Domnule Iohannis, ne ocupăm și de OMV între două transporturi la Kiev?

Corporația cu capital austriac OMV Petrom a ajuns, practic, un soi de ”stat în stat”. Este protejată la cel mai înalt nivel de președintele Iohannis și de serviciile de informații, având pe deasupra suportul deplin, cointeresat, al mass-media mainstream.

Asiatăm neputincioși la o încrengătură de tip mafiot între politicieni, ofițeri SRI și jurnaliști, care reușește să prejudicieze cu brio bugetul de stat și să pună în pericol securitatea energetică a țării, într-o totală nepăsare față de opinia publică. O bătaie de joc scuzabilă nici măcar în lumea a treia, unde regimurile militare despotice răspund cu capul doar în fața colonialiștilor veniți călare pe tancuri, ca să încaseze taxa de șmecher.

Până de curând, bravii noștri politicieni se ascundeau după fustele Ursulei von der Leyen: ”Uniunea Europeană nu ne permite să impozităm corect marile corporații”. Ei bine, pandemia și războiul au schimbat complet paradigma. Membrii UE s-au plâns că suportă foarte greu cheltuielile imense cu inflația și compensarea facturilor la energie. Pot împrumuta bani de la bănci, însă nu la nesfărșit.

Așa că soluția a venit pe 5 octombrie anul trecut, când Comisia Europeană a decretat că statele membre au libertatea de a impozita cu minim 35 la sută și maxim 95 la sută toate companiile din energie. Așa-numita taxă de solidaritate, aplicabilă inclusiv sistemului bancar și de telefonie mobilă. Doar Cehia și Ungaria au ales să impoziteze suplimentar băncile și firmele de telefonie. România consideră, probabil, că șaormeriile, gogoșeriile și frizeriile sunt mult mai ușor de abordat decât amicii lui Mugur Isărescu.

Printr-o ordonanță scrisă parcă de mânuța angajaților OMV, Ministerul de Finanțe a reușit să scutească statul român de un aport de circa 1 miliard de euro din profitul record al OMV. Mai mult, ulterior nimeni din minister sau din guvern nu a dat explicații de ce respectiva ordonanță nu a fost modificată în concordanță cu interesele primordiale ale României.

Același guvern Ciucă, militarizat până-n dinți, închide ochii în continuare la nesimțirea austriecilor de la OMV Petrom, care refuză să investească în proiectul de gaze Neptun Deep, după ce statul român (prin Romgaz) a cumpărat de la americani participația de 50%, plătind suma colosală de un miliard de dolari. Bani aruncați pe fereastra deschisă larg de ExxonMobil, cu concursul regimului Iohannis.

Însă bătaia de joc nu se oprește aici. Atunci când vrea, ANAF își poate încorda mușchii până la apoplexie. În mod special în fața celor mici și neputincioși, dar și în raport cu dușmanul nr. 1 al occidentului colectiv. Dovadă că în urma unui recent control fiscal, rușii de la Lukoil au fost taxați suplimentar cu 10 milioane de euro (impozit pe profit). Și asta la puțin timp după ce Europa Liberă (gazeta de perete a ambasadei americane) se întreba cum de mai funcționează Lukoil în România.

Singurul politician din spectrul puterii care se agită în legătură cu ”dosarul OMV” a rămas globalistul-patriot Rareș Bogdan. Însă o face de dragul spectacolului, pe deplin conștient că doar idolul său Klaus Iohannis ar putea să miște ceva în interesul național. ”Mă interesează ca guvernul să vină cu lămuriri, de ce statul român este incapabil să încaseze taxe şi impozite de la marile corporaţii, în schimb execută pe loc companiile mici sau persoanele private”, zice liberalul Rareş Bogdan, foarte atent să atingă simțămintele patriotice ale votanților PNL dispuși să treacă rapid în barca AUR.

Însă de la vorbe și până la fapte distanța pare a fi atât de lungă, încât până și analfabeții funcționali din PNL și-au dat seama că nu e absolut nicio o diferență dacă dau sonorul la maxim sau pur și simplu îl închid, atunci când Rareș Bogdan intră în direct la Antena 3-CNN.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs