Un text de Firas Al-Shoufi, pentru publicația The Cadrle

Rolul armatei americane în furtul petrolului sirian este mai profund decât un simplu furt mărunt. Fondurile sunt folosite pentru a susține autoguvernarea kurdă și pentru a asigura divizarea geografică a Siriei.

În iulie 2021, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a descris furtul de petrol de către SUA din zonele pe care le ocupă în estul Siriei drept un „comportament banditesc”. Același termen a fost folosit anterior de președintele sirian Bashar al-Assad și de alți oficiali în declarații care denunțau încălcarea suveranității Siriei de către Washington.

Presa oficială siriană anunță din când în când despre convoaie de camioane și cisterne care transportă petrol din estul regiunii Eufratului spre Irak, sub protecția militară americană și escortate de miliția kurdă susținută de SUA, Forțele Democratice Siriene (FDS).

Dar chiar este nevoie ca SUA să fure aceste cantități mici de petrol sirian, după ce producția sa a scăzut de la aproximativ 360.000 de barili la mai puțin de 90.000 de barili pe zi, folosind metode primitive de extracție?

Mai mult decât doar petrol

Scopul principal al sifonării petrolului sirian este de a ajuta Administrația Autonomă Kurdă din Nordul și Estul Siriei (AANES), care este protejată de peste 13 baze militare americane, să își finanțeze activitățile și să își acopere nevoile locale de combustibil.

De asemenea, scopul este de a păstra zona de influență americană între Bagdad și Damasc, sufocând în același timp guvernul sirian – și de a priva cea mai mare populație siriană din zona controlată de Damasc de resurse vitale precum petrolul, gazele, grâul și medicamentele.

AANES însăși a recunoscut că veniturile din petrol și gaze s-au ridicat la aproximativ 156 de miliarde de lire siriene (156 de milioane de dolari) în 2019, mai mult de 76% din veniturile sale totale în 2019. Ea a susținut că a cheltuit aceste fonduri pentru plata salariilor angajaților civili și militari.

Potrivit copreședintelui Consiliului Executiv al AANES, Abd Hamid al-Mehbash, numărul angajaților civili depășește 120.000, pe lângă forțele militare implicate în FDS.

Totuși, aceste cifre au fost contestate de o sursă guvernamentală siriană, care a declarat pentru The Cradle: ”Umflarea numărului are ca scop să aducă mai mult ajutor internațional din partea țărilor occidentale și să sugereze că administrația aduce beneficii populației și îmbunătățește gestionarea zonelor pe care le controlează cu sprijinul ocupantului american”.

Damascul consideră că FDS și patronii lor americani nu sunt serioși în ceea ce privește găsirea unei soluții la conflict și restabilirea unității Siriei, în ciuda încercărilor siriene și rusești de dialog și a presiunii militare turcești continue.

Încă se folosește de kurzi

Sursa guvernamentală siriană a declarat pentru The Cradle că există o convingere tot mai mare că intențiile Washingtonului sunt de a continua să se folosească de diviziunile kurde și de obiectivele separatiste pentru a menține instabilitatea politică în Siria pentru mulți ani de acum încolo. Și pentru a menține țara ostatică ambițiilor internaționale și regionale și a haosului postbelic.

Potrivit unei surse arabe de informații, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), al cărui cartier general se află în Munții Qandil, în apropiere de granița dintre Irak și Iran, este responsabil de dosarul petrolier sirian, din care își asigură fonduri pentru a-și finanța activitățile militare și administrative.

PKK este considerat o organizație teroristă atât de SUA, cât și de Turcia și este, în esență, fratele mai mare al grupului militant siriano-kurd Unitățile de Apărare a Poporului (YPG).

Armata americană a redenumit YPG în 2015 – fuzionând-o cu nou formatul SDF – într-un efort de a minimiza legătura grupului cu PKK și de a-l face mai atrăgător pentru arabii locali și minoritățile siriene.

Pe scurt, operațiunile de furt de petrol sirian, care au loc sub acoperirea armatei americane, aduc beneficii financiare unei organizații teroriste kurde aflate pe lista SUA.

Într-adevăr, secretarul adjunct al apărării din SUA, Jonathan Hoffman, a confirmat că veniturile din petrolul sirian nu aparțin SUA, ci mai degrabă FDS.

Această politică americană de ”sufocare” a fost consolidată în ultimii ani prin ”Legea Cezar” a Congresului american – cele mai ample sancțiuni impuse Damascului până în prezent, care au avut un impact paralizant asupra comerțului și economiei siriene, vizând entități și persoane fizice care au desfășurat afaceri cu sectoarele dominate de guvernul țării.

La necazurile Siriei s-au adăugat frecventele atacuri israeliene asupra porturilor Tartous și Latakia pentru a împiedica exporturile de petrol, precum și atacurile repetate asupra rafinăriei siriene din Homs, principala rafinărie a țării.

Nu există rapoarte oficiale exacte privind producția câmpurilor petroliere aflate sub controlul FDS în estul Siriei, mai ales după ce acestea au fost grav avariate în operațiunile militare ale coaliției internaționale împotriva ISIS. De asemenea, nu este posibil să se obțină informații exacte cu privire la veniturile petroliere furate de FDS, deoarece angajaților guvernului sirian li se interzice accesul la instalațiile petroliere.

Cu toate acestea, directorul general al câmpurilor petroliere guvernamentale Al-Jibsah din guvernoratul Hasakah, Ali Hassan al-Youssef, a declarat că forțele americane confiscă aproximativ 2.000 de metri cubi (12.460 de barili) pe zi din câmpurile Jibsah și 40.000 de barili din câmpurile Rumailan din Hasakah, unde se află unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere.

Unde se duce petrolul?

Informațiile furnizate de surse locale din Hasakah și Deir Ezzor confirmă rapoartele securității siriene și ale presei cu privire la cele patru destinații cheie către care este transportat petrolul furat.

Credit harta: The Cradle

Prima destinație se află în zona rurală din Deir Ezzor, în zonele controlate de Administrația Autonomă, unde cea mai mare parte a petrolului este consumată după ce este rafinat în rafinării primitive. Prețul benzinei în aceste zone pornește de la 210 lire siriene pe litrul de benzină ”subvenționată”, care este de cea mai slabă calitate, și variază – în funcție de calitate – între 410 lire și 1250 de lire.

A doua destinație a petrolului sunt zonele ocupate de forțele turcești – cu cooperarea așa-numitei ”Armate Naționale Siriene”, susținută de străini – și Idlib, controlată de Hayat Tahrir al-Sham (HTS).

Petrolul brut este transportat prin mai multe puncte de trecere, inclusiv prin binecunoscutul Al-Hamran, la sud de orașul Jarabulus (estul Alepului). Punctul de trecere se afla sub controlul grupului militant ”Al treilea corp”, susținut de Turcia, care primea comisioane în schimbul permiterii trecerii petrolului către Idlib, înainte ca HTS să preia recent controlul asupra zonei prin intermediul militanților Ahrar al-Sham.

Compania Al-Salam, care este afiliată la HTS, se ocupă de operațiunile de cumpărare și vânzare cu Administrația Autonomă Kurdă. Petrolul este vândut în aceste zone la aproximativ 5.000 de lire sterline pe litru.

A treia destinație pentru petrolul sirian furat: Kurdistanul irakian – prin punctele de trecere Mahmudiyah și Semlakah – unde petrolul este abundent. Sursele de pe teren spun că acest petrol reintră în zonele aflate sub controlul Administrației Autonome după ce a fost rafinat, pentru a fi vândut la prețuri ridicate.

A patra destinație, care primește cea mai mică cantitate de petrol, sunt zonele aflate sub controlul guvernului sirian, către care aproximativ 30-60 de cisterne transportă combustibil la câteva zile. Prețul petrolului în aceste zone este cel mai ridicat – un litru depășește 5.000 de lire siriene sau 2 dolari.

Turcia reprezintă, de asemenea, o amenințare la adresa securității energetice a Siriei.

Pe 30 noiembrie, ministrul sirian al petrolului, Bassam Tohme, a anunțat că loviturile aeriene turcești au provocat ”daune mari” instalațiilor energetice ale țării, după ce au lovit o uzină de gaz, mai multe puțuri de petrol și stații electrice.

Tohme a precizat că bombardamentele au dus la întreruperea unei uzine care produce 150 de tone de gaz pe zi și aproximativ un milion de metri cubi de gaze naturale folosite pentru alimentarea cu energie electrică a guvernoratului Hasakah.

Pagubele suferite de stațiile petroliere și arderea multor puțuri ”au dus la o mare poluare a mediului din cauza exploziilor petrolierelor”, a detaliat el.

Cu toate acestea, atacurile turcești – care se desfășoară sub pretextul luptei împotriva FDS – nu par să fie, deocamdată, mai mult decât un proces disciplinar pentru a slăbi sursele de finanțare ale miliției kurde. Nu este ușor de eliminat FDS, atâta timp cât SUA își mențin prezența militară ilegală în Siria.

Chiar dacă operațiunile militare turcești reușesc să cucerească noi terenuri din Siria, așa cum se întâmplă astăzi în Idlib, Jarabulus și în fâșia de frontieră nordică, această politică nu va face decât să exacerbeze diviziunile existente între militanții afiliați Ankarei și cei afiliați Washingtonului, cum ar fi Administrația Autonomă Kurdă.

Atâta timp cât resursele naturale ale Siriei sunt furate cu atâta nerușinare de bandiți străini în uniforme militare pentru a-și finanța agendele proprii, Siria va rămâne divizată din punct de vedere geografic. Doar atunci când aceste fonduri furate se vor epuiza, se vor epuiza și agendele.