Hackerul român Guccifer, dezvăluiri după 4 ani de detenție în SUA

1. 

Un articol de Sam Biddle pentru publicația The Intercept

Marcel Lehel Lazăr a ieșit din Federal Correctional Institute Schuylkill, o închisoare din Pennsylvania, în august 2021. Bărbatul de 51 de ani, cunoscut anterior doar sub numele de Guccifer, a petrecut mai bine de patru ani în închisoare pentru o serie de spargeri de e-mailuri ale elitei americane. Deși aceste dezvăluiri din inbox au schimbat, fără îndoială, cursul istoriei recente a națiunii, Lazăr însuși rămâne o figură obscură. În această lună, într-o serie de interviuri telefonice cu The Intercept, Lazăr a vorbit pentru prima dată despre noua sa viață și strania sa moștenire.

Lazăr nu este un nume cunoscut după standardele accesului neautorizat – nu este vorba despre Edward Snowden sau Chelsea Manning – dar oamenii sunt familiarizați cu munca sa. De-a lungul anului 2013, Lazăr a furat corespondența privată a tuturor, de la un fost membru al Statului Major până la autoarea ”Sex and the City” Candace Bushnell.

”Chiar acum, având acest timp liber, încerc să înțeleg ce făcea acest alt eu acum 10 ani”.

Există o ironie a obscurității sale actuale: cariera prolifică a lui Guccifer a părut adesea motivată de apetitul pentru faima mediatică globală mai mult decât de vreo ideologie sau principiu. El a acționat ca un agent al haosului, nu ca un denunțător, iar isprăvile sale au oferit la fel de mult divertisment ca orice altceva. Datorită spargerii de către Guccifer a contului AOL al lui Dorothy Bush Koch, lumea știe că fratele ei – George W. Bush – este pasionat de autoportretul din baie.

”Am știut tot timpul despre ce vorbesc tipii ăștia”, mi-a spus Lazăr cu o oarecare satisfacție. ”Obișnuiam să știu mai multe decât știau ei unul despre celălalt”.

La zece ani de la primele spargeri de conturi de e-mail, Lazăr a spus că, pe atunci, spera nu la celebritate, ci la găsirea unei explicații ascunse pentru prăbușirea Americii din secolul XXI – un schelet îngropat în e-mailurile celor bogați și celebri. Ceva ce i-ar putea demasca pe cei care provoacă putregaiul nostru național și ar putea să îl inverseze. În schimb, s-ar putea ca, fără să vrea, să-l fi pus pe Donald Trump la Casa Albă.

Atunci când Guccifer – un amestec de la Lucifer și Gucci, pronunțat cu sunetul ”tch” al cuvântului italian – a spart contul de e-mail al lui Sidney Blumenthal, un vechi confident al familiei Clinton, a schimbat lumea aproape din greșeală. Printre miile de mesaje din contul AOL al lui Blumenthal, pe care acesta le-a furat în 2013, erau îngropate e-mailuri către HDR22@clintonemail.com, adresa privată a lui Hillary Clinton, necunoscută până atunci. Existența contului și dezvăluirile ulterioare potrivit cărora aceasta l-a folosit în mod necorespunzător pentru a conduce afaceri oficiale guvernamentale și a transmite date sensibile ale serviciilor de informații au dus la ceva asemănător unui atac de panică național: agonie politică non-stop, investigații federale și, în funcție de cine întrebați, victoria lui Trump în 2016.

În cele din urmă, Guccifer a devenit celebru după ce numele său a fost „împrumutat” de un hacker rus: Guccifer 2.0. Acest din urmă Guccifer ar fi piratat informații de pe serverele Comitetului Național Democrat, o pradă publicată ulterior pe WikiLeaks.

Un rechizitoriu federal a acuzat un grup de agenți ai serviciilor de informații rusești că au folosit persoana Guccifer 2.0 pentru a desfășura o campanie de propagandă politică și a acoperi implicarea Rusiei. Pe măsură ce versiunea Guccifer 2.0 a devenit o figură centrală în disputele americanilor cu privire la interferența Rusiei în alegerile din 2016, activitatea hackerului omonim a dispărut din memoria colectivă.

Când l-am contactat telefonic pe Lazăr, acesta era acasă, în România. Se întorsese la familia de care se despărțise când fusese arestat de poliția română în 2014.

”Încă încerc să mă conectez din nou cu familia mea, cu fiica mea, cu soția mea”, a spus Lazăr. ”Am fost plecat mai mult de opt ani, așa că este un mare gol, pe care încerc să îl umplu cu tot ce trebuie.”

El își petrece cea mai mare parte a timpului singur acasă, citind despre politica americană și lucrând la un volum de memorii. Soția sa întreține familia, ca muncitoare prost plătită la o fabrică din apropiere. Revizuirea vieții sale din trecut pentru scrierea cărții a fost o întreprindere ciudată, mi-a spus Lazăr.

”Este ca o experiență extracorporală, ca și cum acest tip Guccifer ar fi un alt tip”, a spus el. ”Chiar acum, având acest timp la dispoziție, încerc să înțeleg ce făcea acest alt eu acum 10 ani”.

Lazăr nu are prea multe de spus despre cele două închisori americane în care a ispășit pedeapsa la închisoare după extrădarea din România. Ambele au fost în Pennsylvania – o instituție de minimă securitate și apoi o perioadă la Schuylkill, de securitate medie, pe care a descris-o simplu și solemn ca fiind ”un loc rău”. El a susținut că i s-a refuzat în mod obișnuit asistența medicală și spune că și-a pierdut mulți dinți în timpul celor patru ani de detenție.

În ceea ce privește infracțiunea și pedeapsa primită, Lazăr s-a contrazis, lucru pe care l-a făcut adesea în timpul conversațiilor noastre. El a adus în mod repetat în discuție ceea ce consideră a fi o nedreptate fundamentală: a dezvăluit e-mail-urile lui Clinton, care a încălcat regulile, și apoi a cooperat cu ancheta Departamentului de Justiție, doar pentru a ajunge, în final, într-o închisoare federală.

”Hillary Clinton a înotat cu ”neglijență nesăbuită”, cum a numit-o Jim Comey”, a spus Lazăr. ”Eu am făcut închisoare”.

Lazăr s-a grăbit să înșiruie o listă de alți oficiali de profil înalt care fie au știut tot timpul despre contul secret de e-mail al lui Clinton, fie s-a dovedit ulterior că au folosit propriul cont. ”Atâta ipocrizie, haide omule”, a spus el. ”Atât de multă ipocrizie”.

Și totuși, a pledat vinovat la toate acuzațiile care i s-au adus și astăzi recunoaște pe deplin că ceea ce a făcut a fost greșit – într-un fel.

”Să citești e-mailurile altcuiva nu este în regulă”, a spus el. ”Și am plătit pentru asta, să știți. Oamenii trebuie să aibă intimitate. Dar, vedeți, nu e ca și cum aș fi vrut să știu despre ce vorbesc vecinii mei. Dar am vrut să știu despre ce vorbesc tipii ăștia din Statele Unite, acesta este motivul. Eram sigur că, acolo, se întâmplă lucruri rele. Este motivul pentru care am făcut-o, nu un alt motiv dubios. Ceea ce am făcut este în regulă”.

”Am fost inspirat cu numele, cel puțin, pentru că întregul meu proiect Guccifer a fost, până la urmă, un eșec.”

Deși se mândrește că a scos la iveală aranjamentele lui Clinton, Lazăr a spus că nu a găsit nimic din ceea ce credea că va descoperi. Expediția de pescuit în inbox în căutarea celor mai întunecate secrete ale puterii americane a dezvăluit, în schimb, în cea mai mare parte, picturile lor mediocre în ulei și fotografiile de familie slab luminate. El a recunoscut că moștenirea lui Guccifer ar putea fi faptul că serviciile secrete rusești i-au copiat numele.

Poate fi dificil de spus unde se termină mitologia lui Guccifer și unde începe biografia lui Lazăr. Întors în orașul său natal, Arad, un oraș transilvănean cu o mărime aproximativ egală cu cea a orașului Syracuse, New York, Lazăr pare ambivalent cu privire la amploarea rolului său în istoria electorală americană. ”Nu mă simt confortabil să vorbesc despre mine”, mi-a spus el. Când am insistat într-o convorbire telefonică ulterioară, Lazăr a descris anul 2016 ca pe un fel de inevitabilitate: ”Trump a fost glonțul din țeava armei. El deja zăbovea prin preajmă”.

În timp ce Lazăr spune că memoriul surpriză al fostului director al FBI James Comey către Congres, din octombrie – conform căruia obiceiurile lui Clinton de a trimite e-mailuri erau încă sub investigație – a fost ceea ce ”a ucis-o pe Hillary Clinton”, el nu a negat rolul său indirect în această întorsătură.

Lazăr susține acum că a fost foarte aproape de a pătrunde în cercul intim al lui Trump în octombrie 2013. ”Eram pe punctul de a-i sparge pe cei de la Trump, pe Ivanka și alte chestii”, mi-a spus el. ”Și computerul meu s-a stricat pur și simplu”.

Deși l-a descris pe fostul președinte ca fiind instabil mintal, un erou al simpatizanților confederați și profund egoist, Lazăr nu este deranjat de rolul său indirect în 2016: ”Mă simt ca un tip obișnuit. Nu simt nimic special despre mine”.

Pe alocuri, hackerul pensionat încă savurează scurta sa notorietate globală. L-am întrebat cum s-a simțit când și-a văzut personajul de hacker uzurpat de serviciile secrete rusești: A fost un jaf nerușinat sau un omagiu măgulitor? Lazăr a spus că a aflat prima dată că Rusia i-a copiat persoana din interiorul unui centru de detenție din afara Washingtonului.

”M-am simțit bine, a fost ca o recunoaștere”, a spus el. ”M-a făcut să mă simt bine, pentru că în toți acești 10 ani, am fost tot timpul singur în această luptă”.

Lazăr și-a descris lupta – un termen pe care l-a folosit în mod repetat – ca pe o cruciadă personală împotriva elitei americane corupte și corupătoare, pe baza propriei sale înțelegeri generale a ideii, puse cap la cap după ce a citit despre ea pe internet. Este greu de respins din start.

”Uitați-vă la ultimii 20 de ani de politică a Statelor Unite”, a explicat Lazăr. ”Sunt numai minciuni și s-a ajuns atât de jos în noroi. Înțelegeți ce vreau să spun? Pute.”

Găsirea și expunerea vreunei dovezi palpabile care să explice declinul american a devenit o obsesie. Una care, a spus el, l-a ținut în fața calculatorului timp de 16 ore pe zi, ghicind parolele Yahoo Mail, răscolind agendele de contacte ale celor aproximativ 100 de victime ale sale și plănuind următoarea preluare de conturi. Înțelegea că ar putea părea o pasiune ciudată pentru un fost taximetrist român.

”Sunt român, trăiesc în acest loc uitat de Dumnezeu. De ce mă interesează asta? De ce? Este o întrebare bună”, mi-a spus el. ”Pentru noi, pentru băieții dintr-o țară comunistă, de exemplu România, care a fost una dintre cele mai rele țări comuniste, Statele Unite au fost un far de lumină.”

George W. Bush a schimbat toate acestea pentru el. ”În perioada de după 2000, ajungi să realizezi că totul este o prostie”, a spus el. ”Totul este o minciună, nu-i așa? Așa că simți nevoia, pe care am simțit-o și eu, de a face ceva, de a îndrepta lucrurile, pentru poporul american, dar și pentru sufletul meu.”

Este amuzant, mi-a spus Lazăr, că cei mai mari admiratori ai săi par să fi fost serviciile secrete rusești și nu poporul american pe care acum pretinde că a lucrat pentru a-l informa. ”Avem cumva aceeași mentalitate”, a meditat Lazăr. ”România a fost o țară comunistă; și ei erau comuniști”.

Hackerii continuă să joace un joc pe care Guccifer l-a stăpânit.

De când Lazăr a început această luptă, jocul pe care l-a popularizat – pătrundeți într-un cont de e-mail, luați cât mai multe fișiere personale, aruncați-le pe web și distribuiți cele mai suculente fragmente cu jurnaliști dornici, ca mine – a devenit o tactică de urmat în întreaga lume. Fie că este vorba de agenți nord-coreeni care jefuiesc schimburile de e-mailuri obscene ale Sony Pictures sau de un presupus hacker qatarez al aliatului lui Trump, Elliott Broidy, hackerii continuă să se implice într-un joc pe care Guccifer l-a stăpânit.

În ciuda faptului că nu avea practic nicio abilitate tehnică – a obținut acces la conturi în mare parte prin ghicirea întrebărilor de securitate ale parolelor acestora – Lazăr cunoștea adevărul fundamental conform căruia oamenilor le place să citească gândurile private ale unor personalități. Uneori, ele sunt profund demne de știri, iar alteori este vorba doar de o emoție perversă, deși există o linie foarte fină între cele două. Chiar și dezvăluirea unui e-mail inofensiv poate fi dăunătoare pentru o persoană sau o organizație presupusă de public ca fiind impenetrabilă. Când i-am adus acest lucru în discuție lui Lazăr, modestia lui a „alunecat”.

El a spus: ”Sunt sigur că, în felul meu umil, am fost un deschizător de drumuri”.

Lazăr-ul pe care l-am întâlnit la telefon era foarte diferit de Guccifer-ul de acum un deceniu. Pe atunci, el trimitea e-mailuri incoerente către Gawker, fostul meu angajator, care constau în mare parte în scandări fragmentate împotriva Illuminati. Cuvântul face aluzie la o conspirație a elitelor globale care dețin o putere insondabilă.

”Mi-ar plăcea să le numesc, în acest moment, Deep State”, a spus el. ”Dar Illuminati era pe atunci un cuvânt la îndemână. Bineînțeles, are conotații negative, este ca un film prost de serie B de la Hollywood.”

Din nefericire pentru Lazăr, ”deep state” – un termen de origine turcă, a ajuns în anii scurși de la arestarea sa să conțină o iluzie paranoică aproape la fel de mult ca și cuvântul ”Illuminati”. Totuși, indiferent de ceea ce se crede despre statul profund, noțiunea este la fel de controversată și populară printre ciudații care trăiesc pe internet – în special, și în mod ironic pentru Lazăr, printre adepții lui Trump. Oricum ai vrea să o numești, Lazăr credea că o va găsi în căsuța de e-mail a altcuiva.

”Scopul meu final a fost să găsesc planurile unui comportament rău”, a spus el.

Unii ar pretinde că, în căsuța de e-mail a lui Blumenthal, a găsit-o. Cu toate acestea, după un mandat complet al administrației Trump, ideea că un comportament rău la cele mai înalte niveluri ale puterii este ceva ținut ascuns în e-mailuri secrete aproape că pare desuet.

În timp ce comentariile anterioare ale lui Lazăr în fața presei au inclus fabulații absolute, remarci rasiste și o dependență de replici paranoice, el părea mai calm acum. La telefon, a fost în întregime lucid și gânditor de cele mai multe ori, chiar și pe subiecte care în mod clar îl neliniștesc. Poate că închisoarea l-a costat dinții, dar pare să-i fi dat o atitudine mai blândă decât cea pe care o avea în urmă cu un deceniu. Este în continuare un om cu mentalitate conspirativă, dar nu neapărat unul delirant. Plănuiește să rămână implicat în politica americană, în felul său.

”Nu-mi pasă de mine însumi”, mi-a spus, ”dar îmi pasă de toate lucrurile despre care vorbeam, știi tu, politică și altele”. El a spus: ”Voi continua să fiu cu un ochi pe politica americană și să reacționez la asta. Nu voi lăsa apa să curgă pur și simplu. Voi interveni”.

De data aceasta, el spune că va lupta împotriva puterii scriind, nu ghicind parole. ”Sunt mai subtil decât am fost înainte”, a încercat să mă asigure.

La un moment dat, în conversațiile noastre, Lazăr a enumerat un eșantion din cele 400 de cărți pe care a spus că le-a citit în închisoare, sunând la fel de mult ca un dependent de Twitter #Resistance:”James Comey, Andrew McCabe, Michael Hayden, James Clapper, toate biografiile lor, pe care nu le citește nimeni, știți?”.

În timp ce face în continuare trimiteri la statul profund, la ”guvernele din umbră” și la influența malignă a familiei Rockefeller, el se grăbește să facă referire și la șefi obscuri ai FBI, precum Peter Strzok și Bill Priestap, să parafrazeze rapoarte de contrainformații sau să citeze ”Midyear Exam”, ancheta Departamentului de Justiție privind practicile de e-mail ale lui Clinton.

Este greu de știut dacă acest Lazăr mai șlefuit, mai bine citit, a devenit ”mai puțin conspiraționist” sau dacă țara care l-a încarcerat a devenit ”atât de mult mai conspiraționistă” încât este imposibil de făcut diferența. Lazăr este un teoretician al conspirației, se pare, în același mod în care toată lumea a devenit după 2016.

Lazăr, omul liber, a făcut aluzie la faptul că știa că Guccifer era depășit de situație. El a recunoscut cu sinceritate că a mințit într-un interviu pentru NBC News cu privire la faptul că a obținut acces la serverul privat de e-mail al lui Clinton, afirmație retractată în timpul unui interviu ulterior cu FBI, deoarece a sperat în mod naiv că minciuna îi va oferi o pârghie pentru a obține o înțelegere mai bună după extrădarea sa. Acest lucru nu s-a întâmplat, la fel cum nu s-a întâmplat nici cu cooperarea sa deplină cu ancheta FBI privind e-mailul lui Clinton.

Când l-am întrebat pe Lazăr dacă este îngrijorat de consecințele furtului e-mailurilor celor mai faimoși oameni la care putea ajunge, acesta a spus că a crezut că dacă își va crea celebritate (anatemă pentru majoritatea hackerilor veterani), asta îl va proteja. În cele din urmă, nu a fost așa.

”La un moment dat”, a spus el, ”am pierdut controlul”.