Un punct de vedere de Walter van Rossum, jurnalist independent din Germania

În timp ce pentru imigranții din sudul țării este încă dificil să se impună în Germania, guvernul federal întinde covorul roșu în întâmpinarea refugiaților din Ucraina.

Toți refugiații sunt egali în fața legii, dar unii par a fi mai egali. Germania are acum noi refugiați favoriți, care beneficiază de un tratament special. Dacă trebuie să fii un refugiat, ar fi bine să provii din Ucraina. Dacă, pe de altă parte, cineva vine din Yemen, Afganistan sau Mali – nici acestea nu sunt locuri paradisiace – se poate aștepta la un ton dur. Noii veniți valorează 10 miliarde de euro pe an pentru guvernul federal; ei fug practic într-un sistem social perfect. Termenul de ”rasism” nu se aplică cu adevărat acestui tratament inegal. Mai degrabă, este o decizie motivată politic. În trecut, Germania a avut grijă cu bunăvoință de oamenii din țări de unde nimeni nu ar fi fost nevoit să fugă fără politicile dezastruoase ale Occidentului – astăzi, tratamentul preferențial pentru ucraineni este o strategie în războiul împotriva dușmanului de moarte, Rusia.

Aproape că am putea deveni cinici: evadarea nu a fost niciodată mai confortabilă decât în prezent – dar numai dacă aveți un pașaport ucrainean. Au fost curățate rute largi de evadare de toate felurile, iar de la granița ucraineană refugiații călătoresc gratuit cu trenul spre Germania, de exemplu. De acolo primesc bilete gratuite pentru o eventuală continuare a călătoriei în Europa. În prezent, nu este necesară o viză (1). În acest caz, tot ce lipsește este o înregistrare pur formală ca refugiat. Pașaportul este suficient, iar o persoană are deja dreptul la diverse beneficii sociale și asistență medicală.

Până în acest moment, procedura este similară cu cea a solicitanților de azil din alte țări – doar condițiile de intrare pot fi oarecum diferite. Ucrainenii care intenționează să rămână în Germania pentru o perioadă mai lungă de timp trebuie să solicite un titlu de ședere în conformitate cu articolul 24 din Legea privind rezidența. De regulă, acest lucru se acordă fără alte formalități. Prin aceasta, refugiatul ucrainean a dobândit automat drepturi considerabile: permisele de muncă, beneficiile sociale mai bune, asigurarea de sănătate și reîntregirea familiei sunt acordate fără probleme.

În perioada 24 februarie – 3 octombrie 2022, puțin peste un milion de refugiați din Ucraina au fost înregistrați în Registrul Central al Străinilor. Dintre aceștia, puțin sub 550.000 au primit un titlu de ședere (2). Nu există informații oficiale cu privire la numărul de ucraineni neînregistrați care se află în prezent în Germania.

Comisia pentru buget a Bundestagului german calculează cheltuielile anuale la aproximativ 10.000 de euro pentru fiecare refugiat (3). Aceasta ar însemna aproximativ 10 miliarde de euro pe an – doar pentru a asigura mijloacele de trai ale refugiaților ucraineni.

Suma nu include o serie de costuri ulterioare enorme – cum ar fi asistența medicală, ale cărei costuri sunt de obicei departe de a fi acoperite de contribuțiile la asigurările de sănătate; înființarea de cursuri de limbi străine și zeci de mii de noi profesori care trebuie angajați dacă cererea calculată anterior se extinde cu sute de mii de copii, dintre care majoritatea nu vor putea fi integrați în sistemul școlar normal fără alte formalități. Fondurile de pensii ar trebui să se confrunte cu noi cereri de despăgubire substanțiale. Seria de costuri subsecvente ar putea continua o perioadă lungă de timp. Dar permiteți-mi să fiu clar: a ajuta oamenii aflați în mare nevoie fără a avea vreo vină și care trebuie să caute siguranță în fața războiului este o faptă deosebită. O susțin în totalitate.

Aproape că m-am coborât la cuvântul ”umanitar”. Dar, din nefericire, menționarea termenului umanitar în limbajul comun înseamnă că ar trebui să căutăm imediat un adăpost antiaerian. Cei 20 de ani de ravagii ale NATO în Afganistan au fost inițial numiți și umanitari – cel puțin de către germani.

Salvarea femeilor, construirea de fântâni – așa au vrut să numească misiunea Bundeswehr-ului. O anumită asemănare cu ”operațiunea militară specială” a lui Putin se sugerează. Și, în general, este corect să spunem că Putin a învățat câte ceva din regulile lingvistice ale NATO. Ministrul social-democrat al apărării, Peter Struck, flancat de ministrul de externe ecologist Fischer, a declarat la momentul respectiv că este vorba despre ”apărarea securității noastre în Hindu Kush”. Singura problemă este că niciun afgan nu ne-a amenințat sau chiar atacat vreodată. Și este puțin probabil să fi existat o femeie afgană care să fi cerut ca bombardamentele NATO să o elibereze.

O caricatură a tot ceea ce este umanitar

Sună mai plauzibil faptul că Putin vrea să-i protejeze pe rușii din estul Ucrainei de atacurile non-stop ale naționaliștilor ucraineni. Și, din păcate, există multe motive convingătoare pentru afirmația că Rusia trebuie să-și apere securitatea în Ucraina. Este destul de uimitor cum societatea germană, care nu a fost niciodată interesată în mod deosebit de ceea ce face Bundeswehr-ul în Hindu Kush și de câți afgani nevinovați au împușcat sau bombardat de-a lungul anilor cei 150.000 de soldați ai Bundeswehr-ului, cum această societate, dintre toate societățile, reacționează la războiul lui Putin cu declarații moralizatoare care se transformă inevitabil într-o caricatură a tot ceea ce este umanitar.

Devotamentul umanitar nu afectează niciodată decât câteva persoane selecte care se întâmplă să apară la orizontul intereselor noastre. Refugiații care provin din țări nelocuibile inclusiv datorită angajamentului occidental – țări precum Siria, Afganistan, Irak sau Libia – sunt uneori chiar salvați din primejdia de pe mare, dar de cele mai multe ori nu devin victime. Europa a ridicat ziduri crude pentru a alunga aceste ”mase obosite, sărace, înghesuite, care tânjesc să respire liber”.

Privit din această perspectivă, este dificil de înțeles tratamentul special al refugiaților ucraineni ca o consecință pură a umanismului occidental sau a infamelor ”valori occidentale”. Acest lucru este egalat de tăcerea aproape măsurabilă a mașinăriilor noastre de anunțuri politice și mediatice cu privire la numărul enorm de refugiați ucraineni din Germania. Probabil că sunt mai mulți acum decât în timpul marii crize a refugiaților din 2015, dar ceea ce este trecut cu vederea în mod sistematic astăzi a dus țara în pragul războiului civil cu doar șapte ani în urmă.

Doar o singură persoană nu și-a putut ține gura: Friedrich Merz, șeful CDU și candidatul la funcția de cancelar. El a vorbit despre ”turismul social” cu autobuze FlixBus care fac naveta între Ucraina și Germania. A lăsat să se înțeleagă că ”refugiații” ucraineni încasează ajutoare sociale în Germania și se întorc în Ucraina cu ”ajutoarele sociale” în buzunare. Dintr-un punct de vedere pur economic, ar fi o afacere bună. Salariul mediu în Ucraina este în prezent de aproximativ 255 de euro. La centrul de ocupare a forței de muncă, refugiatul a putut strânge rapid peste 1.000 de euro pentru el și familia sa. Să fiu sincer, îi înțeleg destul de bine pe oameni. Li se oferă sume frumușele, iar acceptarea lor nu este probabil nici măcar o infracțiune.

Dar imediat ce Friedrich Merz și-a exprimat suspiciunile, a trebuit să le retracteze. Furtuna uriașă de rahat are sens: Cine vrea ca devoțiunile sale să fie deranjate de contabili care numără banii în timp ce poartă războaie sfinte? Și, în acest sens, în focul momentului, au uitat să verifice despre ce ar putea fi vorba în acest turism social.

Afacere de transport aglomerată

Să luăm autobuzele FlixBus. Numai din Berlin, peste 50 de autobuze pleacă zilnic spre Kiev. Din Hamburg, Köln, Frankfurt, Stuttgart și Munchen sunt aproximativ zece până la cincisprezece pentru fiecare oraș. Cu toate acestea, FlixBus nu călătorește doar spre Kiev, ci și spre o jumătate de duzină de alte destinații din Ucraina. Și exact același număr de autobuze care călătoresc spre Ucraina se întorc în Germania.

Totuși, nu este ușor să obții un loc. Dacă doriți să călătoriți de la Berlin la Kiev, în prezent trebuie să așteptați aproximativ o săptămână, timp în care toate autobuzele sunt rezervate. De la Köln sau Frankfurt, așteptarea este chiar cu câteva zile mai lungă. Conform unei estimări prudente, cel puțin 120 de autobuze FlixBus din Germania se îndreaptă zilnic spre Ucraina. Asta înseamnă aproximativ 6.000 de persoane pe zi și aproximativ 180.000 de persoane pe lună. Și exact același număr se întoarce în Germania.

Dar FlixBus nu este cu adevărat singurul mijloc de transport către Ucraina, ci probabil doar cel mai ieftin. Există și alte companii de autobuze, calea ferată și, bineînțeles, o mulțime de mașini private. Frontierele sunt deschise. Distanțele pot fi depășite. Chiar dacă nu cunoaștem cifrele exacte, există un număr cu adevărat uimitor de călători care pleacă dintr-o țară ce suferă foarte mult din cauza războiului de agresiune al lui Putin împotriva dreptului internațional – așa cum nu obosim niciodată să ni se spună. Probabil că nu a existat niciodată o fugă a refugiaților comparabilă.

Se poate presupune că autoritățile germane cunosc amploarea acestor călătorii din zona de război în zona de azil și înapoi mult mai precis decât pot eu calcula cu mijloacele mele. Având în vedere că o mică călătorie cu FlixBus de la Berlin la Kiev și retur costă aproximativ 180 de euro, ceea ce este foarte mult pentru un salariat ucrainean mediu, vă puteți imagina de unde vin banii și de ce atât de mulți ucraineni se întorc și pleacă.

Singura întrebare care se pune este de ce autoritățile germane stau cu mâinile în sân și asistă fără să facă nimic la acest abuz sistematic și considerabil al asistenței sociale și de ce politicienii și mass-media nu sunt deloc interesați să scoată un cuvânt. Nu mă pot gândi decât la un singur răspuns: este vorba despre menținerea Ucrainei pe linia de plutire din punct de vedere economic prin intermediul transferurilor indirecte de bani.

Nu există nicio îndoială că, fără sumele uriașe de bani din partea Occidentului, Ucraina ar fi intrat de mult timp în insolvență. Probabil că acest lucru se întâmpla deja înainte de război.

Economia de război a slăbit și mai mult țara. Și, având în vedere sumele uriașe cheltuite pentru echipamente militare, țara aflată mult timp complet în mâinile furnizorilor săi occidentali va fi probabil puternic îndatorată pentru multe decenii de acum încolo.

Ar fi trebuit să devină clar, încet-încet, chiar și pentru cel mai prost cetățean german educat, că SUA vrea să zdrobească Rusia prin acest război. Se pune întrebarea cum este posibil acest lucru fără utilizarea unilaterală a armelor nucleare. Revenim la modelul afgan. Între timp, știm cum Occidentul a implicat Uniunea Sovietică în războiul din Afganistan. Singurul calcul rece era că Uniunea Sovietică se va epuiza militar cu invazia și că întregul imperiu va pieri în Hindu Kush. Misiune îndeplinită!

Am spus-o de la început, este foarte greu să nu devii cinic: dar dacă aceasta este strategia Occidentului, atunci se joacă cu timpul. Noam Chomsky a amintit recent de ”capcana afgană”, când SUA au luptat prin procură împotriva Uniunii Sovietice ”până la ultimul afgan” (4). Astăzi ar trebui să spunem: până la ultimul ucrainean. ”Turismul social”, acceptat cu generozitate, ar putea fi un mijloc de a-i ține pe ucraineni în priză până la sfârșit în acest război al SUA împotriva Rusiei.

Surse și note:

(1) O scurtă prezentare generală a prestațiilor pentru refugiații din Ucraina poate fi găsită într-o fișă informativă a Oficiului Federal pentru Migrație și Refugiați (BAMF) https://www.bamf.de/SharedDocs/Anlagen/DE/AsylFluechtlingsschutz/infoblatt-hilfe-gefluechtete-ukraine.pdf?__blob=publicationFile&v=11.

(2) https://mediendienst-integration.de/migration/flucht-asyl/ukrainische-fluechtlinge.html

(3) https://dserver.bundestag.de/btd/20/017/2001781.pdf#page=4

(4 https://www.heise.de/tp/features/Chomsky-In-der-Ukraine-ist-eine-diplomatische-Loesung-immer-noch-moeglich-7252690.html?seite=all

+++