Un comentariu de Robert Inlakesh pentru thelastamericanvagabond.com

Utilizarea extrem de eficientă de către Moscova a tehnologiei iraniene a dronelor în Ucraina a stârnit o reacție violentă din partea Washingtonului și a aliaților săi din NATO. Cu toate acestea, criticile aduse Teheranului pentru furnizarea de drone și, în viitor, posibil de rachete balistice, reflectă o ipocrizie occidentală uluitoare.

Apelurile pentru orice, de la o anchetă privind utilizarea dronelor iraniene în Ucraina până la sancțiuni suplimentare împotriva Teheranului, sunt acum foarte prezente în discursul public occidental. Atât Rusia, cât și Iranul au negat oficial utilizarea unei astfel de tehnologii de drone, afirmații care au indignat Kievul și Washingtonul. Cert este că dronele sinucigașe sunt folosite în mod eficient pe câmpul de luptă de către Rusia. Imaginile cu aparatele de zbor folosite au fost analizate de experți, care au ajuns cu toții la concluzia că sunt modele de fabricație iraniană.

Statele Unite acuză acum Rusia și Iranul de încălcarea dreptului internațional, prin utilizarea dronelor iraniene, citând în acest sens rezoluția 2231 a Consiliului de Securitate al ONU – care a ratificat acordul nuclear iranian ca fiind legal. SUA și aliații săi din NATO acuză Moscova că folosește dronele sinucigașe pentru a viza rețeaua electrică ucraineană, precum și obiective civile. În timp ce nu există nicio îndoială că dronele au jucat un rol proeminent în distrugerea a aproximativ o treime din rețeaua electrică ucraineană, nu există încă dovezi care să arate dacă civilii au fost vizați de muniția iraniană.

Ipocrizia occidentală continuă

Guvernul și armata SUA afirmă adesea că războiul din Ucraina este esențial pentru supraviețuirea a ceea ce ei numesc ”ordinea internațională bazată pe reguli” sau ”noua ordine mondială” apărută în urma prăbușirii Uniunii Sovietice. În timp ce afirmațiile conform cărora SUA ar fi liderul lumii ”libere” și ”civilizate” au fost examinate pe larg în trecut, acum a apărut necesitatea de a aborda acuzații mai noi, în urma utilizării de drone iraniene în Ucraina.

Cea mai scandaloasă abordare pe care am văzut-o recent din partea Occidentului sunt afirmațiile active potrivit cărora Iranul ar trebui sancționat pentru transferul de muniție către Moscova. Nebunia argumentului nu provine din linia de gândire conform căreia simplul fapt că Iranul furnizează tehnologia Rusiei este pedepsit prin sancțiuni economice, ci mai degrabă din faptul că acordul nuclear din 2015 – semnat între Iran și SUA – este invocat în prezent ca motiv legal pentru astfel de sancțiuni. Nu numai că acordul nuclear iranian din 2015 oferă Iranului posibilitatea de a lua măsuri de contracarare a SUA, dacă anumite prevederi nu sunt respectate, dar înțelegerea în sine este moartă din mai 2018. Statele Unite ale Americii au fost cele care s-au retras în mod unilateral din acordul nuclear, doar pentru a impune campania de sancțiuni de ”presiune maximă”, criticată de Curtea Internațională de Justiție ca fiind ilegală.

Președintele SUA, Joe Biden, în timpul campaniei sale electorale din 2020, s-a angajat să reînvie acordul, însă ulterior nu a făcut decât să sancționeze și mai mult Republica Islamică Iran. Și nu a reușit să ajungă la niciun compromis, în detrimentul aliaților NATO ai Washingtonului. A pretinde că Teheranul încalcă un acord pe care SUA l-a rupt, fără niciun motiv material justificabil, reprezintă culmea ipocriziei și se dovedește încă o dată consecventă cu abordarea SUA ”o regulă pentru tine, dar nu și pentru mine”. Dintre toate argumentele care ar putea fi folosite împotriva Iranului pentru că a furnizat drone Rusiei, acest raționament este poate cel mai absurd și, din păcate, pare să fi fost folosit pentru a consolida justificările administrației Biden în spatele eșecului său de a respecta promisiunea din campania electorală.

Apoi, avem condamnarea Teheranului pentru că a ajutat efortul de război al Rusiei. Ceea ce, potrivit presei occidentale, echivalează în mod frecvent cu o contribuție a Iranului la acte echivalate cu terorismul, împotriva populației civile ucrainene. Din nou, nici că se putea mai multă ironie, întrucât Occidentul a furnizat în mod constant Ucrainei zeci de miliarde de sprijin militar, armament folosit de Ucraina, țară acuzată de principalele organizații pentru Drepturile Omului de uciderea civililor. În așteptarea unei anchete autorizate asupra evenimentelor din războiul din Ucraina, este dificil de stabilit ce arme au fost folosite, ce crime și de către ce parte, dar este cert că NATO a antrenat și echipat forțele armate ucrainene care comit atacuri ce ucid civili. Există, de asemenea, multe întrebări cu privire la măsura în care NATO și aliații săi au antrenat, înarmat și cultivat entități fasciste ajunse să domine forțele ucrainene.

În condițiile în care guvernul SUA ajută în mod activ grupurile teroriste anti-iraniene, precum Mujahideen e-Khalq (MEK/MKO), alături de faptul că lucrează de zeci de ani la incitarea tulburărilor civile în interiorul Iranului, afirmațiile privind interferența iraniană în afacerile externe sunt argumente slabe venite din partea SUA. În timp ce SUA își continuă propria ocupație ilegală a unei treimi din teritoriul sirian, vânzarea și transferul de arme către regimuri necinstite precum Israel și Arabia Saudită, pe lângă susținerea istorică a organizațiilor legate de al-Qaeda în tot Orientul Mijlociu, Washingtonul nu are autoritatea morală de a arăta cu degetul spre Iran. Acest lucru este important de subliniat, nu pentru a aduce un argument ”whataboutist” în apărarea Teheranului, ci pentru a arăta de ce raportarea problemei și demonizarea Iranului de către mass-media corporatistă occidentală sunt lipsite de sinceritate.

Pe tot parcursul războiului din Ucraina, mass-media aliniată la statul NATO a intervievat în mod necritic generali militari și politicieni occidentali, cu o abordare care poate fi etichetată drept critică doar atunci când jurnaliștii sau prezentatorii de știri sunt ei înșiși mai pro-ucraineni și pro-război decât înseși figurile guvernamentale și militare. Se vorbește în mod constant despre ”dezinformarea”, ”propaganda” și ”știrile false” rusești și iraniene, însă atât mass-media rusești, cât și cele iraniene sunt interzise în întreaga lume occidentală, cel mai sever cenzurate în Europa, și nu există niciodată vreun efort de a prezenta o informare cât de cât echilibrată cu privire la orice problemă legată de Teheran sau Moscova. Politicienii și oficialii militari ar trebui să aibă opiniile și declarațiile lor puse sub semnul întrebării de către mass-media, însă atunci când acești presupuși jurnaliști iau partea fățiș figurilor politice pe care ar trebui să le tragă la răspundere, este clar că ei promovează o formă de propagandă.

Problema nu este propaganda în sine, ci faptul că mass-media corporatistă occidentală își petrece cea mai mare parte a timpului pretinzând că nu face propagandă. Iar această abordare lipsită de sinceritate este cea care îi răpește orice autenticitate. Examinarea propagandei ne poate spune multe despre ceea ce oricare dintre părțile implicate într-un conflict oferă ca metodologie, ideologie și/sau justificări pentru acțiunea împotriva inamicului său. Prin urmare, propaganda devine utilă pentru un observator critic. Cu toate acestea, reportajele din mass-media occidentală nu oferă o astfel de diversitate în majoritatea cazurilor. Mass-media occidentală a inovat peisajul jurnalistic, îmbinând propaganda cu performanțe multimedia fictive. În schimb, inventează un scenariu sintetic compus din jumătăți de adevăr pentru a sublinia cine este eroul și cine personajul negativ. În acest univers paralel pe care îl creează, ei au inventat ceea ce eu numesc ”filtrul occidental”. Adică în loc să vă spună adevăratul motiv din spatele taberei pe care doresc să o promoveze, ei reușesc să inventeze o versiune PG a realității care face ca narațiunea unei părți să fie mai ușor de acceptat. Problema este că vorbim despre o poveste fictivă, nu o știre, și nu ar trebui luată în serios de către cititori.