Xi Jinping a făcut o ofertă greu de ignorat pentru Peninsula Arabică: China va fi cumpărătorul garantat al petrolului și gazelor voastre, dar vom plăti în yuani.

Ar fi atât de tentant să îl calificăm pe președintele chinez Xi Jinping, care a aterizat la Riad în urmă cu o săptămână, întâmpinat cu fast regal, ca fiind Xi al Arabiei, care a proclamat începutul erei petroyuanului.

Dar este mai complicat decât atât. Oricât de mult s-ar aplica schimbarea seismică implicată de mișcarea petroyuanului, diplomația chineză este mult prea sofisticată pentru a se angaja într-o confruntare directă, mai ales cu un Imperiu rănit și feroce. Așadar, aici se întâmplă mult mai mult decât se vede cu ochiul liber (eurasiatic).

Anunțul lui Xi al Arabiei a fost un prodigiu de finețe: a fost împachetat ca fiind internaționalizarea yuanului. De acum încolo, a spus Xi, China va folosi yuanul pentru comerțul cu petrol, prin intermediul Bursei de Petrol și Gaze Naționale din Shanghai, și a invitat monarhiile din Golful Persic să se alăture. Aproape 80 la sută din comerțul de pe piața mondială a petrolului continuă să fie cotat în dolari americani.

În aparență, Xi al Arabiei și delegația sa chineză numeroasă, formată din oficiali și lideri de afaceri, s-au întâlnit cu liderii Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG) pentru a promova creșterea comerțului. Beijingul a promis să ”importe țiței în mod consecvent și în cantități mari din CCG”. Și același lucru este valabil și pentru gazele naturale.

De cinci ani, China este cel mai mare importator de țiței de pe planetă – jumătate din el din Peninsula Arabică și mai mult de un sfert din Arabia Saudită. Așadar, nu este de mirare că preludiul pentru primirea fastuoasă a lui Xi al Arabiei la Riad a fost un editorial special care a extins sfera de tranzacționare și a lăudat creșterea parteneriatelor strategice/comerciale în întregul CCG, completat cu ”comunicații 5G, energie nouă, spațiu și economie digitală”.

Ministrul de externe Wang Yi a dublat ”alegerea strategică” a Chinei și a Arabiei extinse. Au fost semnate în mod corespunzător acorduri comerciale în valoare de peste 30 de miliarde de dolari – destul de multe dintre acestea fiind legate în mod semnificativ de proiectele ambițioase ale Inițiativei Belt and Road (BRI) a Chinei.

Și asta ne aduce la cele două conexiuni cheie stabilite de Xi din Arabia: BRI și Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS).

Drumurile de mătase ale Arabiei

BRI va primi un impuls serios din partea Beijingului în 2023, odată cu revenirea Forumului Belt and Road. Primele două forumuri bianuale au avut loc în 2017 și 2019. Nu s-a întâmplat nimic în 2021 din cauza politicii stricte a Chinei de zero-Covid, abandonată acum în toate scopurile practice.

Anul 2023 este încărcat de semnificație, deoarece BRI a fost lansat pentru prima dată acum 10 ani de Xi, mai întâi în Asia Centrală (Astana) și apoi în Asia de Sud-Est (Jakarta).

BRI nu numai că întruchipează un demers complex, cu mai multe piste, de comerț/conectivitate trans-eurasiatică, dar este conceptul general de politică externă chineză cel puțin până la mijlocul secolului XXI. Așadar, se așteaptă ca forumul din 2023 să aducă în prim-plan o serie de proiecte noi și reproiectate, adaptate la o lume post-Covid și în criză de datorii, dar mai ales la sfera geopolitică și geoeconomică încărcată de atlantism vs. eurasianism.

De asemenea, în mod semnificativ, Xi din Arabia, în decembrie, a urmat lui Xi din Samarkand, în septembrie – prima sa călătorie peste hotare post-Covid, pentru summitul OCS în cadrul căruia Iranul a aderat oficial ca membru cu drepturi depline. China și Iranul au încheiat în 2021 un acord de parteneriat strategic pe 25 de ani, în valoare potențială de 400 de miliarde de dolari în investiții. Acesta este celălalt nod al strategiei chinezești cu două direcții în Asia de Vest.

Cei nouă membri permanenți ai OCS reprezintă acum 40% din populația lumii. Una dintre deciziile lor cheie de la Samarkand a fost creșterea comerțului bilateral și a comerțului global în propriile lor monede.

Iar acest lucru ne leagă și mai mult de ceea ce s-a întâmplat la Bișkek, în Kârgâzstan, în deplină sincronizare cu Riadul: reuniunea Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, brațul de punere în aplicare a politicilor Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU).

Președintele rus Vladimir Putin, aflat în Kârgâzstan, nu ar fi putut fi mai direct: ”Activitatea s-a accelerat în tranziția la monedele naționale în decontările reciproce. A început procesul de creare a unei infrastructuri comune de plăți și de integrare a sistemelor naționale de transmitere a informațiilor financiare”.

Următorul Consiliu Economic Suprem Eurasiatic va avea loc în Rusia în mai 2023, înaintea Forumului Belt and Road. Dacă le luăm împreună, avem lineamentele foii de parcurs geoeconomice care ne așteaptă: impulsul către petroyuan care decurge în paralel cu cel către o ”infrastructură comună de plată” și, mai ales, o nouă monedă alternativă care să ocolească dolarul american.

Este exact ceea ce a proiectat șeful politicii macroeconomice a EAEU, Serghei Glazyev, alături de specialiștii chinezi.

Război financiar total

Trecerea la petroyuan va fi plină de pericole imense.

În orice scenariu serios de joc geoeconomic, este un dat că un petrodolar slăbit se traduce prin sfârșitul prânzului imperial gratuit în vigoare de peste cinci decenii.

Pe scurt, în 1971, președintele american de atunci, Richard ”Tricky Dick” Nixon, a scos SUA din standardul aurului; trei ani mai târziu, după șocul petrolier din 1973, Washingtonul l-a abordat pe ministrul saudit al petrolului, celebrul șeic Yamani, cu proverbiala ofertă pe care nu o poți refuza: noi vă cumpărăm petrolul în dolari americani și, în schimb, voi ne cumpărați obligațiuni de trezorerie, multe arme și reciclați tot ce a mai rămas în băncile noastre.

Urmează Washingtonul, care acum este brusc capabil să distribuie bani din elicopter – susținuți de nimic – la infinit, iar dolarul american devine armă hegemonică supremă, completată cu o serie de sancțiuni asupra a 30 de națiuni care îndrăznesc să nu se supună ”ordinii internaționale bazate pe reguli” impuse unilateral.

Zdruncinarea impulsivă a acestei bărci imperiale este o anatemă. Așadar, Beijingul și CCG vor adopta petroyuanul încet, dar sigur, și cu siguranță fără nicio fanfară. Miezul problemei, încă o dată, este reprezentat de expunerea lor reciprocă la cazinoul financiar occidental.

În cazul Chinei, ce să facă, de exemplu, cu acele uriașe 1.000 de miliarde de dolari în obligațiuni ale Trezoreriei SUA. În cazul Arabiei Saudite, este greu să te gândești la ”autonomie strategică” – cum ar fi cea de care se bucură Iranul – când petrodolarul este un element de bază al sistemului financiar occidental. Meniul posibilelor reacții imperiale include totul, de la o lovitură de stat ușoară/ schimbare de regim până la Șoc și Groază asupra Riadului – urmată de o schimbare de regim.

Cu toate acestea, ceea ce urmăresc chinezii – și rușii – depășește cu mult situația dificilă a Arabiei Saudite (și a Emiratelor). Beijingul și Moscova au identificat în mod clar modul în care totul – piața petrolului, piețele globale de mărfuri – este legat de rolul dolarului american ca monedă de rezervă.

Și exact asta urmăresc să submineze discuțiile din cadrul EAEU; discuțiile din cadrul SCO; de acum înainte, discuțiile din cadrul BRICS+; și strategia în două direcții a Beijingului în Asia de Vest se concentrează să submineze.

Beijingul și Moscova, în cadrul BRICS și, mai departe, în cadrul SCO și EAEU, și-au coordonat strâns strategia de la primele sancțiuni impuse Rusiei după Maidan 2014 și războiul comercial de facto împotriva Chinei declanșat în 2018.

Acum, după ce Operațiunea militară specială din februarie 2022 lansată de Moscova în Ucraina și NATO a degenerat, în toate privințele, în război împotriva Rusiei, am depășit teritoriul Războiului hibrid și suntem adânc înfipți în Războiul financiar total.

SWIFT se îndepărtează în derivă

Întregul Sud Global a absorbit ”lecția” Occidentului colectiv (instituțional) care îngheață, ca într-un caz de furt, rezervele valutare ale unui membru G20, pe deasupra o superputere nucleară. Dacă acest lucru s-a întâmplat Rusiei, i se poate întâmpla oricui. Nu mai există ”reguli”.

Din 2014, Rusia și-a îmbunătățit sistemul de plăți SPFS, în paralel cu CIPS al Chinei, ambele ocolind sistemul de mesagerie bancară SWIFT, condus de Occident, și din ce în ce mai utilizat de băncile centrale din Asia Centrală, Iran și India. În toată Eurasia, tot mai mulți oameni renunță la Visa și Mastercard și folosesc cardurile UnionPay și/sau Mir, ca să nu mai vorbim de Alipay și WeChat Pay, ambele extrem de populare în Asia de Sud-Est.

Desigur, petrodolarul – și dolarul american, care reprezintă încă sub 60% din rezervele valutare globale – nu vor cădea în uitare peste noapte. Xi al Arabiei este doar cel mai recent capitol al unei schimbări seismice conduse acum de un grup select din Sudul global, și nu de fosta ”hiperputere”.

Schimbul cu propriile monede și cu o nouă monedă alternativă globală se află chiar în fruntea priorităților acelei lungi liste de națiuni – din America de Sud până în Africa de Nord și Asia de Vest – dornice să se alăture BRICS+ sau SCO, iar în destul de puține cazuri, ambelor.

Miza nu ar putea fi mai mare. Și este vorba de subjugare sau de exercitarea suveranității depline. Așa că să lăsăm ultimele cuvinte esențiale celui mai important diplomat al vremurilor noastre tulburi, Serghei Lavrov din Rusia, la conferința internațională interpartinică Alegerea eurasiatică ca bază pentru consolidarea suveranității:

”Principalul motiv al tensiunilor crescânde de astăzi este strădania încăpățânată a Occidentului colectiv de a-și menține o dominație în scădere istorică pe arena internațională prin orice mijloace. Este imposibil să împiedici consolidarea centrelor independente de creștere economică, putere financiară și influență politică. Acestea apar pe continentul nostru comun, Eurasia, în America Latină, în Orientul Mijlociu și în Africa.”

Toată lumea la bordul… trenului suveran.

………
Un comentariu de Pepe Escobar, publicat în revista The Cradle pe 16 decembrie 2022. Escobar este editorialist la The Cradle, redactor-șef la Asia Times și analist geopolitic independent axat pe Eurasia. De la jumătatea anilor 1980, a trăit și a lucrat ca corespondent străin la Londra, Paris, Milano, Los Angeles, Singapore și Bangkok. Este autorul a nenumărate cărți; cea mai recentă fiind Raging Twenties.