”Yankee go home!”

Un comentariu de Oskar Lafontaine (Germania)

Dacă vrem o Europă pașnică și să ne ferim de conflictele puterilor nucleare, avem nevoie de eliberarea Europei de sub tutela militară a SUA printr-o politică de securitate și apărare independentă. Acest obiectiv ar trebui să fie prioritatea noastră principală.

Încet, dar sigur, starea de spirit în Republica Federală se schimbă. Pe zi ce trece, din ce în ce mai puțini oameni sunt dispuși să fie de acord cu războiul în curs de desfășurare. Ei aud despre marea suferință provocată în Ucraina și aud cererile zilnice ale liderului CDU Merz, ale politicianului FDP Strack-Zimmermann sau ale deputatului Verzilor Hofreiter de a furniza tot mai multe arme Ucrainei.

Din păcate, după o ezitare inițială, cancelarul social-democrat Olaf Scholz cedează întotdeauna și livrează. Încă o dată, ministrul nostru de externe Annalena Baerbock a preluat ștafeta, justificându-și cererea de a furniza Ucrainei mai multe arme și tancuri ”Leopard” prin faptul că armele germane ar salva vieți. Cuvintele îmi lipsesc.

Cei mai în vârstă încă își mai amintesc că invazia lui Hitler în Uniunea Sovietică a costat viața a 27 de milioane de oameni, inclusiv multe milioane de ruși și ucraineni.

Pe 27 ianuarie 2014, supraviețuitorul de 95 de ani al asediului Leningradului, Daniil Granin, le-a reamintit membrilor Bundestagului german inscripția unui soldat rus pe zidurile Reichstagului: ”Germania, am venit la tine pentru ca tu să nu mai vii la noi” (1). Și acum ar trebui să furnizăm din nou arme pentru ca uciderea în Ucraina să continue la nesfârșit, rușii să fie uciși cu arme germane și Ucraina să câștige războiul împotriva Rusiei?

Oricum, cei bine informați nu cred în vinovăția exclusivă a Rusiei. Ei își amintesc de promisiunea făcută lui Gorbaciov de a nu extinde NATO spre est. Ei știu că SUA au organizat și finanțat o lovitură de stat pe Maidan în 2014 pentru a instala un guvern marionetă care să facă presiuni în vederea unei eventuale admiteri a Ucrainei în NATO. Prea tentantă pentru adepții liniei dure de la Washington a fost ideea că, după bazele de rachete din Polonia și România, ar putea acum să pună rachete la granița ruso-ucraineană.

De neuitat în acest context este basmul nerușinat al SUA, conform căruia rachetele din statele est-europene au fost amplasate pentru a intercepta rachetele iraniene. Și, bineînțeles, presa de propagandă occidentală a tipărit aceste declarații stupide fără să le pună la îndoială, cu atât mai puțin să le critice. Pentagonul poate răspândi orice minciună – presa occidentală o va înghiți.

Rachetele fără timpi de avertizare sunt ceva de genul cuțitului pe gâtul adversarului respectiv. Ele reprezintă amenințarea credibilă de a doborî dintr-o lovitură conducerea politică și centrele de comandă militară ale adversarului. ”Nu cel care ia primul armele în mână este instigatorul dezastrului, ci cel care îl constrânge”, scria florentinul Nicolo Machiavelli acum 500 de ani.

Politica de destindere conturată de Willy Brandt, care ne-a adus pace și securitate timp de decenii, a fost abandonată pas cu pas (2). De la venirea sa la putere, guvernul semaforizat a susținut fără rezerve politica agresivă a SUA.

Un pachet de sancțiuni după altul a fost adoptat pentru a-l pedepsi pe Putin. Războiul economic de sancțiuni împotriva Rusiei a început cel târziu în 2017, cu mult înainte ca armata rusă să invadeze Ucraina. Senatul și Congresul de la Washington au adoptat o legislație menită să reducă influența Rusiei în Europa și Eurasia. În 2018, SUA au luat în vizor Nord Stream 2 (3). Legea a stipulat că deciziile de sancționare ale SUA vor fi în viitor drept internațional, iar încălcările acestora vor fi urmărite civil și penal în SUA.

Clauza 257 din această lege prevedea că scopul legii era de a acorda prioritate exportului de resurse energetice americane în detrimentul altor fluxuri de export, pentru a crea noi locuri de muncă în SUA. Încă din decembrie 2017, democrații și republicanii au amenințat compania elvețiană ”Allseas”, care a montat conductele pentru Nord Stream 2, cu distrugerea dacă nu oprește lucrările la gazoduct în termen de 48 de ore. Compania a cedat. Cel puțin cancelarul austriac de atunci, Christian Kern, a avut curajul de a denunța aceste legi americane ca fiind o ”încălcare flagrantă a dreptului internațional” (4). Un cancelar german mai curajos ar fi calificat acum aruncarea în aer a Nord Stream 2 drept o declarație de război împotriva Germaniei.

Între timp, mulți cetățeni germani își dau seama că sancțiunile sunt mai presus de toate o lovitură de imagine. Sigur, economia rusă suferă și se confruntă cu dificultăți tot mai mari, dar în Germania prețurile energiei sunt în creștere abruptă. Mulți oameni nu-și mai pot plăti facturile de încălzire și la electricitate și nu știu ce să facă în continuare. Mediul de afaceri german se teme de un val de falimente și cere guvernului să găsească o soluție. Dar – și puțini îndrăznesc să o spună – fără materiile prime și aprovizionarea cu energie din Rusia nu vom putea să ne menținem prosperitatea. Din ce în ce mai mulți oameni vor deveni săraci și nenumărate întreprinderi se vor închide. Șomajul va crește.

Coaliția semaforizată conduce orbește economia germană spre zid. De aceea, acest guvern este cel mai prostesc pe care l-am avut de când a apărut Republica Federală Germania.

În cele ce urmează, aș dori să arăt căi de ieșire din situația catastrofală. Pentru asta, trebuie să înțelegem clar de ce ne aflăm în impas, în primul rând. Am menționat deja un motiv important: Politica de relaxare a fost abandonată și înlocuită cu o politică de confruntare. Este o evoluție uimitoare într-o țară care a avut experiențe atât de excelente cu Ostpolitik-ul lui Willy Brandt.

Când am studiat fizica în tinerețe, am folosit următoarea metodă: se stabilea o teorie și apoi se făcea un experiment. Experimentul va confirma sau va infirma teoria. Teoria conform căreia pacea în Europa poate fi garantată permanent doar prin dezarmare și apropiere a fost confirmată timp de decenii de ”experimentul de destindere”, deoarece în Europa nu a existat niciun război în acea perioadă. Dar aproape nimeni din peisajul politic și mediatic german de astăzi nu pare să știe acest lucru.

Abandonarea politicii de destindere a lui Brandt a început în urmă cu 30 de ani, când Mihail Gorbaciov a părăsit scena politică, iar adepții liniei dure de la Washington au crezut că acum se pot culege roadele prăbușirii Uniunii Sovietice. Statele Unite și-au încălcat toate promisiunile și au extins NATO spre est, deși politicieni americani precum George Kennan au numit această expansiune spre est cea mai mare greșeală a politicii externe americane de după război (5). Extinderea spre est, spunea diplomatul american, ar fi condus la militarism și naționalism. Rareori consecințele unei politici greșite au fost prezise cu atâta precizie.

Dacă există acum politicieni mai tineri în Republica Federală, în primul rând actualul ministru de externe Annalena Baerbock, care cred că actuala politică de furnizare de arme Ucrainei va duce la pace, atunci vorbim despre o eroare de neiertat. Politica de confruntare duce la distrugerea Ucrainei și la multe mii de morți și se poate încheia cu un al treilea război mondial. Prin urmare, trebuie să o abandonăm imediat și să ne întoarcem la politica de destindere.

Surse și note:

(1) Bundestag german: „Discursul lui Daniil Granin”, 27 ianuarie 2014, online la: https://www.bundestag.de/parlament/geschichte/gastredner/rede_granin-261326

(2) Textul este o versiune extinsă a unui discurs ținut de Oskar Lafontaine la 17 septembrie 2022 la cel de-al 34-lea Pleisweiler Gespräch al NachDenkSeiten. Tema a fost: „Sfârșitul detensionării? Cine vrea pace trebuie să se elibereze de SUA”, care poate fi vizualizat online la adresa: https://www.nachdenkseiten.de/?p=88304

(3) Atlantik-Brücke Dossier: „Die Sanktionsspirale der USA gegen Nord Stream 2”, în: Atlantik-Brücke, 2 noiembrie 2020, disponibil online la: https://www.atlantik-bruecke.org/die-sanktionsspirale-der-usa-gegen-nord-stream-2/.

(4) Ministerul german de Externe: „Ministrul de externe Gabriel și cancelarul austriac Kern cu privire la sancțiunile impuse Rusiei de către Senatul SUA”, 15 iunie 2017, online la: https://www.auswaertiges-amt.de/de/newsroom/170615-kern-russland/290664

(5) George Kennan: „A Fateful Error”, în: New York Times, 5 februarie 1997, online la: https://www.nytimes.com/1997/02/05/opinion/a-fateful-error.html