de-dolarizare, sancțiunile americane vor avea un impact mai mic peste tot. Capitalele arabe influente, precum Abu Dhabi și Riad, care acum se angajează și fac tranzacții în mod deschis cu Rusia, Iranul și China, țări sancționate de SUA – ar putea fi mai puțin descurajate să desfășoare afaceri cu Siria. Altele, mai aliniate sau dependente de Washington, ar putea ezita să facă acest lucru, motiv pentru care Damascul ar putea spera ca saudiții și emiratezii să deschidă primii calea.
În al doilea rând, guvernele arabe dornice să readucă Siria în Liga Arabă ar putea încerca să profite de aceste relații pentru a reduce rolul Iranului în țara devastată de război. Deocamdată, potrivit secretarului general adjunct al Ligii Arabe, Hossam Zaki, membrii instituției ”au lăsat deoparte” cererea ca forțele iraniene să se retragă din Siria.
Dacă se adeverește, ar fi o concesie majoră din partea statelor CCG – una care ar spori sentimentul de încredere al Teheranului în regiune, după acordul diplomatic din 10 martie cu Arabia Saudită, care a atenuat izolarea regională a Republicii Islamice.
Este destul de sigur că statele arabe vor continua să încerce să influențeze reangajarea lor cu Damascul în moduri menite să reducă dependența strategică a Siriei de Iran, indiferent dacă acest lucru este realist sau nu. Însă mulți experți se îndoiesc că Arabia Saudită și alte state arabe/CCGC reușesc pe acest front.
”Istoria contează”, explică pentru The Cradle Dr. Marina Calculli, cercetător la Universitatea Columbia în cadrul Departamentului de Studii Orientale Mijlocii, Asia de Sud și Africa.
”Alianța dintre Siria și Iran are o origine ideologică. Ea se bazează pe convingerea că Siria și Iranul nu au spațiul pe care îl merită în ordinea internațională. Opoziția internă față de această alianță în cadrul [guvernului] Assad a fost ștearsă. Este puțin probabil ca Siria să își schimbe cu ușurință alianța cu Iranul pentru niște investiții în afaceri.”
În al treilea rând, există o dorință regională de a stopa comerțul ilicit cu Captagon (un drog sintetic), pe care Washingtonul și alții l-au atribuit în mare măsură Siriei și guvernului său. Deși Assad nu a abordat subiectul în discursul său din 19 mai de la Jeddah, acesta este un punct important pe agenda statelor arabe inundate de ”drogul de război” ilicit.
Speranța este că restabilirea relațiilor cu Damascul poate mobiliza guvernul Assad pentru a viza traficul de droguri. În condițiile în care țara se află încă sub sancțiuni americane severe, inclusiv Legea CAPTAGON, comerțul cu amfetamina care creează o mare dependență le oferă dealerilor sirieni și altor traficanți regionali venituri de miliarde în fiecare an.
Legea Cezar nu a funcționat: sărăcirea Siriei inhibă și mai mult accesul la resursele financiare care pot viza comerțul cu droguri. Cu toate acestea, se pare că Irakul și Iordania au fost de acord să coopereze cu guvernul sirian pentru a combate comerțul cu Captagon peste granițele lor. Nu este clar dacă cooperarea Damascului pe acest front a fost doar o chestiune de optică și de calcule politice pe termen scurt sau dacă reflectă o dorință reală de a colabora cu alte state regionale în problema traficului de droguri.
”Captagonul este cartea de aur a lui Assad, atuul său strategic în jocul normalizării. El ar fi dispus să desființeze comerțul cu Captagon doar în schimbul unei restaurări semnificative a relațiilor economice cu țările arabe și nu numai”, susține Dr. Calculli.
În al patrulea rând, este problema evidentă a prezenței militare ilegale a SUA în nord-estul Siriei. Damascul a cerut în mod constant ca forțele americane să părăsească țara, iar acum guvernul lui Assad obține un sprijin mai puternic din partea altor state arabe – alături de Rusia, Iran și China – atunci când face această cerere.
La începutul lunii mai, oficiali egipteni, irakieni, iordanieni și saudiți s-au întâlnit cu omologii lor sirieni și și-au exprimat dorința colectivă de a vedea guvernul lui Assad preluând controlul teritorial deplin al Siriei. Rămâne o întrebare deschisă dacă aceste state arabe prietenoase cu SUA (care susțin poziția guvernului sirian cu privire la ocupația americană în Siria) vor avea vreun efect asupra politicilor Washingtonului.
Unii experți se îndoiesc că revenirea Siriei în Liga Arabă va avea un impact asupra prezenței militare americane în Siria, unde trupele americane exploatează în mod persistent resursele naturale ale țării. Fatima Alghool, o jurnalistă siriană stabilită la Damasc, consideră că ceea ce va conta cel mai mult pentru viitorul ocupației americane pe teritoriul sirian este rezultatul alegerilor prezidențiale din 2024. Ea a explicat pentru The Cradle că există două scenarii probabile prin care armata americană se va retrage din Siria:
”Primul este un acord cu Damascul, ceea ce pare puțin probabil în viitorul apropiat. Al doilea ar fi repetarea scenariului irakian și retragerea forțelor americane din cauza costurilor ridicate pe care le plătesc, fie din punct de vedere financiar, fie moral”.
În al cincilea rând, este enigma legată de ce să facem cu cei peste 5,5 milioane de refugiați sirieni strămutați. Țările ca Turcia, care au găzduit milioane de sirieni strămutați din 2011, au trebuit să facă față unor provocări economice extreme. În prezent, aceste guverne sunt supuse unor presiuni mari pentru a duce mai departe planurile de repatriere a refugiaților sirieni.
În contextul discuțiilor de normalizare, oficialii iordanieni au subliniat necesitatea de a susține economia siriană și de a acorda amnistie refugiaților – mulți dintre ei neîncrezători în guvernul lui Assad – astfel încât să li se asigure siguranța și un cămin în care să se întoarcă. Însă, având în vedere realitatea crudă a condițiilor economice și a dinamicii politice din Siria, propunerile vor necesita mult mai multă planificare, investiții și negociere a garanțiilor decât există în prezent.
Alghool spune pentru The Cradle că, în timp ce Libanul, Iordania și Turcia fac presiuni pentru repatriere, ”Damascul leagă întotdeauna întoarcerea refugiaților de reconstrucție ca o condiție prealabilă pentru întoarcerea lor, argumentând că acești refugiați trebuie să găsească niște case în care să trăiască”. Dar cum se poate face acest lucru fără a ridica sau ocoli sancțiunile occidentale care vizează sectorul de reconstrucție al Siriei?
”Viziunea saudită în această privință coincide cu viziunea Damascului, care leagă întoarcerea refugiaților de asigurarea infrastructurii necesare și de îmbunătățirea condițiilor de viață în Siria, indicând intențiile saudite de a contribui la reconstrucția Siriei”, adaugă Alghool.
O victorie a republicanilor la următoarele alegeri din SUA ar putea deschide calea spre viitor, sugerează Alghool. Ea subliniază ”bunele relații” dintre republicani și statele din Golf, în special Arabia Saudită, și spune că Riadul poate exercita anumite presiuni asupra unui președinte republican pentru a o lăsa mai moale cu Siria ”și a se asigura că Washingtonul nu se va opune”.
În prezent, majoritatea statelor arabe privesc Siria în moduri care diferă puternic de obiectivul Washingtonului de a izola și sancționa Damascul până la prăbușire.
Rămâne totuși o diviziune în ceea ce privește măsura în care aceste state ar putea fi dispuse să procedeze cu Siria potrivit voinței americane. Membrii Ligii Arabe, cum ar fi Egiptul și Iordania, fac pași înainte gradual, încercând să smulgă concesii de la Damasc pentru fiecare mișcare pe calea normalizării. Alții, precum Tunisia și Emiratele Arabe Unite, pe de altă parte, nu par să ceară nimic de la guvernul lui Assad în schimbul reconcilierii.
Mai sunt și alții, cum ar fi mediatorul regional Oman, care nu s-a despărțit niciodată de Damasc, chiar și atunci când au făcut-o colegii din CCG ai sultanatului. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că Muscat, ”orașul negocierilor secrete”, a găzduit recent ”discuții secrete” directe între oficialii sirieni și americani pentru o serie de probleme urgente.
În urma discursului lui Assad de la Jeddah, guvernul sirian se simte încurajat și va încerca să facă presiuni pentru a se reintegra în continuare în rândul diplomației lumii arabe, cu cât mai puține concesii.
Dar lucrurile se mișcă rapid atât în geopolitica regională, cât și în cea globală. Modul în care diferiții membri ai Ligii Arabe vor alege să angajeze Damascul și cum vor juca propriile lor rivalități în raport cu guvernul lui Assad – și cu presiunea occidentală asupra Siriei – va deveni mai clar în acest an și în anul următor.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60