Dublu standard: agenții străini demascați, respectiv protejați de Bruxelles

Termenul ”ipocrit” (prefăcut, fățarnic, fals – potrivit DEX) a devenit mult prea blând atunci când facem trimitere la comportamentul iresponsabil al politicienilor. A spune despre Ursula von der Leyen că-i doar o persoană ipocrită, este ca și cum i-am reproșa criminalului de la Caracal că minte de stinge. În rest, poți să-l pui în ramă. Un băiat de zahăr.

Mai toți politicienii sunt prefăcuți. La urma urmei, atitudinea intră în fișa postului. Însă atunci când mint cu nerușinare, iar consecințele se răsfrâng asupra a milioane de oameni, ar trebui ca societatea civilă să manifeste mai puțină îngăduință. Și să-i catalogheze pe acești ”ipocriți” foarte dur. Așa cum merită.

Vă amintiți cât tam-tam a fost cu manifestațiile de protest din Georgia, puternic stimulate de ONG-urile care doresc să primească în continuare fonduri din partea unor guverne și entități străine (în principiu, din occident), fără ca opinia publică să fie informată. Iată ce declara Josep Borrell în urmă cu șapte zile: ”Adoptarea versiunii georgiane a legii privind agenții străini este o evoluție nefavorabilă pentru Georgia și poporul său și contravine aspirațiilor Tbilisi de a adera la Uniunea Europeană. Legea este incompatibilă cu valorile și standardele UE”.

Pe aceleași coordonate, de condamnare a legislativului georgian, s-au situat și declarațiile vehemente venite din partea administrației Biden. Și asta în pofida faptului că Statele Unite au încă din 1938 o lege (Foreign Agents Registration Act) care impune lobbyiștilor aflați în slujba unor guverne străine să se înregistreze ca atare.

Stan și Bran măcar erau comici. Cei care ne conduc acum nu au nici măcar această calitate. Ce credeți că au făcut politicienii de la Bruxelles la scurt timp după ce s-au rățoit la oficialii din Tbilisi? Ei bine, potrivit revistei Politico, Comisia Europeană a început să lucreze la o lege care ar obliga ONG-urile, firmele de consultanță și instituțiile academice să dezvăluie orice finanțare din afara UE. Proiectul face parte din măsurile de ”reprimare a influenței străine în cadrul blocului comunitar”, după cum au confirmat trei surse consultate de Politico.

Noua lege ar obliga atât organizațiile comerciale, cât și cele non-profit din întreaga Uniune să dezvăluie finanțarea din afara UE pentru tranzacții precum plata studiilor universitare.

În raportul justificativ, lăsând la o parte atitudinea față de legea similară din Georgia, specialiștii de la Bruxelles spun că Europa s-a confruntat în ultimii ani cu o serie de ”campanii rusești de piraterie informatică menite să modifice rezultatele alegerilor”. Pe de altă parte, statul chinez ar fi donat sume consistente către universități din UE, ”cu scopul de a modela retorica privind drepturile omului”. Nu în ultimul rând, a fost amintit scandalul de corupție Qatargate, care a zguduit Parlamentul European.

Ursula von der Leyen a anunțat un pachet de ”apărare a democrației” în timpul discursului privind starea Uniunii din septembrie anul trecut, iar în cadrul respectivului pachet a fost introdus și proiectul de lege privind influența străină. Desigur, noile măsuri cuprind inclusiv monitorizarea ”propagandei rusești” de pe rețelele sociale și cenzurarea în acord cu adevărul absolut stipulat în documentele și declarațiile Comisiei Europene.

Unele ONG-uri și-au exprimat îngrijorarea că, dacă Europa merge mai departe cu propria versiune a Legii americane de înregistrare a agenților străini, aceasta ar putea fi folosită de politicieni ca Viktor Orbán pentru a ”reprima forțele pro-democratice din țara lor”. Așadar, o adevărată tragedie – moarte sigură pentru ONG-urile lui Soros.

Domnilor Iohannis și Ciucă, mingea se află în terenul nostru. A venit timpul ca și România să se alinieze noilor directive de la Bruxelles. A venit timpul să știe și românii Cine și De Ce se agită în stradă. Cine și de ce face presiuni la guvern, la președinție și la parlament, în interesul economic și politic al unor entități străine rămase deocamdată în ceață.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs