Foametea a pus capăt mai multor imperii politice. Paginile istoriei omenirii sunt frecvent marcate de momente acute de foamete care au definit povestea civilizației în același mod în care cataclismele definesc înregistrările geologice.

Occidentul a fost prins în decadența succesului culinar timp de peste un secol, ceea ce înseamnă că atât cetățenii, cât și politicienii au uitat că eșecul lor de a asigura o bună guvernare nu se termină cu o înfrângere electorală. Un adevărat eșec al gândirii politice se termină în violență, sărăcie, acte de vandalism și foamete.

Motivul pentru care liderii din lumea antică păreau mai pricepuți decât cei de carton de astăzi este pentru că așa erau. Ei trăiau mai aproape de buza prăpastiei și trebuiau să fie mai atenți.

Ar fi o greșeală ca Duttons și Albaneses ai lumii să se imagineze stăpânind un imperiu învelit în bule. Ei au în farfurie două erori politice gata să tragă Australia în adâncurile unui eșec catastrofal.

Prima este Net Zero și punctul de eșec energetic foarte real spre care ne îndreptăm cu fiecare centrală pe cărbune închisă. Spre deosebire de Europa, nu putem să punem în funcțiune câteva reactoare nucleare și să falsificăm cifrele privind energiile regenerabile. Luminile noastre se vor stinge. Este un eșec politic care va fi vizibil din spațiu, accentuat de o gaură neagră pe o fotografie NASA. Rămânerea fără energie nu este doar o problemă – reprezintă un dezastru.

A doua problemă este infestarea politicii identitare colectiviste, în special varietatea care a dat naștere unei noi generații de suprematiști rasiali care cred cu adevărat că oamenii de o anumită etnie originară merită o putere politică consacrată. Apelurile pentru un sistem de reparații de tipul ”Plătește chiria” reprezintă pur și simplu instituirea unei taxe rasiale. Extorcarea de bani de la oameni nevinovați din cauza culorii pielii lor este exact modul în care se declanșează un război civil. Este genul de politică care se desfășoară în coșmarul saturat de marxism al statelor africane eșuate. Ce fel de parlamentar depravat vrea să vadă așa ceva aici? Destul de mulți, de fapt.

Există un al treilea instrument de coerciție care zăbovește în meniul politic. Acesta se menține la marginea conversației, îmbrăcându-se ocazional în virtute pentru a fura un titlu sau două de ziar, înainte de a se strecura într-un colț liniștit. Lumea nu este pregătită pentru ca aceasta să dea din coate și să se proțăpească, dar atunci când o va face, vom regreta cu toții că am lăsat ideologia să supraviețuiască neîntrebată. Așa, ca o curiozitate, în loc de o amenințare.

Imperiile antice știau că, dacă controlezi aprovizionarea cu alimente, controlezi națiunea.

Idioți precum președintele Mao al Chinei au încercat să microgestioneze producția de alimente de la o autoritate guvernamentală centralizată în numele eficienței. Există o serie de motive complexe și înțelese de mult timp pentru care nu se poate colectiviza agricultura, dar este suficient să spunem că viziunea lui Mao era de a menține ascultător imperiul comunist prin intermediul stomacurilor cetățenilor săi. Eșecul fulminant și moartea ulterioară a 60 de milioane de oameni au pus capăt regimului de la acea vreme.

Se presupune că este mai bine să învățăm din eșecul lui Mao decât să repetăm experimentul.

Nu la fel gândesc unii. Colaborarea Organizației Națiunilor Unite și Forumului Economic Mondia în domeniul sustenabilității și al climei a dus la ”idei strălucite”, cum ar fi eliminarea îngrășămintelor sintetice în favoarea agriculturii ”organice”. O idee care a provocat prăbușirea proiectului lor pilot din Sri Lanka în mai puțin de șase luni. Odată cu eșecul agriculturii – în unele cazuri s-a pierdut 80% din producție – a venit și distrugerea inimaginabilă a structurii sociale a națiunii. Fără hrană, nu existau bani. Fără bani, nu existau nici energie sau combustibil. Oamenii au rămas flămânzi și disperați pe străzi. O pană de curent mediatică a urmat unei pene de curent la propriu și Dumnezeu știe ce s-a întâmplat cu adevărat, Sri Lanka prăbușindu-se sub politica eșuată a unei idei proaste.

Am învățat ceva din Sri Lanka?

Nu. Atât Canada, cât și Țările de Jos – două dintre cele mai importante regiuni producătoare de alimente din lume – sunt forțate să adopte aceeași legislație ”organică” monstruoasă ca și Sir Lanka. În loc să poarte o discuție despre eșecul ideologiei sale, Forumul Economic Mondial a șters postarea entuziastă a primului ministru din Sri Lanka (în prezent fost), ”Iată cum îmi voi îmbogăți țara până în 2025”, după ce acesta a fugit în exil, temându-se pentru viața sa. În ceea ce privește Națiunile Unite, își promovează Obiectivele de dezvoltare durabilă sub spectrul apocalipsei (a cărei dată de sosire este la fel de inconsistentă ca identitatea de gen a Gen Z).

În cazul Țărilor de Jos, politica impusă merge mai departe decât ceea ce a decimat Sri Lanka. Guvernul se folosește de ecologism ca scuză pentru a pune în aplicare acapararea terenurilor și pentru a restructura ierarhia de cultivare a alimentelor, luându-le puterea și profitul agricultorilor individuali și transferându-le marilor întreprinderi agricole. Europenii sunt mai greu de oprimat, deoarece au experiență în a trata cu politicieni fasciști. Recenta opțiune masivă la vot pentru Mișcarea Cetățenească a Fermierilor (BBB) a adus în prim plan una dintre cele mai mari forțe politice din Olanda, care se confruntă cu o coaliție a verzilor duri. Vorbim despre o confruntare între orășenii cu creierul spălat și oamenii care îi hrănesc. Verzii nu par să înțeleagă faptul că, dacă reușesc să-i reducă la tăcere pe fermieri, toată lumea pierde.

Vom vedea în curând aceeași mișcare în Australia, cu toate partidele majore aliniate în spatele politicilor de import de ”durabilitate”. Acestea implică cerințe scandaloase făcute de Uniunea Europeană ca parte a acordului nostru comercial. Sincer, Australia ar trebui să-i ureze Europei ”să moară de foame”, în loc să permită unei birocrații străine să-i dicteze practicile agricole.

Pe site-ul web al Uniunii Europene sunt tipărite următoarele: ”Australia are legături politice, economice și culturale profunde cu Uniunea Europeană, colaborând îndeaproape pentru a îndeplini responsabilitățile globale comune, cum ar fi promovarea dezvoltării durabile, combaterea schimbărilor climatice și respectarea dreptului internațional”.

Și iată cum a fost raportat fenomenul în Sydney Morning Herald:

”Fermierii australieni trebuie să-și îmbunătățească acreditările de mediu și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră dacă vor să mențină accesul la piața de export de 72 de miliarde de dolari, avertizează ministrul agriculturii, Murray Watt, în timp ce se pregătește pentru discuții comerciale cruciale cu Regatul Unit și Uniunea Europeană”.

Îmi pare rău, dar nu. Australia a avut un deficit Net Zero pentru întreaga sa existență – spre deosebire de Europa, care este din nou în război. Nu datorăm nimic Uniunii Europene sau ”climei” și ar fi trebuit să le spunem acest lucru cu mult timp în urmă – ticăloși aroganți și autocrați.

Problema este că politicienii noștri își măsoară ego-ul în funcție de cât de des îi exploatează omologii lor europeni. Miniștrii federali australieni sunt ca niște vaci care se prezintă la muls – oferind respectul de sine al Australiei în schimbul unei găleți de fân. Cei mai mulți dintre ei speră să se retragă în posturi europene confortabile, făcându-și averile departe de mizeria pe care o lasă acasă.

Australienii trebuie să înțeleagă că bineștiuta colaborare nefastă dintre Organizația Națiunilor Unite și Forumul Economic Mondial se îndreaptă spre controlul producției de alimente la nivel global și – ceea ce este mult mai îngrijorător – spre reglementarea practicilor care vor crea o penurie artificială severă, cunoscută și sub numele de foamete.

Nu contează dacă foametea este o consecință a aroganței, a idioțeniei sau a unui proiect. Oamenii înfometați sunt dependenți din punct de vedere politic de liderii lor. Ei sunt sclavii stomacului lor și loiali stăpânilor lor neglijenți.

În loc să permită ca politica Net Zero ”Sunt un salvator minunat!!!” să împartă națiunea între fermieri și orășeni, cei care trăiesc în limitele privilegiate ale marilor orașe din Australia trebuie să fie atenți la partea întunecată a alarmismului climatic.

Politicienii nu vor da niciodată vina pe Net Zero pentru penuria de alimente care se anunță – nu atunci când carierele lor politice și interesele lor financiare sunt legate de virtutea acestuia. Ei vor pretinde că rafturile goale din supermarketuri și creșterile ridicole de prețuri se datorează ”schimbărilor climatice”. Uitați-vă la orice regim comunist și veți găsi aceleași rafturi goale. Minciuna cu privire la cauză înseamnă că soluțiile propuse de ei nu vor funcționa niciodată.

Activiștii pentru climă înțeleg că politica lor se îndreaptă spre foamete – de aceea au început să lanseze ideea, în cadrul diferitelor festivaluri COP, că trebuie să reducem ”amprenta de carbon a dietelor noastre” și că ”a flămânzi” este un lucru virtuos. Foametea este un lucru bun în lumea progresistă a lui Net Zero. Dacă nu vreți să muriți de foame, puteți oricând să mâncați gândacii care se târăsc pe gunoaiele civilizației umane.

Imaginați-vă o generație atât de proastă încât să se nască mâncând cea mai bună și mai ieftină mâncare din istoria omenirii și totuși să tânjească după o dietă de gunoaie cultivate în laborator și gândaci prăjiți în soia pentru a putea obține un statut social mai ridicat pe TikTok. Numai un cult ar putea afecta atât de grav mințile oamenilor.

Strâns legată de politica foametei noastre de amprentă de carbon este mișcarea paralelă a veganismului modern, care a evoluat de la o dorință personală de a evita să mănânce alte creaturi la o căutare a purității ideologice. Veganismul a devenit un simbol al statutului – o declarație care intră în profilurile social media ale oamenilor alături de seringile, steagurile și pronumele lor.

Adevărul este că, dacă omenirea ar trece la veganism, am muri de foame din cauza matematicii de bază a producției de calorii. În esență, veganismul este dieta celor privilegiați care nu numai că își permit să fie extrem de pretențioși în privința sursei caloriilor lor, dar nu se supără de excesul de energie irosită care se consumă în dietele lor puritane ”organice”. (Acest lucru îi exclude pe cei câțiva vegani care își cultivă singuri hrana).

Veganii ecologiști sunt un grup și mai insuportabil, deoarece credința lor în veganism este legată de mișcarea extrem de puternică a schimbărilor climatice. A fi un vegan ecologist înseamnă a fi un membru mai virtuos al cultului climatic. Modificarea dietei cuiva este o parte obișnuită a devoțiunii religioase și nu este diferit în cazul acestui sistem de credință apocaliptic. A fi vegan este o reamintire zilnică a pucioasei care va urma și o modalitate pentru mișcările ecologiste de a se menține prezente în mintea (și în farfuriile) celor convertiți.

Lucrurile devin cu adevărat ciudate atunci când se alunecă în subcategorii precum veganismul feminist, care insistă că există o ”relație” între consumul de carne și feminism.

Dacă nu ești mulțumit de veganismul feminist, te poți înscrie la ”capitalism și veganism feminist”, care vede ”consumul de carne ca fiind produsul capitalist suprem, pentru că este nevoie de atât de multe resurse pentru a obține produsul”. Ce legătură are asta cu umanitatea de dinainte de civilizație? Erau oare capitaliști strămoșii noștri care locuiau în peșteri și ucideau mamuți în timp ce stăteau în jurul focurilor de tabără, mestecând fripturi preistorice? Capitalismul este un sistem economic – din care veganismul reprezintă o parte înfloritoare. Absurditatea politicilor bazate pe dietă ne dă cu siguranță o idee despre cât de bizară va deveni ”numărarea amprentei de carbon”.

Cea mai ciudată versiune a veganismului ar putea fi ”veganismul negru”, care se prezintă ca o filozofie politică, precum și ca o dietă (deși acest lucru este valabil pentru veganism încă de la început). Acesta consideră consumul de animale non-umane ca fiind o formă de sclavie.

Doar cea mai plictisită și privilegiată dintre societăți are timp pentru astfel de prostii. Oamenii cu adevărat oprimați nu teoretizează despre filozofia hranei lor, ci sunt la vânătoare și la cules de mâncare.

Povestea veganismului contează pentru că ne oferă o privire asupra manipulării politice a dietelor umane.

Net Zero și Obiectivele de sustenabilitate ale Națiunilor Unite – la care Australia este semnatară – implică cereri de a schimba ceea ce mâncăm. Cele mai multe dintre corporațiile noastre au semnat contracte ESG care includ cerințe de reducere a caloriilor, de schimbare a proceselor de producție, de excludere a practicilor agricole tradiționale, de trecere la produse ale întreprinderilor Big Ag și de reducere substanțială a consumului nostru de produse lactate și de carne până în 2030.

Își amintește cineva că le-a dat acestor oameni controlul asupra coșului nostru de cumpărături?

Și-a imaginat cineva cu adevărat că votul său pentru ”salvarea planetei” va duce probabil la pierderea prânzului preferat la grătar?

Câți carnivori australieni mândri sunt pregătiți pentru revoluția gândacilor?

Cei care ne controlează dieta controlează națiunea. Meniurile cu semnale de virtute și care numără emisiile de carbon nu vor rămâne o idee obscură precum veganismul. Ele vor fi politizate, impuse și implementate fără consimțământul nostru de către întreprinderile care doresc să profite de pe urma ”Net Zero”.

Cei care se vor împotrivi, vor muri de foame.
………….
Alexandra Marshall este o jurnalistă independentă din Australia.