De la democrat, la dictator și invers: narațiunile presei occidentale despre Erdogan

Un comentariu de Mohamad Hasan Sweidan pentru The Cradle

De-a lungul celor 20 de ani de guvernare a lui Erdogan, narațiunea presei occidentale a trecut de la a-l numi ”reformator” la a-l cataloga drept ”dictator”. Acum, odată cu revenirea electorală neașteptată a președintelui turc, tonul presei occidentale s-a îndulcit din nou.

”Îndepărtarea lui Erdogan ar fi, fără îndoială, întâmpinată cu sunetul dopurilor de șampanie care vor pocni de la Berlin la Washington.” – Middle East Eye

”În timp ce polarizantul Erdogan a devenit din ce în ce mai autoritar, Kilicdaroglu și-a construit o reputație de constructor de poduri și promite să restabilească democrația.” – Associated Press

”Cu toate acestea, după 10 ani de guvernare autoritară în creștere, apetitul pentru schimbare este puternic.” – The Guardian

”Experții spun că alegerile de duminică vor determina dacă Turcia poate reveni la un regim democratic sau își va continua drumul spre o autocrație.” – NPR

”Miza ar putea fi cu greu mai mare, în primul rând pentru turcii înșiși, care s-ar putea îngrijora în mod justificat că autoritarismul ar ceda locul dictaturii dacă domnul Erdogan ar câștiga un nou mandat.” – Washington Post

După primul tur al alegerilor din Turcia, din 14 mai, care au fost atent analizate, discursul occidental a suferit brusc o schimbare notabilă. Înainte de alegerile prezidențiale, multe instituții media occidentale l-au criticat dur pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, caracterizându-l drept un dictator responsabil de erodarea democrației în țara sa.

Dimpotrivă, acestea l-au prezentat în mod colectiv pe principalul său candidat la președinție, Kemal Kilicdaroglu, drept un lider care va restabili democrația în Turcia. Însă situația s-a schimbat după ce primul tur de scrutin nu a fost concludent.

Geneza interesului presei occidentale pentru Erdogan

Angajamentul mass-media occidentale față de Erdogan a început în 2003, când acesta a preluat pentru prima dată rolul de prim-ministru al Turciei. Inițial, presa străină a fost precaută în abordarea lui Erdogan, întrucât ascensiunea unui ”lider islamist” în Turcia modernă era o evoluție fără precedent; mai degrabă, a fost privită ca un ”experiment” care trebuia observat.

Dar, în paralel cu evoluția opiniei guvernelor respective, sprijinul presei occidentale pentru Erdogan a început să crească în anii care au urmat, iar Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) a fost adesea salutat ca fiind ”partidul musulman-democrat model”.

Laudele fostului președinte american George W. Bush la adresa lui Erdogan în 2004 au încurajat și mai mult mass-media occidentale să se ralieze în spatele liderului turc. La acea vreme, Bush s-a referit la Turcia ca la un ”model” de guvernare islamică și a îndemnat alte națiuni musulmane să îi urmeze exemplul.

Idealul occidental al unui stat islamic se măsoară, în cele din urmă, prin aderarea acestuia la ordinea occidentală bazată pe reguli, astfel că Erdogan a fost descris cu drag ca fiind ”un om profund religios, cu talent pentru politica dură a politicii democratice”. Un reformator pios, ca să spunem așa, care urmărea să modernizeze Turcia și să promoveze o integrare mai strânsă cu lumea occidentală.

Schimbarea percepțiilor

Imaginea occidentală despre Erdogan a început să se schimbe în jurul anului 2009, după ce acesta s-a retras de la conferința de la Davos din cauza unei confruntări cu președintele israelian de atunci, Shimon Peres. În timpul duelului verbal, Erdogan l-a atacat pe Peres, spunând: ”Tu ucizi oameni, eu îmi amintesc de copiii care au murit pe plaje”.

Inițial, presa occidentală a reacționat la acțiunile lui Erdogan la Davos cu critici prudente, deoarece au considerat că ar putea afecta reputația internațională a Turciei, membră NATO. Dar atenția negativă a presei față de Erdogan s-a intensificat după ce Turcia a trimis o flotilă umanitară în Fâșia Gaza asediată în 2010. Flotila turcească – al cărei obiectiv era de a sparge blocada din Gaza – a fost formată din nave care transportau aproximativ 750 de activiști pentru drepturile omului și activiști politici, precum și reprezentanți ai presei internaționale și ajutoare umanitare.

Ulterior, comandourile navale israeliene au efectuat un raid asupra navelor flotilei, soldat cu morți și răniți. A fost momentul în care presa occidentală a început să evidențieze o serie de preocupări cu privire la Erdogan, promovând un sentiment tot mai mare de angoasă față de comportamentele sale.

Intensificarea ofensivei mediatice

Adoptarea retoricii ascuțite și ofensive a Occidentului la adresa lui Erdogan – de la izbucnirea așa-numitei Primăveri Arabe până la alegerile din mai 2023 – poate fi atribuită unor trei evenimente principale.

Primul a fost răspunsul Turciei la Primăvara Arabă de la începutul anului 2011. Ankara a început să ia decizii care au fost percepute ca fiind contrare intereselor geopolitice occidentale. De exemplu, în pofida schemei turco-occidentale de răsturnare a președintelui sirian Bashar al-Assad, Turcia a intrat în conflict cu forțele kurde susținute de SUA și a sprijinit o serie de grupuri de opoziție jihadiste aliniate la ambițiile teritoriale ale Ankarei în nordul Siriei.

Un alt factor de tensionare a relațiilor cu Occidentul a fost sprijinul lui Erdogan pentru Frăția Musulmană din Egipt și opoziția sa fermă față de lovitura de stat din 2013 care l-a înlăturat pe fostul președinte egiptean Mohamed Morsi și l-a instalat în locul său pe generalul Abdel Fattah al-Sisi.

În urma Primăverii arabe, presa occidentală și-a intensificat criticile la adresa lui Erdogan, cu afirmații potrivit cărora acesta pierdea controlul asupra Turciei, iar guvernarea AKP se va încheia în curând. Problemele de corupție legate de Erdogan au început să prolifereze în mass-media, continuând în același timp să recunoască, cu părere de rău, popularitatea acestuia în țară. Atacul mediatic la adresa lui Erdogan s-a intensificat după protestele din 2013 din Turcia, ceea ce a dus la apeluri pentru reevaluarea relației Washingtonului cu Ankara.

A doua motivație pentru retorica ofensivă a presei occidentale a fost referendumul din 2017 din Turcia, care a schimbat guvernarea țării de la un sistem parlamentar la unul prezidențial. Succesul lui Erdogan în consolidarea puterii a eliminat orice bariere rămase între el și mass-media occidentală. Referendumul a avut loc la scurt timp după o tentativă eșuată de lovitură de stat, presupus susținută de SUA, în urma căreia Erdogan i-a marginalizat pe cei care erau considerați neloiali față de el, consolidându-și astfel controlul asupra statului.

În această perioadă, controlul sporit al lui Erdogan și independența și asertivitatea tot mai mari ale Turciei nu au fost pe placul intereselor occidentale. Deciziile sale ”nonconformiste” de a achiziționa rachete rusești S-400, de a semna un acord privind frontiera maritimă cu Libia în ciuda obiecțiilor puternice ale Greciei și Egiptului, de a consolida relațiile cu Iranul și de a sfida sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au tensionat și mai mult relația.

Astfel, anul 2017 a marcat o schimbare semnificativă în percepția presei occidentale asupra Turciei lui Erdogan, de la o țară ”model” cu majoritate musulmană la ”o dictatură mascată ca fiind o democrație NATO”.

A treia motivație a fost legată de alegerile prezidențiale din 2023 din Turcia. Având în vedere controlul incontestabil al lui Erdogan asupra statului, singura posibilitate de schimbare era prin intermediul urnelor de vot. Presa occidentală a văzut aceste alegeri ca pe o oportunitate de a susține un președinte care să fie mai ascultător în servirea intereselor euroatlantice.

Fiind un instrument puternic de modelare a opiniei publice, mass-media occidentală și-a intensificat campania preelectorală împotriva lui Erdogan, în care acesta a fost frecvent caracterizat ca fiind în slujba intereselor Rusiei. Mass-media străine nu s-au limitat la a-l critica pe Erdogan, ci i-au susținut în mod activ pe rivalii săi în încercarea de a influența alegătorii turci. Potrivit comentatorilor occidentali, Turcia se afla la răscrucea dintre o revenire la democrație sau continuarea represiunii sub conducerea lui Erdogan.

Discursul occidental de după alegeri

Cu toate acestea, după primul tur de scrutin, a avut loc o schimbare notabilă în discursul presei occidentale, care a început să relateze evenimentele în desfășurare fără a oferi opinii ferme. În mod surprinzător, unele instituții media au început chiar să îl apere pe Erdogan, cu articole care sugerau că președintele turc nu ar mai trebui să fie etichetat drept dictator, deoarece a depășit în mod clar o înfrângere categorică în alegerile democratice.

Revenirea narativă a fost interesantă în sine. Occidentul și mass-media devotată aveau în mod clar așteptări mari de la înfrângerea lui Erdogan în primul tur al alegerilor prezidențiale. Majoritatea sondajelor de opinie favorizaseră o înfrângere a lui Erdogan. Unii observatori turci sugerează că Erdogan a permis în mod deliberat ca sondajele să îi favorizeze pe adversarii săi, chiar și unele grupuri de reflecție pro-Erdogan prezicând o victorie a opoziției. Este posibil ca strategia să fi fost menită să sporească încrederea opoziției și să îi motiveze pe susținătorii lui Erdogan să participe activ, întrucât Erdogan se confrunta cu o amenințare reală de a pierde.

Re-angajarea cu Erdogan

Succesul lui Erdogan în a-și asigura o majoritate parlamentară și a câștiga potențial alegerile prezidențiale a părut să îi reducă la tăcere pe criticii săi occidentali. În loc de titluri care îl atacau pe Erdogan, au început să apară articole despre cum Occidentul ar trebui să învețe să îl tolereze.

Schimbarea tonului presei occidentale s-a materializat chiar înainte de cel de-al doilea tur de scrutin (programat pentru 28 mai), ceea ce sugerează o îndulcire a criticilor pentru a atenua impactul asupra candidatului cu mari șanse de a câștiga în alegerile de duminică.

Observând această schimbare în discursul occidental – care reflectă invariabil tacticile și pozițiile autorităților atlantiste – se poate afirma că Occidentul colectiv se așteaptă acum ca Erdogan să rămână la putere. Prin atenuarea atacurilor, guvernele occidentale s-au retras la realismul post-electoral, semnalându-și intenția de a se angaja cu un alt guvern condus de Erdogan – în ciuda accentului pe care acesta îl pune pe menținerea unor relații echilibrate atât cu atlantiștii, cât și cu eurasiaticii.

Rezultatul alegerilor din Turcia din 14 mai a reprezentat o schimbare semnificativă în tonul acoperirii mediatice occidentale, care a trecut acum la unul de liniștire și la o abordare prudentă de așteptare până la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale turcești din acest weekend.

Interesant este faptul că opoziția, care până acum câteva săptămâni era considerată crucială pentru ”susținerea democrației” în Turcia, este acum vizibil absentă din discursul presei străine. Politicianul catalogat drept ”dictator” pe 13 mai devenea brusc, la doar două zile distanță, perfect frecventabil.