Întrebări la care Ursula von der Leyen ar trebui să răspundă (dacă ar avea cine s-o întrebe)

O ipocrizie fără margini domnește la Bruxelles. Agenda politicienilor din fruntea UE nu este legată în principal de bunăstarea și securitatea europenilor, ci de directivele războinicilor globaliști de la Casa Albă.

Reacția virulentă a Uniunii Europene față de Rusia nu are altă logică în afara marilor interese geostrategice și economice ale Statelor Unite. Este sinucigașă, voit pierzătoare, irațională, complet lipsită de sens. ”Apărarea valorilor comune”, des invocată de politicieni, reprezintă o lozincă golită de conținut și fără bază legală.

Faptul că suntem implicați în război până-n gât nu poate fi contestat cu argumente. A spus-o răspicat ministrul de Externe al Germaniei, chiar dacă este un lucru de domeniul evidenței. Mai mult, ori de câte ori au prilejul, șefii de la Bruxelles (bine ghidonați de Washington) amintesc de ”înfrângerea Rusiei cu orice preț”. Scopul suprem.

Personaj tragi-comic în multe circumstanțe, medicul ginecolog Ursula von der Leyen își joacă bine rolul de politician uns cu toate alifiile, cu o dezinvoltură demnă de marile scene de teatru. Învață la foc automat lucruri noi despre război, despre tancuri și rachete hipersonice, apoi recită fără să clipească tomuri întregi de texte propagandistice. Nimeni nu-i pune întrebări esențiale, aflate pe buzele a milioane de europeni.

Scutită de orice explicații în dosarul Pfizer, are parte de același tratament și în dosarul ”Ucraina”. Procurorul șef Kovesi o protejează ca pe un nou-născut. Uluitoare acte de corupție se petrec la cel mai înalt nivel, atât în legătură cu achiziția de gaze GNL la suprapreț, cât și cu achizițiile de armament (inclusiv plata rachetelor trimise de Pentagon). Iar pentru a conferi o urmă de legalitate demersurilor nemaintâlnite de sprijin a unei țări extracomunitare aflate în război, Ursula von der Leyen joacă zilele astea, la Kiev, partitura integrării Ucrainei în UE la foc automat.

Chiar dacă șefa Comisiei Europene și-a pierdut deja credibilitatea în ochii a milioane de europeni, tot ar trebui să răspundă unor întrebări esențiale:

1. În prezent, UE și Rusia se află în război, chiar dacă ultimii nu au atentat la securitatea blocului comunitar. Cu armamentul trimis de europeni sunt omorâți ruși. Cine a fost și continuă să rămână adevăratul agresor dintre părțile amintite: UE sau Rusia?

2. Din moment ce Ucraina nu face parte din UE sau NATO, care este baza legală a intrării în război a europenilor, umăr la umăr cu regimul Zelensky?

3. Ar fi perfect legitim ca rușii să atace orice țară care se aliază pe câmpul de luptă cu Ucraina, pompând în mod constant armament greu, muniție și mercenari? Asta se urmărește de fapt?

4. ”Apărarea valorilor comune” ale occidentului (așa cum sunt ele acum, degradate) nu este, cumva, o explicație puerilă, falsă și profund disproporționată în raport cu costurile pe care trebuie să le suporte simplii cetățeni europeni?

5. Cum se împacă disponibilitatea Uniunii Europene de a vira constant (și în creștere) miliarde de euro către Kiev, cu scăderea nivelului de trai în țările membre? Ce alte interese majore, personale și de grup, urmăresc politicienii de la Bruxelles, în dauna bunăstării și securității celor 450 de milioane de cetățeni ai uniunii? De ce mizează în continuare pe război?

Cât timp nu vom avea explicații clare la întrebările de mai sus, vom fi atacați din ce în ce mai virulent, fără alt argument în afara faptului că am fi, evident, putiniști. Vectorii propagandei ruse, cum bine au subliniat ”academicienii” de o la vestită universitate de scos diplome pe șpăgi.