Un comentariu de Andrew Korybko

Integrarea geoeconomică a Eurasiei a făcut un mare pas înainte ca urmare a apropierii dintre Iran și Arabia Saudită, care a deblocat potențialul comercial al Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) cu Rusia și China. Membrii săi bogați pot acum, prin acest acord, să profite de două serii de megaproiecte de tranzit iranian dintr-o singură lovitură, coridorul de transport nord-sud (NSTC) conectându-i la Rusia, în timp ce coridorul economic China-Asia Centrală și Asia de Vest (CCAWAEC) va face același lucru față de China.

Liderul de facto al blocului saudit a acordat prioritate unei politici cuprinzătoare de reformă economică cunoscută sub numele de ”Viziunea 2030”, introdusă de prințul moștenitor Mohammed Bin Salman (MBS) la venirea sa la putere în 2015. Proiectul s-a poticnit în mod regretabil ca urmare a dezastruosului război dezastruos din Yemen purtat din același an, dar totul a revenit acum pe drumul cel bun și mai promițător ca niciodată, după ce a obținut investiții în valoare de 50 de miliarde de dolari din partea Chinei în decembrie anul trecut.

Republica Populară consideră că Vision 2030 este complementară Inițiativei sale Belt & Road (BRI) datorită faptului că MBS se concentrează pe investițiile în sectorul real pentru diversificarea preventivă a economiei saudite în afara dependenței sale disproporționate, în prezent, de exporturile de petrol. De asemenea, amplasarea țării sale la răscrucea dintre Afro-Eurasia face ca investițiile în această țară să fie extrem de atractive din perspectiva intereselor logistice ale Chinei, de unde și angajamentul masiv al lui Xi Jinping față de politica prințului MBS de reformă economică cuprinzătoare.

Fără acordul încheiat săptămâna trecută la Beijing, China ar fi trebuit să se bazeze pe rutele maritime aflate sub controlul puternicei marine americane pentru a facilita viitoarea explozie a comerțului bilateral în sectorul real, însă acum totul se poate desfășura mult mai sigur prin intermediul CCAWAEC, care tranzitează Iranul. Privind în perspectivă, există, de asemenea, posibilitatea teoretică ca investițiile chineze în Iran în sectorul energetic să conecteze Golful cu Asia Centrală și, de acolo, cu Republica Populară, asigurându-și astfel pe deplin interesele strategice.

Proiectul este încă departe de a se întâmpla, dacă se va întâmpla, dar nu poate fi totuși exclus. Dorința Arabiei Saudite de a adera la BRICS și la OCS, cele mai influente organizații multipolare din lume, ar putea transforma scenariul în realitate mult mai devreme decât s-ar fi așteptat chiar și cei mai optimiști observatori. Toate acestea, în sine, vor anunța o revoluție în afacerile geoeconomice, și asta chiar și fără ca Arabia Saudită să își ofere încă sprijinul deplin în spatele ”petroyuanului”.

Odată ce acest mare exportator de petrol va începe să își vândă resursele în alte monede decât dolarul, cum este cea a Chinei, atunci petrodolarul aflat la baza puterii economico-financiare a SUA va primi o lovitură mortală. Tranziția sistemică globală către multipolaritate și iminenta trifurcare a relațiilor internaționale care va preceda forma finală inevitabilă a acestui proces ar accelera fără precedent, grăbind astfel și mai mult dispariția în curs a Americii.

În ceea ce privește procesele menționate mai sus, ele au devenit deja ireversibile odată cu operațiunea specială pe care Rusia a fost forțată să o înceapă în apărarea liniilor sale roșii de securitate națională, după ce NATO le-a depășit clandestin în Ucraina și a respins ulterior cererile de garanție de securitate ale Moscovei pentru rezolvarea politică a dilemei de securitate. În cursul anului trecut, New York Times a admis faptul că nu numai sancțiunile au eșuat, ci chiar și complotul de ”izolare” a Rusiei.

Exemplul Rusiei a inspirat Sudul global să se ridice împotriva neocolonialismului, refuzând să se conformeze cerințelor impuse de miliardul de aur al Occidentului condus de SUA de a-și sacrifica unilateral propriile interese. India a jucat un rol de lider în chestiunea amintită, datorită statutului său de cea mai mare țară în curs de dezvoltare din lume, ceea ce a dat încredere celor de dimensiuni medii și mici să îi calce pe urme.

Această mare putere la nivel mondial, aflată la capătul sud-asiatic al NSTC care tranzitează Iranul în drum spre Rusia, și-a mărit, de asemenea, achizițiile de petrol la preț redus de la Moscova până în punctul în care partenerul său strategic de zeci de ani a devenit în prezent cel mai mare furnizor. De o importanță crucială pentru analiza de față, un număr tot mai mare de tranzacții ale sale sunt în alte valute decât dolarul, ceea ce a accelerat procesele de de-dollarizare într-o asemenea măsură încât chiar și Reuters s-a simțit obligată să scrie despre fenomen.

Având în vedere contextul financiar nou descoperit, nu există nicio îndoială că viitoarele mișcări saudite în sprijinul petroyuanului, luate în coordonare cu Iranul și Rusia, ar cataliza următoarea fază naturală de de-dolarizare. Comerțul dintre Rusia și CCG în sectorul real, desfășurat prin Iran, prin intermediul NSTC, se va realiza în monede naționale și, astfel, îi va pregăti pe cei trei pentru momentul în care vor decide în cele din urmă să dea o lovitură mortală petrodolarului.

În concluzie, nu este o hiperbolă să declarăm că dominația anterioară a dolarului este terminată ca urmare a apropierii iraniano-saudite. Acest acord mediat de Beijing face ca rezultatul să fie inevitabil, cu excepția cazului în care are loc un eveniment subversiv de tip lebădă neagră, cum ar fi o lovitură de stat susținută de SUA împotriva lui MBS. Deși este puțin probabil să se întâmple după ce prințul și-a consolidat cu succes puterea la sfârșitul anului 2017. Se poate spune că evoluția de săptămâna trecută va fi văzută retrospectiv ca un ”schimbător de joc”.