Un comentariu de MK Bhadrakumar (fost diplomat în cadrul Ministerului de Externe indian, ambasador al Indiei în Turcia și Uzbekistan) publicat de revista The Cradle pe 10 aprilie 2023

O Americă panicată încearcă să se implice în tsunami-ul de schimbări politice, economice și diplomatice din Asia de Vest, dar o ascultă cineva?

Săptămâna trecută, trei evoluții nefaste legate de SUA au afectat scăderea generală a tensiunilor în regiunea Asiei de Vest:

În primul rând, apelul telefonic de marți al prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu către președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed al-Nahyan (MbZ), care a solicitat o întâlnire pentru a da viață acordurilor Abraham;

În al doilea rând, o călătorie secretă în Arabia Saudită a directorului CIA, William Burns, pentru a se întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman (MbS), în timp ce diplomația chineză se accelerează în Asia de Vest;

În al treilea rând, sosirea submarinului de atac cu propulsie nucleară USS Florida în apele Golfului Persic.

Firul comun aici este ascensiunea Iranului în geopolitica Asiei de Vest, în urma acordului său istoric cu Arabia Saudită, mediat de China cu sprijinul robust al Rusiei.

Aceste trei evoluții au avut loc în contextul imediat al unei întâlniri inedite la Beijing, între ministrul saudit de externe Faisal bin Farhan Al-Saud și omologul său iranian Hossein Amir Abdollahian.

Într-o coincidență bizară, USS Florida a tranzitat, de asemenea, Canalul Suez în aceeași zi, într-o misiune de sprijinire a Flotei a cincea americane cu baza în Bahrain, a cărei zonă de operațiuni include Golful Persic, Marea Roșie și părți din Oceanul Indian.

Detensionare între Arabia Saudită și Iran

În săptămânile care au trecut de la acordul din 10 martie dintre Arabia Saudită și Iran privind restabilirea relațiilor diplomatice, înalți oficiali ai celor două state au vorbit la telefon de mai multe ori, iar regele saudit Salman l-a invitat pe președintele iranian Ebrahim Raisi să viziteze Riadul. Întâlnirea celor doi miniștri de externe de joi, de la Beijing, semnalează că vizita lui Raisi la Riad nu este departe.

Declarația comună emisă după întâlnirea de la Beijing arată că paharul destinderii saudito-iraniene se umple rapid și se apropie deja de jumătatea plină.

Declarația comună vorbește despre ”impulsionarea cooperării” și face aluzie la inițiative specifice în curs de desfășurare, cum ar fi explorarea ”mijloacelor de cooperare, cu rezultate pozitive, având în vedere resursele naturale, potențialul economic și numeroasele oportunități care pot ajuta ambele țări să obțină beneficii reciproce”.

Un oficial iranian de rang înalt a căutat în mod deschis investiții saudite. Anterior, ministrul saudit al finanțelor, Mohammad Al Jadaan, a semnalat ”o mulțime de oportunități” în Iran pentru investițiile saudite. Zborurile directe sunt în curs de reluare.

Declarația comună a arătat că cele două state urmează ”să stimuleze cooperarea pentru a sprijini stabilitatea și securitatea în regiune, în beneficiul reciproc”. În cadrul negocierilor cu Riadul, Teheranul face presiuni asupra mișcării Ansarallah pentru a ajunge la o încetare a focului în Yemen. Trimișii saudiți și omaniți au sosit sâmbătă la Sanaa pentru a negocia un acord de încetare permanentă a focului, care ar putea fi anunțat înainte de sărbătoarea musulmană Eid, care începe la 20 aprilie.

Autonomie saudită și resentimente din partea SUA

Practic, întâlnirea de joi de la Beijing semnalează faptul că Riadul și Teheranul depun eforturi active pentru o relație de cooperare mai largă, iar China subliniază că intenționează să continue să joace un rol central de mediator și facilitator.

Comentatorii chinezi prognozează că Beijingul este dispus să acționeze în calitate de coordonator în rezolvarea conflictelor din regiunea Asiei de Vest, deoarece are o mare acceptabilitate în rândul statelor din regiune. China simte că autonomia Arabiei Saudite continuă să crească – adoptând strategii economice fără a depinde de SUA – și nu mai este obedientă din punct de vedere politic față de diktaturile Washingtonului.

Recenta decizie a OPEC+ de a reduce în continuare producția de petrol este văzută ca o dovadă a acestei schimbări geopolitice. Ca să citez dintr-un comentariu din Global Times (reprodus în Cotidianul Poporului) de săptămâna trecută: ”Starea de spirit de resentiment față de SUA în Orientul Mijlociu [Asia de Vest] este omniprezentă, nu doar în Arabia Saudită, deoarece implicarea SUA în regiune este văzută ca fiind determinată în primul rând de dorința de a acapara resursele de petrol… Nimeni nu vrea să fie pionul SUA pentru totdeauna.

”Încercările SUA de a controla peisajul energetic global, în special pe fondul conflictului dintre Rusia și Ucraina, au înfuriat multe țări, deoarece Washingtonul cere în mod constant ca unele state din Orientul Mijlociu [Asia de Vest] să își sacrifice propriile interese pentru a suprima Rusia.”

”Washingtonul trebuie să înțeleagă că afacerile regionale ar trebui să fie și vor fi decise de țările relevante din Orientul Mijlociu [Asia de Vest]. SUA încă trăiește sub iluzia hegemoniei și determinismului american”.

În schimb, mass-media americană este inundată de panică în legătură cu replierea americană în Asia de Vest. Există un sentiment palpabil de frustrare la Washington. Vechea strategie americano-israeliană, veche de zeci de ani, de ”divide et impera”, prin susținerea Iranului ca om negru, a pierdut tracțiune.

Posibila confruntare cu Iranul

Spectrul care bântuie Washingtonul este că, pentru prima dată de la Revoluția islamică din 1979 din Iran, Teheranul își consolidează inexorabil legăturile cu statele Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG), care, la rândul lor, vor îngropa treptat sancțiunile occidentale împotriva Iranului.

Acestea fiind spuse, și programul nuclear iranian avansează constant. SUA calculează că programul nuclear iranian rămâne în continuare o problemă care divizează statele din Golf, în special Arabia Saudită. Dar și această fereastră de oportunitate s-ar putea închide odată ce vizita lui Raisi în Arabia Saudită va pune în aplicare o matrice de înțelegere strategică între Arabia Saudită și Iran.

Este suficient să spunem că administrația Biden ar putea profita de recentul raport al AIEA care a depistat particule de uraniu îmbogățit la o puritate de 83,7% – foarte aproape de calitatea armelor – la instalația subterană Fordow a Iranului, ca justificare pentru o confruntare cu Teheranul.

Un oficial american a fost citat de Al Arabiya English spunând că misiunea lui Burns în Arabia Saudită a fost, de fapt, pentru a consolida angajamentul SUA față de cooperarea în domeniul informațiilor. Este foarte posibil ca Burns să-i fi împărtășit lui MbS cele mai recente rapoarte de informații referitoare la Iran. Cu toate acestea, Arabia Saudită a mers alături de Iran la reuniunea miniștrilor de externe găzduită de Beijing, semnalând că busola sa pentru îmbunătățirea legăturilor cu Iranul este stabilită și, lucru important, că Riadul nu va fi parte la nicio acțiune militară a SUA împotriva Iranului.

S-ar putea să nu fie necesară nici o implicare directă a Arabiei Saudite. Se pare că USS Florida este capabil să transporte până la 154 de rachete de croazieră de atac terestru Tomahawk.

Schimbarea geopoliticii în Asia de Vest

Este semnificativ faptul că oficialii Casei Albe și ai Departamentului de Stat au ales în mod calculat să laude acordul dintre Arabia Saudită și Iran negociat de China, deși formulat în termeni plauzibili. Președintele SUA, Joe Biden, a reacționat, de asemenea, într-un mod discret la decizia extrem de provocatoare a OPEC+ de a reduce și mai mult producția de petrol luna viitoare, care, după cum știe foarte bine, este ancorată într-o înțelegere profundă între Riad și Moscova și va aduce Rusiei profituri uriașe din exporturile sale de petrol.

În mod curios, biroul lui Netanyahu a mizat pe faptul că MbZ l-a sunat și că cei doi lideri ”au convenit să continue dialogul dintre ei în cadrul unei întâlniri personale în viitorul apropiat”. Dar agenția de știri din Emiratele Arabe Unite, WAM, a raportat încă de atunci că discuția a avut loc de fapt la inițiativa lui Netanyahu și că MbZ a declarat că EAU ”va lucra cu Israelul, cu alte națiuni arabe și cu partenerii internaționali pentru a evita escaladarea regională și pentru a avansa pe calea păcii și a stabilității”.

Raportul WAM a semnalat fără echivoc faptul că EAU pune accentul pe stabilitatea regională și, implicit, că nu se va lăsa antrenat în nicio șmecherie americano-israeliană care să submineze procesele actuale din politica regională – nu doar între Arabia Saudită și Iran, ci și cele care implică revenirea Siriei în Liga Arabă, încetarea focului în Yemen etc.

Reportajul nu a menționat niciun angajament al lui MbZ de a se întâlni cu Netanyahu, care este, desigur, îmbrăcat la patru ace și nerăbdător să plece, nefiind dispus să renunțe încă la ideea că Israelul a pierdut controlul regional.

Între timp, USS Florida va sta la pândă în apele Golfului Persic, într-o proiecție a puterii americane, trimițând un avertisment tacit, dar ineficient, atât statelor arabe, cât și Beijingului, că nu poate exista un nou șerif în oraș, nici acum, nici în viitorul imaginabil.

Aici se află adevăratul pericol. Administrația Biden are nevoie disperată de o imagine bună și ar putea recurge în mod reflex la forță pentru a contracara ceea ce nu este altceva decât o schimbare a plăcilor tectonice în geopolitica Asiei de Vest. Care ar putea fi abordată mai bine cu instrumente non-militare – sau pur și simplu, nu ar putea fi abordată deloc.