O perspectivă neașteptată (pentru elită): SUA ar putea fi cel mai mare perdant în războiul împotriva Rusiei

Un comentariu de Alastair Crooke (fost diplomat britanic, fondator și director al Conflicts Forum, cu sediul la Beirut, o organizație care pledează pentru un angajament între islamul politic și Occident. Anterior, a activat atât în serviciile secrete britanice – MI6, cât și în diplomația Uniunii Europene)

”NATO nu a fost niciodată mai puternică; Rusia este o paria globală; iar lumea rămâne inspirată de curajul și rezistența ucraineană; pe scurt, Rusia a pierdut din punct de vedere strategic, operațional și tactic – și plătește un preț enorm pe câmpul de luptă”.

El, (generalul Mark Milley, șeful Statului Major al Apărării al SUA) nu crede o iotă din asta. Știm că nu crede, deoarece, în urmă cu două luni, a spus exact contrariul – până când a fost pedepsit de Casa Albă pentru că s-a abătut de la mesajul lui Joe Biden. Acum s-a întors, jucând în ”Team”.

Probabil că Zelensky nu crede nici în cuvântul promisiunii recente a Europei privind tancurile și avioanele (88 de tancuri Leopard se vor reduce la 14) – și știe că este în mare parte o himeră. Dar el joacă în ”Team”. Câteva tancuri în plus nu vor face nicio diferență pe teren, iar cea de-a cincea mobilizare a sa întâmpină rezistență acasă.

Armatele europene așteaptă acest episod, iar depozitele lor de armament funcționează cu ”tancuri de rezervă”.

Zelensky spune în repetate rânduri că trebuie să aibă tancuri și avioane până în august pentru a-și asigura apărarea aflată în hemoragie. Dar, în mod contradictoriu, Zelensky este avertizat: Este esențial ”să obțină acum câștiguri semnificative pe câmpul de luptă” – deoarece administrația Biden este de ”părere foarte fermă” că va fi mai greu după aceea să obțină sprijinul Congresului (adică în august a trecut timpul; va fi prea târziu).

În mod clar, SUA pregătește terenul pentru un ”Anunț al victoriei” de primăvară – așa cum prefigurează comentariile delirante ale lui Milley – și pentru un viraj cu doar o șoaptă înainte de startul calendarului alegerilor prezidențiale din SUA.

”Narațiunea” din MSM a început deja să treacă la cea a unei viitoare ofensive rusești zdrobitoare – și a unei rezistențe ucrainene eroice copleșite de o forță zdrobitoare.

”Natura critică a următoarelor câteva luni a fost deja transmisă Kievului în termeni tranșanți de către înalți oficiali ai lui Biden – inclusiv consilierul adjunct pentru securitate națională Jon Finer, secretarul adjunct de stat Wendy Sherman și subsecretarul apărării Colin Kahl, care au vizitat cu toții Ucraina luna trecută” (Washington Post) -, directorul CIA Bill Burns călătorind pentru a-l informa personal pe Zelensky cu doar o săptămână înainte de sosirea acestor oficiali.

Zelenksky a fost pus în gardă. Vrem rezultate acum sau altfel…!

Dar apoi Seymour Hersh arată, în sfârșit, cu voce tare, o realitate dură nespusă – una cu consecințe politice extrem de complicate (preluat din interviul ulterior al lui Hersh cu Berliner Zeitung). ”Nu, nu vorbim despre sabotajul Nordstream (știam asta), ci de greșelile de judecată nesăbuite și furia crescândă de la Washington, plus disprețul față de judecățile politice imature ale lui Biden și ale echipei sale apropiate de neoconservatori.”

Nu este vorba doar de faptul că echipa Biden ”a aruncat în aer conductele”; ei sunt mândri de asta! Nu este vorba doar de faptul că Biden era pregătit să eviscereze capacitatea competitivă și perspectivele de dezvoltare ale Europei pentru următorul deceniu (unii vor aplauda). Partea explozivă a narațiunii a fost că ”La un moment dat, după ce rușii au invadat, și sabotajul a fost făcut… (aceștia sunt oameni care lucrează în poziții de top în serviciile de informații și sunt bine pregătiți) s-au întors împotriva proiectului. Au considerat că este o nebunie”.

”A existat multă furie în rândul celor implicați”, a remarcat Hersh. Inițial, narațiunea Nordstream a lui Biden – ”nu se va întâmpla” – a fost înțeleasă de ”profesioniștii” din domeniul informațiilor ca o simplă pârghie (legată de o invazie rusă care se prefigura la acea vreme) – o invazie despre care Washingtonul știa că va veni, deoarece SUA pregătea cu furie ucrainenii – tocmai pentru a declanșa invazia rusă.

Cu toate acestea, sabotajul Nordstream a fost amânat – din iunie până în septembrie 2022 – la câteva luni după ce a avut loc invazia. Așadar, ce rost a avut atunci să paralizeze industria europeană prin impunerea unor costuri energetice foarte mari asupra acesteia? Care a fost rațiunea? Și a existat și mai multă furie față de membrii echipei lui Biden care ”au dat din casă” despre Nordstream, lăudându-se efectiv cu ”la naiba, da, noi am ordonat-o”.

Hersh comentează că, deși CIA răspunde în fața ”puterii” în sens larg, mai degrabă decât în fața Congresului, ”chiar și această comunitate este îngrozită de faptul că Biden a decis să atace Europa în măruntaiele sale economice – pentru a susține un război pe care nu-l va câștiga”. Hersh opinează că, într-o Casă Albă obsedată de realegere, sabotajul Nordstream a fost văzut ca o ”victorie”.

Hersh a declarat în interviul său din Berliner Zeitung:

”Ceea ce știu este că acest război nu are cum să se termine așa cum vrem noi [SUA] să se termine… Mă sperie faptul că președintele era pregătit pentru așa ceva. Iar oamenii care au executat această misiune credeau că președintele era conștient de ceea ce făcea poporului german. Și, pe termen lung, [ei cred] că acest lucru nu numai că îi va afecta reputația de președinte, dar va fi și foarte dăunător din punct de vedere politic. Va fi un stigmat pentru SUA”.

Îngrijorarea are și alte valențe – zelul obsesiv al lui Biden transformă Ucraina dintr-un război prin procură într-o problemă existențială pentru SUA (existențială în sensul umilinței și al daunelor la adresa reputației în cazul în care războiul ar fi pierdut). Este deja o problemă existențială pentru Rusia. Iar două puteri nucleare aflate într-o confruntare existențială reprezintă o veste proastă.

Să fim foarte clari: nu a fost pentru prima dată când Biden a făcut ceva – considerat de profesioniștii din serviciile de informații americane – ca fiind total nechibzuit: Robert Gates, fostul secretar al Apărării, a declarat recent că Biden a greșit în aproape toate problemele majore de securitate și externe de-a lungul a patru decenii. În februarie 2022, el a confiscat activele valutare ale Rusiei; a expulzat băncile rusești din SWIFT (sistemul de compensare interbancară) și i-a impus un tsunami de sancțiuni. Rezerva Federală și BCE au declarat ulterior că nu au fost consultate, iar dacă ar fi fost – nu ar fi consimțit niciodată la aceste măsuri. 

Biden a susținut că acțiunea sa va ”ruina rubla”; s-a înșelat grav. Mai degrabă, rezistența Rusiei a adus SUA mai aproape de o prăpastie financiară (pe măsură ce cererea de dolari se stinge, iar lumea se deplasează spre est). Din perspectiva actorilor financiari importanți din New York, Biden și Fed trebuie acum să se grăbească să salveze o SUA fragilă din punct de vedere sistemic.

Spunând simplu, importanța interviului lui Hersh din Berliner Zeitung (și a celorlalte articole ale sale) este că facțiuni din cadrul statului profund al SUA sunt furioase pe cercul de neoconservatori (Sullivan, Blinken și Nuland). Încrederea este ”terminată”. Vin după ei; și vor continua să vină… Articolul lui Hersh este doar o primă mostră.

Pentru moment, proiectul neo-conservator al Ucrainei rămâne ”actual”, cu echipa Biden cerând tuturor aliaților occidentali să rămână foarte atenți la mesaj, înaintea primei aniversări din 24 februarie a Operațiunii Speciale a Rusiei.

S-ar părea însă că fereastra critică pentru ca Ucraina să ”câștige cumva prin magie” este redusă de la câteva luni la câteva săptămâni. Cum va câștiga, desigur, rămâne nedefinit. Cu toate acestea, realitatea este că Rusia, mai degrabă decât Ucraina, va fi cea care va organiza ofensiva de primăvară – și, posibil, pe toată lungimea liniei de contact.

În mod paradoxal, în spatele cortinei, acest ”război civil” în curs de desfășurare în cadrul Establishment-ului american amenință să devină periculos și pentru Biden – pe măsură ce se apropie de acel moment de decizie privind candidatura din 2024. Se poate avea încredere în Biden că nu va fi nesăbuit – se întreabă comunitatea de informații a SUA – în timp ce Ucraina se macină în entropie sub un val rusesc pe toate fronturile? Va deveni Biden din nou disperat?

Oare să ne imaginăm că SUA ar putea pur și simplu să își dea mâinile peste cap și să recunoască victoria rusă? Nu – NATO s-ar dezintegra în fața unui astfel de eșec spectaculos. Așa că instinctul politic va fi un joc de noroc; să se dubleze miza: se ia în considerare o desfășurare a NATO în vestul Ucrainei ca ”forță tampon”, pentru a o ”proteja de avansurile rusești”.

Nu este greu de înțeles de ce facțiuni din cadrul Deep State sunt ”îngrozite”: produsele industriei de apărare americane sunt consumate în Ucraina mai repede decât pot fi fabricate. Acest lucru schimbă în mod negativ calculele SUA privind China, pe măsură ce inventarul militar american se consumă în Ucraina. Iar războiul din Ucraina se poate răspândi cu ușurință în Europa de Est.

Concluzia este înțelegerea neașteptată (pentru elită) că SUA însăși ar putea fi cel mai mare perdant în războiul împotriva Rusiei (Moscova a înțeles acest lucru încă de la început).

Echipa Biden a declanșat, în esență, o ripostă concertată din partea establishmentului față de competența sa decizională. Raportul lui Hersh, raportul Organizației Rand, interviurile The Economist cu Zelensky și Zaluzhny, raportul CSIS, raportul FMI care arată că Rusia este în creștere din punct de vedere economic și erupțiile dispersate de realitate dură care apar în MSM – toate acestea atestă cercul de disensiune față de modul în care Biden a gestionat războiul din Ucraina. Iar nemulțumirile se intensifică.

Chiar și recenta isterie a baloanelor chinezești, care a dus la doborârea de către NORAD a tuturor obiectelor neidentificate din spațiul aerian al SUA, arată că unii de la Pentagon au luat peste picior echipa Biden: ”Dacă voi (echipa Biden) sunteți atât de proști încât insistați să ”debifăm toate căsuțele” de pe radarele NORAD, să nu vă mirați de gunoaiele pe care le veți doborî zilnic”. 

Acest lucru vorbește, în primul rând, despre disprețul față de modul în care Casa Albă înțelege cele mai mici detalii; și, în al doilea rând, despre modul în care balonul chinezesc a jucat un rol simbolic în revigorarea șoimilor chinezi din SUA, deținătorii majorității în ceea ce privește sprijinul bipartizan al Congresului.

Poate fi înlăturat Biden? Teoretic, ”da”. Șaizeci la sută dintre tinerii membri ai Partidului Democrat nu doresc ca Biden să candideze din nou. Dificultatea constă însă în impopularitatea profundă a Kamalei Harris ca posibil succesor. Cea mai recentă dovadă a poziției în declin a lui Harris este un articol extrem de dur din New York Times, plin de dezaprobări anonime din partea democraților seniori, mulți dintre ei susținând-o cândva. Acum, aceștia sunt îngrijorați.

Teama lor, scrie Charles Lipson, este că Harris pare a fi aproape imposibil de abandonat:

”Pentru a câștiga, democrații au nevoie de un sprijin entuziast din partea afro-americanilor, care probabil se vor simți jigniți dacă Harris este abandonată. Această problemă ar putea fi evitată dacă ea ar fi înlocuită de un alt afro-american. Dar nu există alternative evidente. Dacă Harris va fi înlocuită, probabil că va fi înlocuită de un candidat alb sau hispanic.

O astfel de schimbare ar zgudui un partid profund investit în politica identității rasiale și etnice, în care grupurile dezavantajate sunt văzute ca victime, iar câștigătorii ca opresori ”privilegiați”. Aceste diviziuni sunt cele mai virulente atunci când se concentrează pe rana istorică a Americii în ceea ce privește rasa, iar ele s-ar întoarce spre interiorul partidului”.

De ce nu ar trebui să ne așteptăm la o anchetă din partea ierarhiei Partidului Democrat sau din partea Congresului în urma acuzațiilor lui Seymour Hersh de ocolire deliberată a Congresului? Ei bine, în cuvinte simple, pentru că expune ceea ce este ”de nespus”. Da, Biden nu a ”informat” Congresul, deși unii dintre ei par să fi știut în prealabil despre sabotajul Nordstream. Din punct de vedere tehnic, el a ocolit sistemul.

Dificultatea este că ambele părți ale Parlamentului APROBĂ în mare parte un astfel de excepționalism – excepționalismul american prevede că SUA pot face ce vor, când vor, cui vor. Există atât de multe cazuri în care această axiomă este înrădăcinată în practică: Cine va îndrăzni să arunce prima piatră asupra ”bătrânului Joe”? Nu, acuzațiile împotriva lui Biden – dacă vor exista – trebuie să constea în opinia colectivă că Biden nu este apt să exercite o judecată sănătoasă în probleme care ar putea risca să împingă SUA spre un război total cu Rusia.

Dacă Biden este forțat să plece, acest lucru va rezulta din ”camerele pline de fum” ale celor din interior. Prea mulți au beneficiat în liniște de pe urma bâlciului din Ucraina. 

Unde se îndreaptă Europa în urma acuzațiilor privind Nordstream? Este greu de văzut o Europă dominată de Germania care să se îndepărteze mult de Washington. Actuala conducere germană este subjugată Washingtonului și a acceptat cu ușurință vasalitatea. Franța va rămâne – lăsând la o parte câteva sughițuri – alături de Germania. Cu toate acestea, pe măsură ce SUA observă cum sfera sa în dolari se contractă odată cu expansiunea BRICS și a Comunității Economice a Asiei de Est, Casa Albă va fi mai dură cu economiile sale captive cele mai apropiate. Europa va plăti probabil un preț devastator.

În orice caz, UE nu discută problemele cu adevărat sensibile în public – doar în săli de reuniune în care toate telefoanele mobile au fost îndepărtate în prealabil. Transparența sau responsabilitatea abia dacă apar în astfel de discuții.