Americanii trebuie să aleagă

Un comentariu de Douglas Macgregor, colonel (în retragere), senior fellow la The American Conservative, fost consilier al secretarului apărării în administrația Trump, veteran de război decorat și autor a cinci cărți

Îi vor determina cetățenii americani pe politicieni să se îndepărteze de războaiele externe nesfârșite la următoarele alegeri?

Alegerea războiului este cea mai importantă decizie politică pe care Washingtonul o ia în numele poporului american. Războiul afectează profund economia internă, iar carnagiul uman pe care îl creează nu se limitează la teritoriul străin. Cu toate acestea, ultima dată când alegătorii americani au impus o schimbare fundamentală a politicii de renunțare la război a fost în 1968, când Nixon a promis că va pune capăt conflictului din Vietnam și că va concepe o ieșire onorabilă.

Încă o dată, americanii trebuie să aleagă. Vor continua să susțină escaladarea războiului prin procură în Ucraina, un produs secundar al urmăririi de către Washington a hegemoniei globale? Sau vor cere ca Washingtonul să apere granițele Americii, să mențină o republică care să susțină statul de drept, să respecte culturile și tradițiile națiunilor diferite de noi și să întreprindă un comerț liber cu toate națiunile, în timp ce protejează prosperitatea economică a Americii și pe cetățenii săi?

Sistemul financiar și economic american riscă să eșueze în mod catastrofal. Iar Ucraina pierde lupta cu Rusia. Dacă americanii nu cer acum noi direcții în politica externă, așa cum au făcut-o în 1968, ei vor ceda controlul asupra vieții și veniturilor lor în fața orgiei de cheltuieli a elitei de la Washington pentru un război periculos prin procură împotriva Rusiei și pentru exercitarea arbitrară a puterii de stat împotriva cetățenilor americani.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au apărut cu cea mai dinamică și productivă bază științifico-industrială din lume, cu o forță de muncă foarte calificată și cu o societate puternică și coerentă din punct de vedere cultural. În momentul în care Dwight D. Eisenhower i-a predat președinția lui John F. Kennedy, nu exista nici o chestiune de importanță strategică oriunde în lume asupra căreia superputerea americană să nu-și poată exercita o influență decisivă. Puterea militară americană era pretutindeni.

Washingtonul era entuziasmat de capacitatea sa de a interveni după bunul plac în afacerile unor națiuni și popoare pe care americanii nu le întâlniseră până atunci. Captivați de iluzia unei puteri nelimitate, președinții Kennedy și Lyndon B. Johnson nu au pierdut timpul căutând oportunități pentru a remodela lumea după imaginea Americii.

Războiul din Vietnam a trezit electoratul american, dar după victoria Americii în Războiul Rece din 1991, președinții au estompat distincțiile dintre război și pace. În confuzia rezultată, urmărirea nesăbuită a hegemoniei militare globale și internaționalismul moralizator care a inspirat intervenția în Vietnam și-au recăpătat vechea popularitate.

Clasa conducătoare de la Washington a ignorat prioritatea absolută în toate chestiunile de strategie națională: în primul rând, imperativul de durată de a păstra puterea națională americană. În timp ce liderii americani au angajat soldați, marinari, aviatori și pușcași marini în intervenții nesfârșite în Asia de Sud-Est, Bazinul Caraibelor, Balcani, Afganistan, Irak, Siria, Libia și Africa subsahariană, ponderea Americii în PIB-ul global a scăzut de la 40% în 1960 la aproximativ 24% în 2022.

Muncitorii americani au pierdut teren pe măsură ce corporațiile multinaționale americane și-au redus forța de muncă și au trimis locuri de muncă în China și în alte părți ale Asiei. Practic, toate beneficiile materiale asociate cu creșterea economică din ultimii cincizeci de ani au revenit americanilor din jumătatea superioară a distribuției veniturilor.

Într-un raport intitulat ”Joint Operating Environment 2008”, autorii au avertizat șefii Statului Major Întrunit: ”Orice coborâre a Mexicului în haos ar necesita un răspuns american bazat doar pe implicațiile serioase pentru securitatea internă”. Raportul nu a atras atenția administrației Obama, iar actualele elite politice de la Washington nu par mai interesate astăzi decât erau în 2009.

Pe acest fundal de decădere socială, politică și economică, președintele și Congresul ignoră efectiv dezintegrarea societății civile din Mexic. Cartelurile mexicane de droguri (cu ajutorul unor facilitatori din Cuba și Venezuela) nu numai că invadează America cu impunitate. Cartelurile îi expun, de asemenea, pe americani la violență criminală în propria lor țară.

Cu toate acestea, nu cancerul metastazant al criminalității de pe Rio Grande este obiectivul strategic al președintelui Biden și al congresului său supus, ci războiul prin procură din Ucraina.

Când vine vorba de cheltuielile pentru apărare și de banii donatorilor, Mexicul nu poate concura cu Rusia sau China. Washingtonul ia ca pe o chestiune de credință faptul că o Ucraină divizată pe modelul unei Germanii divizate va susține un nou Război Rece cu Moscova timp de decenii. Adăugarea Chinei la noua ”axă a răului” este pur și simplu cireașa de pe tort pentru șoimii apărării și donatorii lor.

Este Washingtonul serios? Sau noua paradigmă a Războiului Rece în devenire este pur și simplu o modalitate inteligentă de a garanta un flux constant de finanțare pentru Apărare și donații profitabile pentru Hill? Noile amenințări din străinătate sunt, de asemenea, concepute să reducă la tăcere vocile disidente de acasă și să comande supunerea internă a poporului american? Iată niște întrebări corecte.

Dacă amenințările de la sud de graniță trebuie ignorate, atunci Washingtonul ar trebui să se confrunte cu deficitul de personal de calitate al armatei americane, cu dimensiunea lamentabil de inadecvată și cu decrepitudinea generală a armatei regulate americane. Războiul cu o putere continentală precum Rusia, la fel ca și adevărata securitate de-a lungul Rio Grande, necesită forțe terestre puternice gata de acțiune.

Moscova nu va mai suporta mult timp acțiunile agresive ale Washingtonului pentru a bloca Rusia în Ucraina. Moscova nu se află în ghearele poftei hitleriene de cucerire, dar înarmarea Ucrainei de către Washington reprezintă o amenințare existențială pentru Moscova.

Ca să-l parafrazez pe fostul secretar al apărării Bob Gates, orice președinte sau politician american care este dispus să riște un război terestru convențional de mare amploare cu Rusia ar trebui să fie examinat la cap sau, cel puțin, merită îngrijiri psihiatrice serioase. Același lucru trebuie spus și despre oricine de la Washington care vrea să se angajeze în lupte nucleare cu Moscova.

Este timpul să alegem din nou. Ce fel de republică își doresc americanii? Ce fel de politică externă își doresc americanii?