Summitul G20, din ce în ce mai irelevant, s-a încheiat cu semne sigure că BRICS+ va fi calea de urmat pentru cooperarea în Sudul Global.

Calitatea izbăvitoare a unui G20 tensionat, desfășurat la Bali – de altfel gestionat cu o amabilitate indoneziană lăudabilă – a fost aceea de a defini cu claritate în ce direcție bat vânturile geopolitice.

Acest lucru a fost sintetizat în cele două momente importante ale summitului: mult așteptata întâlnire prezidențială China-SUA – care reprezintă cea mai importantă relație bilaterală din secolul XXI – și declarația finală a G20.

Întâlnirea față în față de 3 ore și 30 de minute dintre președintele chinez Xi Jinping și omologul său american Joe Biden – solicitată de Casa Albă – a avut loc la reședința delegației chineze din Bali, și nu la locul de desfășurare a G20, la luxosul Apurva Kempinski din Nusa Dua.

Ministerul chinez al Afacerilor Externe a subliniat concis ceea ce a contat cu adevărat. Mai exact, Xi i-a spus lui Biden că independența Taiwanului este pur și simplu exclusă. De asemenea, Xi și-a exprimat speranța că NATO, UE și SUA se vor angaja într-un ”dialog cuprinzător” cu Rusia. În loc de confruntare, președintele chinez a ales să sublinieze straturile de interes comun și cooperare.

Biden, potrivit chinezilor, a făcut mai multe precizări. SUA nu urmărește un Nou Război Rece; nu susține ”independența Taiwanului”; nu susține ”două Chine” sau ”o singură Chină, un Taiwan”; nu urmărește ”decuplarea” de China și nu dorește să limiteze Beijingul.

Cu toate acestea, istoricul recent arată că Xi are puține motive să ia de bune afirmațiile lui Biden.

Declarația finală a G20 a fost o chestiune și mai neclară: rezultatul unui compromis anevoios.

Pe cât de mult se autodescrie G20 ca fiind ”primul forum pentru cooperare economică globală”, angajat să ”abordeze provocările economice majore ale lumii””, pe atât de mult G7 din cadrul G20 din Bali a avut summitul deturnat de facto de război. ”Războiul” primește un număr aproape dublu de mențiuni în declarație în comparație cu ”hrana”, la urma urmei.

Occidentul colectiv, inclusiv statul vasal japonez, s-a încăpățânat să includă în declarație războiul din Ucraina și ”impactul economic” al acestuia – în special criza alimentară și energetică. Totuși, fără a oferi nici măcar o umbră de context, legat de extinderea NATO. Ceea ce a contat a fost să se dea vina pe Rusia – pentru tot.

Efectul Sudului global

A fost de datoria Indoneziei, gazda G20 din acest an – și a următoarei gazde, India – să dea dovadă de politețea asiatică caracteristică și să construiască un consens. Jakarta și New Delhi au lucrat din greu pentru a găsi o formulare acceptabilă atât pentru Moscova, cât și pentru Beijing. Numiți-l efectul Sudului Global.

Cu toate acestea, China a dorit schimbări în formulare. Statele occidentale s-au opus, în timp ce Rusia nu a revizuit formularea de ultim moment, deoarece ministrul de externe Serghei Lavrov plecase deja.

La punctul 3 din 52, declarația ”își exprimă cel mai profund regret față de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și cere retragerea completă și necondiționată a forțelor armate de pe teritoriul Ucrainei”.

”Agresiunea rusă” este mantra standard a NATO – care nu este împărtășită de aproape tot Sudul Global.

Declarația stabilește o corelație directă între război și o ”agravare necontextualizată a problemelor presante din economia globală – încetinirea creșterii economice, creșterea inflației, perturbarea lanțurilor de aprovizionare, înrăutățirea securității energetice și alimentare, riscuri sporite pentru stabilitatea financiară”.

În ceea ce privește acest pasaj, el nu ar putea fi mai lămuritor: ”Utilizarea sau amenințarea cu utilizarea armelor nucleare este inadmisibilă. Rezolvarea pașnică a conflictelor, eforturile de soluționare a crizelor, precum și diplomația și dialogul, sunt vitale. Era de astăzi nu trebuie să fie cea a războiului”.

Acest lucru este ironic, având în vedere că NATO și departamentul său de relații publice, UE, ”reprezentată” de eurocrații nealeși ai Comisiei Europene, nu fac ”diplomație și dialog”.

Fixați de război

În schimb, SUA, care controlează NATO, a înarmat Ucraina, începând din martie, cu suma uriașă de 91,3 miliarde de dolari, inclusiv ultima cerere prezidențială, din această lună, de 37,7 miliarde de dolari. Se întâmplă să fie cu 33% mai mult decât cheltuielile militare totale ale Rusiei pentru 2022.

O dovadă în plus a faptului că summitul de la Bali a fost deturnat de ”război”: reuniunea de urgență, convocată de SUA, pentru a dezbate ceea ce a sfârșit prin a fi o rachetă ucraineană S-300 căzută pe o fermă poloneză, și nu începutul celui de-al treilea război mondial, așa cum au sugerat isteric unele tabloide.

În mod revelator, la reuniune nu a participat absolut nimeni din Sudul Global – singura națiune asiatică fiind vasalul japonez, parte a G7.

În plus, sinistrul maestru de la Davos, Klaus Schwab, s-a dat din nou drept personajul negativ al lui Bond la forumul de afaceri B20, vânzându-și agenda sa de ”reconstrucție a lumii” prin pandemii, foamete, schimbări climatice, atacuri cibernetice și, bineînțeles, războaie.

Ca și cum acest lucru nu ar fi fost suficient de amenințător, Davos și Forumul său Economic Mondial ordonă acum Africii – complet exclusă din G20 – să plătească 2,8 trilioane de dolari pentru a-și ”îndeplini obligațiile” în cadrul Acordului de la Paris de a reduce la minimum emisiile de gaze cu efect de seră.

Dispariția G20 așa cum îl cunoaștem

Fractura gravă dintre Nordul și Sudul global, atât de evidentă la Bali, a fost deja sugerată la Phnom Penh, deoarece Cambodgia a găzduit Summitul Asiei de Est la sfârșitul săptămânii trecute.

Cei 10 membri ai ASEAN au arătat foarte clar că nu sunt dispuși să urmeze SUA și G7 în demonizarea colectivă a Rusiei și, în multe privințe, a Chinei.

De asemenea, asiaticii din sud-est nu sunt tocmai entuziasmați de IPEF (Cadrul economic indo-pacific) conceput de SUA, care va fi irelevant în ceea ce privește încetinirea comerțului extins al Chinei și a conectivității în Asia de Sud-Est.

Și lucrurile se înrăutățesc. Cel care se autointitulează ”liderul lumii libere” evită summitul extrem de important al APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) care va avea loc la Bangkok.

Pentru culturile asiatice foarte sensibile și sofisticate, acest lucru este văzut ca un afront. APEC, înființată în anii 1990 pentru a promova comerțul în zona de coastă a Pacificului, se ocupă de afaceri serioase în Asia-Pacific, nu de militarizarea americanizată a ”Indo-Pacificului”.

Această respingere urmează ultimei gafe a lui Biden, când s-a adresat în mod eronat lui Hun Sen din Cambodgia ca ”prim-ministru al Columbiei” la summitul din Phnom Penh.

Se aliniază pentru a se alătura BRICS

Se poate spune cu siguranță că G20 s-ar putea să fi plonjat pe o cale iremediabilă spre irelevanță. Chiar înainte de actualul val de summituri din Asia de Sud-Est – la Phnom Penh, Bali și Bangkok – Lavrov a semnalat deja ce va urma când a remarcat că ”peste o duzină de țări” au depus cereri de aderare la BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud).

Iranul, Argentina și Algeria și-au depus oficial candidatura. Iranul, alături de Rusia, India și China, face deja parte din Quadrantul eurasiatic care contează cu adevărat.

Turcia, Arabia Saudită, Egiptul și Afganistanul sunt extrem de interesate să devină membri. Indonezia tocmai și-a depus candidatura, în Bali. Și mai este și următorul val: Kazahstan, Emiratele Arabe Unite, Thailanda (posibil să depună cererea în acest weekend, la Bangkok), Nigeria, Senegal și Nicaragua.

Este esențial de remarcat că toate țările menționate mai sus și-au trimis miniștrii de finanțe la un dialog de extindere a BRICS în luna mai. O evaluare scurtă, dar serioasă, a candidaților relevă o unitate uimitoare în diversitate.

Lavrov însuși a remarcat că va fi nevoie de timp pentru ca cei cinci BRICS actuali să analizeze imensele implicații geopolitice și geoeconomice ale extinderii până la punctul de a ajunge practic la dimensiunea G20 – și fără Occidentul colectiv.

Ceea ce îi unește pe candidați mai presus de toate este posesia de resurse naturale masive: petrol și gaze, metale prețioase, pământuri rare, minerale rare, cărbune, energie solară, lemn, terenuri agricole, pescuit și apă dulce. Acesta este imperativul atunci când vine vorba de conceperea unei noi monede de rezervă bazate pe resurse, care să ocolească dolarul american.

Să presupunem că ar putea dura până în 2025 pentru ca această nouă configurație BRICS+ să fie pusă în funcțiune. Aceasta ar reprezenta aproximativ 45% din rezervele mondiale confirmate de petrol și peste 60% din rezervele mondiale confirmate de gaz (iar acest procent va crește dacă republica gazieră Turkmenistan se va alătura ulterior grupului).

PIB-ul combinat – în cifrele de astăzi – ar fi de aproximativ 29,35 trilioane de dolari; mult mai mare decât cel al SUA (23 trilioane de dolari) și cel puțin dublu față de cel al UE (14,5 trilioane de dolari, în scădere).

În prezent, BRICS reprezintă 40% din populația globală și 25% din PIB. BRICS+ ar reuni 4,257 miliarde de oameni: peste 50% din totalul populației globale actuale.

BRI cuprinde BRICS+

BRICS+ se va strădui să se interconecteze cu un labirint de instituții: cele mai importante sunt Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS), ea însăși prezentând o listă de actori care abia așteaptă să devină membri cu drepturi depline; OPEC+ strategic, condus de facto de Rusia și Arabia Saudită; și Inițiativa Belt and Road (BRI), cadrul general de politică comercială și externă al Chinei pentru secolul XXI. Merită subliniat faptul că toți jucătorii asiatici cruciali s-au alăturat mai devreme BRI.

Apoi, există legături strânse ale BRICS cu o multitudine de blocuri comerciale regionale: ASEAN, Mercosur, CCG (Consiliul de Cooperare al Golfului), Uniunea Economică Eurasiatică (EAEU), Zona Comercială Arabă, Zona Continentală Africană de Comerț Liber, ALBA, SAARC și, nu în ultimul rând, Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător (RCEP), cel mai mare acord comercial de pe planetă, care include majoritatea partenerilor BRI.

BRICS+ și BRI se potrivesc peste tot unde le privești – din Asia de Vest și Asia Centrală până în Asia de Sud-Est (în special Indonezia și Thailanda). Efectul de multiplicare va fi esențial – deoarece membrii BRI vor atrage în mod inevitabil mai mulți candidați pentru BRICS+.

Acest lucru va duce inevitabil la un al doilea val de candidați la BRICS+, printre care se numără, cu siguranță, Azerbaidjan, Mongolia, încă trei țări din Asia Centrală (Uzbekistan, Tadjikistan și republica gazieră Turkmenistan), Pakistan, Vietnam și Sri Lanka, iar în America Latină, un contingent important care include Chile, Cuba, Ecuador, Peru, Uruguay, Bolivia și Venezuela.

Între timp, rolul Noii Bănci de Dezvoltare a BRICS (NDB), precum și al Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură (AIIB), condusă de China, va fi sporit – coordonând împrumuturile pentru infrastructură în toate domeniile, în condițiile în care BRICS+ va evita din ce în ce mai mult dictatele impuse de FMI și Banca Mondială, dominate de SUA.

Toate cele de mai sus abia dacă schițează amploarea și profunzimea realinierilor geopolitice și geoeconomice care vor avea loc mai departe – afectând fiecare colțișor al comerțului global și al rețelelor lanțului de aprovizionare. Obsesia G7 de a izola și/sau de a ține în frâu principalii actori eurasiatici se întoarce împotriva sa în cadrul G20. În cele din urmă, G7 este cel care ar putea fi izolat de forța irezistibilă a BRICS+.

………

Un comentariu de Pepe Escobar, publicat în revista The Cradle pe 17 noiembrie 2022. Escobar este editorialist la The Cradle, redactor-șef la Asia Times și analist geopolitic independent axat pe Eurasia. De la jumătatea anilor 1980, a trăit și a lucrat ca corespondent străin la Londra, Paris, Milano, Los Angeles, Singapore și Bangkok. Este autorul a nenumărate cărți; cea mai recentă fiind Raging Twenties.