O analiză de Matthew Ehret pentru The Cradle

Posibila izbucnire a unui război civil declanșat de o luptă între facțiuni în cadrul guvernului militar sudanez reprezintă o amenințare de destabilizare dincolo de granițele națiunii – în Africa, Asia de Vest și în ordinea multipolară emergentă. Acest lucru îi convine foarte bine Occidentului.

Povestea Sudanului este una a contrastelor și contradicțiilor. O țară cu un potențial și resurse extraordinare, dar afectată de sărăcie, conflicte și exploatare. Forțele care destramă Sudanul în prezent sunt complexe și cu multiple fațete, dar un lucru este sigur: viitorul națiunii sudaneze este strâns legat de peisajul geopolitic mai larg.

Pentru a înțelege pe deplin dinamica acestui conflict în creștere, este esențial să privim dincolo de granițele Sudanului. Trebuie să acordăm atenție chimiei geopolitice mai largi care se joacă în Cornul Africii, în Golful Persic, în regiunea Asiei de Vest și chiar în Ucraina.

Cândva cea mai mare națiune africană, cu o populație de 46 de milioane de locuitori și a treia cea mai mare suprafață continentală, Sudanul a suferit o schimbare seismică în 2011, odată cu o balcanizare promovată de Occident, care a împărțit țara în ”nordul musulman” și ”sudul creștin/animist”.

Extremități de bogăție și sărăcie 

Țara este binecuvântată cu una dintre cele mai bogate zone ale pământului în materie de resurse de apă. Nilul Alb și Nilul Albastru se combină pentru a forma râul Nil, care curge spre nord în Egipt. Abundența de apă din Sudan este completată de soluri fertile și de depozite imense de aur și petrol.

Majoritatea acestor resurse se află în sud, creând o diviziune geologică convenabilă pe care strategii occidentali o exploatează de peste un secol pentru a promova secesiunea.

În ciuda abundenței resurselor sale, Sudanul este, de asemenea, una dintre cele mai sărace națiuni din lume. Treizeci și cinci la sută din populația sa trăiește în sărăcie extremă, iar un număr impresionant de 20 de milioane de persoane – sau 50 la sută din populație – suferă de insecuritate alimentară.

Deși Sudanul a obținut independența politică în 1956, la fel ca multe alte foste colonii, nu a fost niciodată cu adevărat independent din punct de vedere economic. Britanicii au utilizat o strategie pe care o mai folosiseră înainte de a părăsi India în 1946 – dezbină și cucerește – împărțind triburile ”nordice” și ”sudice”, ceea ce a dus la războaie civile care au început cu câteva luni înainte de independența Sudanului în 1956.

Un general împotriva altui general

După obținerea independenței în 2011, Sudanul de Sud a fost aruncat într-un război civil brutal care a durat șapte ani. Între timp, nordul a fost lovit de două lovituri de stat; prima în 2019, care l-a înlăturat pe președintele Omar al-Bashir, și a doua în 2021, care a dus la formarea actualului guvern de tranziție și de împărțire a puterii, condus de doi militari: președintele Consiliului Suveran, generalul Abdel Fattah al-Burhan, și adjunctul său, generalul Mohamed Hamdan Dagalo.

Sunt cei doi foști aliați deveniți rivali și aflați acum în centrul conflictului care trage Sudanul în două direcții opuse, pe fundalul ordinii multipolare în curs de formare rapidă.

După lovitura de stat din 2021 din Sudan, cei doi generali rivali, Dagalo și Burhan, au continuat impulsul spre construirea unor proiecte de anvergură. China a finanțat un program de reabilitare a 4.725 km de căi ferate din epoca colonială, ce leagă portul Sudanului de Darfur și Ciad.

Un raport recent al The Cradle sugerează că, dacă pacea se menține în Cornul Africii și dacă noua înțelegere Iran-Arabia Saudită are ca rezultat un proces de pace durabil în Yemen, atunci renașterea proiectului Podul Cornului Africii, propus ultima dată în 2010, ar putea deveni realitate.

Sudul global beneficiază de pe urma cooperării dintre China și Rusia

În ultimul deceniu, parteneriatul strategic dintre China și Rusia a câștigat rapid popularitate în rândul țărilor din Sudul Global. Având în vedere că cele cinci state membre BRICS reprezintă peste 3,2 miliarde de persoane și 31,5% din PIB-ul global, China și Rusia au oferit sprijin financiar pentru proiecte majore de infrastructură, apă și energie, sprijinind în același timp nevoile militare ale națiunilor care se confruntă cu destabilizarea.

Fenomenul a pregătit terenul pentru o nouă eră de geoeconomie bazată pe cooperare reciproc avantajoasă. Cornul Africii, care include Sudanul de Nord și de Sud, Etiopia, Eritreea, Djibouti, Somalia și Kenya, a fost atras în această dinamică pozitivă de pace și dezvoltare.

Etiopia a reușit să pună capăt conflictului său de 20 de ani cu vecina Eritreea în 2018 și să stingă un potențial război civil în noiembrie 2022. Mai mult, eforturile diplomatice ale Chinei au facilitat un acord de pace între Arabia Saudită și Yemen, în timp ce chiar și în Siria a apărut o nouă speranță, odată cu consensul Ligii Arabe că doctrina de schimbare a regimului condusă de SUA împotriva președintelui Bashar al-Assad a luat sfârșit.

Perspectivele multipolare ale Sudanului

În timp ce cauza violențelor recente din Sudan rămâne incertă, există câteva lucruri cunoscute. Înainte de recenta izbucnire a violențelor care a făcut aproape 500 de victime, Sudanul făcea pași importanți în direcția consolidării participării sale la alianța multipolară emergentă.

Pașii au inclus depunerea de către Sudan a unei cereri de aderare la alianța BRICS+ împreună cu alte 19 națiuni, inclusiv state africane bogate în resurse precum Algeria, Egipt, Nigeria și Zimbabwe. Decizia Sudanului de a acorda Rusiei utilizarea integrală a portului Sudan și de a se angaja în dezvoltarea economică pe scară largă cu China, Rusia, Egipt și Kuweit a fost considerată de mulți o evoluție pozitivă, dar a atras amenințări cu ”consecințe” din partea ambasadorului SUA, John Godfrey.

În aprilie 2021, au fost semnate acorduri pentru construirea unei căi ferate Egipt-Sudan de 900 km care să lege Aswan de Wadi Halfa și Khartoum din Sudan. În iunie 2022, a fost finalizat un studiu de fezabilitate comandat în comun de guvernul Etiopiei și Sudanului, care a conturat o cale ferată cu ecartament standard de 1.522 km, menită să lege Addis Abeba din Etiopia de Khartoum și de portul Sudan.

În ianuarie 2022, China s-a angajat să ofere sprijin financiar și tehnic pentru extinderea căii ferate Mombasa-Nairobi din Kenya, de 578 km, către Uganda, Sudanul de Sud și Republica Democrată Congo, precum și către Etiopia, unde calea ferată Addis Abeba-Djibouti, construită de chinezi, a fost finalizată în 2017. În acest proiect cuprinzător, au fost incluse și extinderi în Eritreea.

Canalul Jonglei

Atât apa, cât și petrolul sunt resurse abundente în Sudanul de Sud, ceea ce face ca securitatea regiunii să fie o prioritate absolută pentru interesele africane ale Beijingului. În ciuda acestei abundențe, infrastructura țării este slabă. Sudanul nu dispune de mijloace pentru a transporta resursele sale pe piață sau pentru a le utiliza în scopuri industriale.

Apa este la fel de importantă din punct de vedere geopolitic ca și petrolul, dacă nu chiar mai mult. Astfel, în urmă cu aproape patruzeci de ani, a fost lansat proiectul canalului Jonglei, care urmărea să conecteze Nilul Alb și Nilul Albastru în Sudanul de Sud, creând un canal de 360 km care să devieze scurgerile de apă din Nilul Alb superior.

Canalul urma să ducă la direcționarea a 25 de milioane de metri cubi de apă pe zi către nord, în Egipt, în timp ce 17.000 de kilometri pătrați de teren mlăștinos urmau să fie transformați în terenuri agricole. Proiectul ar face ca terenurile deșertice din Egipt și din nordul Sudanului să înflorească, transformând Sahelul în grânarul Africii. Cu toate acestea, proiectul a fost oprit după ce 250 km din cei 360 au fost săpați de o mașină de fabricație germană Bucketwheel de 2.300 de tone, ghidată cu laser.

Armata de Eliberare a Poporului Sudanez din sudul Sudanului (SPLA), secesionistă, condusă de John Garang De Mabior, cu educație occidentală, a declanșat un război civil în 1983 și a răpit operatorii utilajului, oprind efectiv proiectul. În special, teza de doctorat susținută de De Mabior în 1981 în SUA s-a axat pe daunele de mediu pe care le-ar fi provocat canalul Jonglei dacă nu ar fi fost gestionat corect.

Încurcarea apelor

În ciuda încercărilor fostului președinte Omar al-Bashir de a relua proiectul începând din 1989 – până la împărțirea Sudanului în 2011 – destabilizările constante nu au permis niciodată continuarea săpăturilor.

Lucrurile au început să se schimbe atunci când, pe 28 februarie 2022, vicepreședintele pentru infrastructură al Sudanului de Sud, generalul Taban Deng Gai, a cerut reluarea activității la canalul Jonglei: ”Pentru ca pământul nostru să nu fie scufundat de inundații, haideți să permitem ca această apă să curgă către cei care au nevoie de ea în Egipt”.

Generalul Taban a făcut referire la un raport al ONU care detaliază cei 380.000 de civili strămutați din cauza recentelor inundații din zona umedă Sudd: ”Soluția constă în deschiderea căilor navigabile și reluarea forajului canalului Jonglei, pe baza condițiilor și a interesului Sudanului de Sud în primul rând.”

Generalul Taban a colaborat îndeaproape cu ministrul sud-sudanez al resurselor de apă și al irigațiilor, Manawa Gatkouth, primul care a reluat acest proiect de la împărțirea din 2011, prezentând o propunere Consiliului de tranziție din Sudanul de Sud în decembrie 2021.

Propunerea s-a născut direct din acordurile de construire a unor proiecte de cooperare în domeniul apei la care Gatkouth a ajuns cu guvernul egiptean în septembrie 2020.

La acea vreme, ministrul egiptean al resurselor de apă a declarat că ”Egiptul va crește numărul de proiecte de dezvoltare pentru colectarea și stocarea apei de ploaie, cu scopul de a servi populația Sudanului de Sud”.

Cizme pe teren: Occidentul se întoarce

În mod previzibil, criza sudaneză a atras atenția datorită implicării forțelor militare anglo-americane. Pe 23 aprilie, președintele american Joe Biden a anunțat o rezoluție pentru desfășurarea de trupe în Sudan, Djibouti și Etiopia.

În timp ce toate celelalte națiuni s-au mișcat rapid pentru a-și îndepărta cetățenii și personalul diplomatic din calea pericolului, 16.000 de civili americani au rămas fără sprijin, oferind o scuză convenabilă pentru a introduce forțele militare americane în peisaj cu scopul de a ”restabili ordinea”.

Apariția surpriză a subsecretarului de stat american Victoria Nuland în regiune pe 9 martie este, de asemenea, demnă de luat în seamă. Ca unul dintre principalii arhitecți ai transformării Ucrainei într-un stat capabil să lupte împotriva Rusiei, Nuland s-a lăudat în timpul vizitei sale că a discutat despre o ”tranziție democratică în Sudan”, alături de preocupările sale umanitare pentru Somalia și Etiopia.

Sudanul, de altfel, este dependent de importurile de grâu, dintre care 85% provin din Ucraina și Rusia.

Până în prezent, National Endowment for Democracy (NED) finanțează peste 300 de organizații distincte ale societății civile din Africa, și cel puțin 13 din Sudan – toate acestea folosesc tactica testată și dovedită de a folosi ca armă liberalii locali pro-occidentali pentru a-și distruge propriile națiuni sub acoperirea ”consolidării democrației”, a drepturilor omului și a acțiunilor ”anticorupție”.

Dimpotrivă, Sudul global consideră din ce în ce mai mult că puterile multipolare în ascensiune, China, Rusia și grupul tot mai mare de aliați ai acestora, avansează o abordare non-ipocrită pentru a sprijini proiecte de infrastructură vitale și interese naționale autentice.

Acești noi actori de pe scena internațională acordă prioritate finalizării rețelelor de apă, alimente, energie și transport la scară largă, care nu numai că aduc beneficii tuturor părților implicate, dar au și un impact pozitiv asupra regiunilor din afara granițelor naționale.

Proiectele transformatoare, cum ar fi ambițioasa Inițiativă Belt and Road (BRI) a Beijingului de mai multe trilioane de dolari, promovează unitatea și progresul prin depășirea tribalismului, intoleranței, sărăciei și penuriei pe care Occidentul s-a bazat în mod istoric pentru a semăna conflicte. Prin creșterea nivelului de educație și prin oferirea de locuri de muncă de calitate dincolo de granițele tribale și naționale, dezvoltarea economică stimulează demnitatea și inovația care reprezintă o amenințare pentru oligarhii cu tendințe imperialiste.

În timp ce cauzele crizei din Sudan nu sunt pe deplin înțelese, este clar că există forțe puternice care încearcă să modeleze rezultatul în propriul lor beneficiu. Cu toate acestea, răspunsul la problemele Sudanului se află într-o abordare diferită – una ce acordă prioritate dezvoltării infrastructurii și consolidării națiunii, mai degrabă decât intereselor geopolitice înguste și schimbării de regim.