Un punct de vedere de Norbert Häring, jurnalist independent din Germania

Scandalul legat de mega-cumpărările de vaccinuri ale lui von der Leyen de la Pfizer capătă noi dimensiuni.

Pentru că presa omite atât de cuprinzător și omniprezent să relateze despre renegocierile Comisiei Europene cu Pfizer în legătură cu mult prea multe ”vaccinuri” comandate și plătite, vreau să încalc aici drepturile de autor, contrar obiceiului meu, și să reproduc un text sumar pe Twitter al parlamentarului european Martin Sonneborn. Sunt convins că acesta mă va ierta.

Iată tweet-ul oarecum prescurtat al lui Sonneborn din 6 mai. Pare a fi cel mai actual și mai informativ lucru pe care îl puteți citi pe această temă. Vă recomand lectura textului integral, deoarece este și mai amuzantă. Subtitlurile sunt ale mele. Rezultatul intermediar prezumtiv uluitor al renegocierii poate fi găsit în partea de jos, la rubrica Rezumat:

”Un rezultat intermediar al renegocierilor dintre Comisia Europeană și gigantul farmaceutic american Pfizer tocmai a fost dezvăluit – nu nouă, ci jurnaliștilor de la Financial Times britanic și de la agenția de știri Reuters.

Dacă informațiile lor sunt corecte, Comisia propune înlocuirea obligației de plată de 10 miliarde de euro către Pfizer cu o obligație de plată de 10 miliarde de euro către Pfizer. Un joc de culise interesant.”

Și în timp ce ne întrebăm de ce nu găsim acest colac peste pupăză în presa germană, să recapitulăm pe scurt geneza și conținutul contractelor UE privind vaccinurile.

Cum au apărut contractele

În mai 2021, Comisia a încheiat cel mai mare contract din istoria farmaceutică. După două acorduri inițiale (din noiembrie 2020 și februarie 2021) cu Pfizer/Biontech pentru cumpărarea a 600 de milioane de doze (în total), au lansat o comandă repetată pentru încă 900 de milioane de doze – cu o opțiune de alte 900 de milioane, care (din fericire) nu a fost niciodată declanșată.

A fost de departe cel mai mare dintre toate contractele negociate de UE – și, cu un volum presupus de 35 de miliarde de euro, de asemenea, cel mai mare contract de achiziție semnat vreodată de Comisie cu un actor singular de pe piață. Numai acest lucru este un motiv suficient pentru o analiză mai atentă.

Odată cu al treilea contract parafat cu Pfizer, nu doar volumul de achiziție a crescut cu 25%, ci și prețul: de la 15,50 la 19,50 euro pe doză. Un megadeal unic din punct de vedere istoric, în care prețurile unitare cresc și ele odată cu creșterea cantităților de achiziție? (…)

În plus, Comisia a acordat Pfizer, care domina deja piața, un cvasi-monopol pe piața UE a vaccinurilor – o încălcare deschisă a legislației UE în materie de concurență. Nu în ultimul rând, răspunderea producătorului, precum și ajustările contractuale ulterioare și clauzele de ieșire au fost în mare parte excluse. (…)

Negociată de von der Leyen însăși

Apropo, acordul a fost încheiat după ce doamna von der Leyen a avut un schimb direct de telefoane și mesaje scurte cu Albert Bourla, directorul general al unui producător de renume mondial de potențiatori sexuali, care, conform propriului istoric al companiei, trebuie clasificat în cel mai bun caz ca fiind dubios, dacă nu chiar cripto-criminal. Nicio altă companie farmaceutică din lume nu a fost nevoită să fie mustrată de autorități și tribunale pentru practicile sale comerciale atât de des ca Pfizer – în medie de patru ori pe an. În 22 de ani, compania a avut 90 de sancțiuni documentate, dintre care unele au fost precedate de încălcări juridice grave (iar acestea sunt doar cele descoperite).

Von der Leyen pare să fi reușit să submineze cu succes discuțiile oficiale ale UE cu industria farmaceutică, care trebuiau să se desfășoare conform unui protocol stabilit de negociatori și experți mandatați de Comisie. Ea a deturnat negocierile pentru acest al treilea cel mai mare, cel mai scump, cel mai distorsionator al concurenței și cel mai prost făcut contract cu Pfizer în părțile sale cruciale – depășindu-și autoritatea de președinte al Comisiei și încălcând normele procedurale obligatorii pentru funcționarii UE.

În orice caz, asta ar explica de ce Comisia nu a putut pune la dispoziția Curții de Conturi Europene niciun produs birocratic intern pentru contractul cu Pfizer, nicio notă de negociere, niciun contract preliminar, nicio schiță mâzgălită de mână cu numere pe ea – nimic.

Contractele sunt ținute cu încăpățânare la secret

De doi ani de zile, Comisia și von der Leyen, care și-au simulat întotdeauna angajamentul față de transparență prin cascade verbale de un prost gust asurzitor, refuză să publice contractele încheiate – chiar și Parlamentul și comisia de anchetă nu au ocazia să vadă decât niște copii înnegrite.

În mod la fel de categoric, refuză să predea SMS-urile dintre von der Leyen și Bourla care au pregătit terenul pentru contract – și astfel se opun nu numai cererii (legitime) de informații din partea jurnaliștilor și a deputaților europeni, ci și cererilor Ombudsmanului European Emily O’Reilly și chiar cererii (destul de) insistente a Curții de Conturi Europene.

(…) La mai bine de doi ani de la încheierea contractelor în cauză, perpetuarea continuă a acestei opacități instituționale începe să echivaleze cu un act de obstrucție politică rău intenționată. Ombudsmanul European Emily O’Reilly consideră extrem de ”perplex” faptul că von der Leyen refuză în continuare să răspundă măcar la nenumăratele plângeri și reclamații (inclusiv din partea New York Times). (…)

Și în timp ce ancheta penală a Parchetului European EPPO, cunoscută încă din octombrie anul trecut, este încă în plină desfășurare, Comisia a făcut-o de oaie din nou.

Renegocieri în secret

Aceasta a intrat în noi negocieri cu Pfizer – desigur, fără intenția hotărâtă de a repeta cu încetinitorul fiecare dintre fărădelegile sale anterioare. Încă o dată, se iau decizii în spatele ușilor închise, în cadrul unor negocieri secrete, ocolind propria responsabilitate cu privire la utilizarea fondurilor UE pentru a cumpăra produse de la un singur producător american. Un sistem înrădăcinat în spatele unei birocrații instituționale nu ar putea să își arate mai clar incapacitatea notorie de a se autocorecta.

Prin urmare, informațiile accesibile sunt încă o dată puține și deloc lipsite de ambiguități. Cu toate acestea, îndrăznim să punem cap la cap evenimentele actuale după cum urmează.

Este vorba despre ajustarea celui de-al treilea contract gigantic von der Leyen-Pfizer, prin care Comisia se angajase în mod obligatoriu să cumpere 900 de milioane de doze până la sfârșitul anului 2023. Aproximativ 400 de milioane dintre aceste unități au fost deja livrate, restul de 500 de milioane mai trebuie să fie cumpărate de membrii UE până la finele anului.

Inutil să mai spunem că cererea de vaccinuri a ajuns practic în impas, în timp ce depozitele sunt pline până la refuz, iar toate datele de expirare anunțate anterior cu litere de tipar (chiar și în braille) s-au materializat în mod real. (…)

În mod surprinzător, Comisia a rezistat mult timp să reia negocierile cu Pfizer – în ciuda unei supraoferte de vaccinuri în UE care nu mai putea fi trecută cu vederea. Numai după o presiune masivă din partea Bulgariei, Poloniei, Ungariei, Lituaniei, Italiei, Austriei, României și a altor state, Comisia a acceptat să înceapă renegocierile, deși cu un scrâșnet de dinți de nivelul 8 (scara Richter).

Punctul de plecare al renegocierilor este reprezentat de cele 500 de milioane de doze care (NU) mai trebuie cumpărate. La prețul de listă de 20 de euro/doză, rezultă un pasiv (provenit din contractul laic încheiat în 2021) de 10 miliarde de euro.

Potrivit Financial Times, contractul renegociat prevede acum reducerea cantității de vaccin care trebuie achiziționată de la 500 de milioane de doze la un total de 280 de milioane. În viitor, urmează să fie achiziționate 70 de milioane de doze pe an, iar în același timp, perioada de livrare va fi prelungită până în 2026. Pfizer este dispusă să anuleze unitățile comandate inițial, dar care acum nu au fost achiziționate, în schimbul unei taxe de anulare de 10 euro pe doză. Dar numai dacă UE acceptă în schimb un preț mai mare pentru dozele care urmează să fie livrate până în 2026. În colțurile întunecate din curtea școlii (și din industria farmaceutică), acest lucru se numește taxă de flexibilitate.

Dacă nu am calculat greșit, asta înseamnă că cele 220 de milioane de doze de vaccin care urmează să fie anulate în deviere de la contractul inițial reprezintă o sumă de 2,2 miliarde de euro. 2,2 miliarde de euro taxă de anulare pentru un serviciu care nu va fi prestat – asta sună ca o afacere pe care am dori să o facem și noi. (…)

Într-o declarație scrisă a comisarului pentru sănătate, Stella Kyriakides, se spune că, pe lângă această ”reducere substanțială a dozelor” (taxa de anulare: 2,2 miliarde), au obținut și ”prelungirea contractului nostru mult peste 2023”.

Prelungire, ați auzit bine. Potrivit ultimului proiect, Comisia vrea să se angajeze să cumpere 70 de milioane de doze pe an până în 2026 pentru a-și organiza ”trecerea la vaccinuri mai noi”. Însă acestea nu vor mai fi remunerate conform listei de prețuri actuale (20 de euro/doză), ci conform unei noi liste de prețuri încă necunoscute. Evident, mai mari, adaptate fiecărui vaccin creat în viitor.

Dacă nu am calculat greșit, acest lucru înseamnă că cel puțin încă 5,6 miliarde de euro din contractele obligatorii ale UE vor ajunge în conturile de economii și în conturile offshore ale Pfizer. Iar având în vedere prețul actual de vânzare al Pfizer în SUA, de 110-130 de dolari pe doză, suntem atât de amețiți încât nu mai putem calcula aici rezultatul în mod fiabil.

Rezumat

Să rezumăm: Comisia propune să renunțe la 220 de milioane de doze Pfizer comandate inițial în schimbul unei taxe de anulare de 2,2 miliarde de euro. Tot Comisia renunță la o nouă comandă de 280 de milioane de unități, deghizată în renegociere de realocare, pentru o sumă cuprinsă între 5,6 miliarde și o alta pe care nu o mai putem calcula în mod fiabil.

Înlocuiește astfel o obligație de plată către Pfizer de (aproape exact) 10 miliarde de euro cu o obligație de plată către Pfizer de (cel puțin) 10 miliarde de euro.

Inutil să mai spunem că Pfizer – cuvânt-cheie al optimizării fiscale – își prelucrează desigur profiturile obținute în UE înainte ca acestea să iasă în cele din urmă prin paradisurile fiscale încă legale din UE – Irlanda, Olanda și Luxemburg – la o rată de impozitare care ar trebui să vă facă să lăcrimați (12,5%).

Și nu mai este nevoie să spunem că aceasta este a doua oară când Comisia îi acordă companiei americane un monopol de necontestat asupra afacerii europene cu vaccinuri Covid. ”Dacă BioNTech/Pfizer furnizează aproximativ 70 de milioane de doze pe an în următorii ani, aceasta reprezintă cam toată piața”, citează Financial Times ”o persoană familiarizată cu negocierile”. Nu numai că este vorba de o nouă încălcare a sacrosanctului principiu al concurenței la nivelul întregii UE, ci și de un contrast flagrant cu imperativul diversificării, care se aplică nu mai puțin politicii de achiziții publice a UE decât portofoliului său de servicii medicale: ”Diversificarea portofoliului este esențială”, afirmă șeful Agenției Europene pentru Medicamente, Emer Cooke. (…)

De altfel, același principiu se aplică și în cazul achizițiilor de arme și muniții din ce în ce mai dezinhibate ale UE. Comisia a încredințat aprobarea proiectelor din Fondul european de apărare, în valoare de 8 miliarde de euro, unei rețele opace de experți externi, fără nici cea mai mică garanție că vor fi evitate conflictele de interese și că va fi respectat Codul de conduită al UE. Ombudsmanul Emily O’Reilly ”a subliniat că numele acestor experți nu se găsesc nicăieri – ceea ce este neobișnuit după standardele UE și, în opinia sa, subminează controlul public”. (Politico) (…)

P.P.P.P.S.: O moțiune depusă de ecologistul francez Michèle Rivasi pentru a tăia cel puțin accesul privilegiat al lobbyiștilor Pfizer la instituțiile UE în schimbul disprețului lor față de democrația europeană a fost blocată de Biroul Parlamentului European, din care fac parte președintele Parlamentului, Roberta Metsola, precum și vicepreședinții de renume mondial Rainer Wieland (CDU), Katarina Barley (SPD) și Nicola Beer (FDP). Prezidiul a anunțat că vrea să o întrebe chiar pe doamna von der Leyen despre acest lucru, cel mult cu ajutorul liderilor partidelor parlamentare. Dar fără publicitate, bineînțeles. Și asta, de asemenea, abia într-o zi îndepărtată, după cum se vede, deoarece au trecut doar zece ședințe ale Prezidiului și zece săptămâni și jumătate de atunci.”