Unde este BioNTech? Farsa ”audierii Pfizer” din Parlamentul UE, cu Terheș cap de afiș

Un articol de Robert Kogon apărut pe 29 octombrie 2022, pe saitul brownstone.org

O audiere recentă a unei comisii din Parlamentul UE a dat naștere la numeroase declarații dramatice care au circulat pe scară largă pe Twitter și au atras atenția, în special, asupra presupuselor abateri ale celui mai cunoscut producător de vaccinuri C-19 din lume, Pfizer.

Membrii comisiei sperau să îi pună „întrebări incomode” – după cum a spus europarlamentarul francez Virginie Joron într-un videoclip postat pe Twitter – directorului general al Pfizer, Albert Bourla. Însă, în urma anulării vizitei lui Bourla, au trebuit să se mulțumească în schimb cu nefericita și până acum necunoscuta reprezentantă a companiei, Janine Small.

Problema cea mai mare este că, dacă membrii comisiei au pus întrebări incomode, le-au adresat companiei greșite. Mai mult, în acest fel au acoperit întrebări mult mai incomode: în primul rând, pentru UE însăși.

Contractele de achiziții publice exorbitante pe care Comisia Europeană, sub conducerea președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, le-a semnat în numele tuturor statelor membre ale UE, au fost în centrul preocupărilor comisiei, iar suspiciunile de corupție au planat asupra procedurilor din cauza mesajelor text pe care președintele german al Comisiei ar fi trebuit să le schimbe cu Bourla, absent în mod convenabil.

Întrebarea momentului a fost: unde este Bourla? În cadrul unei acțiuni coordonate, membri ai comisiei de anchetă, precum Joron, au afișat în timpul sesiunii chiar și pancarte pe care scria ”Unde este Pfizer-CEO/Transparență?”.

Deputatul francez al Parlamentului European Virginie Joron la audierea din 10 octombrie a Comisiei COVI

Dar întrebarea cea mai pertinentă a fost: unde este BioNTech? Pentru că, deși nu s-ar fi bănuit nimic ascultându-i pe membrii comisiei, aceste contracte nu sunt semnate, la urma urmei, cu Pfizer, ci mai degrabă cu un consorțiu format din Pfizer și firma germană BioNTech. Și, în plus, firma germană BioNTech, nu Pfizer, este deținătoarea autorizației de introducere pe piață în UE, ca de altfel pe aproape toate piețele pe care se vinde ceea ce este de fapt vaccinul BioNTech, nu al Pfizer.

Detaliu de pe pagina de informații a Agenției Europene pentru Medicamente privind vaccinul ”Comirnaty”

În plus, BioNTech nu-i o firmă germană oarecare. Este o firmă germană care, așa cum am discutat în detaliu în articolul meu anterior din Brownstone, a fost puternic promovată și subvenționată de guvernul german de-a lungul scurtei sale istorii. Într-adevăr, guvernul german a sponsorizat chiar înființarea BioNTech ca parte a unui program ”Go-Bio” special dedicat pentru promovarea start-up-urilor germane din domeniul biotehnologiei. A fost vorba nu doar de finanțare, ci și mentorat guvernamental, precum și asistență în atragerea de investiții private. (A se vedea descrierea programului [în limba germană] aici).

Președinta germană a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost ea însăși membră a celor două guverne germane succesive care au oferit finanțare ”Go-Bio” pentru start-up-uri, în două runde: mai întâi echipei de cercetare a directorului general al BioNTech, Ugur Sahin, de la Universitatea din Mainz, începând cu 2007, și apoi firmei, după înființarea acesteia în 2008. (A se vedea aici [în germană].) Von der Leyen a fost, într-adevăr, membră a guvernului german în diferite funcții timp de nu mai puțin de 14 ani. Cel mai recent ca ministru al apărării, înainte de a fi parașutată direct în funcția de președinte al Comisiei Europene – deși nici măcar nu a candidat pentru acest post!

Timp de peste un deceniu, în ciuda sprijinului continuu al guvernului german, BioNTech a rămas, de fapt, un start-up, care a înregistrat doar pierderi și nu a fost niciodată nici măcar aproape de a aduce un produs pe piață. Până la apariția Covid-19, când compania și-a mutat rapid atenția de la activitatea sa de dezvoltare a unui tratament împotriva cancerului bazat pe ARNm (pe care, în mod curios, l-a numit și ”vaccin”) la dezvoltarea unui vaccin Covid-19 bazat pe ARNm.

În mod nesurprinzător, sponsorul de stat al companiei, Germania, avea să devină, de asemenea, sponsorul principal al vaccinului său, oferind companiei un grant de 375 de milioane de euro, în septembrie 2020. Pe 17 septembrie, la doar două zile după anunțarea subvenției, BioNTech a anunțat că va achiziționa masiva unitate de producție din Marburg, care îi va permite să devină – practic peste noapte – un important producător de vaccinuri de sine stătător, și nu doar să depindă de licențiați precum Pfizer, pentru a produce în numele său.

(Apropo, instalația achiziționată este oarecum infamul Behringwerke, care, în calitate de filială a mult mai infamului trust chimic IG Farben, a fost implicat în testarea de vaccinuri experimentale pe deținuții din lagărul de concentrare de la Buchenwald în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A se vedea, de exemplu, prima intrare de aici, de la Muzeul Memorial Buchenwald. Dar rețineți că au murit mult mai mulți decât cei cinci deținuți menționați).

Nu doar guvernul german a sprijinit vaccinul BioNTech, ci și UE însăși! Într-adevăr, în iunie 2020, chiar înainte ca Germania să intervină cu grantul său de 375 de milioane de euro, Banca Europeană de Investiții (BEI) a UE – sub conducerea președintelui său de lungă durată, fostul funcționar german de la Ministerul de Externe Werner Hoyer – acordase deja companiei 100 de milioane de euro sub formă de împrumut, pentru a sprijini eforturile firmei în domeniul vaccinului C-19.

A fost al doilea credit de acest tip pe care BEI l-a acordat BioNTech. La mijlocul lunii decembrie 2019 – da, practic simultan cu primul focar de Covid-19 raportat în Wuhan, China! – BEI acordase deja companiei o finanțare de 50 de milioane de euro sub formă de împrumut.

Tocmai aceste relații întrepătrunse, ca să nu spunem incestuoase, dintre BioNTech, guvernul german și UE însăși, sunt ascunse de mult mediatizatul, dar complet nebulosul ”scandal” despre mesajele text dintre von der Leyen și Bourla. Scopul aducerii în discuție a mesajelor text este, evident, de a sugera corupția.

Dar problema nu este doar corupția. Mai degrabă un conflict de interese flagrant care a fost integrat în procesul de autorizare și de achiziții publice al UE încă de la început, dar care rămâne invizibil atâta timp cât BioNTech rămâne ignorat. Probabil că acesta este motivul pentru care compania a fost persona non grata la audierea comisiei Covid din cadrul Parlamentului UE: cunoscută oficial sub numele de Comisia COVI (sic).

Cei care știu despre audiere doar de pe Twitter vor fi, fără îndoială, surprinși să afle că la audiere au participat nu doar d-na Small, ci și reprezentanți de la nu mai puțin de cinci companii farmaceutic. Și a fost a doua din două astfel de sesiuni, prima implicând reprezentanți de la alte patru companii. (Înregistrarea video completă este disponibilă aici și aici).

Printre invitați s-au numărat reprezentanți de la Moderna (CEO Stéphane Bancel), de la firma anglo-suedeză AstraZeneca, al cărei vaccin Covid-19 nici măcar nu a fost utilizat în UE de mai bine de un an, și chiar de la CureVac, dezvoltatorul celuilalt candidat vaccin cu ARNm din Germania, rămas neautorizat! Dar, în mod surprinzător, nu a fost prezentă BioNTech. Adică tcomai proprietarul și deținătorul autorizației de introducere pe piață pentru ceea ce este de departe cel mai utilizat vaccin C-19 în Uniunea Europeană.

În schimb, membrii comitetului au efectuat o vizită privată la sediul BioNTech din Mainz, care a inclus, conform programului disponibil aici, ”o discuție deschisă între experții și oamenii de știință de la BioNTech și misiunea COVI, precum și un prânz: bufet de finger food și băuturi răcoritoare”. Sună într-adevăr foarte provocator!

Dar nu numai că BioNTech nu a fost prezentă la audierea publică, dar chiar și simpla rostire a cuvântului ”BioNTech” într-un cadru public pare a fi tabu pentru membrii comisiei.

Astfel, în deschiderea celei mai recente sesiuni, președinta comisiei, Kathleen Van Brempt, l-a mustrat cu blândețe pe patronul Small, Albert Bourla, pentru că nu s-a prezentat, menționând că acesta este ”o persoană de interes cheie pentru comisie” și că, la urma urmei, compania este ”cel mai mare producător și furnizor de vaccinuri Covid-19 din Uniunea Europeană” – fără a face vreio mențiune despre BioNTech. Ca și cum nu ar exista consorțiul și chiar compania nici măcar nu ar exista!

Aceasta chiar dacă informațiile privind achiziția de Covid-19 de pe site-ul Comisiei Europene arată fără echivoc: comanda gigantică a UE de până la 2,4 miliarde de doze de vaccin a fost plasată la Pfizer și BioNTech. Așadar, de ce nu este Ugur Sahin, directorul general al BioNTech, o persoană de interes pentru comisie?

Informații privind ”Portofoliul de vaccinuri” al UE de pe site-ul Comisiei Europene

Mai târziu, membrul olandez al Parlamentului Rob Roos avea să facă lumină în cazul absenșei lui Bourla. Președintele Pfizer că nu era interesat să depună mărturie în fața comisiei, ci, într-adevăr, era interesat de ”profituri de miliarde de euro cu banii din impozitele cetățenilor UE”.

Oare Rob Roos nu știe că Pfizer își împarte profiturile 50-50 cu BioNTech și că, în general, BioNTech a câștigat, de fapt, mult mai mult din vânzările de vaccin Covid-19 decât partenerul său american? (A se vedea articolul meu anterior din Brownstone aici) Le-a făcut el aceeași observație reprezentanților BioNTech pe când ciugulea ”finger food” la Mainz?

Mai mult, faptul că BioNTech plătește aproape o treime din profiturile sale masive sub formă de impozit pe profit, oferind astfel guvernului german însuși un interes direct în succesul companiei, nu ridică probleme mai importante cu privire la integritatea procesului de achiziție decât faptul că von der Leyen și Bourla au făcut schimb de mesaje?

Asta ca să nu mai vorbim de efectele benefice asupra creșterii economice germane ale unei companii care a trecut de la venituri practic inexistente la venituri de 19 miliarde de euro într-un singur an! Peste 15 miliarde de euro din aceste venituri au reprezentat profitul, ceea ce a dat companiei o marjă de profit de aproape 80%. Iar Rob Roos și colegii săi vor să vorbească doar despre profiturile Pfizer?!

Deputatul francez Michèle Rivasi va continua conspirația ciudat de verosimilă a tăcerii atunci când va ridica problema importantă a instabilității ARNm: adică, mai simplu spus, faptul că o parte din ARNm din vaccin este degradată și, prin urmare, nu funcționează, de fapt, pentru a produce antigenul vizat (proteina spike).

După cum a menționat Rivasi, această problemă a fost ridicată ca subiect de îngrijorare de către Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Dar documentul relevant al EMA cere ca problema să fie abordată ca o „SO” – obligație specifică – de către ”MAH”. Și ce este ”MAH”? Ei bine, este titularul autorizației de introducere pe piață, desigur. Iar titularul autorizației de introducere pe piață este BioNTech. De ce naiba a ridicat Rivasi problema cu Pfizer și nu cu BioNTech, așa cum cere legislația UE?!

Extras de la pagina 140 din Raportul de evaluare al EMA privind Comirnaty

Dar poate cel mai halucinant exemplu al fricii parlamentarilor de a pronunța cuvântul ”BioNTech” a fost oferit de deputatul român Cristian Terheș. Terheș a acuzat Pfizer că a început testarea vaccinului ”său” Covid-19 pe 14 ianuarie 2020, la doar câteva zile după ce guvernul chinez a publicat secvența genetică a virusului. El avea să repete acuzația într-o conferință de presă ulterioară, menită să-i evidențieze meritele în ce privește ”marea dezvăluire”.

Este posibil ca testele să fi început într-adevăr atât de repede? Probabil că da, deoarece BioNTech nu a făcut niciodată un secret din faptul că a început să își dezvolte vaccinul la mijlocul lunii ianuarie 2020, imediat după publicarea secvenței genetice. Vedeți, de exemplu, cronologia BioNTech ”Project Lightspeed” aici. Dar Pfizer nu s-a alăturat proiectului decât două luni mai târziu, când a semnat acordul de colaborare cu BioNTech.

Așadar, Cristian Terheș se referă aici, la propriu, la BioNTech și o numește ”Pfizer”! De ce? De ce să ascundă identitatea părții responsabile de testare, care trebuia să fi fost clar indicată în documentul EMA pe care Terheș îl citează?

Chiar și cel mai mediatizat moment al audierii a fost, de fapt, doar un exercițiu de grandomanie: și anume, celebrul moment ”gotcha”, când Rob Roos ar fi determinat-o pe Small, evident în dificultate, să ”recunoască” faptul că Pfizer nu a testat niciodată dacă vaccinul previne transmiterea virusului. Rob Roos are cu siguranță dreptate, așa cum a remarcat într-un tweet, că acest lucru subminează întregul raționament al pașapoartelor pentru vaccinuri: ”vaccinați-vă pentru alții” a fost într-adevăr întotdeauna o minciună.

Dar oricât de mult a fost repetată această minciună – mai ales de către guverne și organizații interguvernamentale precum Uniunea Europeană – faptul că testele clinice nu erau concepute pentru a testa prevenirea transmiterii a fost cunoscut încă de la început. Nu mai puțin o autoritate decât Tal Zaks, pe atunci director medical al Moderna, a recunoscut public acest lucru încă din octombrie 2020 – când studiile erau încă în curs de desfășurare! (A se vedea comentariile lui Zaks către Peter Doshi în British Medical Journal aici).

Iar în ceea ce privește așa-numitul studiu ”Pfizer”, apropo, BioNTech a fost sponsorul studiului, iar BioNTech este identificată în dosarul studiului clinic ca ”parte responsabilă” pentru informațiile referitoare la acesta. Pfizer figurează doar în calitate de ”colaborator”.

Din dosarul studiului clinic BioNTech/Pfizer privind vaccinul C-19

Iată numele unora dintre cei mai proeminenți membri sceptici sau critici față de vaccinuri din Parlamentul UE: Virginie Joron (Franța), Cristian Terheș (România), Ivan Sinčić (Croația), Rob Roos (Olanda), Michèle Rivasi (Franța) și Christine Anderson (Germania). Când va trece vreunul dintre ei peste logofobia lor și va începe să vorbească despre BioNTech?

Dacă o vor face vreodată, ar putea să își pună următoarele întrebări, într-adevăr incomode: nu ar fi trebuit ca Ursula von der Leyen să se retragă din negocierile cu o companie care a fost atât de puternic promovată de un guvern din care ea însăși făcea parte cu mai puțin de un an înainte?

Și cum rămâne cu Germania însăși, care a participat direct la negocierile cu protejatul său industrial, în calitate de membru al ”Echipei comune de negociere” formată din șapte națiuni?